Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 13/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 13
Ședința publică din data de 08 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Căliman vicepreședinte instanță
JUDECĂTORI: Carmen Căliman, Ecaterina Ene Dumitru Pocovnicu
- -
GREFIER: - -
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de petentul, împotriva sentinței penale nr.628/D din data de 04 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul petent - în stare de arest - asistat de apărător desemnat din oficiu av..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:
Recurentul petent - prezent în instanță, fiul lui și, născut la data de 19.06.1967 - precizează că dorește să-și retragă recursul formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Av. - având cuvântul pentru recurentul petent - solicită să se ia act de retragerea recursului și plata onorariului de avocat oficiu din fondul Ministerului Justiției.
Reprezentantul Ministerului Public solicită să se ia act de retragerea recursului și obligarea petentului la cheltuieli judiciare către stat.
Recurentul inculpat - având cuvântul - solicită să se ia act de retragerea recursului.
CURTE
- DELIBERÂND -
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 628/D/04.12.2008 a Tribunalului Bacăus -a dispus, în baza art.455 raportat la art.453 lit.a Cod procedură penală, respingerea ca nefondată a cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul - fiul lui și, născut la 19.06.1967, deținut în penitenciarul Bacău.
S-a dispus plata din fondurile a taxei pentru expertiza medico - legală în sumă de 81 lei, care s-a virat în cont nr. R 092TREZO-XXX-, deschis la Trezoreria
S-a dispus plata din fondurile a onorariului pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 100 lei către Baroul d e Avocați B, avocat.
În baza art.192 al.2 Cod procedură penală, a fost obligat condamnatul la plata sumei de 190 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut:
Prin cererea înregistrată sub -, condamnatul a solicitat întreruperea executării pedepsei pe motive medicale.
Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.14/2002 a tribunalului Neamț, rămasă definitivă prin decizia penală nr.4237/09.10.2002 a s-a dispus aplicarea pedepsei de 14 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art.64 Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.174 - 175 lit.i Cod penal.
În cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale la Laboratorul de Medicină Legală B, din care rezultă că petentul prezintă diagnosticul de "hipoacuzie neurosenzorială ușoară urechea dreaptă", iar în urma examenului cardiologic a fost precizat diagnosticul "distonie neuro vegetativă" însă, poate suporta regimul de detenție.
Cum în prevederile art.455 raportat la art.453 lit.a Cod procedură penală se arată că se poate dispune întreruperea executării pedepsei în cazul în care constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitatea de a executa pedeapsa și, cum, din raportul medico-legal rezultă că față de afecțiunile condamnatului, acesta poate suporta regimul de detenție, instanța în baza textului de lege menționat, a respins cererea ca fiind nefondată.
Împotriva sentinței penale sus-menționată a declarat recurs, în termen legal, recurentul condamnat.
Cererea de recurs nu a fost motivată în scris, însă oral, în fața instanței de recurs, recurentul a învederat instanței că înțelege să-și retragă recursul, solicitând să se ia act de manifestarea sa de voință.
Pentru aceste considerente, curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 385/4 alin. 2 pr. pen. coroborat cu 369 pr. pen. pen. va lua act de declarația recurentului că înțelege sa își retragă recursul declarat împotriva sentinței penale nr. 628/D/04.12.2008 a Tribunalului Bacău.
Văzând și dispozițiile art.192 alin. 2 pr.pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.3854alin.2 Cod procedură penală, cu art.369 Cod procedură penală, ia act că recurentul - contestator își retrage recursul declarat împotriva sentinței penale nr. 628/D din data de 04.12.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocat oficiu în sumă de 100 lei.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul - petent să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.01.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
GREFIER,
Red. -
Red. -
Tehnored. - - 2 ex.
22.01.2009
Președinte:Carmen CălimanJudecători:Carmen Căliman, Ecaterina Ene Dumitru Pocovnicu