Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 12/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 12
Ședința publică din data de 08 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Căliman vicepreședinte instanță
JUDECĂTORI: Carmen Căliman, Ecaterina Ene Dumitru Pocovnicu
- -
GREFIER: - -
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de revizuientul, împotriva sentinței penale nr.359/A din data de 09 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul revizuient - în stare de arest - asistat de apărător desemnat din oficiu av..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:
Recurentul inculpat arată că își menține recursul formulat.
Instanța pune în discuție admisibilitatea având în vedere că hotărârea atacată a mai fost soluționată prin decizia penală nr. 698 din 13 noiembrie 2008 de către Curtea de APEL BACĂU.
Av. lasă soluția la aprecierea instanței și solicită plata onorariului de avocat oficiu din fondul Ministerului Justiției.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca inadmisibil și obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul revizuient - având cuvântul - precizează că nu înțelege de ce îi sunt respinse toate acțiunile întrucât el nu știe ce a furat și de unde s-a furat.
CURTEA
- DELIBERÂND -
Asupra recursului penal de față constată următoarele,
Prin sentința penală nr.319 din data de 14.07.2008 a Judecătoriei Moinești, pronunțată în dosar nr-, a fost respinsă cererii de revizuire formulată de, împotriva sentinței penale nr. 1448/2004 a Judecătoriei Moinești.
S-a apreciat de către prima instanță că motivele invocate în cererea de revizuire nu se încadrează în cele arătate în art. 394 Cod procedură penală.
În cauză a formulat apel în termen legal revizuientul în care reiterează motivele invocate în cerere.
Prin decizia penală nr. 359/A/2008 din 09.09.2008 a Tribunalului Bacău, în baza art. 379 pct. 1 lit. b din Cod procedură penală, a fost respins ca nefondat apelul revizuientului.
S-a dispus plata din fondul special al Ministerului Justiției a sumei de 40 lei, reprezentând onorariul avocatei, desemnată din oficiu.
În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, a fost obligat apelantul la plata sumei de 85 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut:
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința penală apelată și motivele de apel invocate și din oficiu, Tribunalul a reținut că interpretarea strictă a motivelor de revizuire prevăzute de art. 394 Cod procedură penală nu permit încadrarea celor arătate în cererea de revizuire în nici unul dintre acestea.
Elementele probatorii indicate de revizuient au fost analizate și de instanța de condamnare, astfel încât nu prezintă un caracter de noutate care să impună reanalizarea materialului probator administrat.
Împotriva deciziei penale sus-menționată a declarat recurs, în termen legal revizuientul, solicitând casarea hotărârilor pronunțate în cauză, reținerea cauzei spre rejudecare și în fond admiterea cererii de revizuire și administrarea de noi probe, întrucât nu au fost analizate cererile de probatorii formulate pentru a-și dovedi nevinovăția.
Invocă, de asemenea că, la comiterea faptei au mai participat și alte persoane decât cele condamnate, reconstituirea faptei s-a făcut într-un alt loc și că de la care se susține că a fost sustras capul balansor se afla în stare de funcționare în momentul reconstituirii faptei, aspecte ce nu au fost lămurite de instanțele de judecată.
Prin decizia penală nr.698 din data de 13 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurentul - revizuient.
S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocat oficiu în sumă de 100 lei.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, a fost obligat recurentul - revizuient să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această decizie Curtea a reținut următoarele:
Prin promovarea prezentei acțiuni petentul invocă nevinovăția în săvârșirea infracțiunii și necesitatea administrării probei testimoniale.
Potrivit art. 393 din Codul d e procedură penală hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală cât și cu privire la cea civilă.
Cazurile de revizuire sunt prevăzute, expres și limitativ, în art. 394 alin. 1 din Codul d e procedură penală și corespund cauzelor firești care pot determina o eroare judiciară, prin reținerea de către instanța de judecată a unei stări de fapt care nu corespunde adevărului.
Primului caz reglementat de art. 394 alin. 1 lit. a) din același cod care prevede că revizuirea poate fi cerută când " s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei", legiuitorul i-a atribuit o sferă largă de aplicare, fiind cel mai frecvent invocat în fața instanței, spre deosebire de celelalte cazuri de revizuire care se referă la situații speciale.
Conform art. 394 alin. 2 din Codul d e procedură penală, cazul de la lit. a constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare ori încetare a procesului penal.
Așadar, revizuirea, cale extraordinară de atac, este mijlocul procesual prin care sunt înlăturate erorile judiciare cuprinse în hotărârile penale definitive.
Cererea de revizuire trebuie să invoce descoperirea unor situații noi care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la pronunțarea altei soluții.
Din studiul cazurilor de revizuire enunțate de art. 394 pr. pen.
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia, se constată că motivele invocate de petent exced cadrului legal reglementat de această instituție a revizuirii. Susținerile petentului potrivit cărora nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, că la comiterea faptei au participat și alte persoane iar la reconstituirea faptei de la care se susține că s - ar fi sustras capul balansor se afla în stare de funcționare potrivit celor spuse de proprietarul acestor bunuri sau că a fost condus într-un alt loc decât cel de unde s-au efectuat efectiv sustragerile, nu pot fi primite ca întemeiate întrucât, nu se regăsesc ca și motiv de revizuire în conținutul cazurilor expres și limitativ prevăzute de textul de lege analizat.
Proba testimonială care se solicită a fi administrată în dovedirea nevinovăției sale, nu poate fi administrată în această cale extraordinară de atac fiind neconcludentă pentru că nu ar putea conduce la achitarea inculpatului. Această probă, pe de o parte, ar trebui să se coroboreze cu celelalte probe aflate la dosarul cauzei și, pe de altă parte, audierea unor persoane în dovedirea susținerilor petentului ar echivala cu o suplimentare a probatorului pentru o situație de fapt care a fost edificată de către instanța de judecată, instanță care a cunoscut și poziția de negare a comiterii faptei de către inculpat.
În aceste condiții, constatând că motivele de revizuire invocate de petent nu se regăsesc printre cazurile de revizuire prevăzute de art.394 și următoarele Cod procedură penală, hotărârea instanței de apel fiind legală și temeinică, instanța de recurs în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul formulat împotriva deciziei penale a Tribunalului Bacău.
Revizuientul a declarat un nou recurs împotriva deciziei penale nr. decizia penală nr. 359/A/2008 din 09.09.2008 a Tribunalului Bacău.
Introducerea unui recurs are efectul de a investi instanța de recurs cu verificarea hotărârii atacate cu recurs.
Producerea unui astfel de efect depinde însă de valabilitatea recursului declarat, de introducerea lui în condițiile legii. Dacă au fost încălcate dispozițiile legale de care depinde valabilitatea recursului, instanța de recurs, fără a mai proceda la verificarea legalității și, în anumite limite, și a temeiniciei hotărârii atacate, se pronunță cu privire la valabilitatea recursului.
Recursul este inadmisibil atunci când a fost declarat în cazuri și condiții neprevăzute de lege.
Se încadrează în categoria cazurilor neprevăzute de lege atunci când există autoritate de lucru judecat cu privire la dreptul de recurs exercitat de una dintre părți.
Când recursul uneia dintre părți împotriva hotărârii instanței de apela fost respins de instanța de recurs, devine inadmisibil orice alt recurs declarat de aceeași parte împotriva aceleași hotărâri, la judecarea acestuia opunându-se autoritatea de lucru judecat a deciziei de respingere a recursului.
În cauză existând și identitate de recurent și de hotărâre atacată cu recurs, în temeiul art.385/1 alin.1 lit.a Cod procedură penală, va fi respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-revizuient.
În baza art.69 alin.1 din Legea nr.51/1995, cu art.189 Cod procedură penală, se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocat oficiu.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECI D E:
În temeiul art. 385/15 pct.1 lit.a Cod procedură penală, respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul - revizuient împotriva deciziei penale nr.359/A din data de 09.09.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocat oficiu în sumă de 100 lei.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul - revizuient să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.01.2009, în prezența recurentului-revizuient.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Carmen Căliman, Ecaterina Ene Dumitru Pocovnicu
GREFIER,
Red. -
Pronunțat - -
Red. -
2 ex.
14.01.2009
Președinte:Carmen CălimanJudecători:Carmen Căliman, Ecaterina Ene Dumitru Pocovnicu