Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 1483/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr. 9313/3/2009

1983/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI - SECȚIA A II A PENAL

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENAL nr. 1483

Ședința public de la 16 octombrie 2009

Curtea compus din:

PREȘEDINTE: Florică Duță

JUDECTOR - -

JUDECTOR - -

GREFIER - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNG CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.

Pe rol, soluționarea recursului declarat de ctre condamnatul, G, împotriva sentinței penale nr. 735/F, din data de 23.07.2009, pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a Ia Penal, în dosarul nr-.

La apelul nominal fcut în ședinț public, a rspuns recurentul - condamnat, G personal, în stare de arest și asistat de avocat oficiu, în baza delegației nr. -, emis de Baroul Bucure ști -

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier, dup care:

Constatând c, nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513Cod Procedur Penal, trece la dezbateri.

Aprtorul recurentului - condamnat având cuvântul, solicit admiterea recursului și având în vedere actele medicale depuse la dosar, consider c sunt întrunite dispozițiile art. 453 lit. a Cod procedur penal, precizând c, recurentul nu a mai beneficiat de o alt întrerupere a pedepsei.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere c, afecțiunile de care sufer condamnatul, pot fi tratate în mod corespunztor în rețeaua sanitar a penitenciarelor, nefiind întrunite dispozițiile art. 453 lit. a Cod procedur penal. Mai solicit obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare ctre stat.

Recurentul - condamnat având cuvântul, solicit admiterea recursului, precizând c, ia-u fost aplicate rele tratamente în rețeaua ANP.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului penal de faț, constat urmtoarele:

Prin sentința penal nr.735/F din 23.07.2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - secția I penal, în baza dispozițiilor art.455 raportat la art.453 lit.a Cod procedur penal a fost respins ca nefondat cererea de întrerupere a executrii pedepsei formulat de condamnatul G.

A obligat petentul la cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța aceast sentinț penal, Tribunalul Bucure știa reținut, în fapt, urmtoarele:

La data de 11.03.2009 petentul Gas olicitat întreruperea executrii pedepsei de 14 ani închisoare aplicat pentru svârșirea infracțiunii de omor pentru motive medicale.

S-a dispus în cauz efectuarea unei expertize medico-legale având ca obiectiv stabilirea afecțiunilor de care sufer petentul și dac acestea se pot trata în rețeaua ANP.

Din concluziile raportului de expertiz medico-legal nr. A- înaintat instanței la data de 26.09.2009 rezult c petentul G prezint diagnosticul decardiopatie ischemic cronic cu infarct miocardic anterior trombolizat, de efort și determinri ateroscerotice stenozate tricoronariene, hipertensiune arterial esențial stadiul II, insuficienț mitral medie, arteriopatie obliterant aterosclerotic stadiul II, dislipemie, discopatie vertbral lombar cu hernie de disc nivel L4 - L5.

S-a apreciat c afecțiunea de la nivelul coloanei vertebrale poate beneficia de aplicarea unui tratament operator realizabil, în prezent, prin internare în Spitalul Penitenciar, cu acordul pacientului, asistența medical putând fi asigurat la nivelul rețelei sanitare a Administrației Naționale a penitenciarelor, petentul fiind inapt de efort iar întreruperea executrii pedepsei din punct de vedere exclusiv medical nefiind justificat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul G care solicit pe fondul cauzei întreruperea executrii pedepsei, admiterea cererii formulat în acest sens, starea sa de sntate fiind precar și c nu se poate trata în penitenciar.

Curtea, analizând sentința penal pronunțat de Tribunalul Bucure ști din punctul de vedere al motivelor de recurs invocate cât și din oficiu conform dispozițiilor art.3863Cod procedur penal, constat c instanța fondului a apreciat bine probele administrate în cauz, respectiv expertiza medico-legal și în raport de aceasta a respins ca nefondat cererea petentului condamnat.

Verificând actele de la dosar constatm c în cauz s-a efectuat un raport de nou expertiz medico-legal care în concluziile sale precizeaz c "întreruperea executrii pedepsei în regim de penitenciar, din punct de vedere exclusiv medical în opinia noastr ar fi nejustificat".

Într-adevr, din acest raport rezult c petentul sufer de mai multe afecțiuni dar și c anterior acestui nou raport au mai fost efectuate alte patru rapoarte medico-legale, dar c petentul nu a mai beneficiat de vreo alt întrerupere a executrii pedepsei.

Apreciem c nu se impune admiterea recursului și pe fond a cererii de întrerupere nefiind incidente în cauz dispozițiile art.453 lit.a Cod procedur penal, astfel recursul este nefondat și se respinge ca atare în temeiul dispozițiilor art.38515pct.1 lit.b Cod procedur penal.

Vzând și dispozițiile 192 alin.2 Cod procedur penal,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul G împotriva sentinței penale nr.735/F din 23.07.2009, pronunțat de Tribunalul Bucure ști - secția I penal.

Oblig recurentul condamnat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare ctre stat, din care 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se avanseaz din fondul Ministerului Justiției.

Definitiv.

Pronunțat în ședinț public azi, 16 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,

GREFIER,

Red.

Dact. L: 2 ex./24.11.2009

- jud.:

Președinte:Florică Duță
Judecători:Florică Duță, Leontina Cișmașiu, Petre Popescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 1483/2009. Curtea de Apel Bucuresti