Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 1486/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr. 20760/3/2008
630/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 1486
Ședința publică de la 16 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florică Duță
JUDECĂTOR 2: Leontina Cișmașiu
JUDECĂTOR 3: Petre Popescu
GREFIER - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva sentinței penale nr. 175/30.03.2007, pronunțată de Judecătoria Buftea și a deciziei penale nr. 64/A, din data de 27.01.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul - inculpat, personal și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. -, emisă de Baroul Bacău - Cabinet individual, pentru care se prezintă avocat oficiu, intimata - parte civilă " Romania" SRL și intimata - parte vătămată, " Com." SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
În baza dispozițiilor art. 38514alin. 11Cod procedură penală, a fost audiat intimatul - inculpat, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.
Constatând că, nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513Cod Procedură Penală, trece la dezbateri.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, consideră că, soluția din apel este nelegală și netemeinică, în ceea ce privește soluționarea laturii penale și civile, privind pe inculpatul. Apreciază că, în raport de actele și probele efectuate în cauză, inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. 1, 3 și 4 Cod penal, având în vedere modalitatea în care acesta și-a desfășurat activitatea ilicită, motiv pentru care, solicită admiterea recursului și condamnarea inculpatului, în baza textului de lege, menționat și în motivele de recurs ale Parchetului. Pe latura civilă, precizează că partea civilă SC "" SRL, a solicitat în faza de urmărire penală recuperarea prejudiciului, însă instanța de apel, nu a soluționat această latură și nici nu s-a pronunțat cu privire la confiscarea sumelor de bani dobândite prin infracțiune de către inculpați.
Apărătorul intimatului - inculpat având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, considerând legale și temeinice ambele hotărâri pronunțate în cauză.
Apărătorul intimatului - inculpat având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea celor două hotărâri pronunțate anterior în cauză, pe care, le consideră legale și temeinice, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă, depunând în acest sens note de concluzii scrise la dosar.
Intimatul - inculpat având cuvântul, arată că este de acord cu cele expuse de către apărătorul său și că lasă soluția la aprecierea instanței.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.175 din data de 30.03.2007 pronunțată de Judecătoria Buftea față de inculpatul s-a pronunțat următoarea sentință penală:
În baza art.11 pct.2 lit. raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală a achitat pe inculpatul - fiul lui și, ns.01.06.1972 în Hârșova, județul C, domiciliat în comuna, județul N, cetățean român, studii 12 clase, căsătorit, domiciliat în B, Drumul nr.9, sector 1, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.26-215 alin.1,2 și 4 Cod penal.
În baza art.26-215 alin.1,2 și 4 Cod penal a condamnat pe inculpatul - fiul lui și, -.01.09.1979, în Târgu N, domiciliat în Târgu N, cunoscut cu antecedente penale, cetățean român, studii 12 clase, necăsătorit la 3 (trei) ani închisoare cu aplicarea art.71-64 Cod penal.
În baza art.293 Cod penal a condamnat pe același inculpat la 1 (unu) an închisoare cu aplicarea art.71-64 Cod penal.
În baza art.33 lit.a - 34 lit.b Cod penal inculpatul execută pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare cu aplicarea art.71-64 Cod penal.
S-a luat act că partea vătămată SC COM SRL cu sediul în Municipiul C N și B,-, sector 3 nu s-a constituit parte civilă.
Față de inculpatul cheltuielile au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință Judecătoria Bufteaa reținut în esență următoarea situație de fapt:
La data de 04.12.2001, la filiala SC ROMANIA SRL s-a prezentat inculpatul, sub numele de, în calitate de delegat al SC COM SRL, pentru a cumpăra materiale de construcție.
Ulterior, după livrarea mărfii, în momentul în care fila CEC cu care aceasta a fost plătită, fiind prezentată la bancă, s-a constatat că, SC COM, nu are disponibilități în cont.
S-a mai reținut faptul că, inculpatul, a preluat documentele de la SC COM SRL, cu scopul de a le folosi pentru înșelăciuni cu file CEC la diverse societăți ( nu s-a făcut referire concret la activitatea infracțională a acestuia).
Au fost audiați martorii (șoferul camionului care a transportat marfa cumpărată în municipiul D), și, angajați ai SC ROMANIA SRL, ei fiind cei care au livra marfa cumpărată inculpatului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea în ce-l privește pe inculpatul.
Prin decizia penală nr.64/A din data de 27.01.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI Secția a II a penală a fost respins apelul declarat de Parchet.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva sentinței penale dar și a deciziei nr.64 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI. Acesta critică atât sentința penală cât și decizia sub două aspecte, respectiv, atât pe latură penală a cauzei cât și pe cea civilă.
Se critică faptul că în raport de probele administrate, în mod greșit a fost achitat inculpatul fără o motivare pe latură penală a primei instanțe, iar decizia penală nu reluat analizarea mai amplă a laturii civile a cauzei.
Curtea luând spre analizare sentința penală pronunțată de Judecătoria Buftea cât și din decizia penală pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI din punctul de vedere al motivelor de recurs invocate cât și din oficiu conform dispozițiilor art.385/6 pct.3 Cod procedură penală constată că ambele instanțe au stabilit bine situația de fapt și au pronunțat achitarea în ce privește pe inculpatul.
Verificând actele și lucrările dosarului de urmărire penală și al instanței de fond apreciem că în mod corect prima instanță a observat că în ce-l privește pe inculpatul singura probă existentă la dosar privind nevinovăția acestuia, dar că ar fi contribuit și el la săvârșirea infracțiunii este autodenunțul coinculpatului probă ce nu se mai coroborează cu o alta.
Dealtfel lipsa de probe o găsim și în actul de sesizare al instanței unde nu se face vreo referire la activitatea infracțională a inculpatului fiind făcută o simplă afirmație că acesta a preluat documentele.
Tribunalul face o analiză judicioasă în ce privește latura civilă a cauzei și constată sub acest aspect că inculpatul nu a creat vreun prejudiciu civil care ar interesa latura civilă a cauzei.
Apreciem că din probatoriile administrate în cauză nu rezultă că inculpatul ar fi acționat cu forma de vinovăție cerută de lege pentru inducerea în eroare a părților contactate prin prezentarea ca adevărată a împrejurării că filele CEC semnate și ștampilate sunt reale și că societatea beneficiară a mărfurilor nu ar avea în cont disponibil bănesc. Dealtfel SC ROMANIA SRL nu a depus vreo cerere expresă sau verbală de constituire de parte civilă astfel sub aspectul formal aceasta nu și-a manifestat voința de a fi despăgubită în procesul penal.
Față de aceste împrejurării recursul Parchetului apare ca nefondat și se respinge ca atare în temeiul dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva sentinței penale nr.175/30.03.2007, pronunțată de Judecătoria Buftea și a deciziei penale nr.64/A din data de 27.01.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - secția a II a Penală în dosarul nr- privind pe inculpatul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 lei, se avansează din fondul Ministerul Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER,
Red.19.11.2009/Dact.-27.11.2009/2ex
Președinte:Florică DuțăJudecători:Florică Duță, Leontina Cișmașiu, Petre Popescu