Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 15/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 15
Ședința publică din data de 09 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Ștefana Anghel
JUDECĂTOR 2: Gabriela Diaconu
JUDECĂTOR 3: Cristina Georgescu
Grefier- - -
*****
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la 05.10.1973, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești împotriva sentinței penale nr. 490 din 13.09.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care, în baza art. 456 Cod procedură penală rap. la art. 455 și art. 453 lit. c Cod procedură penală s-a respins cererea de întrerupere executare pedeapsă, cu privire la pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 594 din 24.11.2005 pronunțată de Tribunalul Prahova P, ca neîntemeiată.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligat condamnatul la plata cheltuielor judiciare către stat.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul condamnat, în stare de deținere, asistat de avocat, din cadrul Baroului P, potrivit delegației nr. 7044/2007, depusă la dosar, fila 7.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu permisiunea instanței avocat a luat legătura cu recurentul condamnat și apoi având cuvântul arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând arată că nu au cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.
Curtea, ia act act că nu sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
, având cuvântul pentru recurentul condamnat, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale nr. 594 din 24.11.2005 pronunțată de Tribunalul Prahova P și pe fond admiterea cererii de întrerupere executare pedeapsă întemeiată pe disp. art. 453 Cod procedură penlă, pe motivele cererii de recurs și constatările anchetei sociale efectuată în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingereA recursului, ca nefondat, apreciind că în mod corect a fost respinsă cererea de întrerupere executare pedeaspă, avându-se în vedere concluziile anchetei sociale efectuate în cauză, nefiind îndeplinite condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 453 lit. c Cod procedură penală.
Recurentul condamnat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, având în vedere ancheta socială efectuată în cauză.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 490/13.09.2007, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul, fiul lui și, născut la 05.10.1973, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești, cu privire la pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 594/24.11.2005 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Condamnatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat in sumă de 130 lei din care suma de 40 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu s-a dispus să fie avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că petentul a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr. 594/24.11.2005 la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Instanța a mai arătat că din referatul de anchetă socială depus la dosar rezultă că familia persoanei condamnate locuiește in P,-,.37.D,.78, jud. P, că tatăl condamnatului are vârsta de 58 ani, fiind pensionat pentru incapacitate de muncă, iar mama este contabil la CEC - Suc. Apartamentul in care locuiește familia condamnatului este compus din 3 camere mobilat, igienic întreținut si dotat cu toate utilitățile.
De asemenea, s-a mai arătat că acest condamnat a fost căsătorit din anul 2003 cu si au împreună un copil minor, că in prezent soții sunt despărțit, minorul fiind încredințat spre creștere si educare mamei.
Instanța a apreciat că față de situația prezentată in referatul de anchetă socială, se poate trage concluzia că familia condamnatului nu se află intr-o împrejurare, dintre cele speciale din cauza cărora executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru aceasta, nefiind astfel îndeplinite condițiile art. 455 rap la art. 453 lit. c
C.P.P.Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, susținând in esență că in cauză erau îndeplinite condițiile prev. de art. 453 lit. c C.P.P. impunându-se admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei, deoarece familia condamnatului se află intr-o situație materială precară.
Examinând sentința recurată, in raport de probele administrate la prima instanță, de criticile recurentului și ținând seama de dispozițiile legale in materie, respectiv art. 453 lit. c,art. 455 si art. 385/6 al.3 C.P.P. curtea constată că recursul petentului condamnat este nefondat.
Așa cum reține si prima instanță, ancheta socială efectuată in cauză la domiciliul familiei condamnatului nu relevă existenta acelor împrejurări speciale care să impună prezenta imediată a condamnatului la domiciliu întrucât in caz contrar s-ar produse consecințe grave pentru familia acestuia.
Ancheta respectivă menționează faptul că tatăl condamnatului este pensionat pe caz de boală, iar mama sa are serviciu fiind contabil la CEC - Suc. P cu un salariu lunar de 700 lei. Se mai arată faptul că părinții condamnatului locuiesc într-un apartament proprietate personală, compus din 3 camere, mobilat, igienic întreținut si dotat cu toate utilitățile.
In ce privește pe minorul rezultat din căsătoria condamnatului cu numita, ancheta socială prezintă faptul că soții sunt despărțiți prin hotărâre judecătorească, iar minorul este încredințat spre creștere si educare mamei.
Prin urmare, chiar dacă tatăl condamnatului are o stare de sănătate precară, iar veniturile familiei sunt modeste, această situație nu impune cu necesitate prezenta condamnatului la domiciliu pentru a-și ajuta părinții, întrucât din pensia si salariul pe care le obțin, părinții condamnatului iși asigură un trai decent. Dimpotrivă, există riscul ca odată pus in libertate pentru 3 luni cât permit disp. art. 453 lit. c C.P.P. petentul, care nu avea serviciu nici înainte de arestarea sa, să devină o in plus pentru părinții săi.
In concluzie,întrucât in recurs condamnatul nu a relevat elemente noi de natură săp schimbe situația reținută de prima instanță, curtea apreciază că recursul acestuia este nefondat si in baza disp. art. 385/15 pct.1 lit. b il C.P.P. va respinge ca atare.
Văzând si disp. art. 192 al.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la 05.10.1973, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești împotriva sentinței penale nr. 490 din 13.09.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Obligă recurentul la 80 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09 ianuarie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. DG/
4 ex/17.01.2008
f-- Tb.
jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
Președinte:Ștefana AnghelJudecători:Ștefana Anghel, Gabriela Diaconu, Cristina Georgescu