Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 235/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROM A NIA
CURTEA DE APEL
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 235
Ședința publică din data de 28 februarie 2008
PREȘEDINTE: Aida Liliana Stan
JUDECĂTORI: Aida Liliana Stan, Cristina Georgescu Gabriela
- -
GREFIER -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul, fiul lui si, născut la 25 martie 1986, in prezent deținut in Penitenciarul Spital Jilava, împotriva sentinței penale nr. 561/23.10.2007 pronunțata de Tribunalul Prahova, prin care in baza art. 456 C.P.P. rap la art. 453 lit. c s C.P.P.-a respins ca neîntemeiată cererea de întrerupere executare pedeapsă formulată de condamnat, cu privire la pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 646/2005 a Tribunalului Prahova.
La apelul nominal făcut in ședință publică lipsit recurentul condamnat, pentru care a răspuns avocat din oficiu, potrivit împuternicirii avocațiale nr.7383/30.11.2007 eliberată de Baroul d e Avocați
Procedura legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința după care,
Se învederează instanței că la dosar s-a depus din partea recurentului inculpat o cerere, prin care precizează că își retrage recursul formulat in cauză, cerere avizată de comandantul Penitenciarului Spital Jilava
De asemenea, s-a depus la dosar o adresă din partea Penitenciarului Spital Jilava B, cu nr. N2/-/14.02.2002 prin care se precizează că deținutul nu poate fi transferat din acest penitenciar in Penitenciarul Ploiești, astfel cum s-a solicitat prin adresa nr- eliberată de Curtea de Apel Ploiești si nici nu poate fi prezentat in instanță, dat fiind faptul că acesta se află internat la sectia psihiatrie.
Curtea fata de susținerea recurentului condamnat, in sensul ca înțelege sa-si retragă recursul formulat împotriva sentinței penale nr.561/23.10.2007, susținere avizată de comandantul penitenciarului Spital Jilava B, constată cauza in stare de judecată si acorda cuvântul in dezbaterea recursului.
Avocat, din oficiu pentru recurentul condamnat, solicita a se lua act că acesta înțelege sa-si retragă recursul formulat împotriva sentinței penale nr. 561/23.10.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii in sensul de a se lua act că recurentul condamnat înțelege sa-și retragă recursul formulat împotriva sentinței penale nr. 561/23.10.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova.
CURTEA:
Asupra recursului penal de fată:
Prin sentința penală nr. 561/23.10.2007, Tribunalul Prahova in baza art. 456 C.P.P. rap. la art. 453 lit. c a C.P.P. respins ca neîntemeiată cererea de întrerupere executare pedeapsă formulată de condamnatul, fiul lui si, născut la 25 martie 1986, in prezent deținut in Penitenciarul Spital Jilava B, cu privire la pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 646/2005 a Tribunalului Prahova.
A fost obligat condamnatul la plata sumei de 190 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei cuvenită apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța astfel, prima instanță avut in vedere referatul de anchetă socială efectuat in cauză, din care rezultă că petentul condamnat locuiește la familia bunicilor săi, intr-o casă compusă din două camere cu strictul minim necesar gospodăriei si că bunica sa este pensionară, primind o pensie de 93 RON pe lună si posedă 0,94 ha teren arabil.
In final, instanța de fond a apreciat că, starea materială a familie condamnatului nu poate suferi o îmbunătățire esențială intr-o scurtă perioadă de timp, astfel că cererea condamnatului de întrerupere executare pedeapsă este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul, fără însa a arăta în scris motivele de recurs ce l-au determinat să promoveze această cale de atac.
Insă, la dosar s-a depus la data de 6.02.2008 o cerere formulată de recurentul condamnat in care a precizat că înțelege sa-și retragă recursul formulat împotriva sentinței penale nr.561/23.10.2007 pronunțata de Tribunalul Prahova, cerere înaintată cu adresa nr. A2/5108/4.02.2008 de Penitenciarul Spital B Jilava si avizată de directorul acestui penitenciar.
Fată de această manifestare de voință a recurentului condamnat, exprimată de acesta in mod liber si neechivoc, precum si față de dispozițiile art. 385/4 pct.2 rap.C.P.P. la art. 369 al.l p curtea urmează să ia act de susținerea recurentului condamnat in sensul că înțelege sa-si retragă recursul formulat împotriva sentinței penale nr.561/23.10.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Văzând si disp. art. 192 al.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul, fiul lui si, născut la 25 martie 1986, in prezent deținut in Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr.561/23.10.2007 pronunțata de Tribunalul Prahova.
Obliga recurentul - condamnat la 80 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției in contul Baroului de Avocați
Definitivă.
Pronunțată in ședința publică azi,28.02.2007.
Președinte, JUDECĂTORI: Aida Liliana Stan, Cristina Georgescu Gabriela
Grefier,
Red.
4 ex/7.03.2007
f-
jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
Președinte:Aida Liliana StanJudecători:Aida Liliana Stan, Cristina Georgescu Gabriela