Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 707/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIE Nr. 707
Ședința publică de la 20 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Vorniceasa
JUDECĂTORI: Ioana Vorniceasa, Ștefan Nimineț Bogdan Adrian
- - -
GREFIER- - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU - a fost legal reprezentat de - procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de recurentul condamnat, împotriva sentinței penale nr. 505/D din data de 23 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul condamnat, în stare de arest, asistat de av. C, apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Apărătorul recurentului și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat C, pentru recurent, solicită admiterea recursului în sensul rejudecării cauzei și să se dispună continuarea probelor, respectiv a expertizei medico-legale dispusă de instanța de fond. Astfel, arată că potrivit recomandărilor de specialitate se impunea ca recurentul să fie examinat endocrinologic. Acest examen a fost în mod greșit respins de către Tribunalul Bacău care, a apreciat că și în situația în care acesta ar suferi de acest sindrom, el ar putea fi tratat în rețeaua Mai mult, continuarea acestui examen se impune pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale recurentului, respectiv- ocrotirea sănătății. De asemenea, în urma unui rezultat concret, comisia de expertiză se putea pronunța asupra faptului dacă tipul de tratament poate fi asigurat în cadrul rețelei Mai mult, din raportul de expertiză rezultă că "teoretic" condamnatul poate fi tratat în rețeua, însă acesta este un răspuns evaziv și nu trebuia să conducă instanța la o concluzie, ci se impunea emiterea unei adrese către T pentru a ne transmite dacă "practic" tratamentul adecvat poate fi asigurat în rețeaua
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și în rejudecare să se dispună continuarea probatoriului. Cu onorariu din fondurile pentru apărător desemnat din oficiu.
Reprezentantul parchetului arată că hotărârea pronunțată de Tribunalul Bacău este legală și temeinică și în consecință solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatul arată că își însușește concluziile puse de apărător.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față,constată următoarele:
Prin sentința penală nr.505/D din 23 septembrie 2008, pronunțată de către Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în baza art.455 Cod procedură penală raportat la art. 453, al.1, lit. a Cod procedură penală s-a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de petentul condamnat, deținut în Penitenciarul Bacău, ca nefondata.
S-a luat act că petiționarul a fost asistat de apărător ales.
În baza art. 192, al.2 Cod procedură penală a obligat petentul condamnat la plata a 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr-, petentul condamnat, deținut în Penitenciarul Bacău,a solicitat întreruperea executării închisorii de 20 ani, aplicată prin sentința penală nr. 65/29.04.2004 a Tribunalului Neamț pentru cazul prevăzut de art. 453, al. 1, lit. a Cod procedură penală constând în aceea că prezintă afecțiuni psihice care îl pun în imposibilitatea de a executa pedeapsa și anume oligofrenie gr. II fiind încadrat într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție specială.
În cauză s-a efectuat o expertiză medico-legală pe persoană la IML
La dosar au fost depuse înscrisuri, respectiv certificatul de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap nr. 4318/2.03.2001.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că petentul condamnat, deținut în Penitenciarul Bacău, se află în executarea pedepsei închisorii de 20 ani, aplicată prin sentința penală nr. 65/29.04.2004 a Tribunalului Neamț.
Din concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 10104 din 31.07.2008 al IML I, care a fost și avizat de comisia de avizare din cadrul aceluiași institut,a rezultat că petiționarul prezintă diagnosticul de deficiență mentală moderată (QI 42) pe fond de encefalopatie cronică infantilă, comemorative comițiale,iar afecțiunea psihică este cronică și necesită tratament medicamentos obligatoriu, în ambulatoriu, conform recomandărilor medicilor psihiatri,dar acest tratament poate fi efectuat în rețeaua ANP.
Având în vedere că boala de care suferă petiționarul, conform expertizei medico-legale poate fi tratată în rețeaua ANP și nu îl pune pe acesta în imposibilitate să execute pedeapsa instanța, Tribunalul Bacău, în baza art. 455 Cod procedură penală, raportat la art.453, al.1, lit. a Cod procedură penală a respins cererea de întrerupere executare pedeapsă, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs condamnatul,care prin apărătorul său, a solicitat casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare a dosarului, pentru continuarea administrării probelor,respectiv
efectuarea unui nou examen endocrinologic al petentului,urmând ca Institutul de Medicină Legală I, să se pronunțe dacă și "practic" tratamentul adecvat poate fi asigurat în rețeaua
Instanța de control judiciar, analizând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de către condamnat, cât și din oficiu, constată că aceasta este temeinică și legală.
Astfel, în mod corect instanța de fond a interpretat concluziile exprimate de către Institutul de Medicină Legală, prin noua expertiză medico-legală efectuată în cauză,respectiv că petentul poate fi asistat în rețeaua sanitară,existând posibilitatea administrării a tratamentului medicamentos obligatoriu,prescris de către medicii psihiatri.
Cât privește continuarea investigațiilor,comisia a stabilit că după efectuarea pe plan local a unui nou control endocrinologic și prezentarea tuturor rezultatelor investigațiilor efectuate și cu ocazia efectuării noii expertize, urmează a se pronunța cu privire la existența unei afecțiuni genetice și precizarea tratamentului necesar, apreciind totuși că și o eventuală afecțiune, poate fi tratată în cadrul rețelei
Pentru motivele arătate, în conformitate cu dispozițiile art.385/15 pct.1 lit. b Cod pr. penală, recursul condamnatului urmează a fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 189 și 192, al.2Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefundat recursul declarat de condamnatul, împotriva sentinței penale nr. 505/D din 23 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Onorariul în sumă de 100 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției, urmând a se include în cheltuielile judiciare.
În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 20 2008, în prezența recurentului arestat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ioana Vorniceasa, Ștefan Nimineț Bogdan Adrian
GREFIER,
Red. -
Red. -
Tehnored. - 2 ex.
8/9.12.2008
Președinte:Ioana VorniceasaJudecători:Ioana Vorniceasa, Ștefan Nimineț Bogdan Adrian