Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 715/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 715

Ședința publică din data de 19.10.2009

PREȘEDINTE: Vasile Mărăcineanu

JUDECĂTORI: Vasile Mărăcineanu, Ion Stelian Ștefan Fieraru

- -

GREFIER - - -

Ministerul publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul G, fiul lui și, ns. la data de 28.05.1965, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr. 398 din 3.08.2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care s-a luat act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - condamnat G, aflat în stare de arest, personal și asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Avocat, având cuvântul pentru condamnat după ce în prealabil a luat legătura cu acesta solicită instanței a se lua act de declarația sa în sensul că înțelege să-și retragă cererea de recurs.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul pune concluzii în sensul de a lua act de declarația condamnatului precum că înțelege să-și retragă cererea de recurs formulată.

Condamnatul G, având ultimul cuvânt, solicită instanței a se lua act de declarația sa în sensul că înțelege să-și retragă cererea de recurs formulată.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 398 din data de 3.08.2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în baza disp. art. 455 rap. la disp. art. 453 alin.21Cod procedură penală, s-a luat act de retragerea cererii având ca obiect "întrerupere executare pedeapsă" formulată de către condamnatul G, fiul lui și, născut la 28.05.1965, deținut în Penitenciarul Mărgineni.

A fost obligat condamnatul la 160 lei cheltuieli judiciare către stat, incluzând și onorariul apărătorului care i-a fost desemnat din oficiu, de 100 lei, sumă care va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, către Baroul Dâmbovița.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin adresa înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, la data de 27.05.2009, sub nr-, Judecătoria Găești, a înaintat dosarul nr-, având ca obiect cererea formulată de condamnatul, fiul lui și, născut la data de 28.05.1965, deținut în Penitenciarul Mărgineni, vizând întreruperea executării pedepsei de 18 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 15/16.01.2006 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, motivat de faptul că prin sentința penală nr.114/7.05.2009 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

În motivarea sentinței penale menționate, Judecătoria Găeștia reținut că deținutul a solicitat întreruperea executării pedepsei pe motive sociale, arătând că are o situație familială precară, fiind necesar să-și ajute familia să depășească această problemă.

S-a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 456 Cod procedură penală, potrivit cărora competentă să dispună asupra unei astfel de cereri este instanța de executare sau instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare.

Cum deținutul se afla în executarea mandatului nr.26/20.07.2006 emis de Tribunalul Dâmbovița, s-a apreciat că această instanță este competentă să se pronunțe asupra cererii, ca instanță de executare, mai ales că deținutul se afla încarcerat în Penitenciarul Mărgineni la momentul formulării ei, impunându-se astfel declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe.

În urma înregistrării cauzei la Tribunalul Dâmbovița, sub nr-, la termenul de judecată din data de 03 august 2009, condamnatul Gap recizat că își retrage cererea de întrerupere executare pedeapsă formulată.

În conformitate cu dispozițiile art.455 raportat la art.453 alin.21Cod procedură penală, ce prevăd că cererea de întrerupere executare pedeapsă poate fi retrasă de cel care a formulat-o, tribunalul a luat act de solicitarea condamnatului, în sensul că nu insistată în soluționarea acesteia.

Totodată, tribunalul a avut în vedere și decizia nr. XXXIV din 6.11.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost admis recursul în interesul legii, stabilindu-se că în cazul retragerii cererilor de amânare sau întrerupere a executării pedepsei, contestație la executare, revizuire, urmează să se ia act de manifestarea de voință a condamnatului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal condamnatul G, fără a indica în scris motivele de recurs.

La termenul de judecată din data de 19.10.2009, condamnatul G, fiind prezent personal și asistat de apărător desemnat din oficiu, a declarat că înțelege să-și retragă cererea de recurs formulată.

Potrivit art. 385/4 pr.penală rap. la art. 369 pr.penală, în cursul procesului, până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părți își poate retrage calea de atac exercitată.

Ca atare, în raport de textul de lege citat și de declarația condamnatului, Curtea, urmează să ia act de retragerea recursului și să dispună obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul G, fiul lui și, ns.la data de 28.05.1965, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr. 398 din 3.08.2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

Obligă recurentul - condamnat la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților, în contul Baroului

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.10.2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Vasile Mărăcineanu, Ion Stelian Ștefan Fieraru

Grefier,

Red.

Tehnored.

4 ex./22.10.2009

nr- Tribunalul Dâmbovița

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3113/2006

Președinte:Vasile Mărăcineanu
Judecători:Vasile Mărăcineanu, Ion Stelian Ștefan Fieraru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 715/2009. Curtea de Apel Ploiesti