Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 749/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 749
Ședința publică de la 04 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ene Ecaterina
JUDECĂTORI: Ene Ecaterina, Pocovnicu Dumitru Căliman Carmen
- - - vicepreședinte
- -- grefier
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - procuror
Pe rol fiind judecarea recursului penal declarat de petentul împotriva sentinței penale nr.524/D/09.10.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul petent în stare de arest asistat din oficiu de avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei după care:
Instanța a procedat la identificarea recurentului pe baza datelor de stare civilă.
Recurentul petent a învederat instanței că înțelege să-și retragă recursul declarat.
Apărătorul recurentului și procurorul au învederat instanței că nu au cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri și față de declarația recurentului instanța acordă cuvântul părților.
Avocat oficiu pentru recurentul petent a solicitat a se lua act că acesta își retrage recursul declarat în cauză. A solicitat plata onorariului din fondul
Procurorul a solicitat a se lua act de retragerea recursului de către recurentul petent.
Recurentul petent având cuvântul a solicitat a se lua act că își retrage recursul declarat împotriva sentinței penale nr. 524/D/09.10.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului penal de față,
Prin sentința penală nr.524/D/09.octombrie.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în baza art.455 cu referire la art.453 lit.c Cod procedură penală, s-a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul .
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Bacău sub nr- din 30.07.2008, condamnatul - fiul lui și, născut la 28.09.1976, deținut în Penitenciarul Bacău a solicitat în baza art.455 cu referire la art.453 lit.c Cod pr.penală, întreruperea executării pedepsei de 9 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.618/D/27.11.2006 a Tribunalului Bacău.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că:
Prin sentința penală nr.618/D/27.11.2006 a Tribunalului Bacău, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr.21/06.02.2007 a Curții de APEL BACĂU, s-a aplicat condamnatului pedeapsa de 9 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în forma agravantă prevăzută de art.211 al.1,2 lit.b, alin.2/1 lit.a, b, c, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.
Hotărârea de condamnare a rămas definitivă prin nerecurare la data de 19.12.2007.
Din referatul compartimentului executări penale, a rezultat că până la această dată condamnatul nu a beneficiat de amânarea sau întreruperea executării pedepsei.
In cererea ce formează obiectul prezentului dosar, condamnatul a solicitat întreruperea executării pedepsei în temeiul art.455 raportat la art.453 lit.c Cod pr.penală, invocând existența unor împrejurări speciale datorită cărora continuarea executării pedepsei ar avea consecințe grave asupra membrilor familiei sale.
Având în vedere textul de lege pe care condamnatul și-a fundamentat cererea de întrerupere a executării pedepsei, instanța a dispus, la solicitarea acestuia, efectuarea unei anchete sociale la domiciliul mamei sale din comuna, satul S, nr.181, jud.
Potrivit art.455 cu referire la art.453 lit.c Cod pr.penală, executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale executarea pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, ori familia sa.
Din referatul întocmit de comisia ce funcționează pe lângă Primăria comunei, jud.B, s-a reținut că părinții condamnatului și locuiesc într-un imobil compus din 3 camere, cu anexe, bine întreținut, ce oferă condiții corespunzătoare de confort. S-a mai reținut că principala sursă de venit o reprezintă pensia tatălui, în cuantum de 951 lei și că nici unul dintre membrii familiei nu prezintă probleme deosebite de sănătate.
Din conținutul anchetei sociale nu au rezultat împrejurări speciale, în sensul textului de lege analizat mai sus care să justifice o eventuală întrerupere a executării pedepsei.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal condamnatul fără nicio motivare în cererea scrisă.
Oral, la primul termen, acesta a declarat că își retrage recursul.
Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.369 al.1 Cod procedură penală urmează să se ia act de această declarație iar pe temeiul culpei procesuale va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.385/4 alin.2 Cod procedură penală, cu art.369 Cod procedură penală, ia act că recurentul- petent își retrage recursul declarat împotriva sentinței penale nr.524/D din data de 09.10.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocat oficiu în sumă de 100 lei, avocat.
În temeiul art.192 al.2 Cod procedură penală, obligă recurentul - petent să plătească statului suma de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.12.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ene Ecaterina, Pocovnicu Dumitru Căliman Carmen
GREFIER,
Red.sent.
Red.dec.
Tehnored.
2 ex.
08/ 09.12.2008
Președinte:Ene EcaterinaJudecători:Ene Ecaterina, Pocovnicu Dumitru Căliman Carmen