Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 747/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
R O MA NIA
CURTEA DE APEL BACAU
SECTIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.747
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 4 decembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valerica Niculina Grosu JUDECĂTOR 2: Adrian Bogdan
- - - JUDECĂTOR 3: Ștefan
- - judecător
- grefier
*********************
Ministerul Public: PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACAU
-reprezentat legal prin procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de petentul G, împotriva deciziei penale nr.398 din 24.2008, pronunțată de pronunțată de Tribunalul Neamț.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Reprezentantul parchetului având cuvântul, solicită respingerea recursului ca inadmisibil și obligarea la cheltuieli judiciare către stat. De asemenea arată că la dosar există o cerere prin care petentul arată că renunță la recursul formulat.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 12 din 14.01.2008, pronunțată de Judecătoria Târgu Neamț, s-a respins, ca tardivă, plângerea formulata de petentul, domiciliat în comuna, sat, județul N, seria - nr.-, eliberat de politia Târgu N, la data 20.05.1998, -, împotriva rezoluției nr.663/P/18.05.2007 Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în Târgu N, str. - cel M, -.1,. C,.30, județul
În baza art.192 alin.2 Cod procedura penală, a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 50 de lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Sub nr-, la data de 27.08.2007, s-a înregistrat plângerea petentului, împotriva rezoluției nr.663/P/18.05.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț, prin care s-a confirmat propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală împotriva intimatului, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie.
Instanța a reținut că, împotriva acestei soluții, intimatul a formulat plângere la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț, care, prin rezoluția nr.- a respins-o și a comunicat-o petentului, la data de 25.07.2007.
S-a constatat că petentul a formulat tardiv, în instanță, plângerea împotriva soluției dată de prim procuror, peste termenul de 20 de zile, prevăzut de art. 2781Cod procedură penală.
În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Împotriva sentinței a declarat recurs, petentul G, prin procurator C, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut petentul că greșit prima instanță a respins plângerea, ca fiind introdusă tardiv, aceasta fiind introdusă în termenul legal de 20 de zile prevăzut de lege.
Petentul a declarat recurs la data de 26.05.2008, deși sentința atacată a fost pronunțată la data de 14.01.2008, însă acesta nu a fost citat pentru niciun termen de judecată, iar în ședința publică de la data de 30.10.2007, deși nu a fost prezent, ci numai procuratorul său, a primit termen în cunoștință.
Întrucât sentința recurată nu a fost comunicată petentului, iar acesta nu a fost legal citat, recursul acestuia va fi considerat ca fiind făcut în termen.
Recursul este fondat.
Tribunalul, verificând, în temeiul art. 38514alin. 1 Cod procedură penală, hotărârea atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, constată că aceasta este nelegală.
Examinând actele dosarului, Tribunalul constată că petentul nu a fost citat pentru niciunul din termenele de judecată. Mai mult, în ședința de la data de 30.10.2007, deși nu a fost prezent, ci doar procuratorul său, a primit termen în cunoștință.
Potrivit dispozițiilor art. 3859alin. 1 pct. 21 Cod procedură penală, hotărârea este supusă casării, când judecata în primă instanță sau în apel, a avut loc, fără citarea legală a unei părți, sau care, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința de spre această imposibilitate.
Cum judecata în primă instanță a avut loc în lipsa petentului, care nu a fost citat, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. c Cod procedură penală, se va admite recursul declarat de petentul, prin procurator, împotriva sentinței penale nr. 12 din 14.01.2008, pronunțată de Judecătoria Târgu Neamț, se va casa, în totalitate, sentința atacată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cum în cauză au fost emise forme de executare, deși petentul a declarat recurs în termenul legal, se impune anularea formelor de executate emise în cauză, în baza sentinței penale nr. 12 din 14.01.2008, pronunțată de Judecătoria Târgu Neamț.
Așa fiind, prin decizia nr.398 din 24.10.2008 a Tribunalului Neamț, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod pr.penală, s-a admis recursul declarat de petent G, împotriva sentinței penale nr.12 din 14.01.2008 a Judecătoriei Tg.N, s-a casat în totalitate sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Decizia pronunțată fiind definitivă.
Împotriva deciziei penale mai sus menționate a declarat în termen legal recurs petentul
Recursul este inadmisibil
Recursul este inadmisibil atunci când se exercită împotriva unei decizii definitive(recurs la recurs).
Petentul a formulat plângere la rezoluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale, pentru infracțiunea de tulburare de posesie, prev.de art.220 Cod penal și care se judecă în primă instanță de judecătorie.
Potrivit dispozițiilor art.278/1, împotriva sentinței pronunțate de judecătorie se poate exercita calea de atac a recursului la tribunal, iar legea penală nu mai prevede o altă cale de atac împotriva deciziei pronunțate în recurs de tribunal, care pentru astfel de cauze este ultima instanță.
Față de cele mai sus reținute, Curtea de Apel va constata recursul ca inadmisibil, care la fel ca și recursul tardiv, este considerat inexistent, ceea ce înseamnă că nu produce nici un efect, motiv pentru care, în temeiul art.385/15 păct.1 lit.b Cod pr.penală, va respinge recursul potrivit dispozitivului prezentei.
Văzând și dispozițiile art.192 al.2 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.385/15 pct.1 lit.a Cod pr.penală respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-petent G, împotriva deciziei penale nr.398 din 24.10.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.
În temeiul art.192 al.2 Cod pr.penală, obligă recurentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 04.12.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - -
-
GREFIER,
red.
red. //
Red.
Tehnored. - ex.2
11.12.2008
Președinte:Valerica Niculina GrosuJudecători:Valerica Niculina Grosu, Adrian Bogdan, Ștefan