Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 1033/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

DOSAR NR-

1574/2009

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.1033/

Ședința publică din data de 15 iulie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Corneliu Bogdan Ion Tudoran

JUDECĂTOR 2: Viorel Adrian

JUDECĂTOR

GREFIER -

.

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR

Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat - împotriva Deciziei penale nr.386/A/112.VI.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din Dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător din oficiu, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.022.243/6.VII.2009, și intimatul-parte civilă, personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că starea de arest preventiv a recurentului-inculpat, menținută prin hotărârea instanței de apel, va înceta pe data de 10.VIII.2009, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea, din oficiu, pune în discuție pedeapsa accesorie prevăzută de art.71 - art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859pct.14 Cod procedură penală, arată că pedeapsa de 3 ani și 10 luni este prea aspră în raport cu circumstanțele reale și personale ale inculpatului, care a recunoscut săvârșirea infracțiunii, astfel că, în temeiul art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală, solicită admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârilor penale și, pe fond, reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 Cod penal, în condițiile art.76 lit.c Cod penal și reducerea cuantumului pedepsei închisorii spre minimul prevăzut de lege, cu înlăturarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, întrucât este prea severă.

Reprezentantul Ministerului Public arată că motivul de recurs formulat de inculpat este nefondat, întrucât instanțele de fond și de apel au avut în vedere circumstanțele personale ale acestuia, aplicându-i o pedeapsă sub minimul special, însă în mod greșit au făcut aplicarea integrală a art.64 lit.a și b Cod penal, în condițiile art.71 Cod penal, considerente pentru care solicită admiterea recursului, casarea, în parte, a celor două hotărâri judecătorești și aplicarea disp. art.71 - art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.

Intimatul-parte civilă, personal, solicită să fie aplicată legea, precizând că și-a recuperat prejudiciul.

Recurentul-inculpat, personal, arată că recunoaște comiterea infracțiunii, în modul în care a fost descrisă și precizată în rechizitoriu, și este de acord cu concluziile puse de apărătorul din oficiu.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:

Prin sentința penală nr.749 din 15 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4, în baza art.208 alin.1- art.209 alin.1 lit.e, g și i Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, a fost condamnat inculpatul la 3 ani și 10 luni . pentru furt calificat, cu aplicarea art.71-64 lit. a, b Cod penal.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus prevenția de la data de 13 decembrie 2008, la zi.

S-a luat act că partea vătămată a renunțat la pretențiile civile, prejudiciul fiind recuperat.

S-a confiscat de la inculpat mănușile, cheile și cuțitul folosite la săvârșirea infracțiunii (indisponibilizate conform dovezii seria - -/29.12.2008 fila 48 dosar de urmărire penală).

A obligat inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut - în fapt - următoarea situație:

În seara de 13.12.2008, ora 17,40, la adăpostul întunericului, inculpatul a pătruns, cu ajutorul unor chei potrivite, în autoturismul 1300, cu număr de înmatriculare B-20-, aparținând părții vătămate, parcat la intersecția B-dul T cu str. -, sector 4 de unde a sustras un radiocasetofon auto, șapte casete audio, un set de bujii și alte bunuri, fiind prins de partea vătămată după ce luase aceste bunuri și după o scurtă urmărire.

Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită pe baza probelor administrate în cauză, respectiv: proces verbal de depistare, proces verbal de cercetare la fața locului, declarația părții vătămate, a martorului,planșe foto, proces verbale de predare primire bunuri sustrase, toate acestea coroborate cu declarațiile inculpatului.

Instanța de fond a concluzionat că fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă, întrunește - în drept - elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1- art.209 alin.1 lit.e, g și i Cod penal.

În cauză s-a făcut aplicarea prevederilor art.37 lit.b Cod penal, față de faptul că din actele dosarului, a rezultat că prin sentința penală nr.74/2007 a Judecătoriei Sectorului 5 B, inculpatul din speță a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, fiind arestat la data de 4 noiembrie 2006 și liberat la data de 7 octombrie 2008, cu un rest de pedeapsă de 27 zile, această pedeapsă considerându-se ca executată la data de 3 noiembrie 2008.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere că nesinceritatea inculpatului nu constituie în sine o agravantă, fiind dreptul său să nege vinovăția, însă a reținut gravitatea modică a faptei și prejudiciul redus, astfel că a orientat cuantumul pedepsei spre minimul legal, însă superior acestuia, față de starea de recidivă și atitudinea de la urmărirea penală, considerată de procuror ca sfidătoare.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, în sensul greșitei aprecieri a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului.

Prin decizia penală nr.386 A din 12 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, a fost respins - ca nefondat - apelul formulat de inculpat; s-a menținut starea de arest și s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive de la 13 decembrie 2008, la zi

A fost obligat apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În motivarea acestei decizii, Tribunalul a arătat că apelul formulat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a reținut, în mod corect situația de fapt pe baza probatoriului administrat în cauză, probatoriu din care a reieșit fără putință de tăgadă vinovăția inculpatului pentru săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, în acest sens reținându-se atât procesul verbal de depistare, procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile părții vătămate și ale martorului, procesul verbal de predare-primire a bunurilor sustrase, precum și declarațiile inculpatului.

Referitor la individualizarea pedepsei aplicate, Tribunalul a reține că instanța de fond a făcut o justă individualizare a acesteia având în vedere atât criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, cât și circumstanțele personale ale inculpatului, care deși este recidivist, a beneficiat totuși de clemența instanței, în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate.

Față de aceste considerente, Tribunalul a apreciat că sentința primei instanțe este temeinică și legală și, pe cale de consecință, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate.

Examinând cauza, în raport de motivul invocat - care formal se încadrează în dispozițiile art.3859pct.14 Cod procedură penală - cât și sub toate celelalte motive, conform art.3859alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată fondat recursul declarat, urmând a fi admis, însă doar în limitele ce urmează:

Din ansamblul probelor administrate, se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt, căreia i s-a dat o corespunzătoare încadrare juridică, stabilindu-se cu certitudine și fără echivoc, vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii reținute în sarcina sa.

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate - în cuantum și modalitate de executare - Curtea apreciază că instanța fondului a avut în vedere prevederile art.72 Cod penal, vizând criteriile generale de individualizare a pedepselor aplicate, referitoare la modul și împrejurările în care s-a săvârșit fapta, la gradul de pericol al faptei săvârșite, la limitele de pedeapsă prevăzute de lege, la prejudiciu, toate coroborate cu circumstanțele personale.

Însă, sub același aspect, din examinarea hotărârilor atacate, Curtea constată că - deși instanța de fond arată că îi interzice inculpatului dreptul de a vota, față de împrejurarea că acesta a manifestat perseverență infracțională, totuși, din fișa de cazier judiciar (fila 47 ), se observă că aceasta este incompletă, menționându-se doar ultima condamnare, care constituie primul termen al recidivei postexecutorii.

Prin urmare, pentru a putea interzice inculpatului drepturile electorale prevăzute de art.64 alin.1, lit.a, teza I-a din Codul penal, pe motivul unei perseverențe pe cale infracțională, instanța de fond trebuia să cunoască întreaga activitate infracțională anterioară a inculpatului, în lipsa acesteia, neputând aplica pedeapsa accesorie respectivă, doar în raport cu starea de recidivă postexecutorie.

Ca pedeapsă accesorie, prima instanță nu putea impune interzicerea unui drept subiectiv fundamental, cum este dreptul de a alege, doar în raport cu natura și gradul concret de pericol social al infracțiunii.

Față de aceste argumente, din punctul de vedere al cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1, pct.14 Cod procedură penală, se impune reindividualizarea pedepsei accesorii, prin înlăturarea art.71-64 alin.1, lit.a, teza I-a din Codul penal.

Curtea va face aplicarea art.71-art.64, alin. 1, lit.a, teza a ll-a și lit.b, Cod penal, apreciind că împrejurările de săvârșire a infracțiunii, ce îl caracterizează pe inculpat ca fiind o persoană care are tendința de a nu aprecia cu obiectivitate aspecte ce pot fi esențiale în anumite situații, ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea acestuia de a exercita drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal (de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții efective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), motiv pentru care vor fi interzise drepturile respective, o astfel de măsură neputând fi considerată neproporțională sau nejustificată într-o societate democratică.

În temeiul art.38517, alin.4, Cod procedură penală, raportat la art.383, alin.2, Cod procedură penală, Curtea va deduce perioada reținerii și arestării preventive, la zi.

Față de soluția ce urmează a se pronunța, Curtea va face aplicația art.192 alin.3 Cod procedură penală, cu privire la cheltuielile judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În temeiul art. 38515, punctul 2, litera d, Cod procedură penală, admite recursul formulat de recurentul-inculpat - împotriva Deciziei penale nr.386/A/12.VI.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a penală, din Dosarul nr-, și a Sentinței penale nr.749/15.IV.2009 a Judecătoriei Sectorului IV, B, din Dosarul nr-.

Casează, în parte, atât decizia penală, cât și sentința penală și, în fond, rejudecând:

Face aplicarea art.71-art.64, alin. 1, lit.a, teza a ll-a și lit. Cod penal.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale și ale deciziei penale.

În temeiul art.38517, alin.4, Cod procedură penală, raportat la art.383, alin.2, Cod procedură penală, deduce perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 13.XII.2008 la zi.

În temeiul art. 192, alin.3. Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 200 lei, onorariul apărătorului din oficiu, va fi suportată din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 15.VII.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

-

Red.

Dact.

Ex.2

Red.--II.

Red.F-Jud.Sect.4

Președinte:Corneliu Bogdan Ion Tudoran
Judecători:Corneliu Bogdan Ion Tudoran, Viorel Adrian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 1033/2009. Curtea de Apel Bucuresti