Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 131/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 131
Ședința publică de la 19 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Silviu Anti
JUDECĂTOR 2: Valerica Niculina Grosu
JUDECĂTOR 3: Gabriel
*
GREFIER -
***
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de
PROCUROR -
La ordine a venit soluționarea recursurilor formulate de inculpatele și G împotriva deciziei penale nr.522/A/02.12.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat recurentele-inculpate - în stare de arest, asistată de av.of. Boană și G - în stare de arest, asistată de av. ales, precum și intimata-parte vătămată - în stare de arest.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Av. Boană, pentru recurenta-inculpată, a depus la dosar xerocopii de pe 3 certificate de naștere.
Av., pentru recurenta-inculpată G, a depus un memoriu.
Partea vătămată, personal, a precizat că nu a formulat recurs împotriva deciziei pronunțate în cauză de Tribunalul Bacău.
Instanța a dispus îndreptarea erorii strecurate în încheierea de ședință din 22.01.2009, în sensul că în mod greșit partea vătămată a fost citată ca recurentă, aceasta având calitatea de intimată.
Fiind întrebate de instanță, recurentele-inculpate au arătat că doresc să dea declarații în fața instanței de recurs.
Instanța a pus în vedere recurentelor-inculpate că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lor.
Au fost audiate pe rând recurentele-inculpate și G, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
Nefiind alte cereri de formulat, s-a constatat dosarul în stare de judecată și s-a dat cuvântul pe fond.
Av. Boană, având cuvântul pentru recurenta-inculpată, a susținut că în cauza de față nu există probe certe de vinovăție, acuzarea bazându-se doar pe declarația inițială a părții vătămate. Neexistând o probă concretă, directă, care să ducă la concluzia că inculpata ar fi săvârșit fapta, nu se poate dispune condamnarea acesteia. Apărătorul a arătat că inculpata nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, având de la începutul cercetărilor o poziție de nerecunoaștere. A solicitat admiterea recursului și achitarea inculpatei pentru art.10 lit.c Cod pr.penală. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei, având în vedere circumstanțele personale ale inculpatei, care are 5 copii minori în întreținere.
Av., având cuvântul pentru recurenta-inculpată G, a precizat că pune aceleași concluzii ca și colega sa. Apărătorul a susținut că din punct de vedere fizic, inculpata nu ar fi putut comite infracțiunea de tâlhărie, lucru care a fost demonstrat la instanța de fond; actele de violență nu au fost probate cu certificat medico-legal: partea vătămată are pielea deschisă la culoare, astfel încât dacă ar fi fost imobilizată, ar fi prezentat urme de violență. Apărătorul a apreciat că hotărârea făcută de instanța de fond este lovită de nulitate, motivarea soluției fiind făcută în comun pentru ambele inculpate - fără a se avea în vedere fiecare inculpată în parte - astfel încât nu există posibilitatea verificării corectitudinii individualizării pedepselor. A susținut că aceeași situație se regăsește și cu privire la măsura arestării. Pe fond a susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, întrucât nu s-a găsit niciun obiect material asupra inculpatei și nu s-a dovedit că între inculpate ar fi existat vreo înțelegere. Apărătorul a mai susținut că în mod greșit s-a reținut de prima instanță că există posibilitatea influențării martorilor; martora a declarat că nu a fost influențată. A solicitat a se avea în vedere că inculpata G nu are antecedente penale și că a fost sinceră pe parcursul cercetării penale. A solicitat ca, în situația în care se va aprecia că hotărârea nu este lovită de nulitate, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și achitarea inculpatei întrucât fapta nu există, nu sunt dovedite violențele.
Intimata-parte vătămată, având cuvântul, a fost de acord cu concluziile puse de apărătorul inculpatei G, pe care a precizat că nu o cunoaște.
Procurorul, având cuvântul, a apreciat recursurile ca fiind nefondate și a solicitat respingerea acestora pentru acest motiv. A solicitat a se avea în vedere declarațiile constante date de partea vătămată la urmărirea penală și instanță, aceasta schimbându-și declarația ca urmare a influențelor suferite din partea inculpatelor în penitenciar. A mai arătat că pentru existența infracțiunii de tâlhărie nu este relevantă lipsa certificatului medico-legal, întrucât este suficientă amenințarea sau intimidarea părții vătămate, în cazul de față partea vătămată fiind ținută, imobilizată.
Av., a replicat, în sensul că a apreciat că cele susținute de reprezentantul parchetului nu coincid cu cele descrise în rechizitoriu.
Recurenta-inculpată, în ultimul cuvânt, a arătat copii minori, lăsând în final soluția la aprecierea instanței.
Recurenta-inculpată G, în ultimul cuvânt, a lăsat soluția la aprecierea instanței.
S-au constatat dezbaterile terminate și s-a trecut la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Prin sentința penală nr. 1553/2-09-2008 pronunțată în dosar penal nr- al Judecătoriei Bacău, s-a respins, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpata G, prin apărător și în consecință:
A fost condamnată inculpata, fiica lui și, născută 17.06.1981 în O, neșcolarizată, cetățean român, domiciliată în I,-, județul I, și fără forme legale în R,-, CNP - -, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, e Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.
În baza art.39 alin.1 raportat la art.34 lit.b Cod penal, s-a contopit pedeapsa aplicată de 4 ani închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin 481/29.10.2007 pronunțată de Judecătoria Roman în ds- și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare.
S-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II a și b Cod penal.
În baza art.88 Cod penal, s-a dedus reținerea de 24 ore din 7.05.2008 și arestul preventive din 8.05.2008 la zi.
S-a menținut starea de arest a inculpatei.
A fost condamnată inculpata G, fiica lui și, născut 8.04.1983 în B, studii 1 clasă, cetățean român, domiciliată în P N,- și fără forme legale în R,-, județul N, CNP - -, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.211 alin.1, alin.2 lit.c Cod penal, la pedeapsa de 5(cinci) ani închisoare.
S-a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a Cod penal a II a și b Cod penal.
În baza art.88 Cod penal, s-a dedus reținerea de 24 ore din 7.05.2008 și arestul preventiv din 8.05.2008 la zi.
S-a menținut starea de arest a inculpatei G.
S-a luat act că inculpata Gaf ost asistată de apărător ales.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Prin decizia penală nr. 522/A/02.12.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacăus -a dispus respingerea ca nefondat a recursurilor celor două inculpate, precum și a părții vătămate.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a arătat că la instanța de fond și în apel, inculpatele nu au dat nici o declarație, însă, au invocat în apărarea lor declarația nesinceră dată de partea vătămată în instanță. Este de observat că partea vătămată a fost arestată la scurt timp după comiterea faptei în baza unui mandat de executare a pedepsei închisorii și se afla deja în stare de arest când a fost audiată de instanța de fond. În intervalul de timp de la arestare și până la momentul în care a dat declarație în instanță partea vătămată a fost deținută în mod nestrategic în același loc de detenție cu inculpatele și tot împreună cu acestea a fost adusă și la instanța de judecată. Este evident că inculpatele care au stat împreună cu victima în aceiași stare de detenție au influențat-o pe aceasta cu scopul de a atenua acuzațiile ce fuseseră aduse anterior. O analiză atentă și obiectivă a probelor demonstrează, însă, că această declarație nu corespunde adevărului decât în parte, fiind însă în cea ce privește excluderea participării la comiterea faptei a inculpatei G. Astfel, la instanța de judecată, partea vătămată a declarat că inculpata i-a sustras telefonul și că tot aceasta a împiedicat-o să traverseze strada și a ținut-o de mână după ce i-a sustras telefonul. Din cuprinsul acestei declarații rezultă elementul real al sustragerii bunului de către inculpata, cât și faptul că asupra victimei a fost exercitată acțiunea de constrângere fizică, nefiind real însă aspectul referitor la autoarea acestei acțiuni. Susținerea că inculpata G nu a participat la comiterea faptei este infirmată însă de declarațiile date de ambele inculpate în tot cursul urmăririi penale coroborate cu declarațiile date de partea vătămată la urmărirea penală și declarațiile martorului.
Astfel din declarațiile inculpatelor rezultă că acestea se cunoșteau erau prietene și erau împreună în oraș în aceea zi. În aceste declarații, ambele inculpate au arătat că la fața locului partea vătămată a strigat la amândouă și le-a cerut să-i dea telefonul înapoi, cea ce înseamnă că ambele inculpate erau la fața locului și urmare implicării în acțiunea de sustragere a bunului fiecare prin contribuție proprie a apărut reacția victimei care le-a acuzat pe amândouă, acest aspect fiind confirmat și de martorul care arată în declarația sa că pe trecerea de pietoni a auzit o ceartă și a văzut că partea vătămată cerea inculpatelor să-i dea telefonul. Martorul a observat însă că una dintre inculpate o luase deja înainte și a pornit imediat în urmărirea ei cu scopul de aop rinde. Or, este evident că, martorul fiind preocupat de imobilizarea inculpatei, care se îndepărtase de la fața locului, nu a putut observa în totalitate manifestarea de conduită a inculpatei G. Audiată imediat după comiterea faptei partea vătămată a declarat că a încercat să recupereze singură telefonul sustras însă în momentul în care a încercat să se îndrepte spre locul unde stătea inculpata, cealaltă inculpată i-a tăiat calea, a împiedicat-o să se deplaseze și a prins-o de mână. De altfel, momentul în care inculpata G s-a postat în fața părții vătămate a fost observat și de martorul, acesta relatând întocmai la urmărirea penală când avea în memorie evenimentele petrecute. De altfel, acesta a sesizat imediat că partea vătămată are nevoie de ajutor și de aceea a și alergat după inculpata care încerca să părăsească locul faptei adică după.
Or, analiza probelor demonstrează în mod evident că susținerea făcută la instanță de partea vătămată în sensul că inculpata G nu a participat la comiterea faptei este și trebuie înlăturată. Din analiza probelor, s-a reținut în mod neîndoielnic că inculpatele se aflau împreună în oraș și observând-o pe partea vătămată preocupată de copilul din cărucior au luat hotărârea infracțională de a-i sustrage telefonul.În acest scop și-au împărțit în mod strategic și sarcinile în sensul ca în timp ce inculpataexecuta acțiunea de luare a telefonului din buzunarul victimei cealaltă inculpată s-a postat în imediata apropiere cu scopul de a asigura paza și de a intervenii în caz de necesitate. Din modul de derulare a acțiunii rezultă că cele două inculpate erau binepregătite fiind înțelese anteriorîn sensul ca după sustragerea bunului cea care ea executat deposedarea să se îndepărteze, iar cealaltă să asigure prin orice mijloc necesar retragerea celeilalte și scăparea cu bunul. În acest scop la fața locului mai întâi inculpatele au produs scandalul pentru ca în timpul lui să se poată îndepărta, iar cealaltă să împiedice victima să pornească în urmărirea celei dintâi.Este evident că planul strategic a fost conceput anterior prin înțelegerea prealabilăa inculpatelor ambele acceptând inclusiv împiedicarea acțiunii de recuperare a bunului prin violență. În speță, în raport de considerentele expuse mai sus, fapta inculpatei de a sustrage telefonul părții vătămate în timp ce coinculpata G,conform înțelegerii prealabile, exercită violența asupra victimei prin blocarea drumului, prinderea acesteia de mână și ținerea pe loc în aceiași poziție pe un interval de timp necesar îndepărtării celeilalte inculpate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie și pentru inculpata și nicidecum furt calificat, cum greșit a reținut instanța de fond. Prin urmare, calificarea juridică a faptei comisă de inculpata și G reținută prin rechizitoriu și de instanța de fond este greșită, deoarece faptele comise de ambele inculpate întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. "c" și alin. 2 indice 1 lit."a" cod penal.
În speță, însă, trebuie asigurat echilibru și tratament identic între un apel declarat de procuror în favoarea unei părți și apelul declarat de o parte vătămată în favoarea unei părți. Astfel, potrivit art. 372 alin.2 Cod procedură penală, în apelul declarat de procuror în favoarea uneia dintre părți, instanța de apel nu poate agrava situația acelei părți. Regula trebuie aplicată prin analogie și în cazul în care partea vătămată declară un apel exclusiv în favoarea altuia, cum ar fi cazul în speță, în care partea vătămată a atacat sentința instanței de fond pentru motivul greșitei condamnări a inculpatei G și greșita calificare juridică prin reținerea agravantei prevăzută de art. 209 alin. 1 lit. "a" Cod penal. Prin urmare, în speță, există numai apelurile inculpatelor și apelul părții vătămate în favoarea inculpatelor, caz în care instanța nu mai poate agrava situația inculpatelor. Așadar, în lipsa apelului parchetului cu privire la calificarea juridică greșită, instanța de apel, constatând că cea corectă este mai gravă, nu o poate reține, deoarece ar înfrânge principiul neagravării. În raport de aspectele constatate mai sus, instanța de apel a apreciat că motivele de apel invocate de părți sunt nefondate, urmând ca toate apelurile să fie respinse ca nefondate, în baza art. 379 punctul 1 lit. "b" Cod procedură penală.
În cauză au formulat recurs inculpatele, nemotivat în scris, solicitând în concluzii, prin apărători, achitarea întrucât nu sunt vinovate, că nu s-au dovedit violențele exercitate de inculpata G, că victima nu are certificat medico-legal.
De asemenea, se solicită aplicarea unor pedepse mai blânde.
Analizând actele și lucrările dosarului și decizia recurată, prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Întrucât cele două recursuri nu au fost motivate în termenul prevăzut de art. 38510, alin.2 Cod procedură penală, instanța va avea în vedere doar motivele arătate în art. 3859, al.3 Cod procedură penală.
Se constată că instanța de apel a apreciat în mod corect că din probele administrate legal de către prima instanță rezultă situația de fapt redată în considerentele sentinței penale apelate și vinovăția inculpatelor, cu mențiunea că nu rezultă din probe existența între inculpate a unei înțelegeri anterioare privind comiterea faptei și contribuția fiecăreia dintre ele. O astfel de atitudine se poate presupune, dar nu poate fi reținută de instanță fără existența de probe certe în acest sens.
Rezultă din depozițiile martorului coroborate cu declarațiile părții vătămate că inculpata a sustras telefonul găsit ulterior în geanta sa, că a încercat să se îndepărteze de la locul faptei, inculpata G reținând partea vătămată pentru a-i asigura scăparea.
Considerațiile instanței de apel relativ la apelul părții vătămate în favoarea inculpatelor sunt nelegale, legea procesual penală neputând fi aplicată prin analogie. Cu atât mai mult cu cât se pleacă de la premise eronate, în sensul că partea vătămată ar putea declara apel în favoarea inculpatelor, adică să-și agraveze situația în propria cale de atac.
Instanța de recurs constată că individualizarea judiciară a pedepselor s-a făcut în mod just de către prima instanță, acestea fiind proporționale cu gradul e pericol social al faptei și consecințele produse, dar și cu datele ce caracterizează persoana inculpatelor, din care rezultă să inculpata este recidivistă postcondamnatoriu, iar inculpata Gaî ncercat să ascundă adevărul, negând în mod repetat implicarea sa în comiterea tâlhăriei.
În ceea ce privește întrebuințarea de violențe, acestea nu trebuie să se manifeste în mod obligatoriu prin lovituri, fiind suficientă orice acțiune fizică cum este cea de a imobiliza victima, prin care să se asigure scăparea infractorului.
exercitată nu a fost gravă, nu a fost comisă în scopul de a produce suferințe fizice, însă a fost suficientă pentru a asigura scopul prevăzut în dispozițiile art. 211, alin.1, ultima teză Cod procedură penală.
Pentru aceste considerente, constatându-se că, în cauză, nu este incident vreun caz de casare ce poate fi luat în considerare din oficiu, în baza art. 38515, pct. 1, lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatele și G.
Se va deduce în continuare arestul preventiv al inculpatelor de la 02.12.2008 la zi.
În ceea ce privește cererea apărătorului din oficiu, instanța constată că aceasta nu a efectuat vreun act de asistență sau reprezentare judiciară, la dosar neexistând măcar o cerere de studiu, după cum nu a formulat concluzii pentru nicio cerere.
Văzând și dispozițiile art. 189, 192, alin.2 și 4 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515, pct. 1, lit. b Cod procedură penală, respinge recursurile formulate de recurentele - inculpate și G, împotriva deciziei penale nr. 522/A/02.12.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacău, ca nefondate;
În baza art. 38516, alin.23 Cod procedură penală, raportat la art. 381, alin1 Cod procedură penală, deduce în continuare arestul preventiv de la 02.12.2008 la zi, pentru ambele inculpate.
Respinge cererea de acordare onorariu oficiu pentru avocat, ca nefondată.
În baza art. 189 Cod procedură penală, dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 300 lei, onorariu avocat oficiu, Boană.
Constată că inculpata Gaf ost asistată de avocat ales.
În baza art. 192 al.2 și 4 Cod procedură penală, obligă recurenta la plata a 400 lei și inculpata G la plata a 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.02.2009, în prezența inculpatelor aflate în stare de arest.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red. -
Red. - /
Red. -
Tehnored. - - 2 ex.
9.03.2009
Președinte:Silviu AntiJudecători:Silviu Anti, Valerica Niculina Grosu, Gabriel
