Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 151/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 151/R/2008

Ședința publică din 26 februarie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Delia Purice Președinte Secția Penală

JUDECĂTORI: Delia Purice, Iuliana Moldovan Ana Covrig

- -

GREFIER: - -

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR - -.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ împotriva deciziei penale nr. 385/A din data de 21 noiembrie 2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. și ped. de art. 208 alin. 1 pen.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea procedează, în temeiul art. 38514alin. 11pr.pen. la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată conform procesului verbal depus la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a recursului.

Reprezentanta Ministerului Public arată că susține recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva deciziei penale nr. 385 din data de 21 noiembrie 2007 a Tribunalului Cluj. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și depus la dosarul cauzei.

Apărătoarea din oficiu a inculpatului solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, susținând că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut corect starea de fapt, apreciind corect că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Apreciază hotărârea pronunțată în cauză temeinică și legală și solicită menținerea acesteia.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii Tribunalului Cluj.

CURTEA

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor dosarului constată că Judecătoria Gherla, prin sentința penală nr.654 din 18 iunie 2007 în temeiul art. 11, pct. 2, lit. a) raportat la art. 10, litera din Codul d e procedură penală și la articolul 181din Codul Penal a achitat pe inculpatul -, fiul lui și, născut la 20.10.1972 în C-N, jud. C, CNP -, cetățean român, studii 12 clase, infirmier la Spitalul de Boli Cronice, jud. C, fără antecedente penale, necăsătorit, domiciliat în comuna, nr. 214, jud. C sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, prevăzută de art. 208 alin. 1 Cod penal, împotriva părții vătămate SC "M" SRL, cu sediul în, str. -, 150A, jud.

În temeiul articolului 181alin. 3 raportat la articolul 91, alin. 1, litera c) din Codul Penal i-a aplicat inculpatului sancțiunea cu caracter administrativa amenzii administrative în sumă de 500 lei (RON).

În baza art.14 Cod de procedură penală coroborat cu art.346 alin.2 Cod de procedură penală și art.998 și urm. Cod Civil, s-a constatat recuperat prejudiciul prin predarea mașinii de găurit cu percuție marca reprezentantului societății SC "M" SRL.

In temeiul art. 192 alin.1 pct.1 lit.d) din Codul d e procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 170 lei (RON) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În data de 14.09.2006 numitul s-a prezentat la serviciu, respectiv la Spitalul de Boli Cronice din comuna, unde profesează în calitate de infirmier, iar ocazional înlocuiește agenții de pază când aceștia beneficiază de o zi liberă. În incinta spitalului, partea vătămată SC M SRL cu sediul în orașul jud. M, efectuează lucrări de reparații, motiv pentru care pentru depozitarea utilajelor și a materialelor necesare efectuării lucrării spitalul a pus la dispoziția prestatorului o magazie situată între pavilionul administrativ și poarta de acces în unitate.

La data de 14.09.2006 în jurul orelor 9, după ce s-a prezentat la serviciu, inculpatul a fost solicitat de către agentul de pază să-l înlocuiască la punctul de acces în spital timp de 3 ore. După aproximativ o oră de la preluarea atribuțiilor de pază, inculpatul a observat că ușa de acces de la magazia unde angajații părții vătămate și-au depus sculele, era între deschisă și că un de la tocul ușii este desprins. Profitând de ocazie inculpatul a intrat în magazie și a sustras din interior o cutie metalică în care se afla o mașină de găurit cu percuție marca. Apoi inculpatul a introdus ul în orificiul din care s-a desprins și apoi a părăsit locul faptei, ascunzând mașina de găurit într-o magazie aparținând Primăriei situată la o distanță de 70 metri de spital, magazie care era gestionată de fratele inculpatului, care însă nu avea cunoștință de fapta comisă de inculpat.

Ulterior mașina de găurit a fost recuperată de către organele de poliție și restituită reprezentantului societății păgubite, motiv pentru care partea vătămată SC M SRL nu s-a mai constituit parte civilă în cauză.

Inițial partea vătămată a declarat că valoarea prejudiciului este de 2300 RON ( 14), pentru ca pe parcursul procesului în fața instanței de judecată să trimită o adresă din care rezultă că prejudiciul cauzat este de 70 RON și că bunul sustras nu îi aparține, fiind dat în folosință angajaților SC M SRL pentru efectuarea lucrărilor de renovare la Spitalul de Boli Cronice din comuna. ( 82).

Instanța a apreciat că fapta inculpatului așa cum a fost descrisă, recunoscută și probată nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de articolul 208 alin. 1 Cod penal, deoarece în cauză lipsește elementul pericolului social concret al acestei fapte.

Potrivit art.17 Cod penal, infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, este cu vinovăție și este prevăzută de legea penală.

Din cuprinsul dispozițiilor art.18 Cod penal rezultă faptul că trăsătura esențială a infracțiunii de a fi o faptă ce prezintă pericol social se materializează prin două aspecte: prin faptă se aduce atingere unor valori sociale importante, arătate generic în art.1 Cod penal și prin faptul că prin sancționarea unei astfel de fapte este necesară aplicarea unei pedepse.

Trebuie să se facă distincție între pericolul social generic sau abstract apreciat de legiuitor în momentul înscrierii faptei periculoase în legea penală ca infracțiune și pericolul social concret apreciat de instanța de judecată cu ocazia judecării faptei și reflectat în sancțiunea penală aplicată.

Conform art.181Cod penal, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Instanța a apreciat că fapta inculpatului, raportată la criteriile menționate de art.181, nu prezintă pericolul social concret al infractiunii prevăzute de art.208 alin. 1 Cod penal.

În primul rând obiectul material al acestei infracțiuni de furt îl constituie o mașină de găurit cu o valoare relativ mică, respectiv 70 RON. Instanța a avut în vedere această valoare, ținând cont de faptul că partea vătămată a apreciat valoarea bunului sustras raportat și la gradul de uzură al acesteia și de asemenea ținând cont de faptul că în cauză nu s-a făcut dovada contrară în sensul că bunul ar valora mai mult. Organele de cercetare penală s-au mulțumit să ia în considerare valoarea declarată de partea vătămată inițial de 2300 RON, fără a mai administra alte probe în acest sens. În fața instanței de judecată martorii, T și ( 64, 65 și 70) au precizat faptul că mașina sustrasă nu era nouă, fiind uzată și că o asemenea mașină nu ar putea valora mai mult de 100 RON.

În al doilea rând, trebuie avut în vedere faptul că inculpatul a recunoscut și a regretat săvârșirea faptei, precizând că intenția sa a fost ca să folosească această mașină pentru a sparge cimentul din B sa, urmând ca ulterior să ducă mașina înapoi, însă după ce a depozitat mașina în magazia aparținând Primăriei și-a dat seama de fapta comisă și nu s-a mai dus să o ia de acolo pentru ca să o folosească, ci a intenționat să o înapoieze părții vătămate; în plus inculpatul a participat la reconstituirea efectuată în cauză, arătând modul de operare, locul de unde și-a însușit bunul și traseul parcurs ulterior. ( 50).

În al treilea rând partea vătămată și-a recuperat mașina motiv pentru care nu s-a mai constituit parte civilă în cauză.

Prin urmare, instanța a considerat că prin fapta săvârșită de inculpat s-a adus atingere minimă valorilor apărate de lege, fapta neprezentând în concret gradul de pericol social al infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, iar aplicarea unei amenzi administrative în cuantum maxim 500 lei (RON) este suficientă pentru reeducarea acestuia.

În cauză nu are relevanță faptul că bunul sustras era proprietatea numitului din moment ce la data sustragerii se afla în detenția SC M SRL deoarece, potrivit art. 208 din Codul penal, constituie infracțiunea de furt luarea unui bun mobil chiar și atunci când acesta se află în detenția altuia, fără consimțământul acelei persoane.

De aceea, instanța a dispus în temeiul art.11 pct 2 lit a raportat la art.10 lit.1Cod de procedură penală și cu aplicarea art.181Cod penal, achitarea inculpatului, iar în baza art.91 lit.c) Cod penal, aplică acestuia amenda administrativă în cuantum de 500 lei (RON).

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla, criticând soluția sub aspectul nelegalității, socotind că în mod greșit prima instanță a dispus achitarea inculpatului, pe motiv că, în concret, fapta imputată acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, considerând că valoarea bunului sustras nu este suficientă pentru a aprecia că fapta este lipsită de pericol social iar criteriile cuprinse în art.181alin.2 pen. trebuie îndeplinite în mod cumulativ.

Tribunalul Cluj prin decizia penală nr.385 din 21 noiembrie 2007, a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla împotriva sentinței penale nr.654 din 18.06.2007 a Judecătoriei Gherla.

Decizia Tribunalului Cluj și implicit sentința penală 654/2007 a Judecătoriei Gherla, a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, care a solicitat casarea lor și rejudecând cauza, a se dispune condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de furt prev.de art.208 alin.1 pen.la o pedeapsă cu închisoarea, dispunându-se suspendarea condiționată a executării acesteia, fapta inculpatului prezentând pericolul social al unei infracțiuni.

Curtea examinând recursul promovat prin prisma motivului invocat, ajunge la următoarele constatări:

Potrivit art.181alin.1 pen.nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Aliniatul 2 al aceluiași articol prevede că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce. Atunci când se apreciază dacă fapta comisă prezintă sau nu gradul de pericol social al unei infracțiuni, trebuie să se aibă în vedere, printre altele, dacă urmările faptei sunt reduse.

De altfel, sancțiunea aplicată, penală sau cu caracter administrativ își poate îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, numai în măsura în care corespunde gravității faptei, potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența măsurii luată față de el.

În cauză, fapta inculpatului îndeplinește condițiile cerute de art.181pen.

Astfel, în aprecierea gradului depericol social concret nu se poate face abstracție de circumstanțele reale în care s-a comis fapta.

Astfel, în esență s-a reținut că pe timp de zi la 14 septembrie 2006, inculpatul ce era angajat ca infirmier la Spitalul de boli din comuna, a sustras dintr-o magazie a părții vătămate SC M SRL o mașină de găurit care inițial a fost apreciată de către organele de poliție la suma de 2300 lei, exclusiv pe baza declarației dată de partea vătămată, iar ulterior, în fața instanțelor de fond prin probe testimoniale și scrise s-a dovedit valoarea reală a bunului sustras, respectiv 70 RON, prejudiciu recuperat prin restituire.

Sub aspectul circumstanțelor persanale, se constată că inculpatul atât la urmărirea penală cât și în instanță a dat dovadă de sinceritate, recunoscând săvârșirea faptei, însă a cerut a se ține cont că valoarea bunului sustras este de 70 Ron, prezentând un grad ridicat de uzură așa cum rezultă din declarațiile martorilor, T și, coroborat cu proba scrisă emanând ulterior chiar de la partea vătămată SC M SRL M care atestă că valoarea de vânzare este de cel mult 70 RON, datorită uzurii.

Din adresa de la fila 33, emanând de la Spitalul de Boli, rezultă că inculpatul este angajatul acestei unități din 1 decembrie 1995, unitate ce-l caracterizează pozitiv, arătând totodată că nu a fost sancționat niciodată pe linie administrativă. Mai mult, din fișa de cazier judiciar, rezultă că inculpatul nu a mai comis alte fapte penale.

sau evaluarea greșită a semnificației unora dintre probele administrate, poate determina o eroare gravă cu privire la pericolul social concret al faptei, eroare care la rândul ei, poate conduce la adoptarea unei soluții greșite, fie de achitare, fie de condamnare a inculpatului, prin considerarea faptei ca fiind sau nu infracțiune.

Astfel, în speță se apreciază de către curte că instanțele de fond în mod judicios au relevat corect contextul în care s-a comis fapta, au considerat justificat că aceasta nu constituie infracțiune, elementele de fapt permițând aprecierea ei ca fiind lipsită de pericol social.

În final, verificând probele administrate în cauză și știut fiind că o eroare gravă de fapt constă în esență în contradicția evidentă și esențială între ceea ce spune dosarul prin actele lui și ceea ce spune instanța, se poate conchide că există concordanță între probe și hotărârea pronunțată, că s-a dat eficiență deplină dispozițiilor legale ce reglementează probele și mijloacele de probă, care atestă fără dubiu că fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

. onsecință, față de valoarea economică redusă a bunului sustras, de conduita făptuitoruluic are a fost sincer pe tot parcursul procesului penal, de lipsa antecedentelor penale precum și repararea integrală a prejudiciului prin restituirea bunului sustras, se apreciază că fapta este lipsită de pericolul social al unei infrațciuni, motiv pentru care recursul parchetului se va respinge ca nefondat în baza art.38515pct.1 lit.b proc.pen.

În baza art.189 proc.pen.se va stabili în favoarea Baroului de avocați C suma de 100 lei onorar apărător oficiu pentru. ce se va plăti din

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului conform art.192 pct.3 alin.3 proc.pen.

ENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de PARCHETUL de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ privind pe inculpatul.în sat nr.214 jud.C, împotriva deciziei penale nr.385 din 21 noiembrie 2007 a Tribunalului Cluj.

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - - - -

Red./PD/CA

28.02.2008 - 3 ex.

Jud.fond.

Jud.apel:;

Președinte:Delia Purice
Judecători:Delia Purice, Iuliana Moldovan Ana Covrig

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 151/2008. Curtea de Apel Cluj