Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 240/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 240/R/2009
Ședința publică din data de 16 aprilie 2009
Instanța constituit din:
PREȘEDINTE: Valentin Chitidean JUDECĂTOR 2: Ioana Cristina Morar Săndel
JUDECĂTORI: - - -
: -
GREFIER:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:.
S-a luat spre examinare recursul declarat de partea civilă, împotriva deciziei penale 23/A/2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, privind pe inculpatul, trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev.și ped.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 vlit.e și ga C.penal.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă apărătorul ales al inculpatului, av., din cadrul Baroului M, cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind inculpatul și partea civilă.
În instanță se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av., din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar care solicită acordarea onorariului parțial din oficiu pentru studierea dosarului și prezentarea la termenele de judecată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea, arată că partea civilă nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus motivele de recurs. Având în vedere caracterul recursului părții civile, ce poate să vizeze și latura penală, în sensul că poate fi interpretat și în favoarea inculpatului, în interesul justiției, din oficiu, pune în discuția părților cazul de casare prev.de art.385/9 alin.1 pct.6 pr.pen. referitor la lipsa apărătorului, raportat la faptul că în faza de urmărire penală inculpatul a fost cercetat nu se știe exact pentru ce anume, abuz de încredere sau furt, împrejurare față de care inculpatul era necesar să fie asistat de un apărător.
Apărătorul inculpatului lasă la aprecierea instanței soluția de casare, cu trimitere la parchet.
Reprezentantul Parchetului, arată că inculpatul a fost cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt, cel puțin așa rezultă din rechizitoriu. Acestuia i s-a adus la cunoștință învinuirea iar din probe este dovedită fapta comisă. Apreciază că nu se impune trimiterea cauzei la parchet.
Apărătorul inculpatului arată că urmărirea penală a început la data de 23 noiembrie 2007 pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev.de art.208 alin.1 penal, iar în aceeași zi se confirmă de procuror această infracțiune.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 321 din 23.10.2008 Judecătoria Sighetu Marmațieia dispus condamnarea inculpatului, fiul lui și, născut la data de 26.09.1983 în S M, județul M, cetățean român, fără ocupație, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în comuna, sat Nănești nr. 52, județul M, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1.pen. 209 al. 1 lit. e și g pen. cu aplicarea art. 74 lit. a și art. 76 lit. c pen. la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare.
În temeiul art. 81, 82 pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 3 luni.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prev. de art. 83 pen. privind revocarea suspendării condiționate.
În temeiul art. 14 al. 3 lit. b și art. 346 al. 1 pr.pen. raportat la art. 998 civil, a obligat inculpatul să plătească părții civile domiciliat în comuna, sat Nănești, nr. 214, județul M, suma de 1.100 lei despăgubiri civile.
În temeiul art. 191 alin. 1 pr.pen. a obligat inculpatul să plătească statului suma de 250 lei, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu pe seama av., care va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
În temeiul art. 193 al. 1 pr.pen. a obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 500 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației din 13 februarie 2008, dosar nr. 1364/P/2008, înregistrat la instanță sub dosar nr. 529/307/ din 15 februarie 2008, a fost trimis în judecată inculpatul, cu datele personale din dispozitiv, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. e și g pen.
Inculpatul prezent în instanță nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.100 lei (fila 16).
Din materialul probator administrat în cauză au rezultat următoarele:
În seara zilei de 14 septembrie 2007 partea vătămată împreună cu alți tineri din localitatea Nănești s-au deplasat în S M la discoteca "No ". Aici se fla și inculpatul care domiciliază în aceeași localitte și care s-a atașat de grup. La un moment dat văzând că partea vătămată are un model mai deosebit de telefon mobil martorul i l-a cerut să-l vadă. După ce martorul i-a restituit telefonul mobil inculpatul și-a exprimat și el dorința de a-l vedea iar după ce l-a primit de la partea vătămată s-a îndepărtat de acesta. Văzând că inculpatul nu-i restituie telefonul partea vătămată l-a căutat prin discotecă însă după ce l-a găsit inculpatul a susținut inițial că partea vătămată nu i-a dat aparatul să-l vadă, apoi a recunoscut că a primit telefonul însă nu și l-a însușit ci l-a restituit imediat.
Instanța a apreciat că starea de fapt expusă în rechizitoriu a fost dovedită și în faza cercetării judecătorești, cu declarațiile martorilor (fila 17), (fila 21), (fila 22) și (fila 35), întrunind elementele constitutive ale infracțiunii reținută în sarcină și, în consecință, în temeiul art. 345 al. 2 pr.pen. a hotărât condamnarea lui la pedeapsa închisorii prevăzută în dispozitivul hotărârii.
Ținând seama de dispozițiile art. 72 și 52 pen. raportat la pericolul social al faptei, la persoana inculpatului, care are vârsta de 25 ani, fără antecedente penale, nu a recunoscut și regretat fapta comisă, instanța l-a condamnat la pedeapsa închisorii, cu aplicarea art. 74 lit. a, 76 lit. d pen. potrivit dispozitivului sentinței.
În temeiul art. 81, 82 pen. instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe termenul de încercare format din durata pedepsei ce a fost aplicată la care se adaugă durata de 2 ani.
Instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prev. de art. 83 pen. privind revocarea suspendării condiționate.
În temeiul art. 14 și 346 al. 1 pr.pen. raportat la art. 998 civil, inculpatul urmează să plătească părții vătămate despăgubiri civile în sumă de 1.100 lei, reprezentând contravaloarea telefonului mobil sustras.
În temeiul art. 191 al. 1 pr.pen. instanța l-a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 250 lei, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu pe seama av., care va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 321 pronunțată în ședința publică din 23.10.2008 a Judecătoriei Sighetu Marmației și pronunțarea unei soluții de achitare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a și d pr.pen.
Prin decizia penală nr.23 din 6 februarie 2009 a Tribunalului Maramureșs -a admis apelul declarat de inculpatul-apelant, desființându-se în întregime hotărârea atacată iar cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Judecătoria Sighetu Marmației.
În temeiul art. 192 alin. 3. pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat că dispozițiile relative la participarea procurorului, când aceasta este obligatorie potrivit legii sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute conform art. 197 alin. 2 pr.pen.
Participarea procurorului, când este obligatorie, trebuie să fie asigurată nu numai la ultima ședință de judecată, la care se dezbate cauza în fond, ci și la ședințele de judecată precedente.
Este evident că în lipsa mențiunii privind identitatea procurorului la judecata cauzei, deși i se consemnează concluziile, cererile ulterioare vizând eventuala incompatibilitate a acestuia de a participa la judecarea cauzei nu pot fi verificate.
Împotriva deciziei în termen legal s-a exercitat calea de atac a recursului de către partea vătămată constituită parte civilă.
Recursul acestei persoane nu a fost motivat în scris și nici nu a fost dezvoltat în vreun fel, titularul acestuia neprezentându-se în fața instanței.
Instanța de recurs reține următoarele:
Ca și prim aspect juridic incident în speță, este de făcut câteva scurte remarci de ordin procesual privitoare la caracterul recursului declarat de un astfel de titular, respectiv partea vătămată constituită parte civilă, ce poate viza și latura penală specifică speței.
Fără a intra în detalii, specificăm că în recursul acesteia nu se aplică regulanon reformatio in pejus. Nu este de conceput o agravare a situației părții vătămate în detrimentul unei soluții legale și temeinice privind acțiunea penală. Aplicarea legii penale nu este atributul părții vătămate, ci al instanței de judecată, astfel că nu se vatămă niciun interes legitim al părții vătămate dacă soluția dată de instanța de recurs, în recursul acesteia, este chiar în favoarea inculpatului, în interesul justiției.
Evident că toate aceste circumstanțe trebuie a fi privite în contextul în care partea vătămată de față a cumulat și calitatea de parte civilă, în sensul pronunțării unor soluții ce în final nu pot să afecteze la modul efectiv acțiunea civilă promovată de către această parte vătămată. Nu se poate agrava situația părții civile printr-o soluție favorabilă inculpatului cu privire la reparațiile civile,
Analizând așadar recursul părții vătămate ce poate să conducă la o soluție favorabilă inculpatului, dar nu de natură să afecteze dreptul acestui titular de a promova acțiunea civilă și de a putea primi satisfacție prin aceasta, reținem următoarele:
Trecând peste aspectele juridice corect invederate la nivelul instanței de apel vizând neparticiparea procurorului când aceasta este obligatorie, sub sancțiunea nulității absolute, aspect ce s-a concretizat în cauză, nemenționându-se identitatea acestuia, sunt de invederat și împrejurări de nelegalitate în derularea procedurilor realizate pentru faza de urmărire penală.
Astfel, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale în cauză vizează expres infracțiunea de abuz de încredere prev.de art.213 al.1 pen. Declarația inculpatului privește aceeași infracțiune (7), pentru ca în final cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, să se consemneze că aceeași persoană este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere,cu trimitere însă la încadrarea juridică pentru furt calificat, în anumite situații realizându-se anumite corecturi inadmisibile din art.213 in art.208 pen.
Văzând o astfel de derulare a anchetei penale, din punct de vedere a încadrării juridice,cu trimitere expresă la instituția dreptului de apărare pe care trebuie să-l aibă, de principiu, inculpații și care trebuie să le fie efectiv garantat, se poate constata o stare de deplină nelegalitate în derularea fazei de urmărire penală.
Practic,din conținutul actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală, nu rezultă niciun moment la modul neechivoc infracțiunea expresă pentru care este cercetat inculpatul și față de care evident acesta poate și trebuie să-și facă apărările de rigoare.
Este real că pentru faza de urmărire penală,raportat la speța de față, asistența juridică obligatorie nu ar fi fost necesară grefat strict pe anumite situații înscrise la art. 171.proc.pen. însă, în contextul în care apar toate aceste neconcordanțe, se poate vorbi de o neconcretețe a învinuirii aduse și implicit de o imposibilitate în formularea apărării din partea unei persoane ce se află într-o astfel de situație.
Inculpatul doar la nivelul instanței de fond s-a aflat pus în fața unei învinuri exprese de furt calificat de care nu avea cunoștință efectivă până la acel moment, nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii,inclusiv faza de judecată derulându-se neadecvat - fără consemnarea persoanei procurorului ce a asistat la desfășurarea ședințelor de judecată.
În acest context, din oficiu, este de făcut trimitere la cazul de casare înscris la pct.6 art.385/9 pr.pen. caz de casare ce poate fi luat în considerare din oficiu, inclusiv în calea de atac a părții vătămate după cum s-a arătat.
Procedural, soluția este de admitere a recursului pentru considerentele arătate, o casare a deciziei tribunalului împreună cu sentința Judecătoriei Sighetu Marmației iar în baza art.332 al.2 pr.pen. o restituire a cauzei procurorului pentru refacerea urmăririi penale.
Având în vedere neconcordanțele expuse privitoare la încadrările juridice incidente în cauză, ce sperăm că nu se vor repeta în alte situații, se consideră de către instanța de recurs că ne afllăm în fața unei persoane ce nu și-ar putea face singură apărarea, fapt ce va determina procurorul în a face demersurile necesare în vederea asigurării asistenței juridice a inculpatului, grefat pe disp.art.171 al.2 pr.pen.
Apreciem că numai în această situație putem avea de a face cu o persoană căreia i se asigură și i se garantează la modul efectiv apărarea, pentru cazul dat, urmând ca în final să se dezbată, să se deceleze la modul efectiv situația expunerii stării de fapt incidente, cu dispoziții exprese vizând încadrări juridice certe.
Atâta vreme cât a fost admisă calea de atac a unui titular, altul decât inculpatul, procurorul se va preocupa de crearea unei situații juridice care să nu îngreuneze situația acestuia, să nu conducă la un context juridic prin carede planopartea civilă să nu mai aibă posibilitatea în a-și promova acțiunea sa civilă și a primi eventual satisfacții ce țin re reparații civile.
Văzând și disp.art.192 al.3 pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de partea civilă,.în comuna, sat Nănești nr.214 jud.M, împotriva deciziei penale nr. 23/6 februarie 2009 a Tribunalului Maramureș, pe care în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d pr.pen. raportat la art. 385/9 alin. 1 pct. 6 pr.pen. o casează împreună cu sentința penală nr. 321/23 octombrie 2008 a Judecătoriei Sighetu Marmației, și în consecință:
În baza art. 332 alin. 2 pr.pen. restituie cauza la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
Stabilește în favoarea Baroului C suma de 100 lei onorariu parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondurile MJ.
Cheltuielile judiciare avansate în recurs de către stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
CĂTRE,
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI
Alăturat vă înaintăm dosarul cu nr- al Curții de Apel Cluj privind pe inculpatul, trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev.și ped.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 vlit.e și ga C.penal, care conține un nr.de 18 file la care sunt atașate dosarele nr- al Tribunalului Maramureș care conține un nr.de 26 file, - al Judecătoriei Sighetu Marmației care conține un nr.de 41 file și dosar nr.1364/P/2007 care conține 17 file, întrucâtprin decizia penală nr.240/R/2009 pronunțată de Curtea de Apel Clujs -a dispus refacerea urmăririi penale.
C N la 5 mai 2009
PREȘEDINTE GREFIER
- -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
CĂTRE,
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI
Alăturat vă înaintăm dosarul cu nr- al Curții de Apel Cluj privind pe inculpatul, trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev.și ped.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 vlit.e și ga C.penal, care conține un nr.de 18 file la care sunt atașate dosarele nr- al Tribunalului Maramureș care conține un nr.de 26 file, - al Judecătoriei Sighetu Marmației care conține un nr.de 41 file și dosar nr.1364/P/2007 care conține 17 file, întrucâtprin decizia penală nr.240/R/2009 pronunțată de Curtea de Apel Clujs -a dispus refacerea urmăririi penale.
C N la 5 mai 2009
PREȘEDINTE GREFIER
- -
Președinte:Valentin ChitideanJudecători:Valentin Chitidean, Ioana Cristina Morar Săndel