Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 295/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - art.208, 209 Cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA NR. 295

Ședința publică din 22 iulie 2009

PREȘEDINTE: Acsinte Viorica

JUDECĂTOR 2: Andronic Tatiana Luisa

JUDECĂTOR 3: Ghertner

Grefier

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA

Pe rol, judecarea recursului declarat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr. 135 A din 0.06.2009 pronunțată de către Tribunalul Botoșani în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent asistat de către avocat din oficiu, lipsă fiind reprezentanții părților vătămate intimate.

Procedura de citare este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care inculpatul, prin apărător, depune un memoriu prin care își motivează recursul.

Instanța aduce la cunoștința inculpatului că în această fază procesuală are dreptul să dea o nouă declarație, tot ce declară putând fi folosit atât în favoarea, cât și împotriva sa.

Inculpatul arată că își menține declarațiile date anterior.

Nemaifiind cereri prealabile și constatând recursul în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat, pentru inculpatul recurent, având în vedere și memoriile depuse de către inculpat pe parcursul procesului, solicită admiterea recursului, în sensul revocării beneficiului liberării condiționate și contopirea pedepsei cu un rest de pedeapsă de 23 de zile, și nu de 488 de zile, cum în mod greșit s-a reținut la instanța de fond, soluție menținută și de către tribunal. La instanța de fond, însuși procurorul a apreciat un calcul greșit al zilelor rămase pentru a fi contopite, în accepțiunea sa urmând a fi contopit un rest de 123 de zile. Calculul a fost efectuat însă greșit, motiv pentru care solicită admiterea recursului și contopirea pedepsei cu un rest de 23 de zile închisoare.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, apreciază că decizia penală recurată este legală și temeinică, motiv pentru care pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că, în timp ce executa un mandat de 1 an și 6 luni i-a fost prezentat un nou mandat, de 2 ani și 6 luni, de unde a reieșit, în mod greșit, că mai avea de executat un număr de 488 de zile cu privire la care solicită deducerea. Solicită instanței să țină cont și de faptul că prezintă o boală foarte gravă, respectiv pancreatită cronică, a fost operat de hernie de disc și trebuie să suporte o nouă intervenție. Dorește să revină în familie pentru aoî ntreține și pentru a-și trata bolile de care suferă.

Declarând dezbaterile închise, care au fost înregistrate cu mijloace audio, potrivit art. 304 Cod procedură penală,

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1071 din 14 aprilie 2009, așa cum a fost îndreptată prin încheierea din 27 aprilie 2009, s-a dispus condamnarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 g, i din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal și art. 37 lit. a din Codul penal, prin schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit.g, i din Codul penal, cu aplicarea art.41 alin. 2 din Codul penal și art.37 lit. b din Codul penal la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 36 alin. 2 din Codul penal, s-a contopit pedeapsa de 1.000 lei amendă penală aplicată prin sentința penală nr. 1363/4.06.2008 a Judecătoriei Botoșani cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 543/6.03.2008 a Judecătoriei Botoșani și cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.592/6.03.2006 a Judecătoriei Botoșani și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare.

S-a constatat că inculpatul a executat această pedeapsă de la data de 30.09.2006 la data de 27.11.2007 când a fost liberat condiționat, rămânând de executat un rest de 488 zile închisoare.

În temeiul art. 61 din Codul penal, s-a revocat beneficiul liberării condiționate cu privire la acest rest de pedeapsă, rest pe care instanța 1-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71, 64 lit. a teza a Il-a, b din Codul penal.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă duratele reținerii de câte 24 ore din datele de 4.05.2006 și 11.06.2006 și a reținerii și arestării preventive de la data de 3.10.2008 la zi.

S-a dispus anularea vechilor mandate de executare si forme de executare cu privire la pedeapsa de 1000 lei amendă penală aplicată prin sentința penală nr. 1363/04.06.2008 a Judecătoriei Botoșani.

S-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 2800 lei.

S-a dispus confiscarea de la inculpat a unui levier metalic aflat la Camera de păstrare corpuri delicte a instanței și înregistrat sub nr. 22/2009.

S-a constatat că părțile vătămate Com B, prin adm. și L: B, prin administrator nu s-au constituit părți civile în cauză.

Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile Farm Aliment B, prin administrator -, suma de 1900 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că:

1. În noaptea de 25/26 septembrie 2008, în jurul orei 1:00, inculpatul, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, s-a hotărât să sustragă bunuri dintr-un magazin, sens în care a luat de la domiciliu un levier pe care urma să-1 folosească la forțarea sistemului de asigurare și o pereche de șosete pe care urma să le aplice pe mâini pentru a nu lăsa amprente la locul faptei.

Inculpatul s-a plimbat mai multe ore pe raza municipiului B în căutarea unui loc propice și s-a oprit la magazinul aparținând Com B situat pe-. Profitând de faptul că zona era slab iluminată, precum și de ora târzie, inculpatul și-a pus șosetele pe mâini, a forțat cu levierul ușa de acces tip termopan și a pătruns în interior. A sustras de pe rafturile magazinului aproximativ 201 pachete cu țigări de diferite mărci, mai multe pachete de cafea, câteva borcane cu ness, patru doze cu băuturi energizante marca, 60 pachete cu gumă de mestecat, dulciuri, câteva sticle cu băuturi alcoolice, produse cosmetice, produse alimentare, preparate din carne, mai multe perechi de șosete bărbătești, cartele și suma de 150 lei găsită în sertarul tejghelei.

Inculpatul a pus bunurile sustrase într-o geantă de voiaj pe care o avea asupra sa și s-a întors la domiciliul său.

În zilele următoare inculpatul a vândut o parte din bunuri unor persoane necunoscute în Centrală din mun. B, iar alte bunuri le-a consumat împreună cu familia. După identificarea sa de către lucrătorii de poliție, s-a reușit recuperarea unei mici părți din bunurile sustrase care au fost predate pe bază de dovadă administratorului. Reprezentantul părții vătămate a declarat că valoarea bunurilor recuperate este de aproximativ 200 lei, iar cea a bunurilor nerecuperate este de aproximativ 2800 lei. Cu toate acestea, partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

2. In noaptea de 1/2 octombrie 2008, în jurul orei 1:00, inculpatul și-a continuat activitatea infracțională, oprindu-se de această dată asupra magazinului situat în B,-, aparținând părții vătămate Farm Aliment

Folosind același mod de operare, inculpatul a pătruns în interiorul cafe-barului și a sustras mai multe cartușe de țigări de diferite mărci, sticle cu băuturi alcoolice, dulciuri, un telefon mobil marca LG, un radio-casetofon marca, nouă casete audio, precum și suma de aproximativ 200 lei.

Bunurile sustrase au fost transportate de inculpat la domiciliul său cu aceeași geantă de voiaj, iar în zilele următoare a valorificat o parte din acestea unor persoane necunoscute din Centrală a municipiului

În cursul cercetărilor organele de poliție au recuperat de la domiciliul inculpatului unele din bunurile sustrase, fiind predate pe bază de dovadă reprezentantului părții vătămate.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale cu suma de 1900 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase și nerecuperate.

3. În noaptea de 2/3 octombrie 2008, în jurul orei 23:00, inculpatul s-a deplasat împreună cu concubina sa, la un bar din zona Centrului al municipiului B unde s-a întâlnit cu nepotul său,. În timp ce consumau băuturi alcoolice, inculpatul s-a ridicat de la masă și le-a spus celor doi că lipsește puțin timp deoarece are de rezolvat o problemă.

Inculpatul s-a deplasat pe- la magazinul alimentar aparținând B pentru a sustrage bunuri. A forțat sistemul de închidere al ușii de acces cu același levier metalic și a sustras din interior aproximativ 600 de pachete cu țigări și cartele telefonice pe care le-a depozitat într-o geantă de rafie pe care o avea asupra sa.

După ce a părăsit locul faptei, inculpatul s-a deplasat la domiciliul martorei pe care a rugat-o să-i primească geanta până dimineața, fără să-i precizeze conținutul acesteia. Ulterior, inculpatul a revenit la bar unde îl așteptau concubina și nepotul său. La plecarea din bar, inculpatul le-a propus celor doi să-1 însoțească într-o plimbare pe -, împrejurare în care a fost depistat de către organele de poliție și agenții de pază din cadrul Aceștia din urmă au fost sesizați despre declanșarea senzorului de mișcare din interiorul magazinului și l-au identificat pe inculpat după imaginile surprinse de sistemul de supraveghere video cu care este dotată unitatea.

A reținut prima instanță că activitatea infracțională desfășurată de inculpatul întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g, i din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, el acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, având în vedere perioada scurtă de timp dintre actele materiale și identitatea modului de operare.

În rechizitoriu s-a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea în stare de recidivă postexecutorie față de condamnările anterioare pentru fapte de același gen, condamnări menționate în fișa de cazier la punctele 1 - 5 de la fila 53 ds. Analizând mențiunile fișei de cazier și sentințele penale atașate la dosar, instanța a constatat că la punctul 1 este menționată condamnarea de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni de viol și tâlhărie în timpul minorității. Prin urmare, această condamnare nu poate constitui primul termen al recidivei potrivit art. 38 lit. a din Codul penal. La punctul 2 este menționată pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.2143 din 15 august 1996 a Judecătoriei Botoșani pentru săvârșirea infracțiunii de viol, tâlhărie și violare de domiciliu, inculpatul fiind eliberat condiționat din executarea pedepsei la data de 14 aprilie 1998 cu un rest de 336 zile închisoare. în cadrul acestui termen inculpatul comite alte infracțiuni de viol, violare de domiciliu și furt calificat, respectiv în stare de recidivă postcondamnatorie, pentru care este condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare prin sentința penală nr. 541/1998 a Judecătoriei Suceava, fiind eliberat condiționat din executarea acesteia la data de 30 decembrie 2003 cu un rest de 871 zile închisoare. Inculpatul nu respectă nici acest termen și comite infracțiuni de furt calificat la data de 3/4 septembrie 2004 și în perioada 6/7 martie 2006 - 10/11 iunie 2006 pentru care este condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 592 din 6 martie 2006 și la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 543/6 martie 2008 a Judecătoriei Botoșani.

Inculpatul a executat pedeapsa de 1 an și 6 luni de la data de 30 septembrie 2006 la data de 27 noiembrie 2007 când a fost liberat condiționat cu un rest de pedeapsă de 123 zile închisoare (punctul 5 din fișa de cazier).

S-a observat că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin ultimele două hotărâri menționate sunt concurente iar pedeapsa cea mai grea ce urmează a fi aplicată este de 2 ani și 6 luni închisoare. Prin urmare, această pedeapsă a fost executată de la data de 30 septembrie 2006 la data de 27 noiembrie 2007, iar restul de pedeapsă neexecutat este de 123 zile închisoare plus diferența de 1 an închisoare dintre pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pe care a executat-o parțial în perioada menționată și pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată ca urmare a concursului de infracțiuni. Așadar, restul de pedeapsă este de 488 zile închisoare, termen în cadrul căruia inculpatul a comis infracțiunea pentru care a fost cercetat în prezenta cauză.

Prima instanță a constatat că niciuna din pedepsele anterioare nu poate fi considerată executată deoarece inculpatul nu a respectat niciodată termenul de încercare al liberării condiționate, comițând alte fapte în stare de recidivă postcondamnatorie. Din aceste considerente, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei doar în ce privește starea de recidivă în sensul că s-au reținut dispozițiile art. 37 lit. a din Codul penal în loc de dispozițiile art. 37 lit. b din Codul penal.

La stabilirea și individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă, gradul de pericol social concret pe care aceasta îl presupune, modalitatea de săvârșire a actelor materiale, respectiv pe timp de noapte și prin efracție, valoarea prejudiciilor cauzate părților vătămate și persoana inculpatului care a avut o conduită procesuală corespunzătoare dar care este recidivist în condițiile art.37 lit. a din Codul penal față de mai multe condamnări arătate anterior pentru fapte de furt, viol, violare de domiciliu.

S-a mai constatat că prin sentința penală nr. 1363 din 4 iunie 2008 a Judecătoriei Botoșani, rămasă definitivă la data de 11.12.2008, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 180 alin. 2 din Codul penal la data de 3 august 2006.

Prin sentința penală nr. 543 din 6 martie 2008 a Judecătoriei Botoșani, rămasă definitivă la data de 12 noiembrie 2008, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat în formă continuată în intervalul 6/7 martie 2006 - 10/11 iunie 2006. S-a dedus din pedeapsă durata reținerilor de câte 24 de ore din datele de 4 mai 2006 și 11 iunie 2006.

Prin sentința penală nr.592 din 6 martie 2006, rămasă definitivă la data de 11 septembrie 2006, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 închisoare pentru săvârșirea la data de 3/ 4 septembrie 2004 a unei infracțiuni de tentativă la furt calificat.

Comparând datele săvârșirii infracțiunilor cu momentele la care hotărârile de condamnare au rămas definitive, instanța a constatat că infracțiunea cercetată în prezenta cauză este în concurs cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentințele penale nr. 1363/4 iunie 2008 și 543/6 martie 2008 ale Judecătoriei Botoșani și în stare de recidivă cu pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 592 din 6 martie 2006 a Judecătoriei Botoșani.

De asemenea, instanța a constatat că sunt concurente și faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin cele trei sentințe prezentate anterior. Pentru a se stabili primul termen al recidivei, instanța a apreciat că se impune, mai întâi, contopirea celor trei pedepse aplicate anterior.

Astfel, în temeiul art. 36 alin. 2 din Codul penal instanța a dispus contopirea pedepsei de 1000 lei amendă penală aplicată prin sentința penală nr. 1363/4.06.2008 a Judecătoriei Botoșani cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 543/6.03.2008 a Judecătoriei Botoșani și cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 592/6.03.2006 a Judecătoriei Botoșani și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare.

Instanța a constatat că inculpatul a executat această pedeapsă de la data de 30 septembrie 2006 la data de 27 noiembrie 2007 când a fost liberat condiționat, rămânând un rest de 488 zile închisoare (123 zile închisoare rămase de executat din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare care face obiectul contopirii plus 365 zile închisoare diferența dintre această pedeapsă și pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare).

Instanța de fond a constatat că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat în prezenta cauză în cadrul termenului de 488 zile. Având în vedere gravitatea faptei comise, instanța a apreciat că se impune, în temeiul art. 61 din Codul penal, revocarea beneficiului liberării condiționate și contopirea acestui rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată de 4 ani și 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, a constatat că părțile vătămate Com B și B nu s-au constituit părți civile. Partea vătămată Farm Aliment L: B s-a constituit parte civilă în cursul urmăriri penale cu suma de 1900 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase, prima instanță dispunând ca inculpatul să plătească părții civile această sumă, cu titlu de despăgubiri civile.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie în ce privește rezolvarea laturii penale. A arătat că în mod greșit s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate și contopirea restului de 488 zile rămas de executat, in realitate fiind vorba despre un rest de 23 zile.

De asemenea, a criticat și cuantumul pedepsei aplicate prin prezenta sentința considerând-o prea aspră, având în vedere poziția sa sinceră în instanță și faptul că a fost de acord să recupereze prejudiciile produse părților vătămate.

Prin decizia penală nr. 135 A din data de 04.06.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

S-a menținut starea de arest preventiv a acestuia și s-a dedus în continuare durata arestării preventive, de la data pronunțării sentinței penale la zi.

Pentru a decide astfel, a constatat instanța de apel că prima instanță a reținut corect situația de fapt în sarcina inculpatului, acesta fiind trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat in dauna avutului privat, în formă continuată (trei acte materiale).

Având în vedere antecedentele sale penale și specializarea acestuia în comiterea de infracțiuni de furt, lucru reieșit din fișa de cazier, aflată la fila 53 dosar urmărire penală, prima instanță corect a individualizat cuantumul pedepsei aplicate, nefiind justificată în cauză acordarea de circumstanțe atenuante, care să permită coborârea pedepsei sub minimul special.

De asemenea, corect a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate și contopirea restului de 488 zile rămas de executat la pedeapsa aplicată în prezenta cauză.

Este adevărat că în urma liberării condiționate din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.592 din 6 martie 2008 a Judecătoriei Botoșani, la data de 27 noiembrie 2007, i-a rămas acestuia un rest de executat de 123 zile închisoare însă prin contopirea acestei pedepse cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.543/2008 a aceleiași instanțe, acest rest s-a cumulat cu un an de zile închisoare ce reprezintă diferența dintre aceasta pedeapsa și pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare.

Prin urmare, prima instanță corect a dispus revocarea liberării condiționate cu privire la restul de 488 zile (123 zile +365 zile) și nu a restului de 123 zile.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul. În motivarea recursului, acesta a arătat că greșit s-au contopit pedepsele la care a fost condamnat, conform cazierului său judiciar, în condițiile în care pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 543/2008 a Judecătoriei Botoșani este concurentă cu cea aplicată prin prezenta sentință. De asemenea, se impunea și deducerea din pedeapsa aplicată după contopire a duratei executării în baza sentinței penale nr. 592/2006 a Judecătoriei Botoșani.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și care se circumscriu cazului de casare prev. de art. 3859alin. 1 pct. 14 Cod procedură penală, precum și în conformitate cu dispozițiile art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut corect situația de fapt, dând o justă interpretare probelor administrate în cauză.

Cât privește încadrarea în drept a faptei, aceasta a fost greșit schimbată prin sentința Judecătoriei Botoșani, ea fiind comisă în stare de recidivă postexecutorie, după cum corect s-a reținut în actul de sesizare a instanței. De asemenea, greșit s-a făcut aplicarea art. 61 Cod penal.

Astfel, pedepsele aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 543/06.03.2008 (definitivă la 12.11.2008) și sentința penală nr. 1363/04.06.2008 (definitivă la 11.12.2008) ale Judecătoriei Botoșani au fost dispuse pentru comiterea unor infracțiuni concurente cu prezenta. În același timp însă, infracțiunea reținută în sarcina inculpatului prin 592/2006 a Judecătoriei Botoșani, rămasă definitivă la 11.09.2006, este concurentă cu cea reținută prin nr. 543/2008 a aceleiași instanțe (fapte comise în perioada 06/07.03-10/11.06.2006).

Inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 592/06.03.2006 a Judecătoriei Botoșani la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, executată în perioada 30.09.2006-27.11.2007, când s-a liberat condiționat, cu un rest de pedeapsă rămas de executat de 123 zile.

Prin urmare, prezenta infracțiune (în formă continuată) comisă în perioada 25 septembrie-3 octombrie 2008 fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, termenul de definitivare a liberării condiționate fiind la acel moment împlinit.

Or, având în vedere principiul neagravării situației inculpatului în propria cale de atac, Curtea nu va putea proceda la o schimbare de încadrare juridică, prin reținerea în sarcina acestuia a stării de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b Cod penal, nelegalitatea neputând fi aici îndreptată.

Relativ la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru prezenta infracțiune, Curtea constată că acesta a fost just și proporțional individualizat, cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 Cod penal.

Față de starea de concurență a infracțiunilor comise de către inculpat, astfel cum mai sus a fost analizată, respectând același principiu (prin raportare la tehnica de contopire adoptată de către prima instanță), se impune contopirea tuturor pedepselor aplicate prin cele 4 sentințe penale (nr. 592/2006, nr. 543/2008, nr. 1363/2008 și nr. 1071/2009 ale Judecătoriei Botoșani ), în conformitate cu disp. art. 36 alin. 1, 2 Cod penal, în referire la art. 34 lit. e Cod penal, curtea urmând să procedeze în consecință, aplicându-i acestuia spre executare pedeapsa cea mai grea.

După aplicarea dispozițiilor art. 36 alin. 1, 2 Cod penal, Curtea va deduce, din pedeapsa astfel rezultată, în conformitate cu disp. art. 36 alin. 3 Cod penal, și durata executată în baza sentinței penale nr. 592/2006 a Judecătoriei Botoșani, respectiv de la data de 30.09.2006 la data de 27.11.2007.

Pentru considerentele arătate, Curtea, constatând întemeiat recursul declarat de inculpat, în conformitate cu dispozițiile art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală îl va admite.

Va casa în totalitate decizia penală atacată și în parte sentința penală nr. 1071 Judecătoriei Botoșani, procedând în sensul celor mai sus arătate.

Cum inculpatul a fost judecat în stare de arest preventiv, în conformitate cu dispozițiile art. 38517alin. 4 rap. la art. 383 alin. 2 Cod procedură penală va deduce în continuare, din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la data de 04.06.2009 la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală,

Pentru aceste motive

În numele Legii,

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 09.05.1976 în comuna, județul B, domiciliat în satul, com., județul B, actualmente deținut în Penitenciarul Botoșani, CNP -, împotriva deciziei penale nr.135A din data de 04.06.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr-.

Casează în parte decizia penală mai sus-menționată și în parte sentința penală nr.1071 din data de 14.04.2009 pronunțată de Judecătoria Botoșani și în rejudecare:

Înlătură din sentința penală dispozițiile de aplicare a art.36 alin.2 Cod penal, de constatare ca executată a pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare și de aplicare a art.61 alin.1 Cod penal(revocare 488 zile închisoare și contopire cu pedeapsa aplicată prin sentință).

Constată că infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.1071/2009 a Judecătoriei Botoșani este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1363 din 04.06.2008 a Judecătoriei Botoșani, definitivă prin decizia penală nr.1343/11.12.2008 a Tribunalului Botoșani la data de 11.12.2008, și prin sentința penală nr. 543 din 06.03.2008 a Judecătoriei Botoșani, definitivă prin decizia penală nr.80/12.11.2008 a Curții de APEL SUCEAVA.

În temeiul art.36 alin.1, 2 rap. la art.34 lit.e Cod penal contopește pedeapsa aplicată prin sentința penală cu pedeapsa de 1000 lei amendă penală aplicată prin sentința penală nr.1363 din 04.06.2008 a Judecătoriei Botoșani, cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.543 din 06.03.2008 a Judecătoriei Botoșani și cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.592 din 06.03.2006 a Judecătoriei Botoșani în pedeapsa cea mai grea, de 4(patru) ani și 6(șase) luni închisoare.

Pedeapsă de executat pentru inculpat: 4(patru) ani și 6(șase) luni închisoare.

Deduce din pedeapsa de executat și durata executată în baza sentinței penale nr. 592 din 06.03.2006 a Judecătoriei Botoșani, respectiv de la data de 30.09.2006 la data de 27.11.2007.

Înlătură din decizia penală dispoziția de obligare a inculpatului la plata către stat a cheltuielilor judiciare din apel, care rămân în sarcina acestuia.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

Deduce în continuare din pedeapsa de executat durata de la data 04.06.2009 la zi.

Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iulie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red:

Tehnored: /29.07.2009

Ex. 3

Jud. fond:

Jud. apel:

Președinte:Acsinte Viorica
Judecători:Acsinte Viorica, Andronic Tatiana Luisa, Ghertner

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 295/2009. Curtea de Apel Suceava