Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 336/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ Nr. 336/R/2009

Ședința publică din data de 25 mai 2009

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Monica Rodina JUDECĂTOR

JUDECĂTOR 2: Luminița Hanzer Livia Mango

- - -

GREFIER - - --

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ este reprezentat prin PROCUROR - -

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul inculpatul, împotriva deciziei penale nr.55 din data de 1.04.2009 a Tribunalului Maramureș, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,i pen.

La apelul nominal se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av. din cadrul Baroului C cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsă fiind inculpatul și partea civilă SC SRL.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să se dispună reducerea pedepsei aplicate inculpatului ca urmare a acordării unei mai mari eficiențe a circumstanțelor atenuante prev. de art.74 pen. cu consecința prev. de art. 76.pen. apreciind că pedeapsa de un an și 6 luni închisoare este foarte M raportat la pericolul concret social al faptei, prejudiciul fiind redus și recuperat.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, întrucât instanța de apel a individualizat corect pedeapsa și a înjumătățit pedeapsa aplicată de instanța de fond. Apreciază că nu se poate acorda o eficiență mai M circumstanțelor atenuante raportat la antecedentele penale ale inculpatului, perseverența infracțională de care a dat dovadă, persoana inculpatului și scopul pedepsei.

CURTEA

Deliberând reține că prin sentința penală nr. 913/17.04.2008 a Judecătoriei Baia Mares -a dispus condamnarea inculpatului, fiul lui și, născut la 23.11.1985 în B M, jud. M, cetățenie română, fără studii, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără ocupație, cu antecedente penale, domiciliat în B M,-/48, jud. M, fără forme legale în B M,-/3. jud M, CNP -, la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 71.pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b pen.

Potrivit art. 118 lit. e pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 60 lei.

În baza art. 191 alin.1 proc.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul înregistrat pe rolul Judecătoriei Baia Mare sub nr. de dosar -, Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Marea dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1/209 alin. 1 lit. a și i pen.

Pe fond, s-a reținut că în data de 26.11.2006, în jurul orelor 14.00, inculpatul s-a deplasat pe- la depozitul SC SRL, unde, profitând de împrejurarea că nu a observat nici un paznic, escaladat gardul din beton, a forțat grilajul de la geam după care a spart geamul și a pătruns în depozit de unde a sustras un clește de tablă, patent, cablu de sudură. În ziua următoare, inculpatul a valorificat cablul de sudură la un centru de colectare a fierului vechi contra sumei de 60 de lei.

Starea de fapt reținută de instanță se probează cu declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale (filele 15, 17 din dosarul de urmărire penală, fila 31 din dosarul instanței), declarațiile martorilor (filele 23 din dosarul de urmărire penală și 39 din dosarul instanței) și (filele 4-6 din dosarul de urmărire penală, fila 49 din dosarul instanței), proces-verbal de cercetare la fața locului (fila 7 din dosarul de urmărire penală), planșă cu fotografii judiciare (filele 9-13 din dosarul de urmărire penală).

Susținerile inculpatului în sensul că a găsit obiectele pe care le-a luat lângă gardul societății nu pot fi reținute de instanță având în vedere declarația martorului potrivit căreia în fiecare seară, toate instrumentele cu care se lucra erau încuiate în depozit fapt ce era verificat de către o persoană desemnată. Declarația inculpatului din fața instanței nu se coroborează cu nici unul dintre mijloacele de probă administrate în cauză.

În drept, fapta inculpatului care în ziua de 26.11.2006, prin escaladarea gardului împrejmuitor și spargerea geamului a pătruns depozitul părții vătămate de unde a sustras mai multe bunuri pe care ulterior le-a vândut contra sumei de 60 de lei la un centru de colectare a fierului vechi, a fost considerată de instanța de fond ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1/209 alin. 1 lit. i pen. pentru care i s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 3 ani închisoare.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea a fost săvârșită cu intenție directă, inculpatul luând bunurile din posesia parții civile fără acordul acesteia și în scopul de a și le însuși pe nedrept.

La individualizarea și dozarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a ținut seama de atitudinea acestuia care a recunoscut săvârșirea faptei numai în faza de urmărire penală, ulterior negând, de împrejurarea că, deși nu poate fi reținută starea de recidivă întrucât infracțiunile anterioare au fost comise în timpul minorității, totuși acestea constituie antecedente penale, iar din fișa de cazier reiese că inculpatul a fost condamnat în repetate rânduri pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt ceea ce denotă perseverența sa infracțională.

În baza art. 71. penal a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II- și b penal întrucât existența unei condamnări este incompatibilă cu exercitarea unei funcții care implică exercițiul autorității de stat.

Având în vedere că suma obținută de inculpat în urma valorificării cablului de sudură nu a servit la repararea prejudiciului cauzat, în baza art. 118 lit. e pen. a dispus confiscarea de la acesta suma de 60 de lei.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel inculpatul și Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

Inculpatul nu a precizat în scris motivele de apel și s-a prezentat în instanță doar la un termen de judecată, însă apărătorul ales al inculpatului a solicitat admiterea apelului declarat și reducerea pedepsei aplicate.

În motivarea apelului declarat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Marea solicitat admiterea apelului și desființarea în parte a sentinței penale nr. 913/17.04.2008 a Judecătoriei Baia Mare, hotărârea instanței de fond fiind apreciată ca nelegală sub aspectul neaplicării prevederilor art.7 din Legea nr. 543/2002 cu privire la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului - pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prin sentința penală nr. 949/17.06.2004 și nededucerea reținerii preventive de 24 ore din 27.11.2006.

Prin decizia penală nr. 55/01.04.2009 a Tribunalului Maramureș în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a proc.pen. s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare și inculpatul, desființându-se în parte sentința penală nr. 913 din 17.04.2008 a Judecătoriei Baia Mare.

Judecând, s-a redus de la 3 ani închisoare la 1 an și 6 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i pen. cu aplicarea art. 74 lit. c pen. art. 76 lit. c pen.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat grațierea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 949/17.06.2004 a Judecătoriei Baia Mare și s-a cumulează pedeapsa menționată anterior cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, cu consecințele prevăzute de art. 71.pen. art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b pen.

S-a dedus din pedeapsă perioada reținerii de 24 de ore din data de 27.11.2006.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.

În temeiul art. 192 alin. 3.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut că instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, în baza probațiunii administrate făcând o judicioasă apreciere a probelor și înlăturând motivat apărările inculpatului.

Astfel, în mod corect prima instanță a considerat că fapta inculpatului care la data de 26.11.2006 a pătruns în depozitul părții vătămate, prin escaladarea gardului împrejmuitor și spargerea geamului din interior a sustras mai multe bunuri pe care ulterior le-a vândut contra sumei de 60 RON, constituie infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i pen.

Reținând vinovăția inculpatului, instanța de fond a procedat la condamnarea acestuia, însă tribunalul apreciază că la individualizarea judiciară a pedepsei urma a fi avută în vedere circumstanța atenuantă a recunoașterii comiterii infracțiunii.

Astfel, tribunalul reținând în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c pen. desființând sentința atacată în parte și rejudecând a redus pedeapsa aplicată de la 3 ani închisoare la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. d art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i pen. cu aplicarea art. 76 lit. c pen.

Din fișa de cazier a inculpatului, rezultă că ultima condamnare a acestuia a fost de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, pedeapsă aplicată prin sentința penală nr. 949/17.06.2004 a Judecătoriei Baia Mare, pedeapsă grațiată condiționat potrivit dispozițiilor Legii nr. 543/2002.

Întrucât inculpatul a săvârșit cu intenție infracțiunea de furt calificat care face obiectul prezentului dosar, în termenul de 3 ani prevăzut de art. 7 din Lega nr. 543/2002, în temeiul aceluiași text legal, tribunalul a revocat grațierea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 949/17.06.2004 a Judecătoriei Baia Mare și a cumulat pedeapsa menționată anterior cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute în regim de detenție 3 ani închisoare, iar în temeiul art. 71.pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b din pen. întrucât existența unei condamnări se apreciază a nu fi compatibilă cu exercitarea unei funcții care implică exercițiul autorității de stat.

De asemenea, a fost dedusă din pedeapsă perioada reținerii de 24 de ore din data de 27.11.2006, menținându-se restul dispozițiilor sentinței atacate.

În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, criticând soluția atacată ca fiind netemeinică și a solicitat casarea deciziei pronunțate de tribunal și pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună reducerea pedepsei cu motivare că sancțiunea aplicată este prea ridicată raportat la valoarea redusă a prejudiciului care a fost recuperat parțial, solicitând acordarea unei eficiențe sporite circumstanțelor atenuante legale.

Procedând la soluționarea recursului prin prisma motivelor invocate, precum și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:

Atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a probelor administrate în cauză.

Rezultă din ansamblul probator că în data de 26.11.2006, în jurul orelor 14.00, inculpatul s-a deplasat pe- la depozitul SC ""SRL unde, profitând de împrejurarea că nu a observat nici un paznic, escaladat gardul din beton, a forțat grilajul de la geam, a spart geamul și a pătruns în depozit de unde a sustras un clește de tablă, un patent și 3 cabluri de sudură a căror valoare a fost estimată de partea vătămată la suma de 250 Ron (6 dos.). În ziua următoare, inculpatul a valorificat cablul de sudură la un centru de colectare a fierului vechi contra sumei de 60 de lei.

În cursul judecății, reprezentantul părții civile, martorul a arătat că prejudiciul a fost recuperat parțial și nu se mai constituie parte civilă ( 19 dos. fond).

Starea de fapt reținută de instanță se probează cu declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale ( 15, 17 dos., 31 din dos. fond), declarațiile martorilor ( 23 dos. 39 dos.fond) și ( 4-6 dos. 49 dos. fond), proces-verbal de cercetare la fața locului ( 7 dos.), fotografii judiciare ( 9-13 dos.).

În mod corect au fost înlăturate apărările inculpatului potrivit cărora ar fi găsit obiectele lângă gardul societății deoarece martorului arată că în fiecare seară, toate instrumentele cu care se lucra erau încuiate în depozit, fapt ce era verificat de către o persoană desemnată, excluzându-se astfel orice posibilitate ca aceste bunuri să rămână neasigurate, cu atât mai mult să fie depozitate în afara perimetrului unității.

Cu toate că s-a reținut o stare de fapt reală, în mod greșit s-a apreciat că fapta comisă de inculpat prezintă gradul concret de pericol social al unei infracțiuni.

Potrivit art. 18/1 pen. la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă fapta, de urmarea produsă, precum și de persoana și conduita infractorului.

În speță, inculpatul a sustras o serie de valoare foarte redusă, respectiv în valoare 250 lei, prejudiciul fiind de altfel recuperat parțial. Totodată, acele bunuri nu prezentau o importanță deosebită, împrejurare dovedită prin renunțarea de către partea civilă de a mai fi despăgubită de prejudiciul nerecuperat. De asemenea, modul de operare a fost unul neelaborat, inculpatul profitând de o serie de circumstanțe favorabile.

Pe de altă parte, sancțiunea aplicată, penală sau cu caracter administrativ, își poate îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, numai în măsura în care corespunde gravității faptei, potențialului de pericol social pe care-l prezintă în mod real, persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența măsurii luate față de el.

În speță, inculpatul a recunoscut, în esență comiterea infracțiunii, aspect care, alături de recuperarea, chiar parțială, a prejudiciului, demonstrează o atitudine care denotă responsabilizare și conștientizare a implicațiilor faptei comise.

Toate aceste aspecte conduc curtea la concluzia că aplicarea unei sancțiuni constând în pedeapsă este o măsură excesivă și, coroborat cu intervalul M de timp scurs de la momentul comiterii faptei (aproape 3 ani) ar fi de natură a eluda scopul urmărit prin art. 52.pen.

Pentru toate aceste motive, în baza art.385/15 pct.2 lit.d proc.pen. se va admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.55 din data de 1.04.2009 a Tribunalului Maramureș, pe care o va casa împreună cu sentința penală nr.913 din data de 17.04.2008 a Judecătoriei Baia Mare.

Rejudecând, în baza art.11 pct.1 lit. a, art.10 lit.b1 proc.pen. se va dispune achitarea inculpatului de sub învinuirea comiterii infracțiunii de furt calificat prev.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit. i, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În baza art.18/1, art.91 lit. c pen. se va aplica inculpatului sancțiunea de 500 lei amendă administrativă, considerând că această sancțiune este una corespunzătoare și proporțională cu fapta comisă, fiind în măsură să-l atenționeze asupra conduitei sale.

Se va constata că partea vătămată nu a formulat pretenții civile în cauză.

În baza art.191 proc.pen. se va dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare la fond.

Potrivit art.189 proc.pen. se va stabili suma de 200 lei ca onorariu pentru apărătorul din oficiu al inculpatului, sumă ce se va avansa din.

În temeiul art.192 alin.3 proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385/15 pct.2 lit.d proc.pen. admite recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, CNP-, domiciliat în B M,-,.48, cu reședința în B M,-,.3. împotriva deciziei penale nr.55 din data de 1.04.2009 a Tribunalului Maramureș, pe care o casează împreună cu sentința penală nr.913 din data de 17.04.2008 a Judecătoriei Baia Mare.

Rejudecând în baza art.11 pct.1 lit.a, art.10 lit.b1 proc.pen. dispune achitarea inculpatului, fiul lui și, CNP-, domiciliat în B M,-,.48, cu reședința în B M,-,.3. de sub învinuirea comiterii infracțiunii de furt calificat prev.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.i, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În baza art.181, art.91 lit.c pen. aplică inculpatului sancțiunea de 500 lei amendă administrativă.

Constată că partea vătămată nu a formulat pretenții civile în cauză.

În baza art.191 proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare la fond.

În baza art.189 proc.pen. stabilește suma de 200 lei ca onorariu pentru apărătorul din oficiu al inculpatului, av., sumă ce se va avansa din.

În baza art.192 alin.3 proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 25 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./Dact.

2 ex./09.06.2009

Președinte:Monica Rodina
Judecători:Monica Rodina, Luminița Hanzer Livia Mango

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 336/2009. Curtea de Apel Cluj