Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 339/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 339/R/2009

Ședința publică din 25 mai 2009

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Monica Rodina JUDECĂTOR 2: Luminița Hanzer Livia Mango

JUDECĂTORI: - -

- -

GREFIER: - --

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin procuror -

S-a luat spre examinare recursul declarat de condamnatul, aflat în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 155 din 9 aprilie 2009 Tribunalului Cluj, având ca obiect soluționarea cererii de întreruperea executării pedepsei.

La apelul nominal se prezintă condamnatul în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat - din cadrul Baroului C, cu delegația la dosar.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, condamnatul, întrebat fiind, arată că a formulat recurs a doua zi după comunicarea hotărârii, respectiv în data de 20.04.2009.

Instanța, din oficiu, pune în discuția părților excepția tardivității recursului formulat de către condamnat, având în vedere că recursul a fost declarat la data de 29.04.2009, iar dispozitivul sentinței atacate cu recurs a fost comunicat condamnatului la data de 10.04.2009.

Apărătorul condamnatului lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.

Reprezentanta Parchetului solicită admiterea excepției și respingerea ca tardiv a recursului formulat de către condamnat având în vedere că acesta a declarat recurs la data de 29.04.2009, iar soluția i-a fost comunicată în data de 10.04.2009.

Condamnatul, având ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței.

CURTEA

Deliberând reține că prin sentința penală nr. 155/09.04.2009 a Tribunalului Clujs -a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul, fiul lui și C, născut la data de 13.03.1983, deținut în Penitenciarul Gherla.

S-a stabilit în favoarea Baroului de Avocați C suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. ), sumă care s-a avansat din.

A fost obligat condamnatul la plata sumei de 160 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că la data de 09.02.2009 condamnatului a solicitat a se dispune întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 21/2004 a Tribunalului Argeș, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, pentru motive familiale.

În motivarea acestei cereri, condamnatul a arătat că starea materială familiei sale este deosebit de precară, părinții săi fiind bolnavi și bătrâni și fără nici un venit.

Instanța de fond a mai reținut că prin sentința penală nr. 21/2004 a Tribunalului Argeș, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 10 ani închisoare cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

Din cuprinsul anchetei sociale efectuate de Serviciul Autorității tutelare din cadrul Primăriei comunei, jud. A (fila 11) reiese că în locuința situată în Dealul, comuna, jud. A, locuiesc părinții condamnatului în vârstă de 57 și respectiv 60 de ani, aceștia neavând nici un venit, casa fiind alcătuită din trei camere de locuit, o bucătărie și un hol. Reiese totodată, că împreună cu părinții mai locuiește fratele condamnatului în vârstă de 37 ani care lucrează la o societate particulară obținând un salariu de 500 lei lunar.

Pe de altă parte, din adresa nr. U/24140 din 20.03.2009 a Penitenciarului Gherla rezultă că acest condamnat nu a avut o comportare corespunzătoare pe parcursul detenției, prezentând dificultăți de adaptare la cerințele instituției, context în care a și fost sancționat de circa 7 ori pentru lovire deținuți, confecționare de obiecte interzise, autoagresiune și alte abateri, în același timp fiind cuprins și în activități cu caracter productiv și a participat la activități de asistare socială, fiind și recompensat.

Art. 453 al. 1 proc.pen. stabilește în mod expres care sunt cazurile în care este posibilă amânarea ori întreruperea executării pedepsei închisorii, la litera c regăsindu-se motivul determinat de existența unor consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează determinate de executarea imediată a pedepsei, în prezența unor împrejurări speciale.

În cazul de față s-a apreciat că lăsarea în libertate a condamnatului nu ar avea consecințe pozitive ori de durată asupra familiei sale, ci doar eventual s-ar ameliora pentru puțină vreme starea materială a acesteia, în situația în care acesta ar reuși să se angajeze, situație puțin probabilă dat fiind lipsa oricărei calificări a condamnatului într-un domeniu sau altul.

Pe de altă parte, în familia sa există și alți membri majori care realizează venituri, situație care ar permite îmbunătățirea condițiilor de viață ale părinților, și în plus aceștia nu au vârste foarte înaintate, putând munci cel puțin în propria gospodărie, pentru asigurarea celor necesare traiului.

Pe cale de consecință, apreciind că nu sunt îndeplinite cerințele art. 453 lit. c proc.pen. instanța a respins cererea condamnatului prin care aceasta a solicitat a se dispune întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 21/2004 a Tribunalului Argeș, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

În baza art. 189.proc.pen. a stabilit în favoarea Baroului de avocați C suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu, cuvenit av., care s-a avansat din.

În baza art. 192 al. 2.proc.pen. a fost obligat condamnatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 160 lei din care suma de 40 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul, criticând soluția atacată ca fiind netemeinică și a solicitat casarea hotărârii instanței de fond și pronunțarea unei decizii prin care să se admită cererea de întrerupere a executării pedepsei cu motivarea că sunt îndeplinite cerințele legale și că prin continuarea detenției familia sa ar fi supusă unor consecințe grave.

Recursul declarat în cauză este tardiv.

Astfel, potrivit art. 385/3 proc.pen. termenul de recurs este de 10 zile și curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv pentru persoana deținută care a lipsit la pronunțare.

Totodată, art. 186 al. 1.proc.pen. stabilește că la calcularea termenelor procedurale se porneste de la ora, ziua, luna sau anul mentionat în actul care a provocat curgerea termenului, afară de cazul când legea dispune altfel.

În cauză, petentul condamnat a lipsit de la pronunțare, copia minutei sentinței atacate a fost comunicată susnumitului la data de 10.04.2009, acesta semnând personal dovada de primire ( 18 dos. fond), iar declarația de recurs a fost redactată la data de 29.04.2009 și înregistrată la administrația locului de deținere la data de 30.04.2009, fiind evidentă depășirea termenului legal pentru exercitarea căii de atac a recursului.

Așa fiind, neconstatându-se existența vreunui motiv pentru repunerea în termenul de recurs, văzând și dispozițiile art. 185 al. 1.proc.pen. potrivit cărora nerespectarea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea unui drept procesual atrage decăderea din exercițiul dreptului, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. a proc.pen. se va respinge ca tardiv recursul promovat de condamnatul.

Condamnatului i s-a asigurat asistență juridică din oficiu astfel că în baza art. 189.proc.pen. se va stabili suma de 100 lei în favoarea Baroului de Avocați C ce se va avansa din.

Potrivit art. 192 al. 2.proc.pen. condamantul va fi obligat să plătească 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezintă onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv recursul declarat de condamnatul, fiul lui și C, născut la data de 13.03.1983, aflat in Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 155 din 9 aprilie 2009 Tribunalului Cluj.

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe condamnatul să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 25 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./Dact.

2 ex./09.06.2009

Președinte:Monica Rodina
Judecători:Monica Rodina, Luminița Hanzer Livia Mango

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 339/2009. Curtea de Apel Cluj