Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 382/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 208, 209 Cod penal -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA Nr. 382
Ședința publică din 21 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Androhovici Daniela
JUDECĂTOR 2: Andronic Tatiana Luisa
JUDECĂTOR 3: Ghertner
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror -
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 166 A din 18 august 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă inculpatul, asistat de avocat ales care substituie pe avocat.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Inculpatul, arată că nu dorește să dea nicio declarație în fața instanței de recurs, întrucât își menține declarațiile date anterior.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, având cuvântul, arată că hotărârile pronunțate de prima instanță cât și cea din apel sunt netemeinice și nelegale întrucât s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri de condamnare. Arată că s-a ajuns la o apreciere eronată a probelor luându-se în considerare depozițiile celor 4 martori audiați în fața primei instanțe, martori care ulterior au revenit de două ori în totalitate asupra declarațiilor date. Pentru aceste motive solicită aplicare principiului in dubio pro reo, întrucât nu există probe suficiente care să determine în mod neechivoc condamnarea inculpatului. În baza art. 38515pct. lit. d solicită casarea hotărârilor atacate, iar pe fond achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod procedură penală.
Procurorul, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea celor două hotărâri atacate. În ceea ce privește declarațiile martorilor, solicită a se avea în vedere faptul că aceștia în faza de urmărire penală au declarat că inculpatul este cel care a sustras bunurile menționate, în fața instanței de judecată au revenit, însă la dosar există o adresă din partea IPJ B, la care sunt atașate declarațiile acestor martori prin care ei arată că își retrag ceea ce au declarat în fața instanței. În aceste condiții apreciază că sunt probe în ceea ce privește vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Inculpatul având ultimul cuvânt, arată că nu este vinovat și își însușește concluziile apărătorului.
Declarând închise dezbaterile care au fost înregistrate în sistem audio conform art. 304 Cod procedură penală,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 688 din 18.06.2009 a Judecătoriei Darabania fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de:
- art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a, 76 Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare (parte vătămată );
- art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a, 76 Cod penal la pedeapsa de 1 an închisoare (parte vătămată ).
În baza art. 33 lit. a, 34 Cod penal, a stabilit că inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
A făcut aplicarea art. 64 lit. a teza aii-a, lit. b Cod penal.
În temeiul art. 81, 82 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata de 3 ani și a făcut aplicarea disp. art. 71 alin. 5 Cod penal.
A adus la cunoștință inculpatului, disp. art. 83 Cod penal privind condițiile revocării suspendării executării pedepsei.
A constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în proces.
În temeiul art. 118 lit. e Cod penal, a dispus confiscarea de la inculpat, în favoarea statului, a sumei de 75 lei.
În temeiul art. 14 și 346 Cod procedură penală, a admis acțiunea civilă și a obligat inculpatul să plătească 315 lei, despăgubiri civile părții vătămate.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:
1. În seara zilei de 26.03.2007, numitul, i-a invitat la locuința sa din satul, com., jud. B, pe numiții, - și, toți din satul, com., jud. B, pentru a consuma cu aceștia niște vin roșu. La scurt timp după ce au ajuns la locuința lui, acesta din urmă a plecat împreună cu numitul - la locuința lui pentru a aduce niște păsări, respectiv rațe, spunându-le celorlalți doi să rămână acasă întrucât se vor întoarce repede, timp în care numiții, și -, fratele lui, s-au uitat la televizor și au consumat vin roșu dintr-o găleată de plastic. După ce numiții și - le-a gătit, numitul a continuat să aducă, în trei rânduri, diferite cantități de vin, dintr-o cameră alăturată celei în care se aflau, vin pe care îl căra cu găleata.
Numiții, -, și fratele acestuia -, au consumat împreună în acea noapte, o cantitate de aproximativ 20 de litri de vin roșu, iar la un moment dat, în timp ce inculpatul, fiind întrebat pe rând de către numiții și, de unde are vin, acesta le-a răspuns că îl are de la numitul și "mai bine să tacă și să beie" întrucât nu este lor.
Numitul a plecat de la locuința lui prin jurul orelor 2430- 0100întrucât, se afla într-o stare avansată de ebrietate, ceilalți rămânând în continuare, până aproape de dimineață la locuința inculpatului, unde au consumat vin roșu și s-au uitat la televizor.
În urma cercetărilor efectuate și a verificării în registrul de lucrări penale de la Postul de Poliție s-a stabilit că în noaptea de 25/26.03.2007, nu au fost reclamate și înregistrate alte furturi de vin roșu pe raza loc., iar nu poseda pe raza localității, de vie, locuința sa învecinându-se în partea de sud cu locuința părții vătămate.
2. În noaptea de 04/05.08.2007, prin jurul orelor 2300- 2330, în timp ce numiții și, ambii din satul, com., se deplasau spre locuința celui din urmă menționat, trecând pe lângă locuința numitei, numitul a observat o persoană ieșind din curtea acesteia, având asupra sa un sac voluminos care avea forma unei butelii. Numitul l-a atenționat și cu privire la acest fapt, motiv pentru care cei doi s-au oprit din drumul lor pentru a vedea cine este acea persoană. După o observare atentă, numiții și și-au dat seama că este vorba despre inculpatul, care mai apoi s-a îndreptat cu acel sac spre locuința lui de domiciliu.
Numiții și - și-au continuat drumul spre locuința lui, după ce l-au recunoscut pe ca fiind cel care a ieșit din curtea locuinței numitei.
A doua zi dimineața, numitul a auzit în sat că de la locuința numitului s-a furat o butelia și l-a întrebat pe acesta dacă îi lipsește ceva de la locuința sa iar i-a răspuns că i s-a furat o butelie. i-a spus acestuia că a văzut persoana care i-a furat butelia în noaptea de 04/05.08.2007, după care i-a spus că această persoană era inculpatul.
Situația de fapt ce a fost reținută în sarcina inculpatului, a fost probată prin următoarele mijloace de probă: plângerile și declarațiile părților vătămate, procese-verbale de cercetare la fața locului și planșe foto aferente acestora, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului și proces-verbal de evaluare a prejudiciilor.
Sentința a fost confirmată de Tribunalul Botoșani care prin decizia penală nr. 166 A din 18.08.2009 a respins ca nefondat apelul inculpatului.
Împotriva celor două hotărâri a formulat recurs inculpatul criticându-le prin intermediul apărătorului ca nelegale, apreciind că în cauză s-a făcut o eroare gravă de fapt, eroare în aprecierea probelor neluându-se în considerare declarațiile celor 4 martori audiați la instanța de fond care au revenit de la declarațiile inițiale. Considerând că nu există probe suficiente care să justifice condamnarea inculpatului și cum dubiul profită acestuia, în temeiul art. 10 lit. c Cod procedură penală s-a solicitat achitarea.
Examinând recursul se constată că este nefondat.
Inculpatul este trimis în judecată pentru comiterea a două infracțiuni de furt calificat din locuințele părților vătămate și de la care a sustras o cantitate de vin, legume și o butelie de aragaz.
Deși inculpatul nu recunoaște comiterea faptelor instanța de recurs având în vedere plângerile și declarațiile părților vătămate, procesele verbale de cercetare la fața locului, planșele foto, declarațiile martorilor, în special a martorilor, -, declarații date în fază de urmărire penală și care se coroborează cu restul probatoriului administrat, constată că recurentul a comis faptele de care este acuzat.
Martorii împreună cu inculpatul au consumat din vinul sustras de acesta de la partea vătămată, numiții, ( 44, 55 ds up) declarând că l-au auzit pe inculpat când la insistențele unuia dintre ei a afirmat că are vinul de la și că ar fi mai bine să beie și să tacă.
În ce privește furtul buteliei de aragaz de la partea vătămată, în noaptea respectivă inculpatul a fost văzut de martorii, în timp ce ieșea din curtea locuinței părții vătămate cu butelia pusă într-un sac pe care îl căra în spate, martorii declarând că sunt siguri că persoana respectivă era inculpatul. În plus martorul ( 59 ds up) prin declarația sa susține cele afirmate de martorii și, arătând că a doua zi i-a povestit cum împreună cu celălalt martor au văzut noaptea un ieșind din locuința părții vătămate cu o butelie pusă într-un sac, iar ulterior când s-a mai întâlnit cu martorul acesta i-a spus că inculpatul este cel ce i-a sustras butelia, dar i-a fost frică să spună.
Este adevărat că martorii, -, și, au declarat la cercetarea judecătorească că au fost bătuți la Postul de Poliție pentru a declara că inculpatul este autorul furturilor comise și că au fost bătuți de către subofițerii de la acel post de poliție și de polițiști în civil.
Aceste afirmații sunt infirmate de adresa nr. 506.607 din 13.05.2009 a IPJ B, prin care se comunică instanței că la data de 28.11.2007 - dată când au fost audiați martorii la sediul Postului de Poliție nu au fost prezenți alți polițiști în inspecție sau control.
De remarcat este faptul că niciunul din martori nu a prezentat certificat medico-legal pentru violențe sau alte lovituri, că nu s-au prezentat la nicio unitate spitalicească pentru control sau îngrijiri medicale și nu au formulat plângeri sau reclamații împotriva polițiștilor.
De altfel, acești martori, mai puțin numitul, au recunoscut în scris la poliție că au făcut declarații mincinoase în fața instanței și că își mențin declarațiile date inițial la poliție ( 90-99 ds fond).
Ori în aceste împrejurări, cum hotărârile instanțelor sunt legale și temeinice, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală recursul va fi respins ca nefondat.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva dp 166 A din data de 18.08.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani.
Obligă inculpatul să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.10.2009
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored. BC
2ex/09.11.2009
Președinte:Androhovici DanielaJudecători:Androhovici Daniela, Andronic Tatiana Luisa, Ghertner