Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 383/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 184 Cod penal -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA Nr. 383
Ședința publică din 21 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Androhovici Daniela
JUDECĂTOR 2: Andronic Tatiana Luisa
JUDECĂTOR 3: Ghertner
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror -
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul A, împotriva deciziei penale nr. 110 A din 27 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă inculpatul A asistat de avocat ales, partea civilă asistată de avocat ales -, lipsă fiind părțile civile Casa de Asigurări de sănătate B, Spitalul județean de urgențe B și intimatul - Italia.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Avocat oficiu, solicită acordarea onorariului parțial conform protocolului încheiat.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, având cuvântul, solicită admiterea motivelor de casare expuse în motivele de recurs. Pe fondul cauzei, arată că din expertiza criminalistică efectuată în cauză reiese că inculpatul A nu se face vinovat de comiterea infracțiunii. Din declarațiile martorilor reiese că cel care a intrat pe culoarea roșie a semaforului a fost partea vătămată. În concluzie arată că solicită casarea la modul de refacere a urmării penale.
Avocat -, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat întrucât motivele de casare invocate de inculpat nu au niciun suport legal. Astfel motivul ce prevede incompatibilitatea magistratului ce a judecat în apel nu sunt întrunite disp. art. 47 pct. 2 Cod procedură penală și nici teza a II-a alin. 1 al aceluiași articol. Criticile aduse deciziei tribunalului, în sensul că plângerea formulată de către partea vătămată împotriva scoaterii de sub urmărire penală de către parchet, se referă la faptul că semnătura nu pare a fi aceeași, însă nu se poate considera că nu a îndeplinit condițiile legale privind sesizarea cu plângere prealabilă. Pe fondul cauzei, arată că s-a demonstrat cu tot probatoriul că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii, mai mult martorul care se afla în spatele autoturismului condus de inculpat, a relatat că a fost îngrozit în momentul în care a văzut că acesta a trecut pe culoarea roșie a semaforului.
Procurorul, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală. Față de motivele de recurs invocate de inculpat arată că niciunul dintre ele nu este întemeiat. Față de motivul de incompatibilitate, arată că la momentul în care acest magistrat s-a pronunțat s-au avut în vedere cauze de excepție pe nulitate absolută a hotărârii pronunțate de Judecătoria Botoșani, astfel încât magistratul s-a pronunțat cu privire la fondul cauzei, motiv pentru care atunci când a soluționat cauza în apel, prin decizia penală nr. 110 nu era în situația de incompatibilitate. În ceea ce privește procedarea la judecarea cauzei fără verificarea actului de sesizare a instanței, arată că procedura prevăzută de Cod procedură penală este una cu caracter special și derogatoriu de la regulile speciale, motiv pentru care atunci când instanța admite plângerea și reține cauza spre judecare, legiuitorul a considerat că actul de sesizare al instanței este plângerea formulată. În condițiile în care instanța a reținut această cauză prin admiterea plângerii spre judecare nu se impunea o verificare a actului de sesizare. Cât privește fondul cauzei, arată că probele administrate demonstrează vinovăția inculpatului.
Avocat, având cuvântul în replică, arată că față de primul motiv de casare invocat legea nu distinge dacă un magistrat s-a pronunțat asupra fondului cauzei. În ceea ce privește sesizarea instanței, arată că excepțiile de procedură sunt de strictă interpretare, ori în cazul de față art. 300 nu are excepții cu privire la modalitatea de sesizare prin admiterea plângerii. Cu privire la fondul cauzei, arată că inculpatul stătea la semafor, a pornit când a apărut culoarea, lucru atestat de o serie de martori.
Avocat -, având cuvântul în replică, arată că inculpatul nu stătea la semafor, ci nu a oprit la culoarea roșie a semaforului, el a trecut în viteză prin dreptul semaforului și nu a oprit.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că își însușește concluziile apărătorului, a participat la fiecare termen de judecată și a încercat să își demonstreze nevinovăția. Mai mult toate declarațiile martorilor care îl încriminează, în momentul când aceștia au fost la confruntare au declarat cu totul altceva. Din expertiza criminalistică efectuată în cauză reiese că manevra care a făcut-o a fost singura posibilitate de a evita accidentul. În concluzie arată că este nevinovat.
Declarând închise dezbaterile care au fost înregistrate în sistem audio conform art. 304 Cod procedură penală,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani nr.2623/P/2004 din 7 iulie 2005, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului A cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.184 alin.2 și 4 Cod penal, considerându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii subiective, sens în care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.249 Cod procedură penală și art.11 pct.1 lit.b rap. la art.10 lit.d Cod procedură penală.
Împotriva acestei soluții a formulat plângere petenta, plângere ce a fost respinsă prin ordonanța nr.1009/II/2/2005 din 10 august 2005 Prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.
Împotriva măsurilor dispuse de procuror, la data de 22 august 2005, petenta s-a adresat cu o plângere la instanța de judecată competentă, în temeiul art.2781alin.1 Cod procedură penală, susținând că, atât rezoluția de scoatere de sub urmărire penală, cât și ordonanța parchetului sunt nelegale și netemeinice, întrucât din probele existente la dosar rezultă în mod cert că învinuitul a provocat un accident de circulația în urma căruia ea, petenta, a suferit leziuni corporale grave.
Prin încheierea din 20 octombrie 2005 Judecătoriei Botoșani, plângerea a fost admisă, cu consecința desființării rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani și a reținerii cauza spre judecare, dispunându-se punerea în mișcare a acțiunii penale față de învinuit pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzute și pedepsite de art.184 alin.2 și 4 Cod penal.
Învestită astfel cu soluționarea cauzei, Judecătoria Botoșani, prin sentința penală nr.1168 din 5 mai 2006, l-a condamnat pe inculpatul A, fiul lui și -, născut la 28 noiembrie 1975 în municipiul I, domiciliat în I, Bd. - cel nr.62, -.3,.E,.5,.18, județul I, fără forme legale în I, strada - cel nr.4, -.2,.A,.9,.45, județul I, studii 12 clase, frizer la - SRL I, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, un copil minor, fără antecedente penale, -, la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.184 alin.2, 4 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a, 76 Cod penal, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat în temeiul art.81, 82 Cod penal pe o durată de 2 ani și 4 luni și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal.
Prin aceeași sentință a fost obligat inculpatul să plătească părții civile, domiciliată în satul, comuna, județul B, suma de 10.000 lei cu titlu de daune materiale, suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale și au fost respins celelalte pretenții formulate de partea civilă.
De asemenea, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile Casa de Asigurări de Sănătate B, cu sediul în municipiul B, bd. - - nr.52, județul B, suma de 5.725,39 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
S-a mai constatat că - - Italia, prin - Broker de asigurare SA, cu sediul în B, sector 4,-, - 5 B,.1,.2,.6. are calitatea de asigurător de răspundere civilă.
Totodată, inculpatul a fost obligat să plătească părții vătămate suma de 528,40 lei cu titlu de cheltuieli judiciare și statului suma de 300 lei cu același titlu.
Prin decizia penală nr.367 A din 29 august 2006 Tribunalului Botoșani - Secția penală, au fost admise apelurile declarate de inculpatul A, partea vătămată și asigurătorul de răspundere civilă - Italia - prin - Broker de Asigurare SA B, împotriva sentinței penale nr.1168 din 5 mai 2006 Judecătoriei Botoșani, ce a desființată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
După primirea dosarului și rejudecarea cauzei, Judecătoria Botoșani, prin sentința penală nr.2288 din 16 noiembrie 2007 l-a condamnat pe inculpatul A pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art.184 alin.2, 4 Cod penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat în temeiul art.81, 82 Cod penal pe o durată de 2 ani și 6 luni, ce constituie termen de încercare conform art.82 Cod penal, și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal, referitoare la consecințele nerespectării termenului de încercare.
În temeiul art.71 alin.1, 2 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b Cod penal, iar în temeiul art.71 alin.5 Cod penal s-a suspendat executarea acestei pedepse accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.
A fost admisă, în parte, acțiunea civilă promovată de partea civilă, în sensul că a fost obligat inculpatul să achite acesteia daune morale în sumă de 15.000 lei, fiind respinse restul pretențiilor bănești solicitate, cât și cererea aceleiași părți civile de acordare a unei contribuții lunare în sumă de 150 lei.
În temeiul art.49-51 din Legea nr.136/1995 a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă - Italia - prin - Broker de Asigurare SA B, să plătească, în locul inculpatului, despăgubirile civile stabilite prin sentință în favoarea părții civile.
De asemenea, a fost obligat inculpatul să achite părții civile Spitalul Județean de Urgență "" B cheltuieli de spitalizare în sumă de 5.725,39 lei, iar asigurătorul de răspundere civilă - Italia - prin - Broker de Asigurare SA Baf ost obligat să achite, în locul inculpatului, cheltuielile de spitalizare menționate, către Spitalul Județean de urgențe "" A fost respinsă cererea de acordare a acelorași cheltuieli formulată de Casa de Asigurări de Sănătate B, cu sediul în B,-, județul
Totodată, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile cheltuieli judiciare în sumă de 1300 lei, iar asigurătorul de răspundere civilă a fost obligat să plătească, în locul inculpatului, cheltuieli judiciare către partea civilă în cuantumul menționat. Inculpatul a mai fost obligat să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 450 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, pe baza probelor administrate, respectiv declarațiile martorilor, -, procesul verbal de cercetare la fața locului, depozițiile părții vătămate, diagrama de funcționare a semafoarelor din intersecție, rapoartele de expertiză tehnică auto, a reținut că, în seara zilei de 29 mai 2004, în jurul orelor 21, autoturismul marca condus de inculpatul A, ce se deplasa pe B-dul. - - în direcția I, a pătruns în intersecția cu strada - - pe culoarea roșie a semaforului. În acel moment, din partea a pătruns în intersecție și autoturismul marca 1300 condus de martorul -, mașină ce venea dinspre bazar în direcția străzii - -. În timp ce traversa intersecția pe culoarea a semaforului, autoturismul a fost lovit în partea din spate de mașina condusă de inculpat. În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a numitei, pasager pe bancheta din spate dreapta a autoturismului.
Varianta prezentată de inculpat și susținută de soția și mama acestuia, în sensul că mașina condusă de către acesta a pătruns în intersecție pe culoarea a semaforului, a fost înlăturată de prima instanță, date fiind susținerile martorilor oculari - și, susțineri consemnate în declarațiile luate imediat după producerea accidentului de către lucrători de poliție. Cei doi martori care se opriseră la culoarea roșie a semaforului, au precizat expres că inculpatul a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului, încălcând grav una dintre regulile de circulație.
Reținând vinovăția inculpatului, prima instanță a apreciat, în raport de condițiile concrete în care s-a produs accidentul și persoana inculpatului, că se impune aplicarea unei pedeapse, însă fără privare de libertate, inculpatul prezentând șanse reale de reeducare, iar efectul educativ al pedepsei ar putea fi atins și prin suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 60.000 lei, din care 10.000 lei daune materiale și 50.000 lei daune morale, solicitând obligarea inculpatului și la plata unei contribuții periodice de 150 lei lunar, întrucât în urma accidentului a rămas cu o incapacitate de muncă permanentă în proporție de 40%, încadrându-se în gradul III de invaliditate.
Referitor la daunele materiale solicitate, prima instanță a constatat că acestea nu au fost dovedite, întrucât din materialul probator al cauzei nu rezultă în ce constau și care este cuantumul lor. Cu privire la prejudiciul moral, s-a apreciat că cererea părții civile este întemeiată doar în parte, în limita sumei de 15.000 lei, date fiind suferințele fizice și morale ale victimei și traumele provocate de accident, care i-au pus viața în primejdie.
Instanța de fond a respins cererea de obligare a inculpatului la plata unei contribuții periodice, considerând că, deși victima a rămas cu o infirmitate permanentă de 40%, ea prezintă și alte afecțiuni ce nu au legătură cu accidentul rutier, care necesită și ele unele tratamente și nici nu s-a dovedit care erau veniturile obținute de victimă în perioada accidentului pentru a se putea face evaluarea prejudiciului material cauzat prin diminuarea capacității de muncă.
În temeiul art.49, 50 și 54 din Legea nr.136/1995, societatea de asigurare la care era asigurat inculpatul de răspundere civilă, a fost obligată să plătească în locul acestuia despăgubirile stabilite de instanță către partea civilă.
De asemenea, societatea asiguratoare a fost obligată să plătească în locul inculpatului și cheltuielile de spitalizare efectuate de Spitalului Județean "" B cu internarea și tratamentul victimei, precum și cheltuielile judiciare suportate de partea civilă pe tot parcursul procesului penal.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, la datele de 20 noiembrie 2007 și, respectiv, 19 noiembrie 2007, au declarat apel atât inculpatul A, cât și partea civilă.
Inculpatul a invocat motive de nelegalitate și netemeinicie și a solicitat, ca prin admiterea apelului, să fie desființată sentința și, rejudecându-se cauza să se dispună achitarea sa, în conformitate cu dispozițiile art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c sau art.10 lit.d din Codul procedură penală, cât și respingerea pretențiilor civile formulate de partea vătămată. A susținut că probele administrate nu au conturat cu certitudine culpa sa în producerea accidentului de circulație, întrucât nu a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului. La aceeași concluzie au ajuns și organele de anchetă care au dispus scoaterea sa de sub urmărire penală, întrucât declarațiile celor doi martori, pe care este fundamentată sentința, sunt contradictorii.
Partea civilă a criticat hotărârea atât sub aspectul laturii penale dar, în special, a laturii civile. A considerat această parte că se impune aplicarea unei pedepse mai aspre inculpatului, iar în ce privește latura civilă, sentința este netemeinică și nelegală, întrucât în mod greșit prima instanță a obligat inculpatul să achite doar daunele morale, respingând în mod nejustificat celelalte pretenții solicitate, cât și cererea de plată a unei contribuții periodice. A mai arătat că și-a dovedit pretențiile bănești prin declarațiile unor martori care au precizat că au ajutat-o la munca în gospodărie, că a cumpărat medicamente și a plătit mai multe transporturi cu mașina la spital. De asemenea, din expertiza medicală rezultă că a rămas cu o infirmitate permanentă și doar pentru medicamentele compensate achită lunar câte 150 lei.
Prin decizia penală nr.110A din 27 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A și a fost admis apelul declarat de partea civilă, desființată în parte sentința penală nr.2288 din 16 noiembrie 2007 Judecătoriei Botoșani, doar în ce privește latura civilă, în sensul că inculpatul a fost obligat să achite părții civile apelante suma de 10.000 lei cu titlu de daune materiale, suma de 7.200 lei reprezentând contribuție periodică calculată pentru perioada 29 mai 2004 și până la data pronunțării hotărârii și în continuare, începând cu luna iunie 2008, câte 150 lei lunar, cu același titlu, până la încetarea stării de nevoie.
Totodată, asiguratorul de răspundere civilă - din Italia, prin - BROKER DE ASIGURARE SA B, cu sediul în B, sector 4,-, - 5 B,.1,.2,.6. a fost obligat să achite în locul inculpatului și aceste sume.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate, iar inculpatul apelant a fost obligat să plătească statului suma de 30 lei cheltuieli judiciare din apel, iar părții civile apelante suma de 300 lei cu același titlu, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că din examinarea probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar și a cercetării judecătorești, rezultă cu certitudine că inculpatul A este vinovat de producerea accidentului rutier a cărei victimă a fost partea civilă.
A considerat tribunalul că în mod corect prima instanță a dat credit deplin celor doi martori care au fost prezenți la locul accidentului și care, imediat după producerea acestuia, au afirmat în fața organelor de poliție că inculpatul a pătruns cu autoturismul pe culoarea roșie a semaforului, impactând autoturismul, care traversa intersecția pe culoarea a semaforului pe sensul ei de deplasare. De asemenea, s-a arătat că în mod judicios nu au fost reținute declarațiile date de rudele celor doi conducători auto, pasagerii în cele două autoturisme implicate în accident, fiind apreciate ca subiective.
S-a subliniat faptul că, în declarația autografă, dată imediat după accident, martorul precizează că se deplasa cu autoturismul personal pe Bd. - -, iar în fața sa circula autoturismul condus de inculpat. Apropiindu-se de semafor, a observat culoarea acestuia și a încetinit până a oprit, însă conducătorul mașinii a trecut pe culoarea roșie, fără să se oprească la semafor, lovind în plin o mașină care se afla în intersecție (fila 36 dosar urmărire penală).
Aceleași susțineri sunt făcute de martor și în declarația dată lucrătorilor de poliție în luna iulie 2004, la două luni după producerea accidentului (filele 37 și 38 dosar urmărire penală).
De asemenea, și martorul - a precizat că în seara zilei de 29 mai 2004, în jurul orelor 21, se afla cu autoturismul pe Bd. - -, viz-a-vis de Liceul, la cca. 50 de semaforul electric și a observat când autoturismul a pătruns în intersecția cu strada - - pe culoarea roșie a semaforului electric, aflat în funcțiune, și a lovit un alt autoturism (filele 39-41 dosar urmărire penală).
Este adevărat că martorul și-a schimbat depozițiile în fața instanței, susținând că autoturismul a pătruns în intersecție pe culoarea galbenă a semaforului, însă în mod corect prima instanță a reținut, ca exprimând adevărul, doar primele sale declarații, întrucât acestea se coroborează și cu celelalte mijloace de probă. Așa cum a reținut și expertul în raportul de expertiză tehnică, afirmațiile ulterioare ale martorului referitoare la culoarea semaforului nu au suport real, contrazicând chiar și modalitatea de funcționare a semaforului, conform diagramei prezentate de societatea care asigura funcționarea lui.
Pe baza unei analize complete a probatoriului administrat, în mod corect prima instanță a reținut vinovăția inculpatului, pedeapsa aplicată fiind individualizată în raport de toate criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, inclusiv de circumstanțele care pledează în favoarea inculpatului, care nu are antecedente penale, este căsătorit și are un copil minor.
A apreciat instanța de apel că soluția primei instanțe este criticabilă în ceea ce privește latura civilă a cauzei, astfel că apelul părții civile, sub acest aspect este întemeiat.
S-a arătat că din declarațiile martorilor, (filele 114, 115 dosar nr-), și (filele 52 și 53 din dosar 9076/2005) rezultă că daunele materiale în sumă de 10.000 lei solicitate de partea civilă, au fost pe deplin dovedite. Martorii au precizat că în perioada spitalizării 27 iunie 2004 - 9 iulie 2004, partea vătămată a avut nevoie de transfuzii, plătind persoanele care au acceptat să vină să doneze sânge din grupa ei sangvină, a efectuat cheltuieli de transport la spital și la controalele ulterioare și a cumpărat medicamente, sens în care la dosar a depus mai multe bonuri fiscale. De asemenea, pe perioada spitalizării, cât și ulterior, a avut nevoie de o alimentație suplimentară și, întrucât o perioadă nu a mai putut munci, a fost nevoită să plătească diverse persoane pentru aoa juta la muncile din gospodărie.
De altfel, martorii și, au precizat că după discuțiile cu partea civilă, cât și cu ginerele acesteia, pe timpul spitalizării, cât și ulterior, s-au suportat cheltuieli de cca. 10.000 lei. Ca atare, probele aflate al dosar îndreptățesc și cererea părții civile de a i se plăti o contribuție periodică lunară, dată fiind diminuarea capacității sale de muncă.
Din raportul de constatare medico-legală nr.80/R din 14 iulie 2004 Serviciul de Medicină Legală B fila 19 urmărire penală), rezultă că partea civilă a prezentat un traumatism abdominal cu nefrectomie dreaptă și cistostomie de necesitate complicată în evoluție cu fistulă postcistostomie, necesitând în total 47-50 zile de îngrijiri medicale, iar leziunile constatate au pus în primejdie viața victimei (fila 19 dosar urmărire penală).
Cu privire la capacitatea de muncă a părții civile, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale traumatologice. Expertiza a fost efectuată de Serviciul de Medicină Legală B (filele 44 și 45 dosar fond), comisia medicală concluzionând că numita a fost victima unui accident rutier soldat cu rupturi de rinichi drept și hemoperitoneu ce a impus nefrectomie dreaptă de necesitate., sus-numita a prezentat infecții urinare cu răspuns terapeutic bun și ușoară azotemie. Prin nefrectomia posttraumatică însoțită de azotemie, sus-numita prezintă o invaliditate permanentă în proporție de 40%, conform art.349 din criteriile de determinare a gradelor de invaliditate permanentă posttraumatică, încadrându-se în gradul III de invaliditate (filele 44 și 45 dosar fond).
Din cele două acte medicale analizate, rezultă fără nici un dubiu că pierderea rinichiului drept și infecția urinară apărută posttraumatic, însoțită și de creșterea azotului în sânge, i-au creat părții civile o invaliditate permanentă, capacitatea de muncă fiindu-i afectată în proporție de 40%. Obiecțiunile primei instanțe în sensul că incapacitatea de muncă parțială ar fi fost determinată de alte afecțiuni medicale, fără nici o legătură cauzală cu accidentul de circulație suferit de partea civilă, sunt fără nici un suport probator și ca atare au fost înlăturate.
S-a mai menționat că, în ultima parte a concluziilor raportului de expertiză medico-legală (fila 45 dosar fond), se precizează că "celelalte afecțiuni constatate la examinările medicale nu au legătură cauzală cu traumatismul". Coroborând acest ultim alineat cu celelalte concluzii medico-legale, precizate mai sus, rezultă că la stabilirea proporției de invaliditate permanentă de 40%, au fost avute în vedere doar traumele suferite de victimă în urma accidentului rutier.
Întrucât partea civilă nu este încadrată în muncă, nu primește vreun ajutor social sau pensie de invaliditate sau de altă natură, instanța de apel, luând în calcul venitul minim pe economie de 500 lei, a apreciat că suma de 150 lei solicitată de partea civilă drept contribuție periodică este pe deplin justificată, cu atât mai mult cu cât această sumă acoperă doar contravaloarea medicamentației compensate, plătite lunar de către partea civilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs la data de 10.06.2008, în termen legal, inculpatul A, criticând-o pentru nelegalitate, motivele de recurs în scris fiind depuse la termenul de judecată din 08.10.2008, când s-a invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de art.2781alin.8 lit.c Cod procedură penală, prin raportare la art.124 alin.2 din Constituția României.
Drept urmare, prin încheierea de ședință din 08.10.2008, Curtea de APEL SUCEAVA, în temeiul art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992, republicată, a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781alin.8 lit.c Cod procedură penală și în baza art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, republicată coroborat cu art.303 alin.6 Cod procedură penală a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Prin decizia nr.496 din 7 aprilie 2009 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781alin.8 lit.c Cod procedură penală invocată de inculpat, astfel că la data de 25.05.2009 cauza a fost repusă pe rol.
Din analiza motivelor de recurs detaliate și aflate la 24-28 dosar, rezultă că inculpatul invocă în apărarea sa, următoarele cazuri de casare:
1. motivul prev. de art.3859pct.3 teza a-II-a Cod procedură penală, în sensul existenței cazului de incompatibilitate prev. de art.47 alin.1 teza a II a și 2 Cod procedură penală, referitor la doamna judecător, arătându-se că aceasta a participat atât la judecarea dosarului nr- al Tribunalului Botoșani, pronunțând decizia penală nr. 367 din 29 august 2006, cât și a dosarului nr- al Tribunalului Botoșani, pronunțând decizia atacată, context în care magistratul menționat și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în cauză, prin dispozitivul și considerentele deciziei nr. 367 din 29 august 2006. Ca atare, consideră că decizia atactă este lovită de nulitate absolută, fiind incidente prev. de art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, astfel că se impune trimiterea cauzei Tribunalului B pentru judecarea apelurilor intr-un complet legal constituit.
2. motivul prev. de art. 3859alin. 1 pct. 19 Cod procedură penală, pentru existența cazului de exces de putere din partea judecătorului, în sensul că a trecut din domeniul puterii judecătorești în domeniul altei puteri constituite în stat, în speță cea executivă, în condițiile în care prin încheierea de ședință din 20.10.2005 dată în dosar nr. 9076/2005 al Judecătoriei Botoșania dispus punerea în mișcare a acțiunii penale privind pe învinuitul A pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prev. și ped. de art. 184 alin. 2 si 4 Cod penal, atribut ce era de competența exclusivă a procurorului, care putea dispune punerea in mișcare a acțiunii penale, fie prin ordonanță, potrivit art. 235 Cod procedură penală, fie prin rechizitoriu, conform art. 262 alin 1 pct. 1 lit. a Cod procedură penală.
În consecință, consideră că se impune casarea încheierii și subsecvent a sentinței de condamnare și a deciziei pronunțată în apel, cu reținerea spre rejudecare a plângerii întemeiate pe dispozițiile art. 2781Cod procedură penală.
Sub acest aspect s-a arătat că plângerea din 22.08.2005 nu este semnată de partea vătămată, că raportat la încadrarea juridică dată faptei cercetările trebuiau efectuate din oficiu și împotriva ambilor participanți la coliziune, că plângerea nu putea fi admisă în sensul reținerii cauzei spre judecare și că instanța de fond trebuia să judece actul de sesizare cu care fusese investită, respectiv acea plângere a lui, cu toate contradicțiile sale, și nimic altceva.
3. motivul prev. de art. 3859alin.1 pct. 2 Cod procedură penală, în sensul că instanța de fond nu a fost sesizată legal, întrucât, pe de o parte, nu s-a verificat legalitatea actului de sesizare a instanței, așa cum cer prevederile art. 300 Cod procedură penală, iar pe de altă parte, potrivit art. 264 Cod procedură penală, rechizitoriu constituie actul de sesizare a instanței.
4. motivul prev. de art. 3859pct. 14 Cod procedură penală, în sensul că în mod greșit instanțele de fond și de apel au apreciat că se impune aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi civile, câtă vreme pedeapsa stabilită a fost de 6 luni închisoare și nu peste 2 ani, cum cer dispozițiile art. 65 alin 1 cod penal.
Cu prilejul dezbaterilor inculpatul personal, cât și prin apărătorul ales, a reiterat aspectele invocate în scris și în plus a arătat că nu se face vinovat de producerea accidentul rutier în care a fost implicat, motiv de casare ce se circumscrie cazului prev de 3859pct. 18 Cod procedură penală.
Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și în conformitate cu disp. art. 3856alin. 2 rap. la art. 38514cod procedură penală Curtea constată că aceasta este legală și temeinică, pentru următoarele considerente:
1. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.3859alin. l pct.3 teza a II a Cod procedură penală, invocat de inculpat nu este fondat.
Este real că modul de compunere a instanțelor de judecată este prevăzut sub sancțiunea nulității absolute (art. 197 alin. 2 și 3 Cod procedură penală), astfel încât orice greșeală în formarea completului de judecată atrage desființarea hotărârilor pronunțate de o instanță greșit compusă, însă decizia recurată nu este lovită de nulitate absolută, așa cum susține apărătorul inculpatului recurent, fiind pronunțată de completul de judecată îndrituit cu soluționarea apelurilor formulate de părți.
Astfel, art. 47 alin.1 Cod procedură penală prevede că judecătorul care a luat parte la soluționarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac sau la judecarea cauzei după desființarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs. Acest caz există numai în situația în care judecătorul a făcut parte din completul care s-a pronunțat în fond asupra aceleiași cauze, în sensul că a rezolvat chestiuni referitoare la existența infracțiunii și a vinovăției. Cu alte cuvinte, există acest caz de incompatibilitate în situația în care judecătorul a luat parte la soluționarea aceleiași cauze în altă instanță sau în altă etapă a procesului penal.
În raport de cele arătate mai sus, judecătorul care în apel sau în recurs, nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei, constatând nelegalitatea sentinței doar sub aspectul că judecata s-a desfășurat cu încălcarea unor norme procedurale și dispunând desființarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, nu este incompatibil să judece apelul împotriva sentinței date ca urmare a rejudecării cauzei.
Ori în speță, este real că magistratul menționat, respectiv doamna judecător, a participat și la judecarea dosarului nr- al Tribunalului Botoșani, făcând parte din completul de judecată care a pronunțat decizia penală nr. 367 din 29 august 2006, din considerentele căreia rezultă că instanța de control judiciar a reținut, în raport de încadrarea juridică a faptei, respectiv art.184 alin.2 și 4 Cod penal, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, că participarea procurorului la ședințele de judecată era obligatorie potrivit dispozițiilor art.315 Cod procedură penală, dar că ședințele de judecată din 4 ianuarie și respectiv 20 ianuarie 2006, când au fost audiate părțile și s-au administrat probe, au avut loc fără participarea procurorului, astfel încât aceste încheieri sunt lovite de nulitate absolută.
O atare situație neechivalând cu soluționarea fondului cauzei, întrucât nu au fost rezolvate problemele privind existența sau inexistența infracțiunii ori vinovăția sau nevinovăția inculpatului, nu atrage incidența cazului de incompatibilitate invocat.
Conform alin.2 al aceluiași text de lege, se află în situație de incompatibilitate judecătorul care și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția ce ar putea fi dată în cauză. Există acest caz de incompatibilitate în situațiile în care exprimarea părerii are loc în afara procesului penal, în împrejurări ocazionale, ori chiar în cadrul procesului penal, în cursul desfășurării lui, în alte ipoteze decât cele la care se referă art. 47 alin.1 Cod procedură penală, anterior pronunțării hotărârii.
Raportat la speța de față este de observat că nu este incident nici acest caz de incompatibilitate, întrucât pe de o parte, se face referire la considerentele și soluția pronunțată prin decizia penală nr. 367 din 29 august 2006 (ipoteza analizată anterior privind incidența cazului prev.de art. 47 alin.1 Cod procedură penală), iar pe de altă parte, menționarea în considerentele deciziei a motivelor de apel invocate de părți, nu echivalează cu exprimarea părerii și nici măcar cu antamarea fondului pricinii.
Nu în ultimul rând, este de remarcat faptul că inculpatul nu a contestat o atare situație prin remediu procesual pus la dispoziție de Codul d e procedură penală la art.51 - instituția recuzării, și pe cale de consecință a nelegalei constituiri a completului de judecată, fiind în cunoștință de cauză.
2. Nefondate sunt și motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art.3859alin. 1 pct. 2 și 19 Cod procedură penală, vizând instituția plângerii în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, prev. de art.2781Codul d e procedură penală, a modalității de sesizare a instanței și a verificării regularității actului de sesizare, invocate de inculpat.
Legea fundamentală, stipulând liberul acces la justiție, oferă persoanei care consideră că i-au fost încălcate interesele legitime, dreptul să se adreseze instanței, în condițiile legii, inclusiv cu privire la respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 din Codul d e procedură penală împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror. Astfel, introducerea dispozițiilor art. 2781s-a realizat prin art. I pct.168 din Legea nr. 281/2003, text ce a suferit modificări prin art. I pct. 139 din Legea nr. 356/2006
Așa cum dispun prevederile alin. (1) ale art.2781Cod procedură penală, "după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță", iar în finalul aceluiași alineat s-a precizat că "plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu".
Ca atare, nu doar persoana vătămată poate face plângere, dar și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt încălcate.
În continuarea reglementării, prin alin. 7 din articolul menționat s-a subliniat că "judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate".
Soluționând cauza, instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, poate admite sau respinge plângerea, pronunțând o sentință în cazurile prevăzute în art. 2781alin. (8) lit. a) și b) Cod procedură penală, și o încheiere, în cazul prevăzut în art. 2781alin. (8) lit. c) Cod procedură penală, atunci când instanța admite plângerea, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reține cauza spre judecare, dispozițiile privind judecarea în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.
Dispozițiile privind judecarea în primă instanță și în căile de atac aplicându-se în mod corespunzător și în ipoteza soluționării cauzei după admiterea plângerii și desființarea actului atacat, creează posibilitatea ca judecătorul să-și manifeste rolul activ și să efectueze o cercetare judecătorească eficientă în vederea aflării adevărului, nefiind afectate în nici un fel garanțiile de independență și imparțialitate a justiției consacrate de art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală. Altfel spus, nu este obligatoriu ca instanța de judecată, reținând cauza spre rejudecare, să pronunțe în toate cazurile o hotărâre de condamnare a inculpatului, ci, ținând seama de normele și principiile care guvernează funcționarea puterii judecătorești, inclusiv de principiile independenței și imparțialității judecătorilor, aceasta să pronunțe soluția care se impune conform legii.
Cu alte cuvinte, prevederile art. 2781alin. (8) lit. c) din Codul d e procedură penală asigură posibilitatea părților de a formula apărări, de a propune probe și de a recurge la căile de atac stabilite de lege, așadar de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționează un proces echitabil, în deplină concordanță cu prevederile constituționale și cu reglementările internaționale în materie.
În cazul prevăzut la alin. (8) lit. c), actul de sesizare a instanței, ca primă instanță, îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. (1), iar cu referire la cazul dat, plângerea părții vătămate, a cărei semnătură se prezumă a fi pe înscrisul în discuție, până la înscrierea în fals, cadrul procesual fiind stabilit prin încheierea din 20 octombrie 2005 Judecătoriei Botoșani. Ipoteza reglementată în art. 2781Codul d e procedură penală este tocmai aceea în care procurorul refuză să exercite acțiunea publică, iar ceea ce are relevanță în aplicarea dispozițiilor art. 2781alin. (8) lit. c) Codul d e procedură penală este faptul că, admițând plângerea, prin încheiere, desființând rezoluția sau ordonanța atacată și reținând cauza spre judecare, instanța se substituie titularului acțiunii penale, care, de principiu, este procurorul.
Ori în speță, cum prin procesul verbal din 15 iulie 2004 s-a dispus începerea urmăririi penale față de numitul A sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev. și ped. de art.184 alin.2 și 4 din Codul penal, iar prin referatul de terminare a urmăririi penale din 10.08.2004 s-a propus de către organele de cercetare penală, punerea în mișcare a acțiunii penale, întocmirea rechizitoriului și sesizarea instanței de judecată, propunere neînsușită de către procuror care a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului, în raport de dispozițiile legale anterior menționate și de conținutul deciziei nr. 48 din 04.06.2007 a ÎCCJ, Curtea constată că judecătorul investit cu o astfel de cauză, dând curs prevederilor art. 2781alin. (8) lit. c) Codul d e procedură penală, pentru argumentele expuse detaliat în cuprinsul încheierii de ședință din 20 octombrie 2005, nu a făcut decât să respecte normele procesual penale ce reglementează o astfel de situație, nefiind incidente în speță dispozițiile art.197 alin.2 Cod procedură penală. De asemenea, nu se justifică a se da curs dispozițiilor art. 38516Cod procedură penală.
3. Curtea constată că nu sunt date nici celelalte motive de casare prev. de pct. 14 și 18 ale art.385/9 Cod procedura penală invocate.
Atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judiciară a probelor administrate în cauză.
Rezultă din ansamblul probator că la data critică, în jurul orei 21,10, inculpatul ignorând culoarea roșie a semaforului electric în funcțiune, a pătruns cu autoturismul marca " " cu număr de înmatriculare AK-487-HN în intersecția B-dului - - cu strada - - din municipiul B, împrejurare în care a impactat partea dreaptă ( portiere față și spate fiind înfundate conform procesului verbal de cercetare la fața locului din 29.05.2004) a autoturismului marca 1300 cu număr de înmatriculare - condus de numitul, care circula pe strada - - spre bulevard și care la rândul său a pătruns în intersecție, însă pe culoarea a semaforului
Impactul a avut loc în intersecție, la o distanță de 17.5 metri față de semaforul de pe B-dul - - și de 19.4 față de semaforul de pe strada - -, având drept consecință vătămarea corporală a părții vătămate, pasageră aflată pe bancheta din spate - partea dreapta a autoturismului, cea în cauză suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare 47 - 50 zile îngrijiri medicale, specificându-se în actele medico-legale faptul că leziunile traumatice constatate au fost de natură să pună în primejdie viața victimei și a rămas invaliditate permanentă posttraumatică, încadrându-se în gradul III de invaliditate (filele 44 și 45 dosar fond).
Această situație de fapt a fost dovedită cu declarațiile martorilor oculari și -, care la scurt timp după producerea evenimentului rutier au relatat împrejurările în care acesta a avut loc, relevante în acest sens și mult mai veridice fiind depozițiile lor inițiale, a martorului, procesul verbal de cercetare la fața locului, diagrama de funcționare a semafoarelor din intersecție, rapoartele de expertiză tehnică auto, depozițiile părții vătămate și înscrisurile medico-legale referitoare la aceasta.
Raportat la starea de fapt reținută, s-a stabilit o încadrare juridică legală a infracțiunii comise de inculpat, iar sancțiunea penală stabilită a fost judicios individualizată în raport de criteriile prev. de art. 72 Cod penal și de prevederile art. 81 Cod penal, fiind în măsură să răspundă cerințelor de sancționare, coerciție și reeducare prev. de art. 52 Cod penal.
Dacă ipotetic vorbind s-ar lua în considerare varianta prezentată de inculpat Curtea constată că, raportat la caracteristicile constructive și vitezele de deplasare ale celor doua autoturisme, nu se poate explica atitudinea inculpatului de a încetini la trecerea de pietoni semaforizată, în contextul în care a afirmat că a trecut pe culoarea a semaforului, partea din cu care a intrat în coliziune, lipsa urmelor de frânare și deplasarea mașinii de la locul impactului fără a aștepta sosirea organelor de politie în condițiile în care accidentul s-a soldat cu victime. Argumentele inculpatului vizând aceste aspecte sunt puerile și lipsite de suport probator.
Având în vedere prevederile art. 71 alin. 1 si 2 Cod penal, conform cărora pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art.64, iar condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a-c, în mod corect instanța de fond a dat curs acestor dispoziții, cât și prevederilor art. 71 alin 5 cod penal, Curtea constatând că recurentul face o confuzie între pedepse accesorii și pedepse complementare.
Sub aspectul laturii civile, Curtea constată că sumele stabilite cu titlu de despăgubiri civile și contribuție periodică sunt pe deplin justificate prin probatoriul administrat în acest seO.
Pentru considerentele expuse, Curtea în temeiul art.38515pct.l lit.b Cod procedură penală, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Văzând solicitarea avocatului desemnat din oficiu și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
In numele Legii,
DECIDE:
Respinge, recursul declarat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 110A din 27.05.2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarnr-, ca nefondat.
Obligă inculpatul să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs.
Dispune plata din fondurile către Baroul Suceavaa sumei de 50 lei reprezentând onorariu parțial avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.10.2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Președinte:Androhovici DanielaJudecători:Androhovici Daniela, Andronic Tatiana Luisa, Ghertner
