Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 505/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ Nr. 505/R/2009

Ședința publică din 18 august 2009

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Valentin Chitidean JUDECĂTOR

JUDECĂTOR 2: Delia Purice Ioana Cristina

- - -

GREFIER - -

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ este reprezentat prin PROCUROR -

S-a luat în examinare recursul declarat de de condamnatul revizuient deținut în prezent în Penitenciarul Baia Mare împotriva deciziei penale.nr.122/A din 25.06.2009 a Tribunalului Maramureș, având ca obiect cerere de revizuire a sentinței penale nr.2708/11.12.2008 a Judecătoriei Baia Mare.

La apelul nominal se prezintă revizuientul, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. din cadrul Baroului C, cu împuternicire avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, revizuientul, întrebat fiind de instanță, arată că își menține recursul formulat în cauză și este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru revizuient solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale.nr.122/A din 25.06.2009 a Tribunalului Maramureș și a sentinței penale nr. 781 din 22 aprilie 2009 a Judecătoriei Baia Mare și, rejudecând cauza să se dispună în temeiul art. 394 alin.2 Cod pr.pen. admiterea cererii de revizuire, apreciind că în cauză este incident cazul prev. de art. 394 al.1 lit.a Cod pr.pen. întrucât au apărut împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei din care rezultă că revizuientul nu este vinovat de comiterea faptei pentru care a fost condamnat, precum și faptul că a fost citat de la o adresă unde nu mai locuia, fiind condamnat în lipsă.

Totodată, solicită stabilirea onorarului avocațial plătibil din fondul Ministerului Justiției.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de revizuient și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, arătând că motivele invocate de revizuient nu se regăsesc în cazurile prev. de art. 394 al.Cod pr. pen. Judecătoria și Tribunalul justificat au respins cererea de revizuire formulată de condamnat, iar hotărârea a rămas definitivă, fiind autoritate de lucru judecat. În cerere condamnatul invocă că nu el a fost autorul infracțiunii de furt calificat, însă acest aspect a fost verificat de instanța de fond. În ce privește greșita citare invocată de condamnat, arată că acesta a fost citat de la adresa pe care a indicat-o în faza de urmărire penală, precum și faptul că acest motiv nu este justificat și nu face parte din cazurile de revizuire.

Revizuientul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și pe cale de consecință admiterea cererii de revizuire întrucât este nevinovat.

CURTEA

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată că Judecătoria Baia Mare prin sentința penală nr. 781 din 22 aprilie 2009 a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul - petent,fiul lui și, născut la 06.06.1982, în prezent deținut în Penitenciarul Baia Mare, împotriva Sentinței penale nr. 2708/11.12.2008 a Judecătoriei Baia Mare ca inadmisibilă.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligat revizuentul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON onorariu apărător oficiu se va achita din fondurile Ministerului Justiției către avocat.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în fapt următoarele:

La data de 18.03.2009 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare cererea de revizuire formulată de revizuentul împotriva Sentinței Penale nr. 2708/11.12.2008 a Judecătoriei Baia Mare, în prezent deținut în Penitenciarul Baia Mare, însoțită de propunerea de respingere a acesteia ca inadmisibilă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

La prezenta cauză, a fost acvirat dosarul nr- al Judecătoriei Baia Mare.

La termenul de judecată din data de 15.04.2008, instanța a pus în discuția părților, în conformitate cu dispozițiile art. 403 Cod procedură penală, admisibilitatea în principiu a cererii formulate.

Examinând cererea de revizuire prin prisma dispozițiilor art. 394 Cod procedură penală, prima instanță a reținut că prin Sentința penală nr. 2708/11.12.2008 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2008, revizuentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e, i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că, la data de 03.11.2007 a rupt butucul încuietorii unui autoturism marca de unde a sustras suma de 30 RON, în momentul în care a încercat să sustragă și CD-playerul fiind surprins de partea vătămată.

Atât prin cererea formulată, cât și verbal, în fața instanței, revizuentul a susținut că, în realitate, a săvârșit o tentativă la infracțiunea de furt calificat, iar nu o faptă consumată, fără însă a invoca fapte sau împrejurări noi.

Or, potrivit dispozițiilor art. 394 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, revizuirea unei hotărâri definitive poate fi solicitată numai dacă au fost descoperite fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

În consecință, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 394 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, iar motivele invocate vizează aspecte ce au dobândit autoritate de lucru judecat, instanța, în temeiul art. 403 alin. 3 Cod procedură penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul, privind Sentința penală nr.. 2708/11.12.2008 a Judecătoriei Baia Mare.

Având în vedere soluția dată și văzând dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală revizuentul a fost obligat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON onorariu apărător oficiu se va achita din fondurile Ministerului Justiției către avocat.

Împotriva sentinței penale nr. 781 din 22 aprilie 2009 a Judecătoriei Baia Marea declarat apel revizuientul-apelant, apel respins ca nefondat în temeiul art.379 pct.1 lit.b proc.pen. prin decizia penală nr.122 din 25 iunie 2009 a Tribunalului Maramureș.

Decizia tribunalului a fost atacată cu recurs de către revizuientul care, apreciind că sunt întrunite cerințele art.394 proc.pen.a solicitat admiterea căii de atac promovate și în principal, achitarea sau în subsidiar, reducerea pedepsei. Condamnatul învederează că în cursul procesului a fost citat de la o adresă unde nu mai locuia, astfel că soluția de condamnare a fost pronunțată în lipsa lui.

Curtea examinând recursul declarat, ajunge la următoarele constatări:

Revizuirea, așa cum este reglementată de Codul d e procedură penală român, este o cale de atac extraordinară, care poate fi formulată, doar în cazurile prevăzute expres și limitativ de art.394 proc.pen. având ca finalitate, înlăturarea unei erori judiciare, în cazul în care aceasta s-ar fi produs cu ocazia soluționării definitive a unei cauze. Astfel, revizuirea permite reluarea judecării cauzei doar dacă în fața instanței este adus un probator cu totul inedit sau cel puțin necunoscut instanței, care să permită constatarea erorii judiciare și înlăturarea ei.

Or, în cazul de față revizuientul nu a invocat existența unor fapte sau împrejurări noi, care, să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, ci, a solicitat reluarea judecății și reaudierea martorilor care au fost audiați de instanța de fond, încercând astfel să reia judecarea cauzei sale. Așa cum a solicitat și în motivele de recurs, revizuientul tinde să obțină o reanalizare a probatoriului pe care se bazează hotărârea de condamnare și în cele din urmă, achitarea sau redozarea pedepsei aplicate.

Cererea sa este nefondată deoarece, după rămânerea definitivă a sentinței de condamnare prin respingerea căilor de atac ordinare, aceasta a intrat în puterea lucrului judecat.

De asemenea, nu s-a făcut dovada existenței niciunuia dintre cazurile de revizuire prevăzute de art.385 lit.b, c și d proc.pen. în care se poate cere revizuirea unei hotărâri judecătorești.

Suplimentarea probatoriului și reinterpretarea acestuia nu sunt permise în această cale extraordinară de atac.

Condamnatul pe parcursul procesului a fost citat în mod legal de la adresa pe care a indicat-o în faza de urmărire penală, o schimbare a domiciliului sau reședinței nefiind invederată instanței.

Față de aceste considerente, curtea constată că hotărârea criticată este legală și temeinică, urmând a respinge recursul ca nefondat, în baza art.38515pct.1 lit.b proc.pen.

Văzând disp.art.192 alin.2 proc.pen.condamnatul va plăti statului 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul revizuient deținut în prezent în. B împotriva deciziei penale.nr.122/A din 25.06.2009 a Tribunalului Maramureș.

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 200 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe condamnat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 18 august 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - -

Red.PD/CA

21.08.2009 - 4 ex.

Jud.fond.

Jud.apel:;

Președinte:Valentin Chitidean
Judecători:Valentin Chitidean, Delia Purice Ioana Cristina

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 505/2009. Curtea de Apel Cluj