Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 54/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar penal nr-
DECIZIA PENALĂ NR.54/
Ședința publică din 31 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Costea Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Maria Uzună
JUDECĂTOR 3: Zoița Frangu
Grefier - - -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-a luat în examinare recursul penal formulat de inculpatul - domiciliat în M, -, -.9,.C,.41, județul C, împotriva deciziei penale nr.453 din 12 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.208-209 cod penal.
În conformitate cu disp.art.297 cod pr.penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa recurentului inculpat, pentru care răspunde din oficiu avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.224/2008, emisă de Baroul C și a intimatului parte vătămată.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea disp.art.176-181 cod pr.penală.
În conformitate cu disp.art.301 cod pr.penală, părțile arată că nu au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.
Curtea nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 cod pr.penală, constată îndeplinite cerințele art.38511cod pr.penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prev. de art.38513cod pr.penală.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, casarea soluției pronunțată de Tribunalul Constanța și menținerea ca legală și temeinică a soluției pronunțată de Judecătoria Mangalia.
Între cele două hotărâri, apreciază că subzistă în favoarea inculpatului principiul in dubio pro reo, în sensul că nu s-a dovedit în mod pertinent, concludent și temeinic că ar fi săvârșit faptele care i se impută.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, urmează a face mai întâi unele precizări, în sensul că inculpatul a fost achitat în baza art.10 lit.c cod pr.penală la instanța de fond. Deși, prezent în fața instanței de apel nu a fost audiat. La termenul la care a fost prezent, procedura era nelegal îndeplinită cu partea vătămată, iar la următoarele termene inculpatul era plecat din țară, astfel încât, instanța de apel a fost în imposibilitatea de a-l audia.
Pe fondul cauzei, solicită a se constata că, din probele administrate la dosarul cauzei rezultă că inculpatul a săvârșit cele două infracțiuni care i se rețin în sarcină așa cum o descrie martorul și partea vătămată, astfel încât solicitarea sa de a se dispune achitarea este nefondată, la fel și recursul, solicitând a fi respins ca atare.
A,
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 240/P/15.06.2007 pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul penal nr- ( dosar nr. vechi 526/2006 ) s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a cod pr.penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. c cod pr.penală achitarea inculpatului, fiul lui și, născut la data de 19.03.1982 în M, jud. C, cetățenie română, studii 8 clase, fără ocupație și loc de muncă, necăsătorit, concubinaj, 1 copil minor, domiciliat în M, -, -. C,. 41, jud. C, CNP - pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 78 alin. 1 din nr.OUG 195/2002.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a cod pr.penală raportat la art. 10 alin. 1 lit.1cod pr.penală a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 și 4, 209 alin. 1 lit. a,e,g,i cod penal.
În baza art. 91 cod penal s-a aplicat inculpatului o amendă cu caracter administrativ în sumă de 1000 lei.
În baza art. 189 cod pr.penală onorariul avocatului din oficiu pentru urmărirea penală, în sumă de 100 lei a fost înaintat din fondurile Ministerului Justiției (av. împ. -/20.08.2006).
În baza art. 192 alin. 1 pct. 2, lit.1cod pr.penală inculpatul a fost obligat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Tribunalul Constanța, prin decizia penală nr.453 din 12 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul penal nr- a dispus:
În baza art. 379 pct. 2 lit. a cod pr.penală a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia.
În baza art. 382 alin. 1 cod pr.penală a desființat sentința penală apelată și, rejudecând, a dispus:
În baza art. 208 alin. 1,4 - 209 alin. 1 lit. a,e,g,i cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 2 cod penal și art. 76 alin. 1 lit. c cod penal l-a condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 19.03.1982 în loc. M, jud. C la pedeapsa de 1 ( unu ) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 78 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 cu aplicarea art. 74 alin. 2 cod penal și art. 76 alin. 1 lit. d cod penal l-a condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 19.03.1982 în loc. M, jud. C la pedeapsa de 8 ( opt ) luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a cod penal și art. 34 lit. b cod penal a contopit pedepsele stabilite inculpatului și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (unu) an închisoare.
In baza art. 861cod penal a suspendat executarea pedepsei rezultante sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani si 6 luni, stabilit in condițiile art. 862cod penal.
In baza art. 863al. 1 cod penal inculpatul se va supune, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere:
a)- sa se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanta;
b)- sa anunțe, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință si orice deplasare care depășește 8 zile, precum si întoarcerea;
c)- sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;
d)- sa comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenta
Datele prevăzute la lit. b, c si d se vor comunica Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanta.
În baza art. 359 cod pr.penală a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864cod penal a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 71 cod penal a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a ( dreptul de a fi ales ) și lit. b cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. 4 cod penal a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. lit. a teza a II-a ( dreptul de a fi ales ) și lit. b cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executări pedepsei principale.
În baza art. 191 alin. 1 cod pr.penală a obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat la soluționarea cauzei în primă instanță.
A înlăturat din sentința penală apelată dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a cod pr.penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. c cod pr.penală; art. 11 pct. 2 lit. a cod pr.penală raportat la art. 10 alin. 1 lit.1cod pr.penală și art. 91 cod penal.; art. 192 alin. 1 pct. 2 lit.1cod pr.penală.
În baza art. 192 alin. 3 cod pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat la soluționare apelului au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul, nemotivat.
Oral, se susține că, prima instanță apreciază nevinovăția inculpatului în timp ce în calea ordinară de atac, tribunalul, pronunță o hotărâre de condamnare, deoarece există dubii în favoarea nevinovăției acestuia, urmează a-i reține în favoare acest principiu de drept.
Verificând din oficiu motivul de recurs, constată a fi nefondat.
Din probele administrate în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească, rezultă că inculpatul, în seara de 20.06.2006 a sustras dintr-un loc public și folosind cheile potrivite fără drept, un autoturism, care la acel moment era în posesia martorului.
A condus autoturismul fără a poseda permis de conducere.
Din procesul verbal întocmit de lucrătorii de poliție ( vezi fila 8 dosar urm.pen.) rezultă că numitul a sesizat ofițerul de Serviciu al Poliției M, despre faptul că dinspre C spre M se deplasa un autoturism marca Opel - care i-a fost sustras de inculpat din fața din
În baza acestei sesizări, lucrătorii de poliție s-au deplasat la ATLAS, unde au oprit regulamentar autoturismul, conducătorul auto contrar acestei acțiuni și-a continuat deplasarea. Pornind în urmărirea autoturismului, lucrătorii de poliție l-au depistat, în momentul în care încercau să se îndepărteze de acesta numiții și .
Martorul a relatat că, inculpatul le-a cerut autoturismul pentru a se deplasa la autoturismului a refuzat, deoarece aveau alte probleme de rezolvat în
Inculpatul s-a urcat în autoturism și le-a transmis că " v-a găsi autoturismul parcat în fața blocului unde locuiește în localitatea M " și a plecat.
Martorul a declarat că inculpatul a profitat de faptul că, toți se aflau în afara autoturismului, cheia în contact, s-a suit, după care a plecat cu autoturismul fără a avea permisiunea numitului.
În acest sens, a declarat martorul, taximetristul care i-a transportat pe, și de la spre M, care a asistat la cele ce se discuta, ascultând și convorbirile telefonice purtate cu Poliția din
Din dovada depusă de Serviciul Circulație din cadrul Poliției C rezultă că, inculpatul nu este posesor de permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Martorul ( a se vedea declarația de la fila 82 dos.urm.pen.), recunoaște că autoturismul a fost condus de inculpat de la spre M, dar cu permisiunea numitului.
Instanța de apel a examinat probele administrate, în context cu împrejurările în care s-au desfășurat evenimentele, stabilind o corectă situație de fapt, încadrare în drept și vinovăția inculpatului.
Corect, instanța de apel a înlăturat declarația martorului, subiectivă în parte, deoarece era într-o situație apropiată de a inculpatului, deoarece împreună s-au urcat în autoturism, cunoscând condițiile în care au făcut-
Împrejurarea că inculpatul a fost depistat de lucrătorii de poliție în momentul în care se îndepărta de lângă autoturismul sustras, nu are relevanță, de vreme ce se afla lângă autoturism, la momentul dat, dar și faptul că, lucrătorii de poliție în momentul când au făcut semnul regulamentar de a fi oprit autoturismul, a reținut și cine erau ocupanții acesteia, atunci când nu s-au supus somației.
Întrucât nu sunt dubii cu privire la persoana inculpatului, care a sustras autoturismul din posesia părții vătămată pentru a-l folosi și a-l conduce pe drumurile publice fără permis de conducere, nu poate beneficia de prezumția " in dubio pro reo " așa cum a solicitat apărătorul său.
Întrucât, din oficiu, nu se constată motive de recurs care să-i fie invocate în favoare, din cele prevăzute de lege, urmează a-l respinge ca nefondat.
În baza art.192 alin.2 cod pr.penală, va fi obligat recurentul la 150 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei onorariu avocat oficiu - av., ce se va avansa din fondul în contul
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct.1 lit.b cod pr.penală,
Respinge recursul formulat de inculpatul - domiciliat în M, -, -.9,.C,.41, județul C, împotriva deciziei penale nr.453 din 12 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, ca nefondat.
În baza art.192 alin.2 cod pr.penală,
Obligă recurentul la 150 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei onorariu avocat oficiu - av., ce se va avansa din fondul în contul
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond -
Jud.apel - /
Red.dec.jud. - -
Tehnodact.gref. -
2 ex./21.02.2008
Președinte:Viorica Costea GrigorescuJudecători:Viorica Costea Grigorescu, Maria Uzună, Zoița Frangu