Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 563/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI - SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECI ZIA NR. 563
Ședința publică din data de 10.08.2009
PREȘEDINTE: Florentin Teișanu
JUDECĂTORI: Florentin Teișanu, Paul Mihai Frățilescu Dan
: - -
Grefier:
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror -, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui G si, născut la data de 24 aprilie 1967, în prezent aflat în penitenciarul Mărgineni, împotriva deciziei penale nr. 147/23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care s-au admis apelurile declarate de inculpații și, împotriva sentinței penale nr. 92/28.04.2009 a Judecătoriei Sinaia, s-a desființat, în parte, în latură penală sentința apelată, în sensul că s-a dedus în temeiul art. 88 prevenția cu începere de la 10.02.2009, menținându-se în rest dispozițiile sentinței.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns recurentul inculpat, în stare de deținere și asistat din oficiu de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 3875/4.08.2009 eliberată de Baroul Prahova, lipsă fiind intimata parte vătămată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a dat posibilitatea apărătorului din oficiu să ia legătura cu recurentul inculpat, aflat în stare de deținere.
Recurentul inculpat, personal având cuvântul solicită să fie audiat și în fața instanței de recurs.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu cererea recurentului inculpat.
Curtea a procedat la audierea recurentului inculpat, cele declarate fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Avocat din oficiu pentru recurentul inculpat și reprezentantul Ministerului Public având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.
Curtea față de susținerile părților în sensul că nu mai au cereri de formulat în cauză, precum și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat din oficiu pentru recurentul inculpat, susține că acesta a înțeles să formuleze recurs împotriva deciziei penale nr. 147/2009 a Tribunalului Prahova și apel împotriva sentinței nr. 92/2009 a Judecătoriei Sinaia, întrucât din punctul său de vedere, instanța de fond în mod greșit a pronunțat o hotărâre de condamnare împotriva sa, fără a ține seama de apărările sale, în sensul că nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.
Mai mult, apreciază că nici din probele existente la dosar nu rezultă cu certitudine că inculpatul s-ar face vinovat de săvârșirea faptei de furt, astfel că dubiul profită inculpatului și pe cale de consecință solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri, iar pe fond în temeiul art. 11 pct.2 lit. a rap la art. 10 lit. c achitarea C.P.P. inculpatului.
In subsidiar, în situația în care se va trece peste aceste apărări, solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri recurate și pe fond redozarea pedepsei.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor atacate ca legale și temeinice.
Instanța de fond în mod corect a reținut situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, întrucât din probele administrate în cauză, respectiv plângerea părții vătămate, procesul verbal de depistare coroborate cu declarațiile martorilor rezultă pe deplin că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei reținută în sarcina sa.
Cu privire la redozarea pedepsei, susține că nu există motive pentru a se dispune reducerea pedepsei față de circumstanțele inculpatului, care este recidivist.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, susține că nu a săvârșit fapta pentru care este condamnat. Precizează că este adevărat că a mai comis si alte fapte penale pentru care a fost condamnat anterior, însă după executarea ultimei pedepsei o perioadă de 4 ani nu a mai săvârșit nici o faptă penală, că lucra la un abator și că are 4 copii în întreținere, iar la acest moment copii săi au o situație materială foarte precară.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față reține următoarele:
Prin sentința penală nr.92/28.04.2009 a Judecătoriei Sinaia:
În baza art. 208 alin.1 rap. la art.209 alin.1 lit. a, f și g Cod penal, cu aplicarea art.37 lit. a și b Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 13.02.1959 în com., jud. P, cetățenie română, studii 4 clase, necăsătorit, fără ocupație și loc de muncă, cu domiciliul în mun. P,-, jud. P, recidivist, CNP -, la pedeapsa de4 (patru) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.71 Cod penal s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit. a,b Cod penal, mai puțin a dreptului de a alege.
În baza art.61 alin.1 Cod penal s-a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 11 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 147/09.06.1999 a Tribunalului Prahova și contopește restul de pedeapsă de 1000 zile rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată prin hotărârea apelată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de4 ani închisoare.
II. În baza art. 26 raportat la art. 208 alin.1, art.209 alin.1 lit. a, f și g Cod penal, cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 24.04.1967 în or, V de M, jud. P, cetățenie română, studii 4 clase, căsătorit, fără ocupație și loc de muncă, cu domiciliul în com., sat de nr. 136, jud. P, recidivist, CNP -, la pedeapsa de3 (trei) ani închisoare, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.71 Cod penal s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit. a,b Cod penal, mai puțin a dreptului de a alege.
În baza art. 350 alin.1 Cod proc. penală s-a menținut măsura arestului preventiv luată de Judecătoria Sinaia împotriva celor doi inculpați la data de 11.02.2009 și s-a dedus din durata pedepselor aplicate durata arestului preventiv începând cu data de 11.02.2009 la zi.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză și s-a constatat prejudiciul produs prin fapta inculpaților integral recuperat.
În temeiul art. 191 al. 2. proc. penală, au fost obligați inculpații să plătească suma de 500 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele reprezentând onorariul avocatului din oficiu în faza urmăririi penale și a judecății vor fi suportate din fondul special al Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, la data de 10.02.2009 în jurul orei 20,30, în condiții de noapte, inculpații și au urcat în trenul Rapid 370 din Stația CFR P, care circula pe ruta B-Budapesta.
În apropierea Stației CF S profitând de faptul că partea vătămată a ațipit în tren inculpatul a luat bagajul acesteia respectiv un rucsac de dimensiuni mari și cântărind peste 20 kg. care conținea echipament de iarnă pentru alpinism, bagaj care se afla depus în suportul pentru bagaje situat în partea opusă față de locul ocupat de partea vătămată.
În momentul opririi trenului cei doi au coborât din tren, inculpatul având asupra sa rucsacul sustras și s-au îndepărtat de garnitura trenului luând-o în partea opusă acestuia de-a lungul liniilor de cale ferată.
Imediat după punerea în mișcare a trenului partea vătămată s-a trezit și sesizând lipsa bagajului a acționat sistemul de alarmă și a sesizat personalul trenului cât și polițiștii postului CF S, care se aflau pe peron.
Aceștia din urmă au pornit în urmărirea celor doi inculpați, față de informațiile oferite de conductorul trenului, martorul, care i-a observat pe cei doi coborând din tren și îndreptându-se spre urma trenului, deși au ajuns într-o zonă în care linia de cale ferată nu mai are peron.
Cei doi inculpați au fost descoperiți la un scurt interval de timp de circa 10-15 minute, inculpatul având asupra sa rucsacul părții vătămate.
De precizat că pe întregul parcurs al procesului penal cei doi inculpați au avut o atitudine nesinceră, iar apărările acestora prin care au arătat că întreaga faptă a fost săvârșită pe fondul stării de ebrietate avansată în care pretind că se aflau nu a fost dovedită prin probele administrate la dosar, în condițiile în care atât partea vătămată cât și ceilalți doi martori, respectiv șeful trenului și conductorul de tren, aceștia din urmă discutând amândoi cu inculpații în momentul în care i-au solicitat să se prezinte pentru control legitimațiile de călătorie, legitimații pe care inculpații nu le dețineau și despre care au pretins că se află la soțiile lor, care la rândul lor s-ar fi aflat în tren dar într-un alt vagon, au confirmat faptul că cei doi inculpați emanau halenă alcoolică dar fără a fi în stare de ebrietate deoarece se exprimau coerent și cursiv și nu aveau probleme de deplasare.
De asemenea, susținerea inculpatului în sensul că a confundat acest rucsac cu bagajul său nu a putut fi reținută, din moment ce martorii au confirmat faptul că inculpații nu aveau nici un bagaj asupra lor, iar pe de altă parte bagajul părții vătămate era unul atipic constând într-un rucsac de dimensiuni mari, cântărind pese 20 de kg. și care conținea echipament pentru practicarea alpinismului, din care pioletul și bețele telescopice pentru schi erau legate în afara rucsacului, putând fi ușor văzute.
Nici apărarea inculpatului, care a susținut că nu și-a dat seama de fapta fratelui său, iar în momentul în care a coborât din tren și a sesizat ce făcuse acesta din urmă manifestat o atitudine de dezaprobare față de luarea rucsacului respectiv, nu a putut fi reținută ca întemeiată câtă vreme cei doi inculpați au fost văzuți tot timpul împreună, încă de la coborârea din tren îndepărtându-se ambii de-a lungul liniei de cale ferată, spre urma trenului, deși linia de cale ferată nu mai avea peron, încercând astfel să evite intrarea într-o zonă luminată înspre stația CF S, unde la peron se afla și Poliția TF, profitând astfel de condițiile de noapte de la ora respectivă.
Fapta inculpatului de a-și însuși la data de 10.02.2009, în condiții de noapte, în timpul deplasării cu trenul rapid 370, fiind sprijinit moral de fratele său, coinculpatul, rucsacul părții vătămate, care conținea echipament de alpinism în valoare estimată de 1000 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1 rap. la art. 209 alin.1 lit. a, f și g Cod penal, pentru săvârșirea căreia inculpatului îi va fi aplicată pedeapsa închisorii.
Fapta inculpatului de a-l susține moral pe fratele său, coinculpatul, la săvârșirea infracțiunii de furt calificat anterior descrisă, întrunește elementele constitutive ale complicității la săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 26 raportat la art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a, f și g Cod penal, pentru săvârșirea căreia inculpatului îi va fi aplicată pedeapsa închisorii.
La stabilirea pedepsei s-au avut în vedere dispozițiile art.72 Cod penal, privind criteriile generale de individualizare a pedepsei, cât și dispozițiile art.37 lit. a și B Cod penal cu privire la inculpatul, care a suferit mai multe condamnări pentru săvârșirea a numeroase fapte penale, față de condamnarea la pedeapsa închisorii de 1 an aplicată prin sentința penală nr. 196/1995 a Judecătoriei Urziceni actuală faptă fiind săvârșită în stare de recidivă mare postexecutorie, prev. de art. 37 lit. a Cod penal, iar față de condamnarea de 11 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 147/1999 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia nr. 317/2000, fapta fiind comisă în stare de recidivă mare postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. b Cod penal ( 27).
Cu privire la acest inculpat s-au reținut și prevederile art.61 Cod penal, având în vedere că din executarea pedepsei de 11 ani închisoare acesta a fost liberat condiționat la data de 31.07.2007, cu un rest de pedeapsă de 1000 zile. Prezenta infracțiune fiind săvârșită înăuntrul termenului de liberare condiționată, s-a dispus revocarea acesteia, iar restul de pedeapsă s-a dispus a se contopi cu pedeapsa aplicată prin hotărârea apelată.
Cu privire la inculpatul s-au aplicat prevederile art. 37 lit. B Cod penal, fapta actuală fiind săvârșită în stare de recidivă mare postexecutorie față de condamnarea anterioară de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 301/2005 a Judecătoriei Ploiești, din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 11.08.2006, cu un rest de pedeapsă de 418 zile, împlinit până la data comiterii actualei fapte.
Relativ la stabilirea pedepselor aplicate s-a avut în vedere că inculpații au avut o atitudine nesinceră pe parcursul întregului proces penal, că aceștia nu au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, deși infracțiunile au fost flagrante, că au suferit anterior multiple condamnări pentru comiterea de fapte penale.
În baza art.71 Cod penal, s-au interzis inculpaților pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit. a, b Cod penal, mai puțin a dreptului de a alege.
În baza art. 350 alin.1 Cod proc. penală s-a menținut măsura arestului preventiv luată de Judecătoria Sinaia împotriva celor doi inculpați la data de 11.02.2009 și, în baza art. 88 alin.1 Cod penal, s-a dedus din durata pedepselor aplicate durata reținerii și arestului preventiv începând cu data de 11.02.2009 la zi.
Sub aspectul laturii civile, în baza art.346 Cod proc. penală s-a constatat prejudiciul produs prin săvârșirea infracțiunii, integral recuperat, prin restituirea către partea vătămată a bunurilor sustrase, după cum s-a arătat anterior și s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art. 191 al. 2. proc. penală, au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva sentinței pronunțate au declarat apel inculpații și, înăuntrul termenului prevăzut de lege, apreciind ca fiind nelegală și netemeinică hotărârea de condamnare, motivat de faptul că, inculpatul, deși a luat rucsacul părții vătămate, a avut credința că ia de pe compartimentul de bagaje, geanta fratelui său și numai după ce a coborât din tren în gara S, și-a dat seama că a luat rucsacul acesteia, iar apoi a fost reținut de către organele de poliție.
În ceea ce-l privește pe, acesta a susținut că nu a participat în nici un fel la luarea rucsacului, numai că a observat că fratele său luase din tren rucsacul altei persoane, moment în care a fost reținut de către organele de poliție.
Ambii inculpați se consideră nevinovați și solicită admiterea apelurilor, desființarea hotărârii și pronunțarea unei noi hotărâri, de achitare, pentru infracțiunea de furt calificat reținută în sarcina lor.
Tribunalul Prahova prin decizia penală nr. 147/23.06.2009 a admis apelurile declarate de inculpații și, împotriva sentinței penale nr.92/28.04.2009 a Judecătoriei Sinaia, a desființat, în parte, în latură penală sentința apelată si în consecință:
În temeiul art.88 cod penal a dedus din pedepsele aplicate celor doi inculpați,perioada reținerii preventive, din data de 10.02.2009.
A menținut în rest dispozițiile sentinței.
A menținut arestarea preventivă a celor doi inculpați și a dedus prevenția cu începere de la 10.02.2009 și până la zi.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
În data de 10.02.2009, în jurul orelor 20,30, și fratele său, s-au urcat în trenul rapid 370 din stația CFR P Vest ce circula pe ruta B Nord -, fără a poseda bilete de călătorie.
Fiind descoperiți fără bilet de călătorie, însoțitorii trenului le-au solicitat celor doi inculpați să coboare în stația Câmpina, lucru pe care l-au făcut, numai că înainte ca trenul să se pună în mișcare, s-au urcat din nou în tren.
În compartimentul trenului în care se aflau și alte persoane, inculpații s-au manifestat zgomotos, deranjând liniștea acestor persoane.
Înainte ca trenul să ajungă în stația CF S, deși nu aveau asupra lor nici un fel de bagaje, chiar dacă inculpații au susținut că au plecat din comuna cu o geantă asupra lor, dar pe care au pierdut-o pe drum, fără a-și aminti dacă o mai aveau asupra lor când s-au urcat în tren în gara P Vest, cei doi inculpați au observat în compartiment un rucsac de dimensiuni mari în care se aflau echipamente de alpinism ce aparținea părții vătămate care se afla în același compartiment.
Profitând de lipsa de atenție a părții vătămate, de faptul că afară începuse să se întunece, de faptul că, compartimentul era slab iluminat, dar și de faptul că pentru câteva momente proprietarul rucsacului a ațipit, cei doi inculpați au luat hotărârea de a sustrage rucsacul și a coborî în gara
Partea vătămată susține că, înainte ca trenul să ajungă în stația CF Câmpina, a adormit datorită oboselii și s-a trezit din somn înainte ca acesta să ajungă în stația CF S și când s-a uitat la locul unde se afla rucsacul, as constatat că acesta lipsește.
Partea vătămată a întrebat pe ceilalți călători și a aflat că rucsacul îi fusese luat de doi bărbați care au coborât în repezeală în Stația
Între timp, trenul s-a pus în mișcare astfel că a tras semnalul de alarmă înainte ca acesta să părăsească stația și imediat a observat pe peron un lucrător de poliție căreia i-a spus ce s-a întâmplat și care a pornit în urmărirea inculpaților.
Din procesul-verbal încheiat de către lucrătorul de poliție la 10.02.2009, rezultă că a fost prezent la oprirea trenului prin tragerea semnalului de alarmă, în jurul orei 21,40 și aflând de la partea vătămată de sustragerea rucsacului a pornit în urmărirea celor doi inculpați care au fost găsiți pe raza orașului S, având asupra lor rucsacul respectiv.
, cu ocazia prinderii, a declarat că a călătorit cu rapidul 370, fără a avea bilet de călătorie și fiind surprins de către conductorul de tren i s-a cerut să coboare în stația Câmpina, lucru pe care nu l-a făcut, iar când s-a apropiat de stația Sao bservat rucsacul părții vătămate și crezând că nu are proprietar l-a luat împreună cu fratele său și a coborât în stația
Ulterior, s-au deplasat pe raza acestui oraș cu rucsacul asupra lui pentru a merge la o rudă, numai că au fost reținuți de către organele de poliție.
Aceeași declarație este făcută și de, în sensul că a discutat cu fratele său și ulterior au convenit ca acesta din urmă să ia rucsacul și să coboare în stația CFR
Declarațiile ulterioare date de inculpat sunt nerelevante în ceea ce privește poziția procesuală a acestora.
Inculpații au încercat să se apere într-o modalitate în care să le fie înlăturată răspunderea penală, în sensul că au avut asupra lor o geantă pe care au așezat-o la compartimentul de bagaje și când au coborât din tren în loc să ia această geantă, au luat rucsacul părții vătămate care se afla în apropiere.
În realitate, versiunile expuse de către ambii inculpați nu au nici un suport probatoriu, mai ales că au susținut că nici nu-și mai aminteau dacă aveau asupra lor o geantă, iar cei doi însoțitori de tren, respectiv martorii și au declarat că, cei doi inculpați nu aveau asupra lor nici un fel de bagaj, astfel că nu era posibilă nici o confuzie cu rucsacul părții vătămate.
De altfel, declarațiile inițiale ale celor doi inculpați se coroborează cu declarațiile părții vătămate, referitor la împrejurările în care inculpații au călătorit cu trenul până în stația CFR S și împrejurările în care rucsacul părții vătămate aflat la compartimentul de bagaje a dispărut în timp ce trenul se apropia de stația CFR S, ca urmare a sustragerii acestuia de către inculpați.
De asemenea, declarațiile ulterioare ale inculpaților referitoare la lipsa genții pe care o avea inculpatul la momentul urcării în tren, în stația CFR P Vest, se coroborează cu declarațiile celor doi martori mai -menționați.
După cum rezultă din același proces-verbal de constatare încheiat de către organele de poliție, cei doi inculpați au fost găsiți pe raza orașului S și nicidecum în apropierea peronului S, așa cum au declarat aceștia.
Acest aspect dovedește faptul că inculpații au urmărit să-și însușească rucsacul respectiv întrucât, dacă l-ar fi luat din greșeală, s-ar fi deplasat imediat la biroul șefului de stație sau la biroul de poliție ce există de regulă, în incinta stațiilor CFR, cum este și cazul stației CFR
Apărarea inculpaților în sensul că, au avut credința că bunul respectiv nu are nici un fel de proprietar pentru a justifica acțiunea de sustragere, nu poate fi însușită de către instanță, având în vedere împrejurările în care a fost luat rucsacul din compartimentul de tren.
Astfel, partea vătămată a susținut că avea asupra sa doi rucsaci, dintre care unul mai mic și altul mai mare, iar în acesta din urmă se afla echipamentul de alpinism.
După ce s-a urcat în tren în Gara B Nord, s-a așezat pe locul înscris pe biletul de călătorie și a așezat cei doi rucsaci în suportul pentru bagaje.
Prin urmare, bagajele se aflau în apropierea locului în care stătea partea vătămată, iar inculpații puteau să-și dea seama cu ușurință că aceste bagaje aparțin acesteia sau unui alt călător din compartimentul respectiv.
Ca atare, versiunea expusă de către inculpați, nu poate fi luată în considerare și pentru faptul că, bunurile se aflau în sfera de stăpânire a părții vătămate.
Instanța de apel a constatat că, judecătoria în mod corect a reținut vinovăția celor doi inculpați, numai că încadrarea juridică dată faptei și reținută în sarcina inculpatului, în complicitate la furt calificat, nu este legală, deoarece contribuția acestuia este specifică coautoratului.
Astfel, cei doi inculpați sunt coautori la fapta de furt calificat, întrucât s-au înțeles în prealabil să sustragă rucsacul părții vătămate, chiar dacă acțiunea de luare a fost comisă numai de către inculpatul.
Această susținere rezultă și din faptul că cei doi inculpați au coborât în stația S împreună, s-au deplasat împreună având asupra lor rucsacul și se aflau tot împreună când au fost reținuți de către lucrătorul de poliție.
Însă, în apelul declarat de către acest inculpat nu se poate schimba încadrarea juridică din complicitate la furt calificat în coautorat, întrucât acest lucru ar presupune aplicarea unei pedepse mai mari acestui inculpat, încălcându-se principiul neagravării situației inculpatului în propria cale de atac prev.de art.372 cod pr.penală.
Această chestiune putea fi rezolvată de către instanța de fond chiar din oficiu, conform art.334 pr. sau de către instanța de apel, însă numai dacă procurorul declara apel din acest motiv.
Pedepsele aplicate fiecărui inculpat au fost just individualizate potrivit disp. art.72 cod penal, ținându-se seama atât de împrejurările în care fapta a fost comisă, de scopul urmărit, de urmărire faptei, dar și de circumstanțele care caracterizează persoana acestora.
Astfel, inculpatul a mai fost condamnat anterior de trei ori la pedepse cu închisoarea pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat (sentința penală nr.196/2003 a Judecătoriei Urziceni ) și tâlhărie (sentința penală nr.147/1999 a Tribunalului Prahova ).
Ultima condamnare de 11 ani închisoare pentru fapta de tâlhărie a fost executată de la 27.04.1999 și până la 31.07.2007, când s-a liberat condiționat, având un rest rămas neexecutat de 1000 de zile.
În raport de această condamnare, fapta dedusă judecății a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie.
La stabilirea pedepsei de 4 ani închisoare, prima instanță a ținut seama și de această stare de agravare a pedepsei, dar și de celelalte două condamnări anterioare.
Cu toate acestea, a stabilit o pedeapsă orientată către minimul special prevăzut de lege, situație în care nu se justifică în nici un fel reducerea pedepsei, mai ales că inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, având o poziție nesinceră.
În ceea ce-l privește pe inculpatul, instanța de fond i-a aplicat acestuia o pedeapsă de 3 ani închisoare, ținând seama că a reținut fapta de complicitate, adică minimul special prevăzut de lege, în condițiile în care această faptă a fost comisă în stare de recidivă postexecutorie prev.de art.37 lit.b cod pr.penală.
Din fișa de cazier judiciar a acestui inculpat, rezultă că a suferit condamnări anterioare la câte 2 ani, respectiv 3 ani închisoare pentru furt calificat (sentința penală nr.959/2002 a Judecătoriei Ploiești și sentința penală nr.301/2005 a aceleiași instanțe), dar și pentru infracțiuni de distrugere, vătămare corporală (sentința penală nr.31/1989 a Tribunalului Prahova și sentința penală nr.77/2000 a Judecătoriei Ploiești ), inclusiv pentru o infracțiune de tentativă la omor, ultraj și ultraj contra bunelor moravuri și furt calificat - prin sentința penală nr.31/1989 mai -menționată).
Având în vedere aceste aspecte, prima instanță a stabilit o pedeapsă minimă, deși poziția procesuală a acestui inculpat este identică cu a celuilalt inculpat, însă a dat eficiență și altor elemente personale, cum ar fi situația familială a inculpatului, care are în întreținere mai mulți copii minori și este singura persoană din familie care obține venituri.
Cu toate acestea, nu se justifică coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, chiar dacă prejudiciul a fost acoperit prin restituirea bunurilor.
Acest element singular este insuficient pentru a reține circumstanțe atenuante în favoarea celor doi inculpați și pentru a coborî pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, potrivit art.76 cod pr.penală, mai ales că coborârea pedepsei nu este obligatorie dacă se rețin astfel de circumstanțe, în cazul în care există și recidivă.
Însă, din oficiu, tribunalul a constatat că prima instanță a omis să deducă din pedepsele aplicate celor doi inculpați arestați preventiv, perioada reținerii de 24 de ore din data de 10.02.2009, dată la care aceștia au fost reținuți de către organele de poliție, după cum rezultă din cele două ordonanțe aflate la dosar, încălcând astfel disp. art.357 pr. și art.88 cod penal.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate si netemeinicie, învederând faptul că la soluționarea cauzei nu au fost avute în vedere de către instanțe apărările sale constante în sensul ca nu a comis fapta pentru care a fost condamnat.
Examinând hotărârile recurate in raport de probele administrate in cauză, de criticile recurentului ce se circumscriu cazului de casare prev. de art. 3859al.1 pct.18 pr.pen. precum și din oficiu sub toate aspectele conform art. 3856al.2 și art. 3859pr.penală, constată că recursul este nefondat așa cum se va arăta în continuare:
Susținerile inculpatului referitoare la neparticiparea sa la comiterea infracțiunii de furt calificat nu pot fi acceptate de către
Din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză rezultă fără putință de tăgadă faptul că acesta a asigurat coinculpatului un sprijin de natură morală la comiterea infracțiunii de furt calificat.
Astfel, probele dosarului, respectiv sesizarea și declarațiile părții vătămate, procesul verbal de depistare, procesul verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, declarațiile martorilor și ale inculpaților conduc la concluzia că recurentul inculpat a avut cunoștință de intenția infracțională a coinculpatului, fratele său, și a contribuit la întărirea hotărârii infracționale, manifestându-și sprijinul față de aceasta. Rezultă aceste lucruri pe de o parte din declarația dată de către inculpat la momentul descoperirii sale de către lucrătorii de poliție, acesta indicând faptul că fratele său a luat bunul deoarece considera că este un bun fără stăpân (fila 9 dosar urmărire penală), iar pe de altă din faptul că ulterior săvârșirii acțiunii de sustragere a rucsacului aparținând părții vătămate, cei doi inculpați au părăsit stația CFR S, printr-un loc care nu este deschis publicului, pentru a evita lucrătorii de poliție, și s-au deplasat pe raza orașului Declarațiile ulterioare date de recurent în cauză, inclusiv în fața Curții, nu pot fi acceptate, acestea fiind rezultatul poziției procesuale pe care acesta a înțeles să o adopte. De asemenea, din declarațiile părții vătămate rezultă faptul că bunul sustras nu se afla într-un loc care să creeze convingerea că ar fi fost abandonat, ci se afla așezat în suporturile speciale existente deasupra locurilor unde se afla partea vătămată.
Mai mult, susținerile recurentului referitoare la starea de ebrietate în care se afla la momentul comiterii infracțiunii și care ar fi avut o contribuție importantă la adoptarea hotărârii infracționale, nu pot fi reținute de către C deoarece acestea sunt contrazise de declarațiile martorilor și care au indicat că atunci când au luat contact cu cei doi inculpați aceștia nu erau în stare de ebrietate fiind capabili să susțină o conversație.
Consideră Curtea că din acest ansamblu probator rezultă fără putință de tăgadă faptul că inculpatul recurent a avut o contribuție la comiterea infracțiunii de furt calificat, contribuție de natură morală, psihică, care se încadrează în prevederile art. 26, fiind specifică complicității.
Sub acest aspect considerațiile instanței de apel nu pot fi acceptate, din probele dosarului nerezultând că recurentul ar fi comis acte materiale care să îi confere calitatea de coautor al infracțiunii de furt calificat. Prin complicitate se înțelege, în general, sprijinul dat de o persoană, în orice mod și prin orice mijloace, unei alte persoane, la săvârșirea unei infracțiuni. Complicele colaborează la săvârșirea faptei și prin acțiuni indirecte și mediate, care atribuie acțiunii sale caracterul unei participații accesorii, secundare.
Complicitatea imaterială sau morală se caracterizează prin aceea că efectele sale poartă asupra psihicului făptuitorului, prin întărirea sau întreținerea intenției autorului de a săvârși fapta prevăzută de legea penală.
In speță, tocmai aceasta a fost contribuția recurentului, acesta consolidând hotărârea infracțională a fratelului său, coinculpatul.
Față de aceste considerente, Curtea în baza art. 38515pct.1 lit. b va C.P.P. respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Văzând și disp. art. 192 al.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul inculpatului, fiul lui G si, născut la data de 24 aprilie 1967, în prezent aflat în penitenciarul Mărgineni, împotriva deciziei penale nr.147/23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova și împotriva sentinței penale nr.92/28.04.2009 a Judecătoriei Sinaia.
din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă de la 10.02.2009 la zi.
Obligă recurentul la 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției in contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 10.08.2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Florentin Teișanu, Paul Mihai Frățilescu Dan
- - - - - - -
Grefier,
Tehn./red. - /
4 exemplare/24.08.2009
f-/Judec.
dosar apel -- Tb.
jud. apel -
operator de date cu caracter
personal 3113/2006
Președinte:Florentin TeișanuJudecători:Florentin Teișanu, Paul Mihai Frățilescu Dan
