Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 623/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 623/

Ședința publică din data de 04 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Liliana Constantinescu judecător

JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache

JUDECĂTOR 3: Aurel Președinte Secția pentru cauze cu

Minori și de Familie

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de - procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul G, în prezent deținut în Penitenciarul Galați, împotriva deciziei penale nr. 369 din 02 septembrie 2008 Tribunalului Galați.

La apelul nominal a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de av., apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr. 4510/07.10.2008 emisă de Baroul Galați, lipsă fiind intimata parte vătămată.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul recurentului inculpat susține că acesta a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 369/2008 a Tribunalului Galați, nemulțumit fiind de modalitatea de individualizare a pedepsei aplicate în apel, în urma admiterii apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, în sensul majorării acesteia de la 4 ani la 6 ani închisoare, prin contopirea cu un rest de pedeapsă de peste 1200 zile și adăugarea unui spor ajungându-se la o pedeapsă 7 ani închisoare.

Solicită să se aprecieze recursul inculpatului ca fiind întemeiat. Consideră că instanța de fond, Judecătoria Galați, când a aplicat pedeapsa la 4 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat săvârșită în noaptea de 9/10 dec.2007, a ținut seama de prejudiciul încercat de partea vătămată, în jur de 150.000.000 lei vechi, și a apreciat just în raport de pericolul social al faptei, precum și de pericolul prezentat de inculpat, chiar în condițiile art. 37 lit. a Cod penal.

Consideră că în mod nejustificat instanța de apel a admis apelul Parchetului și a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de instanța de fond.

Solicită admiterea recursului și, în rejudecare, să se constate că în mod greșit Tribunalul Galația admis Parchetului și a majorat pedeapsa. Cu plata onorariului pentru apărătorul desemnat din oficiu din fondurile Ministerului Justiției. Reprezentantul Ministerului Public, sub un prim aspect invocat de inculpat, respectiv acela de netemeinicie a hotărârii pronunțate de instanța de apel, consideră că recursul declarat este nefondat și solicită să fie respins ca atare.

Cazul de casare invocat de inculpat este cel prevăzut de art. 3859pct. 14 Cod procedură penală.

Apreciază că instanța de apel, admițând apelul declarat de Parchet împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță, a făcut o corectă operațiune de individualizare a pedepsei ținând cont de natura infracțiunii săvârșite,de modalitatea concretă de comitere, prejudiciul cauzat, pe care îl apreciază ca fiind destul de mare, și de persoana inculpatului, care nu se află la primul impact cu legea penală, faptele din antecedența sa penală fiind numeroase și, în general, infracțiuni de furt calificat.

Pentru aceste motive, apreciază că pedeapsa de 6 ani, aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății, și pedeapsa de 7 ani rezultantă, stabilită în urma contopirii cu restul rămas neexecutat de 1137 zile, inculpatul săvârșind fapta din prezenta cauză în stare de recidivă postcondamnatorie, este corect individualizată.

Pe cale de consecință, solicită respingerea recursului declarat de inculpat, ca fiind nefondat.

Totodată, solicită ca prin hotărâre să se mențină starea de arest a inculpatului.

Apărătorul recurentului inculpat lasă la aprecierea instanței cu privire la starea de arest.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, recunoaște că este vinovat, dar consideră că pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată pentru fapta comisă este exagerat de mare. Depune la dosar un memoriu.

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală 996/03.06.2008 a Judecătoriei Galația fost condamnat inculpatul G la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 208-209 alin. 1 lit. g, Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

S-a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul neexecutat de 1147 zile din pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare și s-a contopit acest rest cu pedeapsa din prezenta cauză, stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 lit. b și c Cod penal.

S- menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 11.12.2007 la zi.

S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind acoperit integral.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În fapt, la data de 05.12.2007, Gaf ăcut o vizită persoanei vătămate împreună cu martora.

Ulterior acestei vizite, inculpatul pe data de 09/10.12.2007, a pătruns prin efracție în locuința părții vătămate și a sustras bunuri în valoare de 15.000 lei.

Bunurile au fost parțial restituite părții vătămate, care de altfel nu s-a constituit parte civilă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și inculpatul

Parchetul de pe lângă Judecătoria Galația criticat hotărârea pe motive de netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului solicitând majorarea acesteia.

A criticat hotărârea și pe motive de nelegalitate sub aspectul aplicării pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. b și c Cod penal, în loc de cea prevăzută de art. 64 lit. a, b Cod penal.

Inculpatul a precizat că înțelege să își retragă apelul.

Prin decizia penală 369/02.09.2008 a Tribunalului Galația fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați.

S-a desființat în parte sentința penală nr. 996/2008 a Judecătoriei Galați și în rejudecare:

S-a majorat de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului

S-a contopit pedeapsa de 6 ani închisoare cu restul neexecutat de 1147 zile închisoare și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea sporită la 7 ani închisoare.

S-a înlăturat dispoziția de interzicere a drepturilor prev. de art. 64 lit. c Cod penal și s-a aplicat dispoziția vizând interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a Cod penal.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

S-a menținut starea de arest preventiv inculpatului și s-a dedus perioada arestării preventive.

S-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpat.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Galația reținut următoarele:

Instanța de fond efectuat o greșită individualizare a pedepsei aplicate inculpatului raportat la modalitatea și împrejurările concrete de comitere a faptei, valoarea relativ mare prejudiciului cauzat părții vătămate și circumstanțele persoanele ale inculpatului.

fișa de antecedente penale a inculpatului ( fila 31 dosar instanță) se observă că din 1989 ( de la vârsta de 20 de ani) și până la 9/10.12.2007 (vârsta de circa 38 de ani) inculpatul a comis paisprezece infracțiuni pentru care a fost sancționat, în prezent fiind condamnat pentru oac incisprezecea infracțiune. Aceste infracțiuni comise sunt de furt calificat și de tâlhărie, infracțiuni foarte grave.

Aplicarea pedepsei cu închisoarea într-un cuantum redus, de doar 4 ani ( în condițiile în care pedepse de 5 ani și 2 luni, aplicată prin sentința penală 127/19.03.2002 a Tribunalului Galați, definitivă și modificată prin decizia penală 399/A/22.08.2002 a Curții de Apel Galați, sau de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală 3148/03.12.2002 a Judecătoriei Galați, definitivă prin decizia penală 869/19.08.2003 a Tribunalului Galați nu au fost de natură a-și atinge scopul preventiv - educativ, inculpatul săvârșind în continuare fapte antisociale), nu e de natură a avea efect de bumerang-încurajarea inculpatului spre săvârșirea de noi infracțiuni.

Executarea celorlalte pedepse, clemența acordată de societate prin grațierea unor pedepse, nu au fost de asemenea de natură a forma inculpatului o atitudine corectă față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

societății la activitatea infracțională, departe de a cauza suferințe fizice și de a înjosi persoana condamnatului, trebuie să fie fermă totuși, în măsură să asigure un climat de normalitate, singura pârghie la acest moment fiind un cuantum ridicat.

De asemenea, Tribunalul a apreciat că instanța de fond a făcut o aplicare greșită dispozițiilor legale, referitoare la sancționarea activității infracționale comise în stare de recidivă postcondamnatorie, acordând din nou clemență inculpatului prin faptul că nu a adâncit efectul liberării condiționate, în cazul în care în restul neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară inculpatul comite o nouă infracțiune.

Concret, a stabilit că infracțiunea de furt calificat din noaptea de 9/10.12.2007 a fost comisă de inculpat în restul neexecutat de 1147 zile din pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare aplicat prin sentința penală 616/20.03.2007 a Judecătoriei Galați, definitivă prin decizia penală 429/20.07.2007 a Tribunalului Galați (conform referatului de la fila 43 dosar instanță), în mod corect dispunând revocarea beneficiului liberării condiționate pe temeiul dispozițiilor art. 61 al 1 Cod penal.

Instanța de fond avea la îndemână alternativa prevăzută de art. 61 al 1 teza 2 Cod penal în sensul în care, ținând seama de gravitatea infracțiunii comise în rest, să dispună fie revocarea beneficiului liberării condiționate, fie menținerea beneficiului liberării condiționate.

Dispunând revocarea beneficiului liberării rezultă faptul că instanța de fond apreciat că infracțiunea are o gravitate sporită, pe cale de consecință ar trebui pe temeiul dispozițiilor art. 39 al 2 raportat la dispozițiile art. 34 Cod penal să stabilească o pedeapsă rezultantă cu spor corespunzător.

Instanța de fond se contrazice prin întreruperea demersului, întrucât face concursul între pedeapsa de 4 ani și restul neexecutat (care nu e unul oarecare, ci unul de aproape 4 ani, provenind dintr-o pedeapsă de 9 ani și 6 luni închisoare), stabilind drept rezultantă pedeapsa cea mai grea, practic, nesancționând concursul acesta și anulând implicit dispoziția anterioară de revocare a beneficiului liberării condiționate.

Instanța de fond prin sentința penală apelată nu face nici o motivare a demersului întrerupt de revocarea liberării condiționate pentru restul neexecutat și de stabilire a rezultantei ca fiind doar pedeapsa aplicată pentru prezenta infracțiune comisă în noaptea de 9/10.12.2007.

În fine, instanța de fond, fără a motiva și în mod greșit, a aplicat inculpatului doar pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 litera Cod penal, încălcând astfel dispozițiile art. 64 al 2 Cod penal, care prevăd că: "interzicerea drepturilor prevăzute la litera nu se poate pronunța decât pe lângă interzicerea drepturilor prevăzute la lit. a, afară de faptul când legea dispune astfel".

Pentru a fi pronunțată o soluție legală, trebuia apreciat că se impune, în concordanță și cu jurisprudența CEDO, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 al 1 litera a și de art. 64 al 1 litera b Cod penal, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 71 al 2 Cod penal.

De asemenea, aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 litera c Cod penal apare ca fiind inoperantă (întrucât la data comiterii infracțiunii inculpatul nu ocupa nici o funcție, nu exercita nici o profesie, nu desfășura nici o activitate din cele prevăzute de art. 64 litera c Cod penal, singura activitate era cea infracțională, care trebuie interzisă categoric, dar nu prin aplicarea dispozițiilor art. 64 litera c Cod penal).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul G criticând-o pe motive de netemeinicie, sub aspectul cuantumului prea mare al pedepsei stabilite de Tribunalul Galați.

Recursul este fondat.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu în limita cazurilor de casare prev. de art. 3859Cod procedură penală, se constată următoarele:

Inculpatul Gaf ost trimis în judecată în stare de arest pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

Deși inculpatul a fost prezent la toate termenele de judecată acordate cu ocazia soluționării cauzei la fond, instanța a omis să-l audieze.

Astfel, la dosarul cauzei nu se regăsește declarația inculpatului, iar din încheierea de ședință nu rezultă împrejurarea că inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art. 70 alin. 2 Cod procedură penală.

Doar la termenul de judecată din data de 06.05.2008 s-a adus în discuție audierea inculpatului, însă acesta a precizat că dorește să fie audiat în prezența apărătorului său ales (la acel termen avocatul ales al inculpatului a fost substituit de un alt avocat - încheierea de ședință din 06.05.2008 - fila 51 dosar).

La următorul termen de judecată din data de 03.06.2008 nu a mai fost readusă în discuție necesitatea audierii inculpatului și s-a trecut la etapa dezbaterilor.

Astfel, în speță a fost pronunțată o hotărâre nelegală de instanța de fond, prin omiterea audierii inculpatului.

Cu ocazia soluționării apelurilor și Tribunalul Galația omis audierea inculpatului, încălcând dispozițiile art. 378 alin. 11Cod procedură penală, conform cărora " cu ocazia judecării apelului, instanța este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispozițiilor cuprinse în partea specială, Titlul II, Capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanța de fond, precum și atunci când instanța de fond nu a pronunțat o hotărâre de condamnare".

Considerăm că atât instanța de fond, cât și instanța de apel, au pronunțat hotărâri nelegale, prin încălcarea dreptului la apărare, datorită omisiunii audierii acestuia.

Exigențele unui proces echitabil impun în principal respectarea dreptului la apărare al inculpatului, drept ce implică audierea acestuia, nemijlocit de instanțele de judecată. Este necesar ca instanța de judecată să procedeze la audierea inculpatului, prin respectarea principiului publicității și să perceapă nemijlocit susținerile acestuia.

Considerăm că această încălcare a dreptului la apărare a inculpatului nu poate fi acoperită direct în recurs. în vedere astfel dispozițiile art. 331 Cod procedură penală, conform cărora "dacă din cercetarea judecătorească rezultă că pentru lămurirea faptelor sau împrejurărilor cauzei este necesară administrarea unor probe noi, instanța dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie amânarea ei".

În speță, odată cu audierea inculpatului, ar putea rezulta necesitatea administrării de noi probatorii, or cu ocazia soluționării recursului ar putea fi administrată doar proba cu acte.

Față de cele de mai sus, se va admite recursul declarat de inculpatul

Se vor casa decizia penală 369/2008 a Tribunalului Galați și sentința penală 996/2008 a Judecătoriei Galați și se va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Judecătoria Galați.

Se vor menține actele procedurale efectuate în cauză până la termenul din 03.06.2008.

Întrucât inculpatul a fost cercetat și judecat în stare de arest, față de împrejurarea că în cauză se mențin temeiurile care au stat la baza acestei măsuri, respectiv dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, se va menține starea de arest a inculpatului.

În rejudecare, instanța de fond va proceda la audierea nemijlocită a inculpatului și, de asemenea, va avea în vedere și motivele de recurs invocate de acesta.

Conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE recursul declarat de inculpatul G (fiul lui și, născut la data de 10.05.1969 în G, CNP -, domiciliat în G,-, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G) împotriva deciziei penale 369 din 02.09.2008 a Tribunalului Galați (sentința penală nr. 996 din 03.06.2008 a Judecătoriei Galați pronunțată în dosarul nr-).

Casează decizia penală 369/02.09.2008 a Tribunalului Galați și sentința penală nr. 996/03.06.2008 a Judecătoriei Galați și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Judecătoria Galați.

Menține actele procedurale efectuate în cauză până la termenul de judecată din data de 03.06.2008.

Menține starea de arest a inculpatului G conform disp. art. 350 Cod procedură penală.

În baza disp. art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului recurs rămân în sarcina statului.

Suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu în recurs pentru inculpat, va fi avansată către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 04 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

Red. -/14.11.2008

Tehnored. /2 ex./17.12.2008

Fond:

Apel: Fl.,

Președinte:Daniela Liliana Constantinescu
Judecători:Daniela Liliana Constantinescu, Mariana Cristache, Aurel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 623/2008. Curtea de Apel Galati