Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 631/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 631/2008
Ședința publică de la 20 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 2: Mircea Bădilă
JUDECĂTOR 3: Maria Covaciu
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa fost reprezentată de
Procuror -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 222/A/04 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat inculpatul recurent aflat în stare de arest și a,sistat de avocat cu delegație din oficiu.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.
Avocata inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii penale atacate și rejudecând a se proceda la reducerea pedepsei având în vedere că prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Reprezentanta parchetului a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei penale atacate precizând că din actele dosarului rezultă că prejudiciul nu a fost recuperat.
Inculpatul având ultimul cuvânt a lăsat la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
În deliberare, constată că prin sentința penală nr. 365/17 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Petroșani, în dosarul nr- a fost condamnat inculpatul la:
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. g și i pen. (fapta din 12/13.12.2006 în dauna părții vătămate SC );
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin.1,209 alin.1 lit.e,g și i cu aplic. art. 41 alin.2 pen. și 37 lit. a pen.(fapte comise în perioada februarie-martie 2008);
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. și ped. de art. 217 alin.1 pen cu aplic. art. 37 lit. a pen. (faptă comisă în iunie 2007 în dauna părții vătămate );
- 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept al cuțitului în locuri și împrejurări în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală ori s-ar tulbura liniștea publică prev. și ped. de art. 11 pct.1 din legea 61/1991 cu aplic. art. 37 lit. a pen.(faptă comisă în luna iunie 2007).
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b pen. a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 865.pen. a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.411/21.06.2007 a Judecătoriei, rămasă definitivă prin neapelare la data de 10.07.2007, pedeapsă în care s-au contopit pedepsele de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală.nr.1227/2006 a Judecătoriei Petroșani și 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.224/26.03.2007 a Judecătoriei Petroșani și a dispus ca aceasta să fie executată alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză dispunând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 6 (șase) ani închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a și b pen. în condițiile și pe durata prev. de art. 71.pen.
În baza art. 350.pr.pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului iar în baza art. 88.pen. a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 30.03.2008 și până la data de 17.06.2008.
În baza art. 14 lit. b și 346.pr.pen. rap. la art. 998.civ. a obligat inculpatul la plata următoarelor sume cu titlu de despăgubiri civile către părțile civile:
- 3.924 lei către prin administrator G;
- 500 lei către SC SRL,;
- 100 lei către SC -X - SRL prin administrator,;
- 300 lei către,;
-200 lei către,;
- 310 lei către,;
- 210 lei către.
A constatat că prejudiciul cauzat părții vătămate a fost recuperat prin restituire, iar partea vătămată SC 3 SRL nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 118 lit. b pen. a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuțit de bucătărie cu de plastic de culoare neagră, cu lama de aprox.20 cm. depus la camera de corpuri delicte a Poliției Municipiului.
În baza art. 191 pr.pen. a obligat inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu a stabilit să fie plătită anticipat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în perioada decembrie 2006-martie 2008, pe timp de zi și de noapte, prin efracție și escaladare, inculpatul în mai multe rânduri, a sustras bunuri de la persoane fizice și societăți comerciale de pe raza localității, că în data de 16 iunie 2007, aflat în stare de ebrietate, a deteriorat o, o mașină de vată de zahăr și alte bunuri aparținând părții vătămate, iar la data de 24 iunie 2007 fost surprins de către organele de poliție amenințând pe stradă trecătorii cu un cuțit.
Constatând vinovăția inculpatului, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, distrugere și port fără drept al cuțitului și l-a obligat la plata despăgubirilor civile.
Împotriva sentinței de mai sus a declarat apel în termen și nemotivat inculpatul.
În susținerea orală a apelului, prin apărător, a solicitat desființarea hotărârii atacate sub aspectul individualizării pedepsei, în sensul reducerii acesteia, motivând că a recunoscut și regretat faptele comise, iar prejudiciul cauzat a fost recuperat.
Prin decizia penală nr. 222/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - secția penală în dosarul nr-, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr- a Judecătoriei Petroșani.
S-a făcut aplicarea art. 88 cod penal și art. 192 alin.2 pr.penală.
În considerentele hotărârii, Tribunalul a expus următoarele argumente:
Prima instanță a stabilit corect starea de fapt pe baza probelor administrate în cauză, a căror apreciere s-a făcut în condițiile art. 63 al. 2 Cod proc. penală, iar încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpatului este legală.
S-a făcut o justă individualizare a pedepselor, avându-se în vedere criteriile înscrise în art. 72 Cod penal.
Atât în ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, pedeapsa rezultantă aplicată prezintă garanția realizării cerințelor prevăzute de art. 52 Cod penal.
Reținând că inculpatul este recidivist în condițiile art. 37 lit. a Cod penal, săvârșind faptele în termenul de încercare stabilit pentru pedeapsa de 3 ani închisoare cu privire la care s-a dispus suspendarea sub supraveghere, nu se impune reducerea pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termenul legal prev. de art. 385/3 pr.penală inculpatul, aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie, și, care, oral reiterând aceleași aspecte ca și în apel, solicită redozarea pedepsei în sensul reducerii ei raportat la împrejurarea că prejudiciul produs prin infracțiune este recuperat.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii penale atacate în raport cu aspectele critice expuse, dar și din oficiu, în limitele expuse de art. 385/9 alin.3 pr.penală, Curtea constată că recursul nu este fondat.
1. Curtea constată că sancțiunea penală aplicată inculpatului corespunde pe deplin criteriilor generale impuse de art. 72 cod penal, fiind în concordanță atât cu gradul concret de pericol social al faptelor comise și care nu este unul de neglijat (prin prisma modalității concrete de a acționa, numărul mare al actelor infracționale, valoarea prejudiciilor cauzate), cât și cu elementele ce conturează negativ profilul socio moral al inculpatului.
2. Curtea reține că o atenuare a răspunderii penale a inculpatului nu este justificată de rațiuni plauzibile și nu ar corespunde unor posibilități reale de reeducare ale inculpatului.
3. Curtea sesizează că apărările inculpatului nu sunt conforme cu actele dosarului, prejudiciul cauzat prin infracțiuni nefiind recuperat, aspect care, chiar dacă ar fi fost real, nu ar fi reprezentat un temei suficient pentru aplicarea unei sancțiuni mai blânde.
4. Curtea arată că sancțiunea penală aplicată a fost stabilită în urma cumulării pedepsei stabilite prin hotărârea atacată cu o altă pedeapsă asupra căreia a operat revocarea, aspect determinat de persistența infracțională a inculpatului, care deși a beneficiat de clemența legii, a persistat în săvârșirea actelor antisociale.
5. În aceste circumstanțe, acordarea unei clemențe sporite inculpatului ar lipsi pedeapsa de scopul ei preventiv și educativ instituit de art. 52.penal.
Față de cele ce preced, Curtea conform art. 385/15 pct. 1 lit.b pr.penală va respinge ca nefondat recursul inculpatului cu consecința obligării sale la cheltuieli judiciare către stat conform art. 192 alin.2 pr.penală.
Se va face aplicarea art. 88 cod penal privind computarea duratei executate.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 222/4.09.2008 a Tribunalului Hunedoara.
Deduce din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive cu începere de la 30 martie 2008 până în prezent.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească statului suma de 360 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 300 lei reprezintă onorar apărător din oficiu, avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 20 nov. 2008 în ședință publică.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /21.11.2008
Tehnored. VV 2 ex/27.11.2008
-,
Președinte:Leontin CorașJudecători:Leontin Coraș, Mircea Bădilă, Maria Covaciu