Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 683/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE PENALĂ Nr. 683
Ședința publică de la 29 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ciubotariu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Scripcariu
JUDECĂTOR 3: Daniela Dumitrescu
Grefier: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI - a fost reprezentat prin procuror
Pe rol fiind judecarea recursului penal, având ca obiect " furt calificat", promovat de inculpatul recurent împotriva deciziei penale nr.89 din 5 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul penal nr-.
Conform disp.art.297 Cod procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților și a celorlalte persoane citate în proces, constatându-se că se prezintă partea civilă, lipsă fiind inculpatul recurent, pentru care răspunde avocat ( apărător desemnat din oficiu) cât și partea civilă. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, că este al treilea termen de judecată, că recursul promovat de inculpat nu a fost motivat, că la termenul anterior cauza s-a amânat la cererea av. în vederea pregătirii apărării și motivării căii de atac, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Partea civilă, depune la dosar o cerere prin care solicită obligarea inculpatului la plata zilei de muncă cât și transportul, cerere la care sunt atașate două bilete de călătorie eliberate de SC" Trans" SRL sub nr.-, respectiv nr.-.
Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat pentru inculpatul recurent, având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului, casarea celor două hotărâri pronunțate și, rejudecând cauza, să se dispună schimbarea încadrării juridică dată faptei din infracțiunea de furt calificat în infracțiunea de tăinuire prev.de art.221 Cod penal sau favorizarea infractorului prev.de art.264 Cod penal, una sau alta din aceste variante fiind posibilă datorită poziției procesuală a inculpatului.
Din probele administrate în cauză rezultă că pe date de 22.12.2007 partea vătămată a apelat la inculpatul să-i transporte niște bagaje cu căruța proprietate. În timp ce inculpatul și partea vătămată au mers într-o încăpere a fermei pentru a porni un generator de curent electric, inculpatul profitând de lipsa vătămatului a sustras două bidoane de inox de la instalația de muls și două curci pe care le-a pus în căruță acoperindu-le cu lucernă
Susține apărarea că nu poate fi vorba de coautorat și nici de complicitate așa cum rețin cele două instanțe întrucât infracțiunea de furt s-a consumat exact în momentul în care inculpatul a sustras acele bidoane de inox și cele două curci, și le-a trecut în sfera sa de dispoziție, le-a pus în căruță. Acesta fiind momentul săvârșirii infracțiunii de furt și, tot ceea ce urmează după acest moment nu poate fi încadrat la nici una din formele participației penale.
Apărarea susține că ar fi două variante posibile de încadrare juridică corectă pentru această situație de fapt.
Dacă instanța va reține varianta inculpatului că nu a știut ce se află în căruță decât atunci când a ajuns acasă, încadrarea juridică corectă este cea de tăinuire.
Dacă se va reține că inculpatul cunoștea la momentul plecării de la locuința părții vătămate ce se află în căruță, atunci încadrarea juridică corectă este cea prevăzută de art. 264 alin.1 Cod penal.
Reiterează cererea de admitere a recursului. Oficiul neachitat.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că motivul de recurs invocat de către apărare nu poate fi primit de instanța de recurs. Încadrare juridică corectă este cea reținută, respectiv infracțiunea de furt calificat pentru care inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă corect individualizată, inculpatul nefiind la primul contact cu legea penală.
Pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, decizia recurată fiind legală și temeinică.
Partea civilă, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de inculpat, urmând a fi menținută decizia pronunțată ca fiind legală și temeinică, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de transport cât și la plata zilei de muncă.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în deliberare și în pronunțare.
Ulterior deliberării,
Curtea,
Deliberând asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 599/25.11.2008 a Judecătoriei Bârlad au fost condamnați inculpații:
1., la:
- 2 (doi ) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. "a" Cod penal și art. 74 și 76 lit. "c" Cod penal, împotriva părții vătămate, cu un prejudiciu, de 3100 lei recuperat parțial.
A fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1871/2006 a Judecătoriei Bârlad, modificată prin Decizia Penală nr. 1221/A/2007 a Tribunalului Vaslui.
Au fost cumulate cele două pedepse, inculpatul urmând să execute, în total:
- 2 (doi) an și 6 (șase) luni închisoare.
I s-au aplicat inculpatului dispozițiile art. 71 și 64 lit."a", teza II și "b"Cod penal.
2., la:
- 2 ( doi ) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. "a" Cod penal și art. 74 și 76 lit. "c" Cod penal, împotriva părții vătămate, cu un prejudiciu de 3100 lei, recuperat parțial.
A fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1044/2006 a Judecătoriei Bârlad, inculpatul urmând să execute, cumulativ cele două pedepse, în total:
- 2 (doi ) ani și 6 (șase) luni închisoare.
I s-au aplicat inculpatului dispozițiile art. 71 și 64 lit. "a", teza II și "b" Cod penal.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă și au fost obligați inculpați să-i plătească fiecare, câte 7,5 lei, reprezentând diferență c/val a 3 (trei) curci.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă și au fost obligați fiecare inculpat să-i plătească acestuia, câte 30 lei despăgubiri civile.
A fost respinsă cererea referitoare la plata daunelor morale și c/val aparatului de muls, formulată de partea civilă.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, iar inculpatul, suma de 300 lei cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei onorariu asistență juridică din oficiu (av. ) va fi virată din fondul Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați V.
Pentru a hotărî astfel, instanța reținut următoarele:
Pe data de 22.12.2007 partea vătămată a apelat la inculpatul ca să-i transporte niște bagaje cu căruța proprietate.
După terminarea acestei activități cei doi s-au deplasat la un bar din sat unde au consumat băuturi alcoolice.
În timp ce consumau băuturile alcoolice în local a venit și inculpatul, care a fost servit de vătămat cu același produs propunându-i în aceste împrejurări să-l ajute la curățenie la ferma de animale pe care o avea.
Inculpatul a fost de acord și în jurul orelor 17,00, cei trei s-au deplasat, cu căruța inculpatului la ferma de animale în cauză.
Aici inculpatul i-a cerut vătămatului să-i dea niște lucernă pentru iepurii care-i avea acasă.
Acesta a fost de acord și i-a indicat celuilalt inculpat de unde să ia și să pună în căruță.
În acest timp inculpatul și vătămatul au mers într-o încăpere a fermei pentru a porni un generator de curent electric motivat de faptul că ferma nu este racordată la rețeaua de curent electric.
Profitând de absența vătămatului, inculpatul a sustras două bidoane de inox de la instalația de muls și două curci pe care le-a pus în căruță acoperindu-le cu lucernă.
Între timp datorită faptului că nu au reușit să pornească generatorul, inculpatul a venit la locul unde era căruța și celălalt inculpat și a constatat existența bunurilor sustrase fiind de acord cu această situație.
intrase în casă pentru a scoate niște lămpi cu gaz pentru iluminat și în momentul în care a ieșit afară a constatat că cei doi inculpați erau deja cu căruța la poartă.
-i-se suspectă plecarea lor, a strigat la inculpatul să oprească căruța, dar acesta a refuzat motivând că se grăbește și au părăsit în grabă locul faptei, deplasându-se la domiciliul său cu bunurile sustrase.
Ulterior cei doi inculpați au vrut să valorifice bidoanele de inox prin vânzarea acestora la un centru de achiziții metale, dar pe drum s-au întâlnit cu martorul care le-a oferit, în urma discuțiilor purtate, suma de 60 lei.
Inculpații au fost de acord și martorul a intrat în posesia bunurilor însă după câteva zile lucrătorii de poliție i-au adus la cunoștință că cele două obiecte erau furate și i le-au luat restituindu-le părții vătămate.
A doua zi după sustragerea curcilor, inculpatul a vândut martorului cele trei curci cu suma de 50 lei, spunându-i că nu vrea să știe mama lui că le vinde.
La rândul său martorul le-a revândut la altă persoană.
În timpul urmăririi penale partea vătămată a solicitat despăgubiri civile în sumă de 1000 lei reprezentând c/val instalației de muls distrusă în urma sustragerii celor două bidoane de inox.
În cursul cercetării judecătorești partea vătămată a solicitat, de la inculpați, suma de 2500 lei reprezentând c/val. instalației de muls și 225 lei diferență din suma de 300 lei c/val. celor trei curci.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul prev. de art. 363 Cod procedură penală, au declarat apel inculpatul și partea civilă.
În apelul inculpatului hotărârea este criticată sub aspectul temeiniciei în sensul că, instanța nu avut în vedere și nu a dat eficiență tuturor circumstanțelor atenuante personale și reale. Instanța ar fi trebuit să-i aplice o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege iar ca modalitate de executare trebuia să dispună suspendarea condiționată sau sub supraveghere executării pedepsei.
În ceea ce privește latura civilă susține inculpatul apelant, că achitat în timpul urmăririi penale suma de 75 lei reprezentând c/val celor trei curci sustrase, situație în care trebuiau reduse și daunele morale acordate părții vătămate.
În susținerea apelului său, partea civilă, arătat că prima instanță nu i-a obligat pe inculpați la plata integrală a prejudiciului cauzat având în vedere și faptul că, pentru repararea instalației de muls sustrasă de către inculpați a plătit suma de 407,99 lei. În acest sens partea civilă a depus factura nr. 2939/16.02.2009 și chitanța nr. 2161/16.02.2009, de asemenea partea civilă solicitat obligarea inculpaților la plata cheltuielilor ocazionate de prezența sa la termenele de judecată respectiv 5 termene la prima instanță și 3 termene la instanța de apel.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel formulate, precum și din oficiu, conform art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, tribunalul a constatat că apelul inculpatului este nefondat iar al părții civile este fondat sub următoarele aspecte:
În ceea ce privește apelul inculpatului, situația de fapt reținută de instanță corespunde probelor din dosar care au fost corect apreciate. Pedeapsa aplicată este legală și a fost judicios individualizată. Instanța a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă judiciară prev de art. 74 lit. "c" Cod penal și a redus pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă. La stabilirea în concret a pedepsei aplicate instanța avut în vedere atât pericolul social al faptei comise așa cum rezultă acesta din modul de comitere faptei și prejudiciul cauzat, respectiv 3100 lei, precum și faptul că inculpatul mai fusese condamnat anterior la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendarea executării acesteia ceea ce denotă persistența infracțională pe care acesta o manifestă. Nu se putea dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei întrucât făcând aplicațiunea art. 83 Cod penal, instanța era obligată să dispună executarea în întregime a pedepsei pentru care a revocat suspendarea condiționată și care urma să fie cumulată cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză.
Este evident că această din urmă pedeapsă nu poate fi executată decât în regim de detenție instanța neputând să stabilească două regimuri diferite de executare a pedepselor stabilite într-o cauză.
În ceea ce privește apelul părții civile, rezultă din actele dosarului că inculpații au sustras instalație de muls și care pentru a fi repusă în funcțiune a trebuit să fie reparată.
Partea civilă a depus la instanța de apel o factură cu mențiunea că reprezintă c/val deviz lucrări și cu un total de plată de 407,99 lei, însă făcut dovada că achitat doar suma de 194 lei.
De asemenea, rezultă din situația de fapt că inculpații au sustras 3 curci cu o valoare de 90 lei din care s-a recuperat în timpul urmăririi penale dor suma de 75 lei.
În acest context, acordându-i părții civile doar suma de 15 lei, reprezentând diferență nerecuperată din prejudiciul cauzat prin sustragerea celor 3 curci și respingând cererea privind plata c/valorii aparatului de muls, prima instanță nu a făcut o justă și integrală dezdăunare părții civile.
Este justificată cererea părții civile privind despăgubirea acesteia pentru cheltuielile făcute cu ocazia prezentării ei la cele 5 termene la judecata în primă instanță și cele 3 termene la instanța de apel.
A susținut partea civilă că a făcut cu ocazia acestor deplasări, cheltuieli în sumă totală de 300 lei.
Rezultă din aceste considerente că, prejudiciul total cauzat părții civile este de 594 lei, compus din 300 lei deplasări la proces,194 lei c/val reparație aparat de muls și 90 lei prejudiciu cauzat prin furtul curcilor, scăzând din acest prejudiciu suma de 75 lei, rezultă că valoare prejudiciului nerecuperat este de 509 lei.
În lumina celor expuse mai sus, în baza art. 379 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală, a fost respins apelul declarat de inculpatul și în baza art. 379 pct. 2 lit. "a" Cod procedură penală a fost admis apelul părții civile.
Sentința penală a fost desființată în parte în latura civilă. Rejudecând cauza, vor fi obligați în solidar inculpații și să-i plătească părții civile suma de 509 lei reprezentând despăgubiri civile.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și înlăturate dispozițiile contrare.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel. In baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul părții civile au rămas în sarcina acestuia.
În termenul legal prevăzut de art. 3853alin. 1 Cod procedură penală hotărârile au fost recurate de inculpatul și criticate ca nelegale.
Prin recursul declarat, inculpatul a susținut că încadrarea juridică de coautorat la furt dată faptei sale este greșită întrucât infracțiunea de furt s-a consumat în momentul luării bunurilor și ascunderii lor în căruță de către inculpatul .
Susține recurentul că acțiunea sa ulterioară acestui moment se încadrează în prevederile art. 221 Cod penal privind tăinuirea ori întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului prev. de art. 264 alin. 1 Cod penal.
În raport de aceste motive, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt calificat în infracțiunea de tăinuire sau de favorizare a infractorului.
Curtea, verificând hotărârile recurate și actele și lucrările dosarului prin prisma criticii formulate și a cazului de casare prev. de art. 3859pct. 17 Cod procedură penală, constată următoarele:
Procedând la soluționarea pe fond a cauzei, prima instanță a administrat toate probele necesare aflării adevărului cu privire la fapta și împrejurările cauzei, fiind evidențiate aspectele concordante ce susțin vinovăția inculpatului.
În mod judicios și temeinic motivat instanța de apel a procedat la propriul examen al probelor, stabilind la rândul ei vinovăția inculpatului .
Declarațiile date de inculpați și de martori, precum și celelalte mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale și reconfirmate în faza cercetării judecătorești au fost analizate temeinic de instanțe cu respectarea principiului stipulat de dispozițiile art. 63 Cod procedură penală și prin prisma apărărilor formulate de inculpat.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul, profitând de absența părții vătămate ce se afla într-o altă încăpere, a luat două bidoane de inox de la instalația de muls și trei curci pe care le-a pus în căruța inculpatului.
Inculpatul a văzut bunurile, s-a urcat în căruță împreună cu celălalt inculpat și au părăsit în grabă locul faptei; în ciuda strigătelor părții vătămate, care i-a cerut să oprească, inculpatul a refuzat și a continuat deplasarea la domiciliul său cu bunurile sustrase. Ulterior, inculpații au vândut bidoanele de inox contra sumei de 60 lei, iar a doua zi, inculpatul a vândut cele trei curci obținând suma de 50 lei.
Prin recursul declarat, inculpatul a susținut că fapta sa se circumscrie dispozițiilor art. 221 Cod penal ori a prevederilor art. 264 Cod penal, fiind reținută greșit participarea sa în calitate de coautor la comiterea infracțiunii de furt calificat.
Critica formulată nu este fondată întrucât în raport cu situația de fapt relevată dă de probe, evaluarea juridică dată faptei este legală și în concordanță cu conținutul constitutiv al normei de incriminare.
Prin deciziile pronunțate de fostul Tribunal Suprem s-a statuat că "săvârșirea împreună a infracțiunii nu înseamnă că fiecare participant comite o acțiune care să reprezinte actul constitutiv al infracțiunii respective - în speța de față luarea bunului -, există și o altă categorie de acte care, fără să aparțină, în mod aparent numai, acțiunii incriminate, contribuie totuși într-o măsură determinantă la realizarea ei.
Este vorba de acele acțiuni necesare executării care au urmărit înlăturarea oricărui obstacol sau rezistență pe care ar întimpina-o acțiunea tipică.
În speță, acțiunea inculpatului de a lua bunurile puse în căruța sa, de celălalt inculpat, de a pleca cu ele din curtea locuinței părții vătămate, refuzând să oprească, urmată de însușirea unei părți din sumele de bani obținute prin valorificarea bunurilor sustrase are valoarea unui act de săvârșire, de autorat, fiind indispensabilă realizării faptei de furt.
Inculpatul nu ar fi putut săvârși sustragerea, fără contribuția inculpatului ce a intervenit pentru a înlătura opunerea părții vătămate la realizarea sustragerii și a asigura părăsirea locului faptei.
Prin urmare, activitățile materiale desfășurate de cei doi inculpați s-au împletit și completat reciproc în scopul consumării infracțiunii de furt, voința lor comună manifestându-se în baza unei înțelegeri survenite în timpul executării.
În aceste condiții, calificarea juridică a faptei inculpatului este cea de coautorat la infracțiunea de furt calificat și nu de tăinuire ori favorizarea infractorului.
Potrivit art. 264 Cod penalinfracțiunea de favorizare a infractorului constă în ajutorul dat unui infractor, fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, iar autorul acestei infracțiuni nu beneficiază de niciun folos.
Ori, în speță, inculpatul a acționat pe baza unei înțelegeri intervenite în timpul săvârșirii infracțiunii de furt și a beneficiat de banii rezultați din vânzarea bunurilor, astfel că fapta sa nu se circumscrie dispozițiilor legale invocate.
De asemenea,infracțiunea de tăinuirepresupune trimiterea, dobândirea sau transformarea unui bun ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obținerea, pentru sine ori pentru altul, a unui folos material.
Cum din probele administrate în cauză a rezultat că raportat la modul în care a fost concepută realizarea sustragerii bunurilor părții vătămate, contribuția inculpatului a avut caracter indispensabil pentru consumarea infracțiunii de furt, fapta sa prezintă caracteristicile coautoratului la furt și nu pe cele ale infracțiunii de tăinuire.
În concluzie, în mod corect instanțele au apreciat că fapta inculpatului întrunește atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv conținutul constitutiv al infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. "a" Cod penal.
Sub aspectul tratamentului sancționator aplicat, instanța de recurs constată că pedeapsa la care inculpatul a fost condamnat este rezultatul procesului de individualizare cu luarea în considerare a activității materiale infracționale comise de inculpat, a gradului de pericol social concret al infracțiunii săvârșite relevat de împrejurările săvârșirii faptei, de urmările produse, precum și a elementelor ce caracterizează persoana inculpatului - conduita anterioară săvârșirii faptei și atitudinea procesuală adoptată, pedeapsa fiind stabilită în cuantum orientat sub minimul special prevăzut de lege ca efect al reținerii în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. "c" Cod penal.
Ca o consecință a săvârșirii faptei deduse judecății de față în termenul de încercare fixat prin sentința anterioară de condamnare a inculpatului și de acordare a beneficiului suspendării condiționate a executării, în mod corect s-a dat eficiență dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționată, pedeapsa finală aplicată inculpatului fiind rezultatul cumulării aritmetice a pedepsei aplicate pentru infracțiunea analizată cu pedeapsa anterioară.
Pentru considerentele expuse, motivul de recurs invocate de inculpat fiind neîntemeiat, și cum din examinarea actelor dosarului nu se constată cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859alin. 3 Cod procedură penală care pot fi luate în considerare din oficiu, în baza art. 38515pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva Deciziei penale nr. 89 din 05 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, ce va fi menținută.
Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, iar, în temeiul art. 193 Cod procedură penală, fiind în culpă procesuală inculpatul-recurent va fi obligat la plata sumei de 120 lei reprezentând cheltuieli de transport efectuate în recurs de partea civilă - intimată conform biletelor de călătorie depuse la dosar, restul cheltuielilor solicitate de aceasta fiind lipsite de suport probator.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 89/A din 05.05.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, hotărâre pe care o menține.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 RON onorariu apărător din oficiu suportat din fondurile statului, iar părții civile intimate suma de 120 RON cu același titlu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui: -,
-
14.11.2009
2 ex.
Președinte:CiubotariuJudecători:Ciubotariu, Gabriela Scripcariu, Daniela Dumitrescu
