Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 936/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 936

Ședința publică din data de 21.12.2009

PREȘEDINTE: Vasile Mărăcineanu

JUDECĂTORI: Vasile Mărăcineanu, Paul Mihai Frățilescu Florentin

-

GREFIER -

Ministerul publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, ns. la data de 5.03.1973, deținut în Penitenciarul Focșani, împotriva deciziei penale nr. 158 din data de 23.06.2009, pronunțată de Tribunalul Buzău și a sentinței penale nr. 66 din data de 28.04.2009, pronunțată de Judecătoria P, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 al.1 rap. la art. 209 al.1 lit.g cu aplic. art. 37 lit.a și b

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - inculpat, aflat în stare de arest, personal și asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova, lipsă fiind intimata - parte civilă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Avocat, având cuvântul pentru inculpatul arestat, după ce în prealabil a luat legătura cu acesta, solicită instanței a se lua act de declarația sa în sensul că înțelege să-și retragă cererea de recurs formulată.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul pune concluzii în sensul de a se lua act de declarația inculpatului precum că înțelege să-și retragă cererea de recurs formulată.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită instanței a se lua act de declarația sa în sensul că înțelege să-și retragă cererea de recurs formulată.

Precizează totodată că, este arestat în altă cauză.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 66 din data de 28.04.2009, pronunțată de Judecătoria P, inculpatul, fiul lui și, ns.la data de 5.03.1973, în com., județul B, cetățean român, studii 6 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, necăsătorit, fără copii, CNP -, domiciliat în com., sat, județul B, cu antecedente penale sub forma recidivelor postcondamnatorie și postexecutorie, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 al.1 rap. la art. 209 al.1 lit. cu aplic.art. 37 lit. a și b

S-a menținut liberarea condiționată a inculpatului, dispusă prin hotărârea nr. 1480 din 12.12.2006, a Judecătoriei Moreni.

S-au aplicat disp. art. 71-64 lit.a teza a-II- și lit.b

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 714 lei reprezentând valoarea prejudiciului rămas neacoperit.

Prin aceeași sentință a fost obligat inculpatul în baza art. 191 la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului este pe deplin dovedită că de pe terenul părții vătămate au fost tăiați cinci arbori de nuc, cu diametre cuprinse între 38 și 43,5 cm. în luna decembrie 2007, așa cum rezultă din plângerea părții vătămate, procesul verbal de cercetare, planșa foto.

S-a mai reținut că, în declarațiile date la urmărirea penală în datele de 1.03.2008 inculpatul recunoaște faptul că, în luna decembrie 2007 cu un ferăstrău mecanic împrumutat de la martorul a tăiat un număr de cinci arbori de nuc de pe terenul proprietatea părții vătămate situat în punctul "" din com.. Recunoaște de asemenea că, a luat trunchiurile arborilor ( crengile le-a lăsat pe teren ) și că le-a vândut martorului.

Instanța de fond a mai reținut că la cercetarea judecătorească inculpatul și-a retras declarațiile de mai sus, motivând că acestea au fost date în condițiile în care a fost de către organele de cercetare penală.

Se mai reține însă că, afirmația inculpatului nu este reală fiind făcută doar pentru a încerca să evite răspunderea penală. Afirmația nu a fost probată cu nimic iar inculpatul nu a formulat plângere penală sau de orice altă natură împotriva lucrătorului de poliție.

Totodată, se mai reține că apărarea inculpatului formulată în instanță în sensul că materialul lemnos a fost tăiat de alte persoane - și și că inculpatul nu a făcut altceva decât să transporte lemnele la martorul nu este reală, fiind combătută prin declarațiile date în instanță atât de aceste două persoane precum și de către și.

Martorul a arătat că a însoțit o singură dată inculpatul când acesta a transportat lemne la, dar a făcut acest lucru când inculpatul transporta lemn provenind de la martorul, stare de fapt confirmată și de către acest martor precum și de declarațiile martorilor și, care au arătat că atunci când a transportat cele 5 trunchiuri de lemn de nuc în litigiu, inculpatul nu a

fost însoțit de nimeni. De asemenea, martorul a negat că ar fi însoțit inculpatul la vreun transport cu lemn de nuc.

Nu se poate invoca nici faptul că lemnele transportate erau cele ce provin de la martorul, întrucât în depoziția sa, acesta a arătat că a transportat cu inculpatul lemn de nuc proprietatea sa în luna octombrie 2007 și nu în luna decembrie 2007 și că acesta a vândut două bucăți lemn nuc și nu 5 bucăți - trunchi, cât au fost tăiate și sustrase de la partea vătămată.

Coroborând toate probele instanța de fond a constatat că inculpatul în luna decembrie 2007, cu o drujbă, împrumutată de la martorul, a tăiat de pe terenul proprietatea părții vătămate, din punctul "" din com. un număr de cinci arbori specia nuc, pe care după curățirea crengilor și secționare l-a transportat și vândut martorului, primind suma de 1.500 lei. Vinovăția inculpatului s-a reținut că este pe deplin dovedită, faptele sale întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice.

In motivarea scrisă, dezvoltată oral de către avocatul din oficiu în lipsa apelantului a susținut că a fost condamnat deși probele nu-i dovedesc nevinovăția. In condițiile unei stări de dubiu, care îi profită a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței în totalitate și achitarea sa.

Prin decizia penală nr. 158 din data de 23.06.2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, s-a respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul, împotriva sentinței penale nr.66 pronunțată de Judecătoria P la data de 28.04.2009.

Prin aceeași decizie, a fost obligat apelantul la plata sumei de 230 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Buzăua reținut că, apelul inculpatului declarat împotriva sentinței penale nr.66/28.04.2009 pronunțată de Judecătoria P este în termen dar nefondat pentru motivele ce se vor expune:

In mod justificat pe baza dovezilor certe administrate instanța fondului a reținut că inculpatul este vinovat și răspunde în condițiile legii penale pentru că în cursul lunii decembrie 2007 după ora 17.00, la adăpostul întunericului, cu drujba împrumutată de la, a tăiat după care și-a însușit materialul lemnos tăiat de pe terenul părții civile (cinci nuci) și i-a transportat cu căruța luată de la fratele său, pentru acest lucru, la domiciliul lui căruia i l-a vândut contra sumei de 150 lei.

- planșa fotografică anexată;

- declarația părții vătămate, cu caracter de plângere prealabilă;

- procesul verbal întocmit de organele de poliție și organele silvice, ce constată existența și dimensiunile cioatelor de nuc pe proprietatea părții civile (filele 6-8 din dosarul de cercetare penală);

- dovada întocmită de organele de poliție, ce confirmă ridicarea și predarea a trei trunchi de nuc din domiciliul martorului, a căror dimensiuni se suprapun peste de nuc de pe terenul părții vătămate;

- declarațiile martorilor audiați dar și declarația inculpatului, dată la organele de poliție (filele 23,25) sunt dovezi constituite în probe ce au format instanței fondului convingerea că inculpatul a comis această faptă.

Încadrarea juridică - art. 208 alin.1 rap la art. 209 alin.1 lit.g cu aplicarea art.37 lit.a și b din codul penal este legală și incriminează furtul comis în condiții de noapte de un inculpat recidivist în același gen de infracțiune.

Individualizarea pedepsei cuvenite, 3 ani și 2 luni închisoare este rezultatul valorificării dispozițiilor art. 72 din codul penal, al aprecierii judicioase al pericolului social real al infracțiunii comise, dar îndeosebi al pericolului social al inculpatului care a comis infracțiunea în cadrul termenului liberării condiționate din executarea pedepsei de 9 ani închisoare la care a fost condamnat de Tribunalul Buzău prin sentința penală nr.192/2001.

Menținerea liberării condiționate dar și cuantumul pedepsei de executat sunt dispoziții făcute în condițiile dovezilor dar și al textelor de lege incidente și juste.

S-a mai reținut că motivele de apel nu se regăsesc printre cazurile de natură să afecteze temeinicia sentinței apelate și cu atât mai puțin legalitatea sa, sens în care au fost respinse.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul de judecată din data de 21 decembrie 2009, inculpatul, fiind prezent personal și asistat de apărător desemnat din oficiu, a declarat că înțelege să-și retragă cererea de recurs formulată.

Potrivit art. 385/4 rap. la art. 369 pr.penală, în cursul procesului, până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părți își poate retrage calea de atac exercitată.

Ca atare, în raport de textul de lege citat și de declarația inculpatului, Curtea, urmează să ia act de retragerea recursului și să dispună obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, ns. la data de 5 martie 1973, domiciliat în com., sat, județul B, împotriva deciziei penale nr.158/23.06.2009 a Tribunalului Buzău și sentinței penale nr.66/2009 pronunțată de JUDECĂTORI: Vasile Mărăcineanu, Paul Mihai Frățilescu Florentin

Obligă recurentul la 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților, către Baroul d e Avocați

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21 decembrie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Vasile Mărăcineanu, Paul Mihai Frățilescu Florentin

Grefier,

Red.

Tehnored.

4 ex./24.12.2009

nr- JUDECĂTORI: Vasile Mărăcineanu, Paul Mihai Frățilescu Florentin

nr- Tribunalul Buzău

G

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3113/2006

Președinte:Vasile Mărăcineanu
Judecători:Vasile Mărăcineanu, Paul Mihai Frățilescu Florentin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 936/2009. Curtea de Apel Ploiesti