Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 938/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 938
Ședința publică din data de 21.12.2009
PREȘEDINTE: Vasile Mărăcineanu
JUDECĂTORI: Vasile Mărăcineanu, Paul Mihai Frățilescu Florentin
-
GREFIER -
Ministerul publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, ns. la data de 3.11.1975, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii din data de 15.12.2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - inculpat, aflat în stare de arest, personal și asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat, având cuvântul pentru inculpatul arestat după ce în prealabil a luat legătura cu acesta, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat, având cuvântul pentru inculpatul, arată că deși prin încheierea din data de 15.12.2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovițas -au reținut disp. art. 143 și art. 148 lit.f pr.penală acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitivă și irevocabilă.
Mai arată că, în cauza de față s-au administrat probatoriile, au fost audiați martorii și nu poate influența buna desfășurare a procesului penal.
Solicită instanței admiterea recursului, casarea încheierii atacate și pe fond revocarea arestării preventive a inculpatului și judecarea sa în stare de libertate.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, urmând a se stabili în sarcina sa obligațiile care-i revin.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul pune concluzii de respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat și menținerea încheierii atacate întrucât este legală și temeinică, în mod corect fiind menținută arestarea preventivă a acestuia, față de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, modalitatea comiterii faptelor dar și pericolul pentru ordinea publică.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că era în stare de ebrietate la momentul comiterii faptelor, nu-și amintește nimic și solicită instanței judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea din 15.12.2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr-, în baza art. 300/2 pr.pen. rap.la art. 160/b al.3 pr.pen. a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prin încheierea pronunțată la 6.08.2009 de către Judecătoria Găești, în dosarul nr- s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, măsură ce ulterior a fost menținută în condițiile art. 300/1 al.3 pr.pen. și respectiv art. 300/2 pr.penală.
S-a mai arătat că ulterior prin sentința penală nr. 241/5.11.2009, Judecătoria Găeștil -a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare pentru comiterea unei infracțiuni prev.de art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit.g și i, cu aplic. art. 37 lit.b, constând în aceea că, în noaptea de 7/8.07.2009 a pătruns prin efracție în gospodăria părții vătămate G de unde a sustras mai multe bunuri iar în baza art. 350 al.1 pr.penală s-a menținut starea de arest a acestuia.
Tribunalul a menționat că la momentul arestării preventive s-a reținut că sunt întrunite prevederile art. 143 pr.penală și respectiv art. 148 lit.f pr.penală, deoarece există indicii că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat iar cercetarea în stare de libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică întrucât s-ar crea disfuncții în menținerea ordinii publice de către organele abilitate, disfuncții determinate fie de reacția societății civile față de stări de lucru negative dar și de temerea colectivității că împotriva unor persoane care desfășoară activități antisociale în mod obișnuit nu se acționează eficient. În acest sens, se arată că inculpatul este recidivist perseverând în săvârșirea unor astfel de fapte, situație ce rezultă din numărul mare de bunuri sustrase și modul de operare.
De asemenea, a mai precizat tribunalul că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului neintervenind alte motive care să conducă la concluzia că desfășurarea normală a procesului s-ar putea continua prin revocarea sau înlocuirea stării de arest preventiv, privarea de libertate a inculpatului neputând reprezenta o încălcare a principiului prezumției de nevinovăție în conformitate cu disp. art. 5 paragraful 1 lit.c din Convenția privind Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului inculpatul a menționat că nu recunoaște fapta pentru care este cercetat în prezenta cauză, precizând că în acea seară s-a aflat în stare avansată de ebrietate și nu își mai amintește nimic din activitățile sale.
În al doilea rând, a menționat că beneficiază în continuare de prezumția de nevinovăție.
Examinând recursul formulat prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocat cât și sub toate aspectele conform art. 385/6 al.3 pr.penală, Curtea apreciază că recursul este nefondat astfel cum se va arăta în continuare:
În principal, inculpatul a arătat că nu el ar fi săvârșit fapta pentru care este cercetat în prezenta cauză și de aceea nu ar fi întrunite elementele prev. de art. 143 pr.prenală.
Din probatoriile administrate până în prezent rezultă că aceste elemente sunt întrunite, în sensul că există chiar probe că inculpatul ar putea fi autorul infracțiunii pentru care este cercetat în prezenta cauză, una dintre acestea fiind raportul de constatare tehnico științifică nr. - din 3.08.2009, existent la dosarul de urmărire penală filele 23-30, din care rezultă că una dintre urmele papilare ridicate cu ocazia cercetării la fața locului în cazul furtului comis la 1.07.2009 din locuința numitului Gaf ost creată de degetul mijlociu de la mâna dreaptă a inculpatului, procesul verbal întocmit ca urmare a percheziției domiciliare la domiciliul inculpatului și procesele verbale de predare primire din care rezultă că mai multe bunuri ridicate de la inculpat au fost recunoscute de partea vătămată ca fiind ale sale.
Având în vedere cele de mai sus dar și faptul că subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la momentul arestării preventive a inculpatului în sensul existenței unui pericol social concret pentru ordinea publică, în cazul cercetării în stare de libertate a inculpatului, pericol ce rezultă din faptul că acesta apare ca o persoană care înțelege să își procure o parte din venituri săvârșind infracțiuni în dauna patrimoniului, el având mai multe condamnări până în prezent în acest sens, Curtea apreciază că în mod judicios instanța de apel a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, situație în care recursul acestuia din urmă va fi respins, în temeiul art. 385/15 pct.1 lit.b pr.penală, ca nefondat.
Văzând și disp. art. 192 al.2 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, ns. la data de 3.11.1975, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii din data de 15.12.2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Obligă recurentul - inculpat la 150 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezintă onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.12.2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Vasile Mărăcineanu, Paul Mihai Frățilescu Florentin
Fiind în concediu conform Legii
nr. 329/2009, prezenta se semnează
de președintele instanței,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./22.10.2009
nr- Judecătoria Găești
nr- Tribunalul Dâmbovița
G
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Vasile MărăcineanuJudecători:Vasile Mărăcineanu, Paul Mihai Frățilescu Florentin