Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 378/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 378/
Ședința publică din 26 iunie 2008
Curtea compusă din:
Președinte: Dr. - - - președinte secție
JUDECĂTOR 1: Doru Mercan
JUDECĂTOR 2: Elena Minodora Rusu G--
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de inculpatul G, fiul lui și, născut la 24.05.1985 în Pitești, CNP -, domiciliat în Pitești, str. -, -. A,. 1,.8, jud. A, în prezent aflat în Arestul A, împotriva încheierii din 24 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul - inculpat, în stare de arest, asistat de apărătorul ales, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 47/2008, emisă de Baroul
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Se depune la dosar de apărătorul recurentului împuternicirea avocațială și copia unei declarații de angajare referitoare la inculpat.
Apărătorul recurentului inculpat și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar pe fond admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat. Motivarea încheierii atacate contravine prevederilor art. 1602alin. 2 Cod procedură penală. Instanța trebuia să verifice dacă sunt îndeplinite sau nu condițiile legale pentru menținerea arestului preventiv al inculpatului, respectiv dacă există date că rămânerea în arest preventiv se justifică pentru a împiedica săvârșirea infracțiunii și dacă există indicii că o dată lăsat în libertate va influența martori sau părți.
Apărătorul inculpatului apreciază că din actele dosarului nu reiese necesitatea arestării inculpatului. De asemenea, învederează instanței faptul că în situația admiterii cererii, se impune în sarcina inculpatului unele obligații care să-l împiedice să săvârșească alte infracțiuni.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică și cercetarea inculpatului în continuare în stare de arest preventiv. Arată că nu este îndeplinită cea de a doua condiție a art. 1602Cod procedură penală, întrucât inculpatul, dacă ar fi pus în stare de libertate ar putea să zădărnicească aflarea adevărului. Acesta a încercat zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea părții vătămate în schimbarea declarației.
Inculpatul G, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar și judecarea sa în stare de libertate, întrucât nu se consideră vinovat.
CURTEA
Asupra recursului penal de față, deliberând constată:
Prin încheierea din 24 iunie 2008, Tribunalul Argeșar espins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G -, fiul lui și, născut la 24.05.1985 în Pitești, CNP -, domiciliat în Pitești, str. -, -. A,. 1,.8, jud. A, în prezent aflat în Arestul A și l-a obligat pe petentul - inculpat la plata sumei de 10 lei cheltuieli judiciare către stat, în considerente arătând că natura și gravitatea faptelor comise, cum și atitudinea inculpatului în raport cu acestea, determină necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni.
Judecătorul fondului a observat că inculpatul - petent, cercetat pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane în țară și în Italia, a amenințat-o pe partea vătămată, la întoarcerea în România, că o va omorî dacă îi va crea probleme, încercând, totodată, prin mama sa, să "se înțeleagă" cu victima, pentru ca aceasta să-și retragă plângerea; s-a subliniat, de asemenea, că în acest timp, inculpatul se sustrăgea urmăririi penale.
S-a concluzionat că există date din care rezultă că, odată lăsat în libertate, inculpatul ar încerca să zădărnicească adevărul, prin influențarea părții vătămate și a martorilor.
Împotriva hotărârii pronunțate de tribunal, în termen legal a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea, cu consecința admiterii cererii și punerii sale în libertate sub control judiciar, pe motiv că încheierea contravine prevederilor legale în materie.
S-a susținut, astfel, că în speță nu există indicii că pronunțarea unei soluții favorabile recurentului ar fi de natură să împiedice buna desfășurare a procesului penal, mai ales că ar fi impuse, potrivit legii, o mulțime de obligații de natură a-l împiedica să comită noi infracțiuni.
Analizând încheierea recurată prin prisma criticii formulate, a prevederilor art. 160/2 și urm. din Codul d e procedură penală, cum și sub toate aspectele, așa cum impun dispozițiile art. 385/6 alin. ultim din cod, curtea reține următoarele:
Urmărirea penală împotriva celui în cauză a fost începută prin rezoluția nr. 11D/P/2007 din 12.02.2008 a - Biroul Teritorial Argeș pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și de proxenetism, prevăzute și pedepsite de art. 12 alin. 1, 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 și art. 329 alin. 1 Cod penal.
În esență, faptele imputate constau în aceea că, în cursul anului 2005 inculpatul, împreună cu numitul - (împotriva căruia a fost deja emis rechizitoriul cu nr. 86B/P/2005 al - Biroul Teritorial Argeș ) a racolat, transportat și cazat în Italia pe victima pe care, prin acte de violență (arderea degetelor de la picioare cu bricheta, scufundarea într-o cadă plină cu apă și tăierea cu cuțitul pe picioare), a determinat-o să se prostitueze, în scopul obținerii de beneficii materiale; în acest mod, inculpatul a obținut suma de 12.000 euro.
Prin încheierea nr. 64/CC/14.06.2007 a Tribunalului Argeșs -a dispus arestarea sa preventivă în lipsă, fiind emis pe numele său și un mandat european de arestare, deoarece se sustrăgea cercetărilor.
La data de 27.05.2008, autoritățile judiciare din Italia - stat pe al cărui teritoriu a fost localizat recurentul - l-au arestat provizoriu pe acesta, iar la data de 13.06.2008 Tribunalul Argeșa dispus executarea mandatului de arestare preventivă emis pe numele lui G -.
Art. 160/2 alin. 2 Cod de procedură penală (text de lege pe care se întemeiază cererea promovată de inculpat), citat de tribunal în încheierea atacată, prevede în alineatul al doilea câteva situații ce exclud posibilitatea puneri în libertate provizorie sub control judiciar, ce se regăsesc în speța de față.
Astfel, așa cum judicios s-a apreciat de către prima instanță, există la dosarul cauzei date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni (dată fiind atitudinea acestuia înainte și după declanșarea cercetărilor), cum și date că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea părții vătămate, întrucât au fost deja făcute demersuri în acest sens, prin intermediul rudelor sale.
În atare situație, curtea constată că hotărârea prin care a fost respinsă cererea de punere în libertate sub control judiciar întrucât o atare măsură nu poate fi considerată suficientă pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal și pentru a împiedica să fie comise fapte penale mai periculoase, este legală și temeinică, urmând a fi menținută.
Pe cale de consecință, va fi pronunțată o soluție de respingere a recursului ca nefondat, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) din cod, iar în temeiul art. 192 alin. 2 va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G, fiul lui și, născut la 24.05.1985 în Pitești, CNP -, domiciliat în Pitești, str. -, -. A,. 1,.8, jud. A, în prezent aflat în Arestul A, împotriva încheierii din 24 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Pt.
plecat în semnează
președinte instanță,
Grefier,
Red.:
Tehn.
2 ex./15.07.2008
Jud.fond: .
Președinte:Doru MercanJudecători:Doru Mercan, Elena Minodora Rusu, Teodora