Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 46/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ nr. 46/R/2010
Ședința publică din 26 ianuarie 2010
Complet de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Munteanu Traian
JUDECĂTOR 2: Pușcaș Mircea
JUDECĂTOR 3: Condrovici Adela
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, fiul lui și al lui, născut la 10 aprilie 1973, deținut în prezent în Arestul J B, împotriva încheierii penale din 20 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, conform prevederilor art.300/2 combinat cu art.160/b Cod de procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză s-au prezentat inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat ales, în substituire avocat în baza delegației de substituire emisă de Baroul Satu Mare - Cabinet Individual Avocat.
Ministerul Public a fost reprezentat de domnul procuror din cadrul Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.
Apărătorul inculpatului recurentsusține recursul solicitând admiterea acestuia, casarea și modificarea încheierii recurate în sensul admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpat, cu consecința punerii lui în libertate. Consideră că, lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică, acesta a colaborat cu organele judiciare, astfel că nu sunt împrejurări din care ar rezulta că inculpatul lăsat în libertate ar zădărnici aflarea adevărului sau că ar comite noi infracțiuni. să menționeze din practica judiciară în cauza "Mihuță împotriva României" în care Curtea a apreciat ca fiind nemotivate suficient cererile de punere în libertate ale inculpatului și nu au fost luate în considerare posibilitatea luării unor măsuri alternative, autoritățile nu au oferit motive " pertinente și suficiente" pentru a justifica menținerea în arest preventiv a inculpatului, astfel fiindu-i încălcate prevederile art. 5 și 4 din Convenție. Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului.
Reprezentantul parchetuluipune concluzii de respingere ca nefondat a recursului, și pe cale de consecință, menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate, apreciind că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.160/2 Cod de procedură penală, pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Consideră că, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului subzistă, menținerea inculpatului în stare de arest preventiv este necesară în scopul finalizării urmăririi penale și având în vedere și gravitatea faptelor reținute în sarcina sa, precum și pericolul pentru ordinea publică.
Inculpatul recurentîn ultimul cuvânt solicită să fie judecat în stare de libertate.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin încheierea penală de ședință din 20 ianuarie Tribunalul Bihora dispus, în baza art.160/2 raportat la art. 160/8 alin. 6 Cod de procedură penală respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul fiul lui și, născut la 10.04.1973 în loc. A, jud. A, în prezent deținut in Arestul IPJ B, arestat preventiv prin încheierea nr.48/M/19.12.2009 a Tribunalului Bihor, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 48/2009.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18 ianuarie 2010, inculpatul a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 59/2009 emis de Tribunalul Bihor în baza încheierii nr. 48/2009.
În motivarea cererii s-a arătat că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160 ind. 2 al. 1 Cod de procedură penală în sensul că pentru infracțiunea comisă pedeapsa este mai mică de 18 ani, că inculpatul se află la primul incident cu legea penală, iar cercetarea sa în stare de libertate nu ar impieta desfășurarea urmăririi penale.
Instanța analizând actele și lucrările dosarului a reținut că:
Prin procesul verbal din 18.12.2009 s-a dispus începerea urmăririi penale din dosarul nr. 202/D/P/2009 prin care a fost trimis in judecată inculpatul pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 al. 1 din Legea 143/2000 modificată și completată prin Legea 522/2004 în formă continuată, prevăzută de art. 41 al.2 codul penal.
În fapt s-a reținut că în data de 02.12.2009, inculpatul a remis cu titlu de mostră, colaboratorului acoperit "G ", în mun. S M, cantitatea brută de 0,6 grame hașiș, după care în baza aceleiași rezoluții infracționale, a remis la data de 18.12.2009, tot în mun. S M, investigatorului autorizat " -", cantitatea de 95,4 grame hașiș, contra sumei de 900 euro, iar la data de 18.12.2009. Totodată, a mai remis investigatorului acoperit " " o altă cantitate de 99,9 grame de hașiș, în mun. S M și a primit suma de 900 euro, cu titlu de plată a primei cantități, urmând ca pentru a doua cantitate, prețul să-i fie plătit ulterior.
Prin încheierea din 48/19.12.2009 a Tribunalului Bihors -a dispus arestarea preventivă a inculpatului, măsură menținută până în prezent.
S-a reținut totodată că, așa cum s-a arătat și în literatura de specialitate ( "Tratat de Drept Procesual Penal " - pag.461) garantarea libertății individuale in procesul penal presupune, alăturat măsurii de revocare a arestării preventive (atunci când au dispărut temeiurile arestării preventive) sau de încetare a acestei măsuri (atunci când există unul din cazurile prevăzute de lege), adoptarea unor măsuri care, fără a fi privative de libertate, să asigure totuși desfășurarea normală a procesului și executarea pedepsei în caz de condamnare. Ca atare se poate ajunge la concluzia că, deși temeiurile pentru menținerea măsurii preventive subzistă, totuși, din cauza unor împrejurări legate în special de persoana inculpatului și de comportarea sa in proces, nu mai este necesară privarea de libertate. unor astfel de rațiuni este reglementarea liberării provizorii sub control judiciar.
Raportat la elementele ce au justificat reglementarea legală a acestei instituții, instanța a reținut că, deși în cauză există date pozitive ce caracterizează persoana inculpatului, acesta manifestând până în acest moment procesual sinceritate și cooperare cu organele judiciare, această lăsare provizorie a sa în libertate nu este oportună, cauza fiind în curs de soluționare și având încă aspecte ce se impun a fi lămurite. Aceste aspecte pot fi relevante în ceea ce privește persoana inculpatului și conduita sa reală în comunitate.
Pentru aceste considerente, care țin în mod preponderent de oportunitatea unei astfel de măsuri, instanța a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul ca nefondată.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea acestuia, casarea și modificarea încheierii recurate în sensul admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpat, cu consecința punerii lui în libertate. Consideră că, lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică, acesta a colaborat cu organele judiciare, astfel că nu sunt împrejurări din care ar rezulta că inculpatul lăsat în libertate ar zădărnici aflarea adevărului sau că ar comite noi infracțiuni. să menționeze din practica judiciară în cauza "Mihuță împotriva României" în care Curtea a apreciat ca fiind nemotivate suficient cererile de punere în libertate ale inculpatului și nu au fost luate în considerare posibilitatea luării unor măsuri alternative, autoritățile nu au oferit motive " pertinente și suficiente" pentru a justifica menținerea în arest preventiv a inculpatului, astfel fiindu-i încălcate prevederile art. 5 și 4 din Convenție.
Examinând încheierea prin prisma recursului declarat, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385/6 și art. 385/14 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivele de casare prevăzute de art. 385/9 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este temeinică și legală, iar recursul declarat de inculpatul este nefondat și va fi respins ca atare, potrivit dispozițiilor prezentei.
În mod corect, prima instanță a reținut că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. "f" Cod procedură penală, inclusiv condiția pericolului pentru ordinea publică, pericol care, chiar dacă nu este identic cu pericol social al faptei, poate decurge din acesta. Mai mult de atât, Curtea apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol dedus din împrejurările în care s-au comis faptele, natura și gravitatea acestora, precum și elementele ce caracterizează persoana inculpatului.
În cauză sunt întrunite și exigentele instituite de art.5 paragraful 1 lit. c și paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât există motive verosimile de a bănui pe inculpat de săvârșirea faptelor de care este acuzat, fără a aduce prin aceasta apreciere atingere prezumției de nevinovăție raportat la faptele imputate, pe de o parte, iar pe de altă parte, durata măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat nu se circumscrie aspectelor avute in vedere de Curtea Europeana atunci când face referire la ceea ce înseamnă noțiunea de termen rezonabil si care sunt criteriile avute in vedere atunci când se face aceasta raportare si care se analizează diferit de la caz la caz, pornind de la particularitățile fiecăruia.
Totodată, Curtea consideră că menținerea inculpatului în stare de arest, este o măsura care se impune, în sensul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, în conformitate cu dispozițiile art. 136 Cod de procedură penală și în scopul respectării principiului aflării adevărului, așa cum este consfințit de dispozițiile art. 1 si art.3 din Codul d e Procedura penală, precum și pentru păstrarea ordinii publice și pentru a nu se aduce atingere în mod repetat valorilor sociale ocrotite de legiuitor.
Apreciind că, în speță, nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai de 4 ani închisoare, iar față de circumstanțele concrete ale comiterii faptei - constând în traficul de droguri - lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică, Curtea v-a respinge ca nefondat recursul inculpatului, menținând în întregime încheierea penală din 20 ianuarie a Tribunalului Bihor.
În baza art. 192 Cod de procedură penală va obliga pe recurent să plătească statului suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul, fiul lui și al lui, născut la 10 aprilie 1973, din Arestul J B, împotriva încheierii penale din 20 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 ianuarie 2010
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
decizie - PM./08.02.2010.
Jud. fond.
AR/08.02.2010.
2 ex.
Președinte:Munteanu TraianJudecători:Munteanu Traian, Pușcaș Mircea, Condrovici Adela
