Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 825/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
1334/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.825/
Ședința publică din data de 5 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 2: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 3: Ana
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București împotriva Încheierii de ședință din data de 1 iunie 2009 Tribunalului București - Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.47.208/5.06.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că a fost atașat dosarul de urmărire penală nr.136/D/P/2009, în fotocopie, al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București, după care;
Nefiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public critică încheierea de ședință pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că cererea de liberare provizorie sub control judiciar a fost formulată de avocat, cu nerespectarea prevederilor art.1606Cod procedură penală, iar inculpatul nu a fost întrebat dacă și-o însușește, nu a semnat cererea și nu a fost audiat.
Totodată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu este întemeiată, având în vedere natura și gravitatea infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat - trafic de minori, constând în aceea că, în perioada decembrie 2008 - februarie 2009, recrutat-o pe partea vătămată în vârstă de 16 ani, prin înșelăciune, și a obligat-o să practice prostituția - perioada activității infracționale, necesitatea completării și finalizării materialului de urmărire penală și subzistența temeiurilor de la momentul luării măsurii arestării preventive, considerente pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Apărătorul ales al intimatului-inculpat arată că, la instanța de fond, inculpatul a declarat că își însușește cererea formulată de avocat în numele său și nu a dorit să dea o nouă declarație, menținându-și declarațiile anterioare. Pe fondul cererii, arată că în mod corect a apreciat instanța că sunt îndeplinite cerințele impuse de art.1602Cod procedură penală și inculpatul poate fi cercetat în stare de libertate, cu respectarea măsurilor impuse, starea de arest preventiv fiind o măsură de excepție. Mai mult, probele administrate până la acest moment nu dovedesc că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea de care este învinuit, a recunoscut faptul că, în două ocazii, a întreținut raporturi sexuale cu minora, la rândul lor, toți martorii au declarat că au întreținut raporturi sexuale cu aceasta și că nu au cunoștință despre comiterea infracțiunii, martorul a declarat că vărul său a traficat-o pe partea vătămată, nu există date că, în libertate, ar putea zădărnici sau influența procesul penal, cu atât mai mult cu cât datele sale personale îl caracterizează favorabil, astfel este un tânăr de numai 20 ani, nu are antecedente penale, a fost crescută de bunici, considerente pentru care solicită respingerea, ca nefondat, a recursului.
Intimatul-inculpat, personal, lasă la aprecierea Curții.
CURTEA
Asupra recursului penal de față, constată:
Prin încheierea din 1.06.2009 a Tribunalului București, Secția I Penală, pronunțată în dosarul nr-, s-a dispus în baza art.160/8a Cod procedură penală admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.10/UP/ 21.05.2009 emis de Curtea de Apel București - Secția I Penală, cu impunerea obligațiilor prevăzute de art.160/2 alin.3 și alin.3/1 Cod procedură penală pe timpul liberării provizorii.
În temeiul dispozițiilor art.160/2 alin.3/2 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor decurgând din încălcarea cu rea-credință a obligațiilor stabilite în sarcina sa în cursul liberării provizorii.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a apreciat că în privința inculpatului, trimis în judecată sub acuzația infracțiunii de trafic de minori, sunt îndeplinite ambele cerințe prevăzute de art.160/2 Cod procedură penală pentru acordarea liberării provizorii sub control judiciar, atât în ceea ce privește limita maximă de pedeapsă prevăzută pentru infracțiunea ce formează obiectul cercetărilor, cât și în ceea ce privește celelalte condiții impuse de alineatul 2 al aceluiași articol.
S-a reținut, în acest sens, că în cauză nu există indicii care să probeze că inculpatul ar fi încercat să influențeze în vreun fel cursul anchetei și nici date care să justifice temerea că, lăsat în libertate, inculpatul ar comite noi fapte prevăzute de legea penală, având în vedere situația sa personală și împrejurările în care se reține că s-ar fi săvârșit infracțiunea de care este acuzat.
A fost menționată, sub acest aspect, buna conduită a inculpatului înainte de comiterea faptei, gradul său de implicare și durata arestului preventiv.
Cu relevanță în aprecierea asupra periculozității sociale a inculpatului a fost menționată împrejurarea că pretinsa faptă s-ar fi comis față de o minoră în vârstă de 17 ani, cu vârstă apropiată de cea a inculpatului, vârsta tânără a acestuia prezumând în acest caz o experiență redusă de viață.
Pentru motivele expuse, prima instanță a constatat că nu mai este necesară privarea inculpatului de libertate, liberarea provizorie sub control judiciar, ca măsură alternativă la arestarea preventivă, asigurând deopotrivă scopul în vederea căruia se dispune oricare dintre măsurile preventive.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial București, criticând pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei admiteri a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Ca motiv de nelegalitate a fost invocată nerespectarea dispozițiilor art.160/6 Cod procedură penală prin faptul formulării cererii de liberare provizorie de către avocat.
În legătură cu acest aspect, parchetul a criticat omisiunea instanței de a întreba pe inculpat dacă își însușește cererea formulată în numele său de către avocat și de a face mențiunea corespunzătoare pe cererea depusă la dosar.
De asemenea, s-a invocat și eronata apreciere a instanței cu privire la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar, având în vedere natura și gravitatea infracțiunii de care inculpatul este acuzat, perioada lungă de timp în care se presupune că ar fi traficat o minoră în vârstă de 16 ani în scopul practicării prostituției, precum și stadiul incipient al cercetărilor, învederându-se că lăsarea inculpatului în libertate nu era oportună în acest moment procesual.
Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu sub toate aspectele cauzei conform art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Din actele dosarului de reține că cererea de liberare provizorie sub control judiciar a fost formulată pentru inculpat de către apărătorul său ales, avocat.
Cererea formulată pe numele inculpatului a fost semnată de avocat, menționându-se expres pe cerere că avocatul semna în numele inculpatului.
Susținând că cererea de liberare provizorie nu cuprindea toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.160/6 alin.2 Cod procedură penală și că instanța și-a nesocotit obligațiile ce îi reveneau în cadrul măsurilor premergătoare examinării cererii, recurentul arată că inculpatul trebuia întrebat dacă își însușește cererea de liberare provizorie semnată în numele său de către avocat.
Curtea constată însă că o asemenea verificare nu se impunea a fi efectuată de instanță, având în vedere calitatea semnatarului cererii, aceea de avocat angajat al inculpatului.
În această calitate, avocatul a acționat în numele și pe seama inculpatului, în baza contractului de reprezentare și asistență juridică încheiat, actele efectuate în limitele mandatului primit fiind actele mandantului însuși și nu ale avocatului mandatar.
În aceste condiții, se constată că nu era necesară confirmarea suplimentară a cererii de către inculpat câtă vreme cererea nu fusese introdusă de niciuna dintre persoanele prevăzute la art.160/6 alin.1 Cod procedură penală, respectiv soțul sau rudele apropiate ale inculpatului.
Nefondată se privește și critica referitoare la greșita admitere a cererii de liberare provizorie, constatându-se că în mod corect prima instanță a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.160/2 alin.2 Cod procedură penală.
Potrivit art.160/2 alin.2 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În cauză, nu există astfel de impedimente, prima instanță făcând o corectă evaluare în ceea ce privește absența oricăror date relevante din care să rezulte presupunerea că inculpatul, aflat în libertate, ar săvârși alte fapte prevăzute de legea penală, luând în considerare circumstanțele persoanele ale acestuia și împrejurările în care se reține a fi săvârșită infracțiunea ce formează obiectul cercetărilor penale.
Tot astfel, Curtea constată că în cauză nu există nici indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că, lăsat în libertate, inculpatul ar întreprinde acte de natură a influența cursul anchetei.
Natura și gravitatea acuzației formulate împotriva inculpatului au constituit baza legală pentru arestarea preventivă, însă numai aceste elemente, fără alte probe care să indice că eliberarea inculpatului ar tulbura cu adevărat ordinea publică, nu sunt suficiente pentru a decide menținerea inculpatului în stare de arest, cu atât mai mult cu cât există garanții solide de prezentare la proces și de neinfluențare a anchetei.
Pentru aceste motive, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b) Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial București urmând ca, în conformitate cu dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare efectuate să rămână în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial București împotriva Încheierii de ședință din data de 1.VI.2009 a Tribunalului București - Secția I-a penală, din Dosarul nr-.
În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 5.VI.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
--- - - - -- -
GREFIER,
-
Red.
Dact./30.06.2009
Ex.2
Red.---
Președinte:Ioana Alina IlieJudecători:Ioana Alina Ilie, Daniela Panioglu, Ana
