Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 824/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr.5061/2/2009
1350/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Decizia penală nr.824
Ședința publică din data de 5 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 2: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 3: Ana
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este reprezentat prin PROCUROR.
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții-inculpați și - împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 27.2009 a Tribunalului București - Secția I-a penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții-inculpați, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător din oficiu, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.019.782/5.VI.2009 depusă la dosar, și -, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales -, din cadrul Baroului B, având depusă la dosar delegația nr.45.419/5.VI.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Recurentul-inculpat, prin apărătorul din oficiu, arată că lăsarea sa în libertate nu mai prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere atitudinea sa sinceră, iar împrejurarea că are antecedente penale nu constituie un impediment, astfel că solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, punerea sa în libertate.
Recurentul-inculpat -, prin apărătorul ales, susține că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, întrucât avea un loc de muncă, fiind angajat la Administrația Domeniului Public de o perioadă lungă de timp, nu are antecedente penale, a avut o atitudine procesuală sinceră, precizând că a ajuns în această situație din cauza fiului său, consumator de droguri, care, totodată, vindea, astfel că, în lipsa acestuia de acasă, a început să vândă droguri, pentru ca fiul său să aibă doza necesară consumului propriu, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, judecarea sa în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public arată că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, care rezultă din natura și gravitatea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, determinate de modalitatea de comitere, și anume prin pluralitatea actelor de executare, respectiv au fost reținute în sarcina inculpatului șase acte materiale de vânzare, în scara blocului în care locuiește, care dovedesc împrejurarea că traficul de droguri constituie o ocupație obișnuită, iar în sarcina inculpatului - două acte materiale, dintre care un act material de vânzare a fost comis în prezența fiului său minor, astfel că pune concluzii de respingere, ca nefondate, a recursurilor.
Recurentul-inculpat, personal, lasă la aprecierea Curții.
Recurentul-inculpat -, personal, arată că este de acord cu concluziile apărătorului ales.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:
Prin Încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 27.2009, din Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a I-a penală, în temeiul art.300/1, alin.3, Cod procedură penală, a menținut starea de arest preventiv a inculpaților, -, -, și -, respingând, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpații și -.
În motivare, instanța de fond a arătat că măsura arestării preventive este legală și temeinică, iar temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri de prevenție continuă să existe, respectiv atât disp. art.143, Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpații au comis faptele penale reținute în sarcina acestora, cât și disp. art.148, alin.1, litera f, Cod procedură penală, și anume pedeapsa prevăzută de legea penală este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, care rezultă din natura și modalitatea concretă de comitere a infracțiunii de trafic de droguri de mare risc reținută în sarcina fiecăruia, precum și din circumstanțele personale ale inculpaților, -, și, care sunt cunoscuți cu antecedente penale.
În termen legal, inculpații și - au declarat recurs, pentru netemeinicie.
În motivarea orală a recursului, recurentul-inculpat a arătat că lăsarea sa în libertate nu mai prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere atitudinea sa sinceră, iar împrejurarea că are antecedente penale nu constituie un impediment.
A solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, punerea sa în libertate.
În motivarea orală a recursului, recurentul-inculpat - a susținut că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, întrucât avea un loc de muncă, fiind angajat la Administrația Domeniului Public de o perioadă lungă de timp, nu are antecedente penale, a avut o atitudine procesuală sinceră, precizând că a ajuns în această situație din cauza fiului său, consumator de droguri, care, totodată, vindea, astfel că, în lipsa acestuia de acasă, a început să vândă droguri, pentru ca fiul său să aibă doza necesară consumului propriu.
A solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, judecarea sa în stare de libertate.
Analizând actele și lucrările dosarelor, precum și încheierea de ședință recurată, atât din punct de vedere al motivelor de netemeinicie invocate, cât și din oficiu, potrivit art.385/6, alin.3, Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursurile nu sunt fondate.
Curtea reține că, prin Încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 29.IV.2009, din Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a penală a dispus, în temeiul art.143, alin.1, Cod procedură penală, raportat la art.148, alin.1, lit.f, Cod procedură penală, arestarea preventivă, printre alții, a inculpaților, zis "", "" sau "", față de care a fost emis nr.86//29.IV.2009, și -, zis "", față de care a fost emis nr.95//29.IV.2009, iar, prin Rechizitoriul din data de 25.2009, din Dosarul nr.15/D/P/2009, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a dispus trimiterea în judecată, printre alții, a inculpaților, zis "", "" sau "", pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art.2, alin.1 și alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41, alin.2, Cod penal și art.37, lit.a, Cod penal, reținându-se în sarcina sa că a vândut pe datele de 17.II.2009, împreună cu inculpatul -, zis "", două doze de heroină colaboratorului sub acoperire, 20.II.2009 două doze de heroină colaboratorului sub acoperire, 2.III.2009, 10.III.2009 patru doze de heroină colaboratorului sub acoperire, 2.IV.2009, 8.IV.2009, împreună cu inculpatul, zis "", concubinul său, patru doze de heroină colaboratorului sub acoperire, și -, zis "", pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. de art.2, alin.1 și alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41, alin.2, Cod penal, reținându-se în sarcina sa că pe datele de 6.2009 și 9.2009 a vândut colaboratorului sub acoperire trei doze de heroină.
Astfel, întrucât instanța de fond a făcut doar simpla referire la existența nor indicii temeinice, Curtea va analiza în detaliu cerința prevăzută de art.143, alin.1, Cod procedură penală. Așadar, Curtea apreciază că există probe, și nu doar indicii temeinice, că inculpații au comis faptele penale reținute în sarcina acestora, și anume, pe lângă denunțul formulat de martorul-denunțător și procesele-verbale de redare a interceptărilor telefonice și audio-video, au fost depuse la dosar:
- pentru, zis "", "" sau "", pentru data de 17.II.2009 procesul-verbal din data de 17.II.2009, privind activitatea desfășurată cu ajutorul colaboratorului sub acoperire, care a remis suma de 80 lei inculpatului, ce i-a remis cele două doze și de la care a primit sfatul să le transporte în cavitatea bucală, procesul-verbal din data de 19.II.2009 privind redarea de către procuror a raportului întocmit de investigatorul sub acoperire, procesul-verbal din data de 13.III.2009 privind ascultarea de către procuror a colaboratorului sub acoperire, raport de constatare tehnico-științifică nr.522.612/24.II.2009, întocmit de Laboratorul Central de Analiză și Profil ale Drogurilor, potrivit căruia dozele conțin heroină, în cantitate de 0,13 grame, pentru data de 20.II.2009 procesul-verbal din data de 20.II.2009, privind activitatea desfășurată cu ajutorul colaboratorului sub acoperire, care, de asemenea, a fost sfătuit de inculpat să ascundă dozele de heroină remise în cavitatea bucală, procesul-verbal din data de 22.II.2009 privind redarea de către procuror a raportului întocmit de investigatorul sub acoperire, procesul-verbal din data de 13.III.2009 privind ascultarea de către procuror a colaboratorului sub acoperire, raport de constatare tehnico-științifică nr.522.721/2.III.2009, întocmit de Laboratorul Central de Analiză și Profil ale Drogurilor, potrivit căruia cele două doze conțin heroină, în amestec cu, în cantitate de 0,10 grame, pentru data de 2.III.2009 procesul-verbal din data de 2.III.2009, privind activitatea desfășurată cu ajutorul colaboratorului sub acoperire, care a fost sfătuit de inculpat să transporte dozele de heroină în cavitatea bucală, procesul-verbal din data de 4.III.2009 privind redarea de către procuror a raportului întocmit de investigatorul sub acoperire, procesul-verbal din data de 10.III.2009 privind ascultarea de către procuror a colaboratorului sub acoperire, raport de constatare tehnico-științifică nr.522.778/4.III.2009, întocmit de Laboratorul Central de Analiză și Profil ale Drogurilor, potrivit căruia cele două doze conțin cantitatea de 0,11 grame de heroină, în amestec cu și, pentru data de 10.III.2009 procesul-verbal din data de 10.III.2009, privind activitatea desfășurată cu ajutorul colaboratorului sub acoperire, care a primit același sfat de la inculpat, procesul-verbal din data de 14.III.2009 privind redarea de către procuror a raportului întocmit de investigatorul sub acoperire, procesul-verbal din data de 10.III.2009 privind ascultarea de către procuror a colaboratorului sub acoperire, raport de constatare tehnico-științifică nr.522.844/13.III.2009, întocmit de Laboratorul Central de Analiză și Profil ale Drogurilor, potrivit căruia cele două doze conțin heroină, în cantitate de 0,10 grame, pentru data de 2.IV.2009 procesul-verbal din data de 4.IV.2009 privind redarea de către procuror a raportului investigatorului sub acoperire, procesul-verbal din data 22.IV.2009 privind ascultarea de către procuror a colaboratorului sub acoperire, pentru data de 8.IV.2009 procesul-verbal din data de 9.IV.2009 privind redarea de către procuror a raportului investigatorului sub acoperire, procesul-verbal din data 22.IV.2009 privind ascultarea de către procuror a colaboratorului sub acoperire, raportul de constatare tehnico-științifică nr.523.107/3.IV.2009, întocmit de Laboratorul Central de Analiză și Profil ale Drogurilor, conform căruia dozele conțin cantitatea de 0,15 grame de heroină, procesul-verbal de percheziție imobiliară din data de 29.IV.2009, însoțit de declarațiile martorului-asistent, din care rezultă faptul că în imobilul situat în B,-, bloc 35,.I,.II,.41, Sectorul V, au fost găsite 8 punguțe conținând cantitatea de 0,54 grame de heroină, un număr de 66 comprimate ce conțin de, astfel după cum a stabilit raportul de constatare tehnico-științifică nr.523.285/29.IV.2009, întocmit de Laboratorul Central de Analiză și Profil ale Drogurilor, un număr de trei telefoane mobile și suma de 266 lei;
- pentru inculpatul -, zis "", procesul-verbal din data de 17.XII.2008 privind informațiile obținute prin contactarea surselor din rețeaua informativă, în care se consemnează faptul că inculpatul, alături de inculpatul, fiul său, vând heroină la domiciliul din B,-, bloc 33,. II, etaj IV,.159, Sectorul V, pentru data de 6.2009 procesul-verbal din data 9.2009 privind redarea de către procuror a declarației colaboratorului sub acoperire, raportul de constatare tehnico-științifică nr.522.231/9.2009, întocmit de Laboratorul Central de Analiză și Profil ale Drogurilor, conform căruia cele două doze de heroină conțin cantitatea de 0,14 grame, pentru data de 9.2009 procesul-verbal din data de 11.2009 privind redarea de către procuror a declarației investigatorului sub acoperire, procesul-verbal din data 11.2009 privind redarea de către procuror a declarației colaboratorului sub acoperire, raportul de constatare tehnico-științifică nr.522.233/12.2009, întocmit de Laboratorul Central de Analiză și Profil ale Drogurilor, conform căruia doza de heroină conține cantitatea de 0,10 grame, precum și procesele-verbale de redare a interceptărilor din mediul ambiental.
De asemenea, Curtea apreciază că sunt îndeplinite condițiile cumulative ale art.148, alin.1, litera f, Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc reținută în sarcina fiecărui inculpat este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă din datele personale ale inculpaților, care, la vârsta sa de 32 ani, este consumator de droguri de aproximativ 10 ani, întreține o relație de concubinaj cu inculpatul, în vârstă de 25 ani, care este, de asemenea, consumator de droguri, nu are ocupație sau loc de muncă, în schimb are antecedente penale, fiind condamnat definitiv în anul 2004, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și de deținere de droguri în vederea consumului propriu, fără drept, la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, din a cărei executare a fost liberat condiționat pe data de 19.VI.2008, și -, zis "", în vârstă de 39 ani, este mama inculpatului, în vârstă de 20 ani, consumator de droguri, susține că are 4 clase, mai are un copil minor în vârstă de 17 ani, lucrează, ca operator salubritate, la Administrația Domeniului Public, nu are antecedente penale. Toate aceste elemente de natură a-i caracteriza pe inculpații, lipsit de vreo ocupație onestă la vârsta sa de 32 de ani, pe fondul antecedenței penale pentru infracțiuni de aceeași natură, și -, care, în loc să-l ajute pe fiul său major, dependent de heroină, să abandoneze consumul de stupefiante, vinde, alături de acesta, droguri de mare risc, în prezența celuilalt fiu al său minor, dovedesc periculozitatea acestora față de valoarea socială a sănătății populației ocrotită de legea penală, prin posibilitatea reluării activității infracționale, aducătoare de importante și rapide venituri.
Se impune precizarea că atitudinea procesuală sinceră nu constituie un element relevant în evaluarea stării de arest preventiv, cu atât mai mult cu cât nu diminuează periculozitatea inculpatului, ci este un criteriu general de individualizare a pedepsei închisorii, evident după stabilirea vinovăției.
În consecință, Curtea, în temeiul art.385/15, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții-inculpați și - împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 27.2009 a Tribunalului București - Secția I-a penală, din Dosarul nr-, iar, în temeiul art.192, alin.2 și alin.4, Cod procedură penală, va obliga pe fiecare recurent-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu pentru recurentul-inculpat, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 385/15, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții-inculpați și - împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 27.2009 a Tribunalului București - Secția I-a penală, din Dosarul nr-.
În temeiul art.192, alin.2 și alin.4, Cod procedură penală, obligă pe recurentul-inculpat - la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurentul-inculpat - la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 5.VI.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
GREFIER,
-
Red. și dact.: jud.
- Secția a I-a penală: -.
2 ex.
Președinte:Ioana Alina IlieJudecători:Ioana Alina Ilie, Daniela Panioglu, Ana