Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 cod penal). Decizia 15/2008. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR--12.07.2007

DECIZIA PENALĂ NR. 15/

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Ion Dincă

JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 3: Anca Nacu

GREFIER: - -

Ministerul Public - Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror.

Pe rol se află judecarea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, împotriva deciziei penale nr.225 din 11.06.2007, pronunțată de Tribunalul Arad,în dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă inculpatul intimat asistat de avocat ales, avocat ales pentru inculpatul intimat lipsă, avocat din oficiu pentru inculpatul intimat lipsă, lipsind și părțile civile intimate și

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Instanța constată că se impune audierea inculpaților și potrivit disp. art. 385/14 alin. 1³Cod procedură penală, însă având în vedere procesul verbal al Poliție municipiului A din 16.01.2008, depus la dosar, prin care invederează imposibilitatea executării mandatului de aducere privind pe inculpatul pentru a fi ascultat - fiind plecat din țară, pune în discuția părților renunțarea la audierea acestuia.

Procurorul și reprezentantul din oficiu al inculpatului lasă la aprecierea instanței.

Instanța în conformitate cu prevederile art. 70 alin. 2 Cod procedură penală după ce îi aduce la cunoștință inculpatului în prezența apărătorului ales fapta care formează obiectul dosarului, încadrarea juridică a acesteia, precum și dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i-se atenția totodată că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa, acesta arată că nu dorește să facă altă declarație, precizând că le menține pe cele date anterior exceptând pe cele date în faza de urmărire penală. Acestea sunt consemnate separat în procesul verbal atașat la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.

Procurorul sintetizează oral motivele de recurs formulate în scris la dosar, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză, și în rejudecare pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice în sensul reținerii vinovăției și condamnării inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal la pedepse corect individualizate în raport cu dispozițiile cuprinse în art. 72 Cod penal și cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal în ceea ce-l privește pe inculpata.

Reprezentantul din oficiu al inculpatului, avocat solicită respingerea recursului formulat de parchet și în rejudecare achitarea a inculpatului.

Reprezentantul ales al inculpatului solicită respingerea recursului formulat de parchet ca nefondat și menținerea soluției de achitare ca fiind o soluție corectă, mai puțin temeiul achitării. Susține că din declarațiile părților vătămate date la instanță nu rezultă că acestea ar fi fost lipsite de libertate, acestea revenind la cele date în faza de urmărire penală când asupra lor s-au exercitat presiuni de către organul de poliție.

Apărătorul ales al inculpatului solicită respingerea recursului formulat de parchet ca nefondat și menținerea soluțiilor date ca legale și temeinice, având în vedere că fapta reținută în sarcina inculpaților nu există.

Inculpatul intimat, în ultimul cuvân, se declară de acord cu susținerile apărătorului.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:

prin decizia penală nr.1107/R din 19 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr- s-au admis recursurile declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr.243 din 9 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr.2670/A/2006,care a fost casată și cauza trimisă spre rejudecare la Tribunalul Arad. În considerentele deciziei de casare s-a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și în condițiile în care martorii și inculpații și-au retras declarațiile date în faza de urmărire penală se impunea reaudierea acestora de către instanța de apel,cu atât mai mult cu cât dispozițiile art.378 Cod procedură penală modificate prin Legea nr.356/2006 impuneau aceasta,încălcându-se astfel dreptul la un proces echitabil.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad nr.254/P/2005 înregistrat la Judecătoria Arad la data de 28 martie 2005 au fost trimiși în judecată inculpații, și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.189 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.13 Cod penal. S-a reținut prin actul de acuzare că în seara zilei de 6 mai 2001,în jurul orelor 22,30 cei trei inculpați prin amenințări și violență au obligat părțile vătămate și să se urce în portbagajul unui autoturism și să se deplaseze contra voinței lor împreună cu inculpații de pe raza municipiului A până în pădurea,unde au fost ținuți contra voinței lor și agresați,după care au fost transportați în același mod în localitatea A,lipsindu- de libertate în acest fel aproximativ 2 ore.

Prin sentința penală nr.2074 din 19 octombrie 2005 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr.3385/2005 în baza art.11 pct.2 lit. a Cod procedură penală raportat la art.10 lit. a Cod procedură penală inculpații au fost achitați. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Starea de fapt din rechizitoriu s-a bazat pe declarațiile părților vătămate și audiați în cursul anului 2001,ale martorului ascultat la data de 19 septembrie 2001 prima dată ( fila 23), inculpații fiind audiați pentru prima oară în cursul lunii ianuarie 2005 ( filele 35,37,42).Sesizarea poliției a fost făcută de partea vătămată prin plângerea datată 8 mai 2001 și înregistrată la data de 9 mai 2001 deci la 2-3 zile de la data incidentului.

În această primă declarație partea vătămată arată că a fost acostată în zona din A de 5 indivizi dintre care unul era prietenul patronului clubului de Internet din zona, băgat cu forța în portbagajul unui autoturism și transportat în pădurea unde a fost bătut foarte rău de acei indivizi, după care a fost readus și debarcat din portbagajul mașinii tot în zona din municipiu. Partea vătămată a depus, în susținerea plângerii formulate certificatul medico legal nr. 325/A/8 mai 2001.

Declarația următoare a părții vătămate este dată la 15 mai 2001 ( fila 8 și următoarele) când detailează starea de fapt arătând că a avut altercație cu martorul și că datorită acestui fapt inculpații l-au răpit și au exercitat atât asupra lui cât și a lui violențe.

Următoarele declarații, aceste părții vătămate le-au dat în cursul anului 2004 și 2005, cu unele diferențe în cele relatate.

În declarația dată la urmărirea penală la data de 27 iulie 2004 ( fila 10), partea vătămată a arătat că în pădure a fost bătută doar de către inculpatul și că cu ceilalți făptuitori s-a împăcat deoarece aceștia nu au exercitat asupra lui violențe spre deosebire de cele declarate în data de 9 mai 2001.

În declarația din data de 25 septembrie 2005 ( fila 11), aceiași parte vătămată declară că și inculpatul și l-au forțat să între în portbagajul mașinii și că toți aceștia l-au bătut în pădure.

A mai declarat că după readucerea lor în zona cele două părți vătămate au fost obligate să se târască în genunchi și să-și ceară iertare de la martorul.

Partea vătămată în prima declarație dată la urmărirea penală la data de 18 iunie 2001 ( fila 13) relatează diferit cele întâmplate în stația CFR afirmând că amândoi au fost bătuți de către toți inculpații și că la revenire fiind obligat de către inculpați să-și ceară iertare în genunchi de la martorul s-a tăiat cu o lamă.

Din cauza scandalului produs la fața locului au sosit și organele de poliție.

La fila 18 din dosarul de urmărire penală se află xerocopia procesului verbal de contravenție încheiat la data de 6 mai 2001 ora 11,45 din care rezultă că Gaf ost sancționat pentru că a săvârșit în public fapte obscene provocând indignarea cetățenilor.

Acest proces verbal a fost semnat de către G care a recunoscut comiterea faptelor.

Martorul a fost audiat la urmărirea penală prima dată la 19 septembrie 2001 ( fila 23) când a relatat că a fost bătut de către ambele părți vătămate.

Următoarea declarație a martorului s-a luat la urmărirea penală de către același lucrător de poliție care a instrumentat cauza la data de 27 ianuarie 2005.

Cu toate acestea, inculpații au fost audiați pentru prima dată la urmărirea penală așa cum s-a arătat mai sus, doar în luna ianuarie 2005 iar urmărirea penală față de aceștia a început, conform procesului verbal ( fila 3) doar la data de 18 ianuarie 2005 cu toate că identitatea acestora era cunoscută.

Inculpatul în prima sa declarație dată la 21 ianuarie 2005 susține că în, a fost cel care le- urcat pe cele două părți vătămate în portbagajul autoturismului și că în pădure ia pus pe aceștia să se bată între ei, inculpații neexercitând asupra acestora violențe ( declarație fila 38).

Aceiași declarație a dat-o la urmărirea penală și inculpatul ( fila 42).

În legătură cu unele leziuni descrise în certificatul medico legal se conchide ca acestea puteau fi produse prin autoprovocare de către partea vătămată G ( tăierea cu lama).

nu a recunoscut comiterea faptei în toate declarațiile date, arătând că în urma incidentului provocat la clubul unde era administrator, de către G au fost chemate organele de poliție care l-au sancționat contravențional pe partea vătămată( proces verbal fila 18 dosar).

În cursul judecării cauzei doar partea vătămată G și-a menținut declarațiile din cursul urmăririi penale, inculpații, și partea vătămată precum și martorul și-au retractat declarațiile de la urmărirea penală menționând că fapta nu a fost săvârșită.

Revenirea asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale a fost motivată de către părți și martori cu aceea că acele declarații au fost date sub amenințarea exercitată asupra lor de către lucrătorul de poliție care a instrumentat cauza.

Martorul - lucrător de poliție, prieten și coleg cu cel care a instrumentat cauza a declarat că nu cunoaște împrejurarea ca asupra martorului sau a părților s-ar fi exercitat presiuni să declare în vreun fel, dar nu a putut să dea o explicație plauzibilă asupra împrejurării că deși fapta pentru care inculpații au fost trimiși în judecată ar fi avut loc în luna mai 2001, ascultarea inculpaților a avut loc doar în cursul anului 2005 precum și sesizarea instanței.

Potrivit art. 75 din Codul d e procedură penală " declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții civilmente responsabile făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză".

Declarația părții vătămate G nu se coroborează cu alte fapte sau împrejurări în cauză.

Prin decizia penală nr.243/A din 9 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr.2670/A/2006 s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad împotriva sentinței penale nr.2074 din 19 octombrie 2005 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr.3385/2005 pe care a desființat-o și rejudecând în baza art.189 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.13 Cod penal a condamnat inculpații și la câte 5 ani închisoare iar pe inculpatul la 6 ani închisoare, în baza art.189 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.13 și 37 lit. b Cod penal.

În urma casării acestei decizii cu trimiterea spre rejudecare dispusă de Curtea de APEL TIMIȘOARA,cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 2 noiembrie 2006,formând obiectul prezentului dosar.

În considerarea dispozițiilor art.385/18 Cod procedură penală Tribunalul Arada procedat la citarea în cauză a inculpaților, și,fiind emise mandate de aducere pe numele acestora. Din verificările efectuate și consemnate în procesele verbale de la filele 54 și 70,întocmite conform dispozițiilor art.184 alin.3 Cod procedură penală a rezultat că inculpații și sunt plecați din țară,fapt confirmat și de apărătorul angajat-avocat.

Inculpatul s-a prezentat în fața instanței și în conformitate cu dispozițiile art.378 alin.2 Cod procedură penală s-a procedat la audierea acestuia. Dând eficiență dispozițiilor art.378 alin.1 Cod procedură penală tribunalul a procedat la reaudierea părților vătămate G și și a martorului.

Prin motivele de apel depuse la dosarul cauzei Parchetul de pe lângă Judecătoria Arada solicitat admiterea apelului,desființarea hotărârii și rejudecând condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.189 alin.2 Cod penal,susținând că probele administrate în cauză dovedesc vinovăția acestora. S-a arătat că prima instanță în mod nejustificat a înlăturat probele administrate în faza de urmărire penală,revenirea părților vătămate și a martorului asupra declarațiilor inițiale fiind fără suport,existând o înțelegere între părți în acest sens.

Tribunalul Arad prin decizia penală nr. 225 din 11 iunie 2007, pronunțată în dosar nr-, a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad împotriva sentinței penale nr. 2074 din 19 octombrie 2005 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 3385/2006.

Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

A dispus plata din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroul Arad a sumei de 150 lei reprezentând onorar avocat din oficiu.

Examinând apelul declarat în cadrul dat de dispozițiile art.378 Cod procedură penală prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu conform art.371 alin.2 Cod procedură penală tribunalul constatat că prima instanță pe baza probelor de la dosar și anume - declarațiile părților vătămate G și,declarațiile martorilor și,certificat medico-legal,coroborate cu declarațiile inculpaților,în mod corect a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art.10 lit. a Cod procedură penală,hotărârea pronunțată fiind legală și temeinică.

Aceasta pentru că, potrivit art.63 alin.2 Cod procedură penală probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Așadar,mijloacele de probă prevăzute în art.64 Cod procedură penală pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând nici o distincție în ceea ce privește valoarea lor probantă, după cum au fost administrate în faza urmăririi penale ori în cea a judecății. În consecință, nu există un temei legal pentru a se face o ordine de preferință între declarațiile succesive ale inculpaților sau ale martorilor, instanța fiind îndreptățită a le reține numai pe acelea care exprimă adevărul.

Tribunalul apreciind materialul probatoriu administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești a reținut că atât părțile vătămate cât și martorul au revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală susținând că asupra lor s-au exercitat presiuni de către organul de poliție și față de împrejurările rezultate din ansamblul probator s- considerat că aceste declarații, respectiv cele date în cursul cercetării judecătorești exprimă adevărul. Este adevărat că între părți a existat un conflict dar acesta s-a finalizat cu o ieșire la pădure a tuturor celor implicați,fără a exista o constrângere,amenințare sau violență în acest sens.

Instanța a remarcat faptul că primele declarații ale părților vătămate au fost date imediat după pretinsa comitere a faptei respectiv la 8 mai 2001,fiind indicați și "autorii",la 1 iulie 2001 s-a început urmărirea penală împotriva AN pentru art.189 Cod penal și abia în 18 ianuarie 2005 s-a început urmărirea penală împotriva inculpaților pentru art.189 alin.2 Cod penal. Mai mult certificatul medico-legal eliberat pe numele părții vătămate Gac onstatat existența unor leziuni produse prin autoprovocare. Înscrisul medical nr.2628/7.05.2001, care a stat la baza acestui certificat medico-legal a fost eliberat de cpt. dr.,medic MG iar partea vătămată susține că nu fost consultat de către medic și nu a solicitat eliberarea acestuia.

În privința probelor teoria a sintetizat o serie de reguli, raportabile la ansamblul probator prestabilite pe baza unei generalizări a practicii judiciare. O primă asemenea regulă o constituie aceea potrivit căreia o singură probă directă poate fi suficientă pentru dovedirea existenței faptei și a vinovăției făptuitorului. Prin urmare,declarația unui singur martor ocular poate justifica o soluție de condamnare a inculpaților dacă ea confirmă vinovăția acestora. O altă regulă se referă la aceea că o singură probă indirectă nu este suficientă întrucât coroborarea, care presupune existența mai multor probe, este de esența probelor numite indirecte. Acestea fac dovada nu prin individualitatea lor, importantă ca element al unui sistem,ci prin ansamblul lor,din care trebuie să rezulte în mod necesar o singură concluzie,cu excluderea oricărei alteia.

Raportând toate acestea la întregul material probatoriu administrat în cauză tribunalul a considerat că soluția primei instanțe este legală și temeinică. Susținerile apărătorilor inculpaților privind schimbarea temeiului achitării sunt neîntemeiate întrucât reținând că fapta nu există nu se impune analizarea existenței elementelor constitutive ale infracțiunii.

Împotriva deciziei penale nr. 22511.06.2007 pronunțată de Tribunalul Arada declarat recurs, în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, solicitând casarea hotărârilor pronunțate în cauză, în temeiul art. 385⁹pct. 18.C.P.P. și condamnarea inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate prev. de art. 189 al. 2.Cod Penal cu aplicarea art. 13.

Cod Penal

În motivarea recursului, Parchetului de pe lângă Tribunalul Arada susținut că soluția de achitare dispusă în privința inculpaților este nelegală; că printr-o incompletă analiză a probațiunii administrate și printr-o eronată apreciere s-a stabilit o situație de fapt neconformă cu realitatea, în momentul în care au concluzionat că fapta reținută în actul de sesizare nu există. Totodată, s-au invocat dispozițiile art. 63 al. 1 și 2.C.P.P. art. 4, art. 200, art. 202 și 287.C.P.P. învederându-se că atât instanța de fond, cât și instanța de apel - în pofida afirmației potrivit căreia nu există un temei legal pentru a se face o ordine de preferință între declarațiile succesive ale inculpaților sau ale martorilor, urmând să fie reținute numai acelea care exprimă adevărul - au valorificat cu maximă ușurință revenirile tuturor părților asupra declarațiilor date, ignorând că procesul trebuia să fie unul solid, extrem de serios și convingător demonstrat. În același sens, s-a susținut că în cazul declarațiilor succesive, retractarea totală sau parțială a unei declarații anterioare poate conduce la înlăturarea acesteia, dacă este temeinic motivată, existând date sau împrejurări din care să rezulte că declarația anterioară nu exprimă adevărul; iar instanța trebuia să rețină, ca reprezentând expresia adevărului numai acele declarații care se coroborează cu faptele sau împrejurările ce rezultă din ansamblul existent în cauză, era obligată să rețină ca fiind conforme adevărului declarațiile date. Dezvoltând motivele de recurs, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arada invocat declarațiile părților vătămate G și, martorului, precum și declarațiile inculpaților din faza de urmărire penală.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate de inculpatul recurent și din oficiu conform art. 385⁹alin. 3.C.P.P. instanța de recurs constată că recursul este nefondat, hotărârile instanțelor de fond fiind legale și temeinice, pentru următoarele considerente:

Atât Tribunalul Arad, cât și Judecătoria Arad au făcut o completă și judicioasă analiză și evaluare a probatoriului administrat în cauză. Instanța de recurs constată că, într-adevăr, în cursul judecății doar partea vătămată G și-a menținut declarațiile din cursul urmăririi penale, inculpații și, partea vătămată și martorul și-au retractat declarațiile date în cursul urmăririi penale.

În ce privește modul de evaluare a probelor, instanța de recurs are în vedere faptul că art. 66 din Codul d e procedură penală instituie inculpatului dreptul de a proba lipsa de temeinicie a probelor, el beneficiind pe tot parcursul procesului penal de prezumția de nevinovăție, astfel că instanța trebuie să analizeze cu obiectivitate probele administrate de-a lungul procesului penal. În același timp, este adevărat că potrivit art. 62 Cod procedură penală, mijloacele de probă pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând nici o deosebire, în ceea ce privește forța lor probantă, în raport cu împrejurarea dacă ele au fost administrate în cursul urmăririi penale ori al cercetării judecătorești; că nu există nici un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale inculpatului sau ale martorilor, instanța având posibilitatea să considere, atunci când declarațiile lor sunt contradictorii, că numai una dintre ele este expresia adevărului, având obligația de a le înlătura motivat pe celelalte și a le reține numai pe acelea care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad se întemeiază doar pe probele administrate în cursul urmăririi penale, însă nu se poate da eficiență numai acestor probe, în condițiile în care nu mai sunt susținute în fața instanței de judecată. O asemenea abordare a probelor ar încălca atât principiul nemijlocirii și contradictorialitate în procesul penal reglementate de art. 289.proc.pen. cât și dreptul la apărare al inculpatului și la un proces echitabil reglementat de art. 6 parag. 3 lit. d din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme prima instanță a lipsit de orice valoare juridică cercetarea judecătorească. În acest sens, se reține că, în cauza Ludi Elveția/1992, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că probele trebuie să fie administrate în mod normal în audiere publică, în prezența acuzatului, care să aibă posibilitatea să le conteste; iar, ca regulă generală, acuzatului trebuie să i se ofere oportunități adecvate pentru a contesta și contracara mărturia depusă împotriva sa, fie la momentul când această mărturie este depusă, fie ulterior. Acest drept al inculpatului trebuie să aibă un caracter efectiv, astfel că nu pot fi înlăturate în bloc toate declarațiile date de martori în cursul cercetării judecătorești, iar soluția să se întemeieze numai pe declarațiile din cursul urmăririi penale.

Potrivit art. 65 din Codul d e procedură penală, sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală și instanței de judecată și, consecutiv art. 66 din Codul d e procedură penală instituie dreptul inculpatului de a proba lipsa de temeinicie a probelor, el beneficiind pe tot parcursul procesului penal de prezumția de nevinovăție. Conform dispozițiilor art. 5².C.P.P. orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă; în același sens fiind și dispozițiile art. 6 paragraful 2 din care prevăd că orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită. În caz de îndoială asupra vinovăției, dacă această îndoială nu este înlăturată de noi probe, prezumția de nevinovăție subzistă, întrucât orice îndoială profită inculpatului.

Conform dispozițiilor art. 345 alin. 2.C.P.P. instanța poate pronunța condamnarea inculpatului dacă se constată că fapte există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. Dacă din ansamblul materialului probator nu se poate reține vinovăția inculpatului pentru săvârșirea faptei ce a făcut obiectul trimiterii în judecată și, în ciuda eforturilor din faza de cercetare judecătorească, dubiile nu au putut fi înlăturate, persistând o stare de incertitudine, aceasta exclude posibilitatea pronunțării unei hotărâri de condamnare, în cauză operând principiul in dubio pro reo, ideea de certitudine, care trebuie să fundamenteze o soluție de condamnare neputându-se contura.

Instanța de recurs își însușește ca fiind pertinente considerentele hotărârilor recurate, reținând în primul rând faptul că părțile vătămate și G au revenit, în fața instanței de apel, asupra declarațiilor date anterior susținând că nu au fost victimele infracțiunii pentru care inculpații au fost trimiși în judecată. Relevant este și faptul că în certificatul medico-legal eliberat pe numele părții vătămate G s-a constatat existența unor leziuni produse prin autoprovocare; precum și succesiunea în timp a declarațiilor părților vătămate care nici măcar în cursul urmăririi penale nu au fost consecvente în ce privește modul în care s-ar fi comis infracțiunea și numărul agresorilor.

Față de aspectele de fapt și de drept anterior expuse, în temeiul art. 385¹⁵pct. 1 lit. b instanța C.P.P. va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva deciziei penale nr. 225/11.06.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

În temeiul art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.385¹⁵pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva deciziei penale nr.225 din 11.06.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 40 lei către Baroul Timiș reprezentând onorariu avocat oficiu.

DEFINITIVA.

Pronunțată în ședință publică din 17 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. 28.01.2008

Tehnored.

2ex/04.02.2008

Prima inst.

Inst. apel.,