Luare de mită (art. 254 cod penal). Decizia 273/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 273/R/2008
Ședința publică din 23 aprilie 2008
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Vasile Goja JUDECĂTOR 2: Luminița Hanzer Ana Covrig
JUDECĂTORI: - -
: - -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:.
S-a luat spre examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, împotriva sentinței penale nr.204/08.04. 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, privind pe inculpata, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev.și ped.de art.254 alin.1 penal rap.la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpata aflată în stare de arest preventiv, asistată de apărători aleși, av. și, cu delegații avocațiale depuse la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentantul Parchetului susține recursul declarat, solicitând admiterea lui și casarea sentinței penale recurate apreciind că în mod greșit cauza s-a restituit la procuror pentru refacerea urmăririi penale, s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea cu obligarea de a nu părăsi țara.
Astfel, în ceea ce privește restituirea cauzei la procuror, soluția este greșită deoarece în cursul urmăririi penale, procurorul a participat la acțiunea de prindere în flagrant, la percheziția corporală, domiciliară și a mijlocului de transport, la audierea a nouă martori, la audierea învinuitei și la confruntări între învinuită și inculpată. Având în vedere că în cauză se impunea audierea martorilor, în special studenți care erau în anul I la forma de învățământ la distanță, s-a știut că mulți dintre ei nu au domiciliul în B M, astfel că prin ordonanța din 5 februarie 2008 s-a dispus lucrătorilor de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, să audieze o parte din martorii care erau utili cauzei, cu mențiunea că lucrătorii de poliție au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare având avizele și aprobările prevăzute de lege.
Organele de poliție au audiat numai studenți și acest lucru a fost determinat de numărul M de persoane care se impuneau a fi ascultate. Pe de altă parte, organele de poliție au audiat 20 de persoane și nu 22 așa cum a susținut instanța, iar din cele 20 de persoane audiate, un număr de 5 martori nu au relevat aspecte importante în cauză.
Consideră că instanța de judecată a dat o eficiență prea M numărului de martori audiați de procuror sau de organele de poliție, acest lucru fiind nejustificat, deoarece nu volumul actelor de urmărire penală contează, ci sunt relevante aspectele care rezultă din actele de urmărire penală. De asemenea, este important că procurorul s-a implicat în efectuarea actelor de bază ale urmăririi penale, această interpretare decurgând din analizarea textului art.217 alin.4 pr.pen. potrivit căruia procurorul poate dispune prin ordonanță ca anumite acte de cercetare penală să fie efectuate de organele de poliție judiciară. Instituția delegării are ca scop desfășurarea cu celeritate a activității de urmărire penală, iar în lipsa unei asemenea delegări, cercetarea penală ar fi de lungă durată.
Referitor la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a oblig[rii de a nu părăsi țara, arată că prevederile art.139 pr.pen. precizează că măsura preventivă se înlocuiește cu altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. Ori, în cauză nu a intervenit nici o schimbare în privința temeiurilor arestării, acestea subzistă, respectiv cele prev.de art.148 lit.b și f pr.pen. în sensul că după realizarea flagrantului și în tot cursul urmăririi penale, inculpata nu a recunoscut fapta comisă și a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, lucru demonstrat prin depistarea martorului, care s-a prezentat la hotelul unde era cazată minora, aceasta introducându-i în buzunarele îmbrăcămintei fără consimțământul său, o sumă de bani.
În ceea ce privește temeiul de la litera baa rt.148 pr.pen. este de specificat că procesul de învățământ fiind în derulare, iar prin înlocuirea măsurii preventive, raportat la conduita din timpul urmăriri penale a inculpatei, există presupunerea rezonabilă că aceasta ar încerca să influențeze în declarații, martorii cauzei.
Referitor la litera faa rt.148 pr.pen. arată că fapta inculpatei se înscrie în categoria infracționalității privind procesul de învățământ superior în România, fiind cunoscut faptul că în acest domeniu există fenomene de corupție Din acest punct de vedere, fiind vorba de un fenomen cu asemenea extindere și implicație, inclusiv pentru calitatea învățământului și a pregătirii pe care trebuie să o dețină absolvenții, fapta inculpatei prezintă un real pericol pentru ordinea publică.
Apărătorul inculpatei, avocat, având în vedere decizia 1086/20.11.2007 a Curții Constituționale a României, a solicitat procurorului la data de 4 februarie 2008 să fie anunțat pentru a fi prezent la toate actele de urmărire penală ce vor fi efectuate, în acest sens depunând la dosar memoriul adresat Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, dar care nu se regăsește în dosarul de urmărire penală. Arată că a formulat memorii, prin care a solicitat să se constate că urmărirea penală este nulă. Astfel, au fost efectuate o serie de acte de procedură administrate în condițiile nulității absolute, fiind probe obținute în condiții nelegale. În acest sens, se referă la declarația martorei - de la fila 104 din dosar - care, nu menționează ora, organul de cercetare penală sau semnătura acestuia. Pe toate cele 21 de declarații de martori figurează mențiunea " se semnează pentru conformitate" fiind semnate de subinspectori neidentificați.
Mai mult, nu s-a făcut dovada că cei doi ofițeri de poliție, care au fost delegați pentru audiere de martori, sunt ofițeri de poliție judiciară, doar în recurs depunându-se înscrisuri în acest sens, iar pentru subinspectorul, nu s-a făcut dovada că este același cu, care a fost delegat de procuror.
Referitor la cererea de respingere a arestării sau de înlocuire a acestei măsuri, a susținut că se administrează probe pe care procurorul nu le-a depus la dosarul cauzei.
Apărătorul inculpatei, av. arată că, rezultă în mod evident că soluția pronunțată de prima instanță, respectiv aceea de restituire a cauzei la procuror este legală, fiind în prezența unuia din cazurile prev.de art.332 alin.2 pr.pen. respectiv cazul privitor la necompetența organului de urmărire penală. Există practică judiciară constantă în sensul că, atunci când este vorba de o infracțiune menționată la art.209 alin.3 pr.pen. dacă marea majoritate a actelor s-a efectuat de un organ necompetent, sancțiunea este nulitatea absolută.
Ordonanța de delegare, dată de procuror în data de 5 februarie 2008 este dată cu încălcarea disp.art.217 alin.4 pr.pen. fiind dificil de acceptat că la baza emiterii ordonanței a stat urgența. Mai mult, această ordonanță nu este motivată. 4 art. 217.pr.pen. îndreptățește procurorul la delegarea organului de cercetare pentru anumite acte, deci delegarea nu trebuie să fie generală. Procurorul trebuia să menționeze pentru ce anume acte se deleagă lucrători de la poliția judiciară, deci care sunt actele care formează obiectul delegării. de la competență este imperativă și de ordine publică, sancționată în caz de nesocotire cu nulitatea absolută. În aceste condiții, soluția pronunțată de prima instanță este legală, deoarece s-a reținut că nu este dovedită urgența, iar pe de altă parte, a reținut că ordonanța de delegare s-a dat cu încălcarea disp.art.217 alin.4 pr.pen. fiind încălcate flagrant dispozițiile de competență.
Solicită a se avea în vedere că, încă de la începutul procedurii, s-au încălcat normele de competență, respectiv procesul verbal de sesizare din oficiu este întocmit de un subinspector, în condițiile în care era vorba de o infracțiune de competența obligatorie a procurorului, în urmărirea penală, ca atare este un proces verbal dat cu încălcarea disp.art.221 rap.la art.209 pr.pen. De asemenea, consemnarea denunțului s-a făcut în fața unui organ necompetent - lucrător de poliție de la IPJ M, astfel că ambele sesizări sunt nule. Procurorul, în conformitate cu art.209 alin.3C.pr.pen. nu ar putea să susțină că nu i s-a adus la cunoștință existența unui act de sesizare, la fila 42 din dosar existând dovada înregistrării la parchet sub nr. 29/P/2008 și cu toate acestea, din data de 2 februarie 2008 până în data de 4 februarie 2008, se efectuează acte premergătoare de organul de cercetare penală. Consideră că actele premergătoare sunt lovite de nulitate absolută conform art.197 alin.2 pr.pen. întrucât dispozițiile art. 2.pr.pen. privind lehalitatea procesului penal, se referă și la actele premergătoare Rezoluția de începerea urmăririi penale din data de 3 februarie 2008 ( fila 25 ), se dă pe baza actelor premergătoare, fiind deci și ea lovită de nulitate absolută. Arată că au existat două acte de sesizare, una din oficiu și una prin denunț, astfel că, în baza art.228 rap. la art.221 pr.pen. se pune problema dacă pot exista două acte de sesizare pentru aceeași faptă, concluzia fiind aceea că nu poate exista decât un singur act de sesizare.
O altă problemă este aceea a valabilității declarațiilor date de martorii denunțători. Astfel, sesizarea din oficiu datează din 01 02.2008, iar procesul verbal de consemnare a denunțului este din 02.02.2008. Pretinsa făptuitoare, se susține că ar fi pretins de la studenții din anul I bani, ca atare organul de urmărire penală a avut cunoștință de presupusa faptă înainte de formularea denunțului, apreciind că și din acest punct de vedere soluția de restituire la procuror este legală.
Arată că există în speță, și un alt caz de restituire, instanța de recurs putând lua în considerare și alte motive, nereținute de prima instanță, dar relevate și considerate ca întemeiate, în recurs. Au fost încălcate flagrant și disp.art.263 alin.1 pr.pen. care prevede expres că rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea și măsura preventivă luată, durata acesteia, precum și dispoziția de trimitere în judecată. Este relevant procesul verbal din data de 10 martie 2008 de prezentare a materialului de urmărire penală, care arată că s-a făcut pentru o singură faptă luare de mită în formă simplă, în condițiile în care, din rechizitoriu rezultă că trimiterea în judecată s-a făcut, pentru infracțiunea de luare de mită în formă continuată, deci cu disp.art.41 alin.2 penal. Art.253 pr.pen. prevede că dacă schimbarea încadrării juridice se impune, ea se dispune prin ordonanță și trebuie prezentat din nou materialul de urmărire penală, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, ori și din acest punct de vedere soluția primei instanțe este legală.
În ceea ce privește revocarea măsurii arestului preventiv, sub acest aspect, însă premisa de la care s-a plecat în susținerea recursului parchetului este inexactă, deoarece nu este vorba de o dispoziție de înlocuire a măsurii arestării preventive ci este vorba de o revocare și de luarea unei noi măsuri. Prima instanță revocă măsura și dispune luarea unei alte măsuri, ca atare suntem în prezența unei dispoziții imediate și executorii de revocare a măsurii, urmate de luarea unei alte măsuri, respectiv aceea a obligării de a nu părăsi țara. Nu este lipsit de interes, să se examineze problema termenului pentru care se poate dispune menținerea unei măsuri la primirea dosarului. Inculpata a fost supusă unei proceduri de verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive ( încheierea din data de 14 martie 2008 ) prin s-a dispus menținerea acestei măsuri. Față de disp.art.300/1 pr.pen. care fac trimitere la art.159 pr.pen. menținerea măsurii era valabilă până la termenul din data de 8 aprilie 2008, când instanța a dispus restituirea cauzei la procuror. Până la acest termen din 8 aprilie 2008, era valabilă această dispoziție de menținere a arestării și a expirat la acea dată, când instanța a dispus luarea unei alte măsuri.
În privința recursului parchetului, solicită respingerea lui în principal pentru că vizează o dispoziție de arestare, care a încetat de drept la data de 8 aprilie 2008. Apreciază că lit.b a art.148 pr.pen. ca temei de menținere a măsurii arestării preventive, nu este fundamentat din punct de vedere juridic, el este inexistent, iar în ceea ce privește lit.f a art.148 pr.pen. nu există argumente care să pledeze pentru existența unui pericol concret pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatei, deoarece trebuie să existe probe certe în acest sens, nefiind suficiente doar prezumțiile. În cazul în care inculpata încalcă condițiile impuse la înlocuirea măsurii arestării, obligatoriu se ajunge la rearestarea ei.
Pentru toate aceste motive, solicită respingerea recursului parchetului cu consecința punerii în libertate a inculpatei.
Inculpata, având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor puse de apărătorii ei, arătând că dorește să fie cercetată în stare de libertate, iar dosarul să fie restituit la parchet, pentru motivele arătate.
CURTEA
Prin sentința penală nr.204 din 8 aprilie 2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului M, in temeiul art.332 al.2 pr.pen, s-a dispus restituirea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureșa dosarului cu nr. de mai sus, iar in baza art. 332 alin.3 pr.pen. rap. la art.160bpr.pen. s-a revocat măsura arestării preventive a inculpatei ( fiica lui si, născută la 28.02.1968 in A ) și s-a dispus luarea față de aceasta a măsurii preventive de a nu părăsi țara.
In temeiul art.145 alin.11pr.pen. instanța a impus următoarele obligații inculpatei:
1. să se prezinte la organul de urmărire penală sau instanță ori de câte ori este chemată.
2. să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea.
3. să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a luat măsura.
4. să nu dețină, poarte sau să folosească nici o categorie de arme.
S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 145 pct 31Cod procedură penală.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatei de sub puterea mandatului de arestare emis de Curtea de Apel Cluj cu nr. 1 din 18 februarie 2008, dacă nu este arestată în altă cauză.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș cu nr. 29/P/2008 a fost trimisă în judecată inculpata pentru săvârșirea infracțiunii prev de art. 254 alin 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal.
La primul termen de judecată fixat, înaintea începerii dezbaterilor apărătorul inculpatei, în scris și oral a invocat excepția nelegalei sesizări a instanței raportat la faptul că urmărirea penală a fost efectuată de un organ necompetent, dar și alte aspecte legate de nelegalitatea urmăririi penale referitoare la cercetarea unor persoane dar și obținerea unor probe.
Analizând excepția invocată privind nelegala sesizare a instanței astfel invocată, tribunalul a constatat următoarele:
Inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, infracțiune prevăzută de art. 254 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pe motiv că în calitatea sa de funcționar, în baza unei rezoluții infracționale unice, direct și indirect a pretins și primit bani în scopul de a face acte contrar îndatoririlor de serviciu.
Cu privire la calificarea faptei, se menționează că inculpata are calitatea de funcționar așa cum este definită în art. 147 Cod penal, fiind angajată a Universității de Vest " " A, conform contractului de muncă, obiectul acestuia fiind activitatea didactică la Facultatea de Științe Juridice, având funcția de preparator universitar.
În probațiune, procurorul propune instanței audierea unui număr de 30 de martori, martori care confirmă fapta pentru care aceasta a fost trimisă în judecată.
Potrivit art. 209 alin 3 Cod procedură penală urmărirea penală urmează a se efectuaîn mod obligatoriu de către procuror, pe lângă alte infracțiuni și în cazul celei prevăzute de art. 254 Cod penal, ceea ce înseamnă că, în afară de actele de cercetare ce nu suferă amânare, care pot fi efectuate de organele de poliție, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competența lor, situație reglementată de dispozițiile art. 213 Cod procedură penală, toate celelalte acte de urmărire penală trebuie efectuate în mod obligatoriu de procuror.
Nerespectarea acestor dispoziții, care reglementează competența efectuării urmăririi penale în mod obligatoriu de procuror, atrage potrivit art. 197 alin 2 și 3 Cod procedură penală nulitatea absolută a urmăririi penale, nulitate care nu poate fi acoperită în nici un alt mod.
Drept urmare, art. 332 din Codul d e procedură penală prevede că dacă se constată înainte de terminarea cercetării judecătorești în cauza supusă judecății s-a efectuat cercetare penală de un alt organ decât cel competent, instanța se desesizează și restituie cauza procurorului.
Or, din examinarea actelor dosarului rezultă că majoritatea actelor de urmărire penală au fost efectuate de organele de poliție și numai în parte de procuror, contrar dispozițiilor art. 209 alin 3 Cod procedură penală care prevăd că urmărirea penală în cazul infracțiunii de luare de mită se efectuează în mod obligatoriu de procuror.
Mai precis în dosarul cauzei, în afară de ordonanța prin care s-a dispus de urgență înregistrarea audio-video, rezoluția de începere a urmăririi penale, efectuarea percheziției și audierea martorilor, toate celelalte probe au fost administrate de către organele de poliție potrivit ordonanței procurorului din 5 februarie 2008, aflată la dosar- fila 75, pe formulare tipizate cu antetul IPJ
E adevărat că art. 217 Cod procedură penală din capitolul care reglementeazăactivitatea de supraveghere exercitată de procuror în activitatea de urmărire penală, se menționează în alin 4 că în cauzele în care urmărirea penală se efectuează de către procuror (nu obligatoriu de procuror) aceasta poate dispune prin ordonanță ca anumite acte de cercetare penală să fie efectuate deorganele poliției judiciare. În speță însă, nu este vorba nici de activitatea de supraveghere pe care o exercită procurorul în cazul infracțiunii prevăzută de art. 209 alin 1 și 2 Cod penal când s-ar putea emite o asemenea ordonanță și nici nu există la dosar vreo dovadă că acei lucrători de poliție fac parte din structurile poliției judiciare. Această concluzie rezultă în mod evident din faptul că această prevedere se regăsește cum s-a mai menționat, în capitolul privind activitatea de supraveghere exercitată de procuror caz în care procurorul poate să efectueze orice act de urmărire penală.
Oricum, administrarea unui număr așa de însemnat de probe (22 martori) de către organele de poliție și nu de procuror nu poate duce la concluzia susținută de procuror că ordonanța prin care s-a dispus este legală și corespunde dispozițiilor art. 217 din Codul d e procedură penală.
Cum această neregularitate a fost invocată, constatată fiind ș de instanță înainte de începerea cercetării judecătorești, singura soluție legală care se impune a se pronunța în cauză, este restituirea cauzei procurorului care urmează să procedeze potrivit art. 268 Cod procedură penală.
Evident că în susținerea excepției invocate, apărătorul inculpatei a invocat și modul în care au fost administrate unele probe și anume audierea soțului inculpatei, efectuarea percheziției și cercetarea fiicei minore a inculpatei, însă aceste aspecte nu pot fi avute în vedere în această fază procesuală în primul rând pentru că asupra aprecierii legalității mijloacelor de probă obținute de procuror în faza de urmărire penală ce constituie temeiul trimiterii în judecată, este evident atributul și competența exclusivă a instanței, însă cu privire la aceste aspecte, instanța se pronunță doar prin hotărâre după efectuarea cercetării judecătorești și după dezbateri, iar în al doilea rând, persoanele despre care se invocă că au fost audiate neprocedural, nu au fost trimise în judecată în prezenta cauză.
Aceste persoane pentru prejudiciile aduse de organele judiciare se pot adresa instanței cu plângere fie în temeiul art. 278 Cod procedură penală fie în cel prevăzut de art. 2781Cod procedură penală.
Cum dispozițiile art. 332 Cod procedură penală obligă instanța să se pronunțe și cu privire la măsurile preventive luate în cauza restituită procurorului, instanța a apreciat că, raportat la soluția adoptată, la actele înaintate instanței de Universitatea " " din A care aduc precizări cu privire la activitatea didactică a inculpatei, la perioada în care aceasta a fost privată de libertate și posibilitatea prelungirii urmăririi penale și implicit a acestei măsuri, se impune înlocuirea măsurii arestării preventive impunându-se acesteia totodată și respectarea unor obligații care să asigure desfășurarea normală a procesului penal, proces care poate continua și cu inculpata în stare de libertate.
De altfel, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă, iar impactul social produs de presupusa faptă a acesteia s-a diminuat în climatul social, în ciuda gradului de pericol social ridicat al presupusei fapte.
Instanța a apreciat că în cauză nu se mai impune menținerea măsurii arestării și pentru că lăsarea inculpatei în stare de libertate, nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică în sensul că, nu mai poate desfășura o altă activitate infracțională, având în vedere atât lipsa antecedentelor penale cât și persoana acesteia.
Împotriva sentinței Tribunalului Maramureș, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, solicitând casarea acesteia, pe motiv că in mod greșit prima instanță a restituit cauza la parchet pentru refacerea urmăririi penale și a revocat măsura arestării preventive a inculpatei, înlocuind-o cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Astfel, s-a arătat in motivele de recurs că în cauză, este vorba de o infracțiune pentru care urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, iar acesta a fost cel care a participat la acțiunea de prindere in flagrant, la efectuarea percheziției corporale, domiciliare și a mijlocului de transport, audierea a nouă martori ((importanți pentru stabilirea adevărului), audierea învinuitei si inculpatei, confruntări între acestea, precum și între martori.
Prin ordonanța din 5 februarie 2008, au fost delegați doi lucrători de poliție, care au calitatea de organe de cercetare ale politiei judiciare - inspector si subinspector, din cadrul IPJ M, pentru a audia o parte din martorii utili cauzei, studenți in anul I, care nu aveau domiciliul in B
Au fost audiați în această modalitate un nr. de 20 martori, din care 5 martori, au relevant aspecte importante în cauză.
În cauză, procurorul s-a implicat în efectuarea actelor de baza ale urmăririi penale, au fost respectate dispozițiile art.217 alin.4 pr.pen. privind instituția delegării, care are ca scop, printre altele, desfășurarea cu celeritate a urmăririi penale, iar textul legal invocat nu impune nic o restrictive sub aspectul numărului sau actelor de urmărire ce pot fi delegate organelor de poliție.
În privința măsurii arestării preventive a inculpatei, s-a arătat că, nu a intervenit până în acest moment nici o schimbare a temeiurilor arestării, avute în vedere de instanță la data primirii dosarului - 14.03.2008, când a verificat legalitatea si temeinicia acestei măsuri și a menținut-
În accepțiunea parchetului, subzistă în cauză temeiurile arestării, respectiv cele prev. de art. 148 lit.b,f pr.pen. în sensul că, inculpata a încercat sa zădărnicească aflarea adevărului, dovadă fiind in acest sens declarația martorului - ce a fost depistat la hotelul unde era cazată martora - fiica inculpatei, care i-a introdus in buzunarele îmbrăcămintei, fără consimțământul acestuia, suma de 4700 lei, bani impregnați cu apă.
sa subziste și temeiul prev. de art.148 lit.f pr.pen. dată fiind natura infracțiunii comise - ce privește procesul de învățământ, domeniu unde fenomenul corupției a cunoscut o Me xtindere si implicație, în special pentru calitatea învățământului și a pregătirii absolvenților, cu atât mai mult, cu cât inculpata este cadru didactic la o facultate de drept.
Verificând hotărârea atacată, în baza materialului și lucrărilor de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate si a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 si art.385/6 alin.3 pr.pen. examinând deci cauza sub toate aspectele, Curtea constată următoarele:
Infracțiunea pentru care inculpata a fost cercetată si trimisă în judecată - luare de prev. de art.254 pen. rap. la art.6 din Legea nr. 78/2000 - face parte într-adevăr, dintre cele, pentru care urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror, potrivit art.209 alin.3 pr.pen.
Totodată, potrivit art.217 alin.4 pr.pen. în cauzele în care urmărirea penală se efectuează de către procuror, acesta poate dispune prin ordonanță ca anumite acte de cercetare penală sa fie efectuate de către organele poliției judiciare.
În cauză, prin ordonanța din 5 februarie 2008 ( fila 75 dosar ), procurorul a dispus ca doi lucrători de poliție din cadrul IPJ M - inspector si subinspector, să audieze în calitate de martori, persoanele nominalizate în agenda învinuitei (în legătură cu plata unor sume de bani pentru promovarea examenului la drept R), precum și alte persoane, studenți în anul I ID și anul II, pentru a se stabili contribuția altor persoane, în legătură cu activitatea frauduloasă a inculpatei.
Au fost audiați de către cei doi lucrători de politie un nr. de 21 martori (declarații cu seriile C de la nr. - la nr.-, filele 77- 132 dosar ).
Raportat la textul de lege, mai sus menționat, și care reglementează instituția delegării în materia urmăririi penale, Curtea constată că, ordonanța procurorului din 5 februarie 2008, fost dată cu respectarea dispozițiilor legale și nu se poate aprecia că este lovită de nulitate absolută, iar pe cale de consecință, că urmărirea penală a fost efectuată cu încălcarea dispozițiilor relative la competență, pentru motivele ce se vor arăta in continuare.
În ceea ce privește considerentele avute in vedere de instanță, când a dispus restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, în primul rând, trebuie arătat că este greșită interpretarea acesteia, în sensul ca dispozițiile art.217 alin.4 pr.pen. se referă la cauzele în care urmărirea penală se efectuează de procuror și, "nu obligatoriu de procuror". Aceasta deoarece, vorbind de urmărire penală efectuată de procuror, este evident că textul de lege se referă la urmărirea penală efectuată obligatoriu de procuror, urmărirea penală proprie, numai în astfel de cazuri fiind necesară delegarea, pentru că, în celelalte cazuri - urmărirea penală efectuată de organele de cercetare penală ( conform art. 201.pr.pen. ), procurorul nu trebuie să delege, el conducând si controlând activitatea de cercetare penală efectuată de organele politiei judiciare, putând efectua orice act de urmărire penală în cauzele pe care le supraveghează, deci în aceste cauze, competența de urmărire penală fiind dată de lege organelor de cercetare, nu operează delegarea, ci supravegherea procurorului și, chiar acte efectuate de el însuși.
Așa fiind, greșit a interpretat si apreciat prima instanță că, numai în cazurile prev. de art.209 alin.1,2 pr.pen. se pot emite ordonanțe de delegare, în aceste cazuri neputând opera delegarea, ci doar supravegherea urmăririi penale de către procuror.
În al doilea rând, cei doi lucrători de poliție - inspector si subinspector, au calitatea de organe de cercetare ale politiei judiciare, conform înscrisurilor depuse la dosar (filele 16-18 dosar recurs).
In ceea ce privește argumentele intimatei, prin apărătorii aleși, în sprijinul soluției adoptate de instanță, Curtea constată următoarele:
Ordonanța mai sus arătată, nu se referă la o delegare cu caracter general, obiectul delegării este determinat, respectiv arătate actele de cercetare penală, care au fost delegate a fi efectuate de lucrătorii de politie judiciară - audiere de martori - persoane menționate în agenda învinuitei, precum și alte persoane ( care au susținut sau urmau să susțină examen la disciplina "drept R").
Nu s-a menționat într-adevăr de către procuror, în ce constă urgența delegării, dar această condiție nici nu este cerută de textul de lege invocat, făcându-se aici o confuzie, cu urgența cerută de lege, în cazul unor acte de cercetare efectuate de organe de cercetare penală necompetente - prev. de art.213 pr.pen. - ceea ce nu este cazul în speță, unde respectivele organe de cercetare penală au fost delegate să efectueze anumit acte și, nicidecum nu au efectuate acte, care nu erau de competența lor, datorită unor împrejurări urgente.
Nu este adevărat că ordonanța de delegare nu a fost motivată, procurorul arătând în expunerea acesteia că, volumul M de muncă impune această măsură, dat fiind numărul M de martori ce se preconiza a cunoaște amănunte în legătură cu cauza și care trebuiau audiați în acest scop, și, drept urmare, necesitatea derulării cu celeritate a anchetei. Chiar și în ipoteza în care s-ar considera că nu este o motivare efectivă, ci una lapidară, care nu corespunde cerințelor art. 203.pr.pen. această neregularitate nu face parte dintre cele care atrag nulitatea absolută a actului, ci nulitatea relativă prev. de art.197 alin.4 pr.pen. in condițiile art.197 alin.1 pr.pen.( a adus o vătămare, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului) și numai dacă a fost invocată in cursul efectuării actului, când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea a lipsit la efectuare actului - cazul in speță, în care însă neregularitatea a fost invocată doar in recurs.
În privința actelor de sesizare a organului de urmărire penală, ce s-au reclamat a fi nule, se constată intr-adevăr, așa cum s-a susținut în apărare, că există două astfel de acte: o sesizare din oficiu din data de 01.02.2008 a subinspectorului, din cadrul IPJ M (fila 1 dosar ) și un denunț făcut de numitul la data de 02.02.2008, consemnat de același lucrător (fila 2 dosar ). Faptul că aceste sesizări nu au fost consemnate de organul de urmărire penală competent (în speță, procurorul ), nu afectează valabilitatea urmăririi penale, respectiv, nu se poate susține că aceasta ar fi lovită de nulitate absolută. Pe de o parte, denunțul se poate face in fața oricărui organ de poliție, denunțătorul neavând obligația să cunoască care este organul competent, potrivit legii, a instrumenta fapta pentru care el face denunțul, însuși textul de lege vorbind de consemnarea denunțului într-un proces-verbal, de către organul in fața căruia a fost făcut (art.223 alin.3 pr.pen.); totodată, sesizarea din oficiu, consemnată de un organ de urmărire penală, altul decât cel competent a efectua urmărirea penală - nu poate afecta valabilitatea urmăririi penale începute de organul competent, în baza acestei sesizări, întrucât condițiile imperative ale urmăririi penale obligatorii, proprii, ale unui anumit organ (in speță, procurorul ), prevăzute sub sancțiunea nulității, își găsesc aplicabilitatea din momentul începerii urmăririi penale, moment procesual marcat de emiterea rezoluției de începere a urmăririi penale ( art.209 alin.3 pr.pen. vorbește de efectuarea urmăririi penale, obligatoriu de procuror, deci, tot ceea ce urmează după începerea urmăririi penale).
Faptul că, actele premergătoare au fost efectuate în speță, de asemenea, de alte organe de urmărire, decât cel competent (procurorul), la data respectivă, neoperând nicio delegare de competență - nu afectează valabilitatea urmăririi, nu poate lovi rezoluția de începere a urmăririi penale de nulitate absolută, pe motiv că și actele premergătoare sunt nule, fiind efectuate de organe necompetente - deoarece, pe de o parte, în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare ( art. 224 alin.1 pr.pen.), deci nu este obligatorie existența actelor premergătoare, iar pe de altă parte, începerea urmăririi penale se face, pe baza cuprinsului actelor premergătoare sau al actului de sesizare ( art.228 pr.pen.), iar actul de sesizare, am arătat mai sus, că se apreciază a fi valabil.
De altfel, se poate observa că începerea urmăririi penale, care s-a făcut la 03 februarie 2008, ora 20.30 avut la bază acte premergătoare efectuate și de procuror: proces-verbal de marcare a bancnotelor - fila 7; proces-verbal de constatare a flagrantului - fila 26.
Activitatea ulterioară de urmărire penală efectuată de procuror, nu se poate susține că este anulată, practic, de numărul M de martori audiați, prin delegare, de lucrătorii de poliție judiciară, pentru că textul de lege nu condiționează instituția delegării de un anumit nr. de acte sau de anumite acte, pe care procurorul le poate delega, atât timp cât există și acte de cercetare, substanțiale cantitativ, efectuate personal de procuror - constatarea infracțiunii flagrante; audiere de martori (, A); efectuarea de confruntări.
Celelalte motive de nulitate, invocate în apărare de apărătorii intimatei (valabilitatea declarațiilor martorilor denunțători, neluarea in considerare a unor solicitări ale apărătorilor inculpatei adresate procurorului, administrarea unor probe in condiții de nelegalitate), nu fac parte dintre motivele expres și limitativ prev. de art. 332.pr.pen. pentru care se poate dispune restituirea cauzei la parchet, fiind chestiuni ce pot fi analizate, doar cu ocazia judecării cauzei pe fond.
În afara temeiurilor invocate de recurent, examinând cauza sub toate aspectele, Curtea constată însă că, soluția primei instanțe de restituire a cauzei la parchet, se impune pentru alte motive, invocate de altfel in recurs, de către intimată.
Astfel, se observă că inculpatei, i s-a prezentat materialul de urmărire penală la data de 10 martie 2008 ( proces-verbal fila 215 dosar ) pentru infracțiunea de luare de mită, în forma simplă prev. de art.254 alin.1 pen. rap. la art. 6 din Legea nr.78/2000, în timp ce în rechizitoriul emis la data de 11 martie 2008, se arată că trimiterea în judecată a acestei inculpate s-a făcut pentru infracțiunea de luare de mită, in formă continuată, prev. de de art.254 alin.1 pen. rap. la art. 6 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 pen. fără ca la dosar să existe dovezi că, ar fi operat vreo schimbare de încadrare juridică, față de infracțiunea în formă simplă, pentru care s-a început urmărirea penală ( proces-verbal de începere a urmăririi penale din 03.02.2008, fila 25 dosar ), caz în care ar fi trebuit să i se prezinte din nou materialul de urmărire penală, conform art.253 pr.pen.
Așa fiind, pentru că rechizitoriul reprezintă actul de sesizare a instanței - art.264 pr.pen. că potrivit art.263 pr.pen. rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta pentru care s-a efectuat urmărirea penală și, deci, implicit pentru care s-a început urmărirea penală și, trebuie să cuprindă, printre altele, încadrarea juridică a faptei, constatându-se în cauză, o contradicție între cuprinsul rechizitoriului (ce se referă la o încadrare juridică) și procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală ( ce se referă la o altă încadrare juridică) și, pe cale de consecință, că sesizarea instanței nu este făcută potrivit legii, se impune în virtutea dispozițiilor art.332 alin.2 pr.pen. - nerespectarea dispozițiilor privitoare la sesizarea instanței - restituirea cauzei la parchet pentru refacerea, parțial, a urmăririi penale. Aceasta deoarece, neregularitatea nu putea fi înlăturată de îndată sau prin acordarea unui termen în acest scop, potrivit art.300 alin.2 pr.pen. Fiind vorba aici despre încadrarea juridică corectă a faptei, datorită contradicției arătate, nu se poate stabili cu exactitate dacă s-a prezentat inculpatei materialul de urmărire penală pentru întreaga activitate infracțională reținută în sarcina ei, și pe cale de consecință dacă și-a putut face o apărare corespunzătoare, o apărare efectivă, raportat la fapta si încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimisă în judecată.
Se va reface deci urmărirea penală, doar din momentul prezentării materialului de urmărire penală, în sensul de a se stabili exact: care este fapta pentru care se face trimiterea in judecată a inculpatei, care este încadrarea juridică, daca este cazul unei schimbări de încadrare juridică, urmând a se proceda corespunzător dispozițiilor art.253 pr.pen. și, ulterior, întocmirea corespunzătoare a actului de sesizare a instanței.
Recursul formulat in cauză este însă fondat sub aspectul dispozițiilor sentinței atacate, privind starea de arest a inculpatei.
Se observă o motivare destul de confuză a instanței sub acest aspect, în condițiile în care în considerentele hotărârii, se arată că, se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai puțin severă, iar in dispozitivul hotărârii se dispune revocarea măsurii arestării preventive și, luarea unei alte măsuri preventive, pentru ca în finalul dispozitivului, instanța să vorbească din nou despre calea de atac privind dispoziția de înlocuire a măsurii preventive, fără a se avea în vedere că sunt instituții diferite privind măsurile preventive: luarea, revocarea, înlocuirea.
Având în vedere însă, temeiurile invocate de instanță - art.139 si art.1451pr.pen. rap. la art.160 pr.pen. este evident că în cauză, instanța a avut în vedere înlocuirea măsurii arestării preventive și nu revocarea acesteia, pentru că revocarea se putea dispune doar dacă se constata nelegalitatea arestării, încetarea temeiurilor arestării sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate - ceea ce ar fi dus la revocarea arestării, fără luarea unei alte măsuri preventive. Ori instanța nu motivează în acest fel, nu vorbește de nelegalitatea arestării, de încetarea temeiurilor arestării, ci doar de lipsa pericolului concret pentru ordinea publică a lăsării in libertate a inculpatei ( mai exact de diminuarea acestui pericol, respectiv a unuia din elementele ce definesc în practică, pericolul pentru ordinea publică - impactul social al presupusei fapte) fără a vorbi de celelalte condiții prev. de art. 148 lit.f teza I si art.148 lit.b pr.pen.
Fiind vorba deci, de înlocuirea măsurii preventive, era necesar a se indica în ce a constat schimbarea temeiurilor arestării, ceea ce instanța nu a făcut, pentru că în fapt, nici nu a avut loc o astfel de schimbare de la data verificării legalității si temeiniciei arestării - 14.03.2008, când instanța a menținut măsura preventivă, considerând-o legală și temeinică.
Temeiurile arestării inculpatei, pentru a justifica menținerea acestei măsuri, trebuie sa impună în continuare privarea de libertate - potrivit art. 160 pr.pen. Așadar, nu se cere de textul de lege aplicabil, așa cum s-a susținut în apărare, actualitatea acestor temeiuri, cu referire în special la temeiul prev. de art.148 lit.b pr.pen. ci doar ca aceste temeiuri ( existente la data arestării) să impună în continuare privarea de libertate. acestor temeiuri, care aparent, pare sa fie același lucru cu actualitatea acestora, este cea care determină privarea de libertate în continuare. Este evident însă că, așa cum este formulat temeiul prev. de art. 148 lit.b pr.pen. el nu poate fi permanent în actualitate, fiind suficient că, la data arestării au existat date că inculpata a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, și chiar probe în acest sens ( imediat după ce a fost reținută, fiica inculpatei a remis martorului, o anumită sumă de bani, fără consimțământul acestuia - aspect rezultat din declarația acestuia și din procesul-verbal de depistare). Această împrejurare impune și în continuare privarea de libertate a inculpatei, pentru că, o astfel de atitudine este îndreptățită să justifice temerea că, lăsată în libertate, inculpata ar putea recurge la anumite modalități de zădărnicire a aflării adevărului. Aceasta, alături de subzistenta condiției privind limitele de pedeapsă ale faptei pentru care este cercetată și, a pericolului pentru ordinea publică a lăsării sale in libertate, pericol a cărui dimensiune nu se poate susține că s-a redus prea mult, timpul scurs de la data arestării - 18.02.2008 - nefiind unul îndelungat și suficient. Natura și gravitatea faptei presupus comise, calitatea inculpatei - cadru didactic - care se presupune că ar trebui să fie exemplu de corectitudine și moralitate pentru studenții pe care-i pregătește, rezonanța socială a acestei fapte prin starea de indignare și chiar de revoltă care se creează la nivelul colectivității - sunt elemente suficiente pentru caracterizarea existenței, încă, a pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatei. Simplul fapt al restituirii cauzei la parchet sau presupunerea că s-ar putea prelungi în timp durata urmăririi penale, nu sunt argumente suficiente pentru punerea în libertate a inculpatei, în lipsa celorlalte condiții legale care să justifice această măsură.
de toate considerentele, mai sus expuse, Curtea constată fondat recursul parchetului, sub aspectele menționate, astfel că, se va admite in temeiul art.38515pct.2 lit.d pr.pen. se va casa sentința atacata doar sub aspectul dispozițiilor privind măsura preventivă și, rejudecând, in temeiul art.332 alin.3 rap. la art.160balin.3 pr.pen. se va menține starea de arest a inculpatei.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței atacate, privind restituirea cauzei la parchet, dar pentru motivele arătate în această decizie.
În baza art. 192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs, vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite in parte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, împotriva sentinței penale nr. 204 din 8 aprilie 2008 Tribunalului Maramureș, sentință pe care o casează doar cu privire la măsura arestării preventive dispusă față de inculpata (fiica lui și, născută la 28 februarie 1968).
Rejudecând, in temeiul art. 332 al.3 Cod proc.penală, rap.la art. 160 al.3 Cod proc.penală, mentine starea de arest a susnumitei inculpate.
Mentine celelalte dispoziții ale sentintei atacate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 23.04.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
în
semnează președintele completului
Red. /
5 ex./30.04.2008
Președinte:Vasile GojaJudecători:Vasile Goja, Luminița Hanzer Ana Covrig
