Mărturia mincinoasă (art. 260 cod penal). Decizia 598/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
R O MA NIA
CURTEA DE APEL BACAU
SECTIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.598
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adrian Bogdan JUDECĂTOR 2: Silviu Anti
- - - JUDECĂTOR 3: Monica Vadana
- - - judecător
- - - grefier
*********************
Ministerul Public: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău
- reprezentat legal prin procuror
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU și partea vătămată, împotriva deciziei penale nr.23/A din 20.01.2009, pronunțată de pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat inculpata asistată de avocat ales și recurentul-parte vătămată.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța aduce la cunoștință intimatei-inculpate prevederile art.70 al.2 Cod pr.penală, în sensul că are dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Intimata-inculpată arată că nu dorește să dea alte declarații față de cele existente la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat, curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost declarat și motivat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU, casarea deciziei pronunțate de TRIBUNALUL BACĂU și a sentinței pronunțate de Judecătoria Bacău pentru netemeinicie întrucât cele două instanțe în mod eronat au achitat inculpata pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.260 al.1 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, reținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.
Din probele administrate respectiv declarația din 22.06.1998 în care a arătat că nu cunoaște nimic din toate aspectele sesizate și declarația din data de 29.08.1998 care contrazice în totalitate ceea ce a declarat la data anterioară, martora a oferit mai multe detalii despre faptă și despre inculpat.
De reținut este că declarațiile date de către martora la data de 11.11.1998 la Judecătoria Bacău și cele din 11.09.2003 date la TRIBUNALUL BACĂU au constituit principalele probe în baza cărora s-a reținut vinovăția inculpatului. Din probele administrate în prezenta cauză rezultă că inculpata ar fi săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimisă în judecată - făcând afirmații mincinoase la adresa inculpatului ce au produs efecte juridice în sensul că s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale.
Avocat având cuvântul pentru intimata inculpată solicită amânarea pronunțării hotărârii pentru a avea posibilitatea să depună concluzii scrise, solicitând respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat, menținerea deciziei pronunțate de TRIBUNALUL BACĂU ca fiind legală și temeinică.
Recurenta-parte vătămată, solicită admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU.
Intimata-inculpată, având cuvântul, arată că nu e vinovată de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată.
Întrebată fiind avocat arată că este de acord să depună concluzii scrise în 2 ore de la terminarea ședinței de judecată.
CURTEA
- deliberând -
Prin sentința penală nr.591 din 24.03.2008 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr-, s-a dispus, în temeiul art.11 alin.1 pct.2 lit.a Cod procedură penală coroborat cu art.10 alin.1 lit.d Cod procedură penală, achitarea inculpatei ( ), pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art.260 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.
S-au respins ca inadmisibile pretențiile civile ale părții vătămate.
S-a luat act că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU nr.394/P/2001, numitul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și violare de domiciliu, fapte prevăzute și pedepsite de art.197 al.3 teza I cu aplicarea art.41 al.2 și art.13 Cod penal, art.192 al.1 cu aplicarea art.41 al.2 și art.13 Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, constând în aceea că în intervalul ianuarie - sfârșitul lunii aprilie 1998, în baza unei rezoluții infracționale unice în repetate rânduri a pătruns fără drept în apartamentul minorului - partea vătămată din B, unde prin constrângeri fizice și morale a întreținut cu minorul, atunci în vârstă de 7 ani, raporturi sexuale anale și orale.
Prin sentința penală nr.1469/05.05.2004, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr.7732/2003 s-a dispus în temeiul art.334 Cod procedură penală schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare din infracțiunile prevăzute de art.197 al.1 teza 1 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și art.13 Cod penal, art.192 al.1 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și art.13 Cod penal ambele cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, în infracțiunile prevăzute de art.201 al.1,2 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și art.13 Cod penal, art.192 al.1 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și art.13 Cod penal ambele cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
În temeiul art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală și art.10 lit.c Cod procedură penală a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunilor de perversiune sexuală și violare de domiciliu, întrucât faptele nu au fost săvârșite de către acesta.
Pentru a fi pronunțată această sentință, instanța de judecată, examinând mijloacele de probă administrate din perspective valorii acestora, a constatat faptul că:
- partea vătămată este inconsecventă în ceea ce privește data la care afirmă că a aflat despre săvârșirea faptelor și autorul acestora;
- relativ la același moment din declarația învinuitului rezultă că acesta din urmă la data de 18.04.1998 a fost rugat de către învinuitul să exercite supravegherea inculpatului pe itinerarul locuinței inculpatului - Școală Generală și retur, în perioada 20, 21, 22.04.1998, respectiv 24.04.1998, ajungându-se la concluzia că învinuitul cunoștea date despre partea vătămată anterior acestei date.
Astfel, învinuitul a afirmat că, la data de 24.04.2004, potrivit relatării minorului, ar fi fost găsit singur în locuință, ceea ce vine în contradicție cu declarațiile învinuiților, care au relatat faptul că acesta ar fi pătruns în apartament împreună cu alți doi minori.
Învinuiții, și s-au contrazis ei înșiși în declarațiile lor la momente succesive de timp, ori în contradicție evidentă cu realitatea. Astfel, învinuitul a afirmat faptul că în zilele de 20-21,22 și 24.04.1998 a supravegheat itinerarul de deplasare a părții vătămate și a minorului de la locuință la Școala Generală și retur, depoziție a cărei veridicitate a fost infirmată de conținutul adresei cu nr.930/2004, potrivit căreia în perioada 20-21.04.1998 elevii au beneficiat de vacanță de Paști.
Prin decizia penală nr.1004/A/2004, TRIBUNALUL BACĂUa respins ca nefondate apelurile declarate în cauză.
Cu ocazia audierii învinuitului, la data de 24.09.1998, instanța a reținut că acesta arată faptul că în jurul datei de 18.04.1998 s-a întâlnit cu învinuitul care i-a relatat faptul că un brunet cu părul și de aproximativ 1,90, intra în mod repetat în apartamentul său și îl agresează pe fiul său mai mic.
De asemenea, învinuitul a precizat faptul că la rugămintea învinuitului începând cu data de 20.04.1998 l-a supravegheat pe minorul și că în aceste împrejurări a văzut că în zilele de 22-24.04.1998 ul descris a intrat în apartamentul învinuitului împreună cu minorul unde a rămas de fiecare dată aproximativ 45 min.
De asemenea, învinuitul a arătat faptul că la data de 28.04.1998 a organizat o pândă împreună cu învinuitul, în apartamentul acestuia și în final la orele 9,45 acel a venit la ușa apartamentului, fiind astfel văzut și de învinuitul.
Astfel, din declarația martorului dată în faza de urmărire penală a rezultat că reprezentantul legal al minorului în persoana învinuitului, cunoștea înfățișarea făptuitorului încă din data de 18.04.1998, însă la data de 28.04.1998 l-a văzut chiar el.
Fiind audiată în calitate de martor și învinuita, aceasta, la data de 29.08.1998, a arătat faptul că și ea l-a văzut pe intrând de mai multe ori în locuința lui inclusiv pe 24.04.1998, iar într-o declarație ulterioară din 8.01.2001 a arătat că, după data de 24.04.1998, dar înainte de luna mai, i-a relatat învinuitului ce a sesizat.
Fiind coroborate declarațiile celor doi a rezultat faptul că în luna aprilie 1998, învinuitul cunoștea semnalmentele exacte a celui care a intrat în apartamentul său, și cu toate acestea în prima plângere formulată a indicat alte semnalmente (este înalt, statură atletică, față prelungă).
Față de cele menționate, instanța de judecată a înlăturat depozițiile celor doi învinuiți și ( martori în cauză ) având în vedere că acestea sunt nesincere.
În declarațiile celor doi învinuiți s-au constatat și alte contradicții, astfel:
- audiată în calitate de martori, învinuita, vecină cu familia, în prima declarație dată pe data de 22.06.1998, a arătat faptul că "în legătură cu plângerea numitului vecin declar că nu cunosc nimic din toate aspectele sesizate, nu pot să zic că am văzut-o pe acea persoană reclamată de dânsul".
Ulterior însă, fiind audiată de mai multe ori învinuita oferă tot mai multe detalii despre faptă și partea vătămată (inculpatul din acea cauză), arătând astfel în declarația dată la data de 29.08.1998 că a văzut de mai multe ori un individ înalt care urca pe scări până la etajul 3, se în holul unde sunt situate apartamentele 10 și 11 și a văzut că mergea la cineva din aceste apartamente.
În aceeași declarație, arată faptul că ulterior l-a văzut la poliție pe cel care intra în apartamente, fiind identificat în persoana părții vătămate. Și în această declarație și în declarația dată la data de 22.07.2002, în fața organelor de poliție, la data de 11.11.1998 dată în fața instanței de judecată, în declarația dată la data de 08.08.2001 în fața procurorului, la data de 11.09.2003, dată în fața instanței de judecată, TRIBUNALUL BACĂU, învinuita a susținut că a avut ocazia să vadă pe partea vătămată, intrând în apartamentul învinuitului la intervale diferite de timp, începând cu luna februarie 1998 și până la data de 24.04.1998, deoarece în jurul orelor 10,30, aproape zilnic o aștepta pe fiica sa elevă, să vină de la școală.
Pentru a justifica aceste aspecte referitor la așteptarea fiicei sale, martora arată faptul că fiind de vârstă mică trebuia să o supravegheze. Așa cum reiese din declarațiile date, învinuita își aștepta fiica în holul de la etajul 4, în fața ușii de la intrare de la apartamentul său, această atitudine este însă lipsită de sens, pentru că în acest fel nu se putea asigura nici o protecție minorei.
Mai mult, învinuita, pentru data de 24.04.1998, susține că a rămas în hol mai mult de o oră și J, susținere însă ce nu poate fi credibilă în condițiile în care în declarația dată la data de 11.11.1998 a afirmat că în data de 24.04.1998 l-a văzut pe partea vătămată însoțit de un câine și doi minori intrând în apartamentul învinuitului, iar după o J de oră i-a văzut și pe frații și urcând spre apartament, acesta din urmă deschizând ușa, băgându-l în casă pe fratele mai mic, după care a plecat și a încuiat ușa. Învinuita relatează faptul că a auzit țipete de copil, iar după aproximativ o oră a văzut-o pe partea vătămată părăsind apartamentul. În aceeași declarație învinuita a susținut că uneori a văzut-o pe partea vătămată că venea cu un autoturism marca, aspect care de asemenea dovedește nesinceritatea învinuitei în condițiile în care nu era posibil să vadă din holul etajului 4, cu ce mijloace de transport venea partea vătămată.
De altfel, declarațiile date de către învinuiții, și sunt contrazise de declarațiile altor martori audiați în acea cauză, respectiv, care arată faptul că nu au văzut pe învinuita, așteptându-și fiica pe hol, așa cum arată aceasta și nu au auzit niciodată nici un țipăt sau zgomot în timpul zilei deși domiciliază pe același palier.
În ceea ce privește declarațiile date în cauza în care era inculpat partea vătămată, de către învinuitul și de numita care au susținut faptul că nu au văzut-o pe partea vătămată intrând în apartamentul învinuitului, aceștia la acea dată aveau vârsta de 7, respectiv 12 ani, iar declarațiile contradictorii ale acestora se pot datora influenței pe care a avut-o ca și părinte, motiv pentru care, față de învinuitul, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, iar față de numita s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
De reținut este faptul că așa cum reține și TRIBUNALUL BACĂU, declarațiile date în cauză de învinuiții, și de către numita acestea coroborate cu ale învinuitului au constituit principalele probe pe baza cărora s-a reținut vinovăția părții vătămate (inculpatul din acea cauză ).
În ceea ce privește gravitatea faptelor reținute în sarcina învinuiților și aceasta este cu atât mai mare cu cât în baza depozițiilor acestora, partea vătămată a fost reținut și cercetat în stare de arest preventiv.
Învinuita pe parcursul cercetărilor a refuzat orice colaborare cu organele de cercetare penală, iar în vederea solicitării de a da o declarație a fost nevoie de emiterea unui mandat de aducere, astfel la data de 28.03.2007 când i s-a adus la cunoștință învinuirea și a drepturilor și obligațiilor procesuale aceasta în prezența martorilor asistenți a refuzat să dea declarație și să semneze procesul verbal.
Față de învinuirea adusă învinuitului aceea de denunțare calomnioasă se va dispune scoaterea de sub urmărire penală, având în vedere faptul că minorul (partea vătămată din cauza în care a fost arestată preventiv partea vătămată ) avea doar 7 ani și față de datele ce caracterizează persoana acestuia este posibil ca el să-și fi orientat părinții pe o pistă falsă, fie că nu cunoștea identitatea agresorului, fie că a dorit să o ascundă.
În cauza în care partea vătămată a avut calitatea de inculpat s-au administrat numeroase probatorii, respectiv declarația ocrotitorului legal, declarații de martori, printre care și declarațiile inculpatei, între declarații neexistând în principiu mari discrepanțe, toți afirmând că au văzut o persoană pe care au recunoscut-o ca fiind partea vătămată, test poligraf al părții vătămate, experiment judiciar la apartamentul inculpatei din care rezultă că partea vătămată a prezentat modificări ale stresului emoțional, precum și faptul că inculpata putea vedea pe de palier apartamentul familiei, recunoașterea din grup a părții vătămate de către minorul, proces verbal de confruntare între inculpată și partea vătămată.
În cauză nu s-a dovedit că inculpata ar fi făcut afirmații mincinoase atâta timp cât contradicțiile privesc doar data săvârșirii faptei, iar din actele medicale rezultă că minorul a fost victima unei infracțiuni într-o perioadă apropiată de cea precizată de inculpată.
Aprecierea că atitudinea inculpatei de a-și aștepta fiica la etaj după ore nu oferea protecție acesteia este interpretabilă, marea majoritate a infracțiunilor cu violență fiind săvârșite în casa scărilor, iar aceasta așa a considerat că poate oferi protecție și supraveghere.
Probatoriul unei cauze penale nu se poate baza doar pe o declarație de martor, ci pe întregul probatoriu administrat în cauză.
De asemenea, nu s-a dovedit în cauză că inculpata a făcut afirmații despre împrejurări de care cunoștea că nu există în realitate.
Din declarațiile date de inculpată, aceasta doar în prima declară că nu cunoștea nimic, în toate celelalte arătând aceleași aspecte de fiecare dată.
În ceea ce privește intenția săvârșirii infracțiunii neconcordanța declarațiilor inculpatei se poate datora unor erori de percepție sau de memorie, dar nu s-a dovedit în cauză că ar fi vorba de o alterare a adevărului.
Pentru considerentele expuse, instanța a achitat-o pe inculpată în baza prevederilor art.10 lit.d Cod procedură penală.
Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în proces cu daune materiale și morale.
Infracțiunea de mărturie mincinoasă este o infracțiune de pericol ce aduce atingere înfăptuirii justiției și nu o infracțiune patrimonială, motiv pentru care instanța a respins pretențiile civile formulate de partea vătămată ca inadmisibile.
Prin decizia penală nr.23/A/20.01.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacăus -a dispus respingerea ca nefondată a apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău și partea civilă.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a arătat că situația de fapt reținută prin rechizitoriu nu se confirmă, nefiind susținută de probele administrate.
Potrivit art.260 al.1 din Codul penal, mărturia mincinoasă este fapta martorului care, în cauza în care participă în această calitate, face afirmații mincinoase sau nu spune tot ce știe cu privire la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat.
Afirmațiile mincinoase pot fi pozitive atunci când martorul afirmă ca evidente împrejurări despre care știe că nu există în realitate sau negative, atunci când, dimpotrivă, afirmă ca neevidente împrejurări despre care știe că există în realitate.
De asemenea, afirmațiile sau omisiunile martorului trebuie să se refere laîmprejurări esențiale.Sunt esențiale împrejurările care pot servi la stabilirea adevărului și la justa soluționare a cauzei. Dacă afirmațiile sau omisiunile martorului nu s-au referit la împrejurări esențiale, fapta nu constituie infracțiunea de mărturie mincinoasă, deoarece, în acest caz, nu s-a împiedicat cu nimic înfăptuirea justiției.
În cauza de față, inculpata, audiată în calitate de martor, fiind vecină cu familia, în prima declarație din data de 22.06.1998, arată că, în legătură cu plângerea numitului, nu cunoaște nimic din cele sesizate de către acesta.
Ulterior însă, fiind audiată de mai multe ori inculpata oferă tot mai multe detalii despre faptă și partea vătămată (inculpatul din acea cauză), arătând astfel în declarația dată la data de 29.08.1998 că a văzut de mai multe ori un individ înalt care urca pe scări până la etajul 3, se în holul unde sunt situate apartamentele 10 și 11 și a văzut că mergea la cineva din aceste apartamente.
În aceeași declarație, arată faptul că ulterior l-a văzut la poliție pe cel care intra în apartamente, fiind identificat în persoana părții vătămate. Și în această declarație și în declarația dată la data de 22.07.2002, în fața organelor de poliție, la data de 11.11.1998 dată în fața instanței de judecată, în declarația dată la data de 08.08.2001 în fața procurorului, la data de 11.09.2003, dată în fața instanței de judecată, TRIBUNALUL BACĂU, inculpata a susținut că a avut ocazia să vadă pe partea vătămată, intrând în apartamentul învinuitului la intervale diferite de timp, începând cu luna februarie 1998 și până la data de 24.04.1998, deoarece în jurul orelor 10,30, aproape zilnic o aștepta pe fiica sa elevă, să vină de la școală.
Pentru a justifica aceste aspecte referitor la așteptarea fiicei sale, martora arată faptul că fiind de vârstă mică trebuia să o supravegheze. Așa cum reiese din declarațiile date, inculpata își aștepta fiica în holul de la etajul 4, în fața ușii de la intrare de la apartamentul său.
În cauza în care partea vătămată a avut calitatea de inculpat s-au administrat numeroase probatorii, respectiv declarația ocrotitorului legal, declarații de martori, printre care și declarațiile inculpatei, între declarații neexistând în principiu mari discrepanțe, toți afirmând că au văzut o persoană pe care au recunoscut-o ca fiind partea vătămată, test poligraf al părții vătămate, experiment judiciar la apartamentul inculpatei din care rezultă că partea vătămată a prezentat modificări ale stresului emoțional, precum și faptul că inculpata putea vedea pe de palier apartamentul familiei, recunoașterea din grup a părții vătămate de către minorul, proces verbal de confruntare între inculpată și partea vătămată.
În cauză nu s-a dovedit că inculpata ar fi făcut afirmații mincinoase atâta timp cât contradicțiile privesc doar data săvârșirii faptei, iar din actele medicale rezultă că minorul a fost victima unei infracțiuni într-o perioadă apropiată de cea precizată de inculpată.
Probatoriul unei cauze penale nu se poate baza doar pe o declarație de martor, ci pe întregul probatoriu administrat în cauză.
De asemenea, nu s-a dovedit în cauză că inculpata a făcut afirmații despre împrejurări de care cunoștea că nu există în realitate.
Din declarațiile date de inculpată, aceasta doar în prima declară că nu cunoștea nimic, în toate celelalte arătând aceleași aspecte de fiecare dată.
La stabilirea intenției, în cazul martorului, trebuie să se procedeze cu toată grija, deoareceneconcordanța depoziției acestuia cu realitatea își poategăsi explicația nu în reaua sa credință, ci în anumite erori de percepere sau de memorie.
În speța de față în ceea ce privește intenția săvârșirii infracțiunii, neconcordanța declarațiilor inculpatei se pot datora într-adevăr unor erori de percepere sau de memorie, dar nu s-a dovedit în cauză că ar fi vorba de o alterare a adevărului, cu atât mai mult cu cât, doar în prima sa declarație spune că nu cunoaște nimic, iar în următoarele declară de fiecare dată aceleași aspecte pe care susține că le-a văzut.
mincinoasă,fiind o infracțiune de pericol, consumarea acestei infracțiuni nu este condiționată de producerea vreunei alte urmări în afara celei constând în crearea stării de pericol pentru normala desfășurare a activității de înfăptuire a justiției, astfel că în mod corect și legal, prima instanță a soluționat latura civilă prin respingerea pretențiilor formulate de către partea vătămată.
În cauză au formulat recurs în termen legal partea civilă și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU, ultimul arătând că cele două instanțe în mod eronat au achitat inculpata deoarece din probele administrate în timpul urmăririi penale, respectiv: declarația din 22.06.1998, prin care aceasta arată faptul că "în legătură cu plângerea vecinului, declar că nu cunosc nimic din toate aspectele sesizate, nu pot să zic că am văzut-o pe acea persoană reclamată de dânsul", declarația din data de 29.08.1998 care o contrazice în totalitate pe cea din data de 22.06.1998, martora oferind tot mai multe detalii despre faptă și despre inc., arătând "că am văzut de mai multe ori un individ înalt care urca pe scări până la etajul 3 unde se. Acel individ intra în holul unde sunt apartamentele 10 și 11, iar eu am crezut că merge la cineva care locuiește la aceste apartamente. Acest individ avea plete și ulterior l-am văzut la poliție și am aflat identitatea lui, acesta fiind ", declarația aceleiași martore din 11.11.1998 prin care arată că "în cursul lunii februarie 1998. l-am văzut de mai multe ori pe urcând până la etajul 3 și ascunzându-se după electric și așteptându-1 pe fiul cel mic al fam., alteori l-am văzut pe cum a descuiat yala și a pătruns în apartamentul fam.. în ziua de 24.04.1998 l-am văzut pe urcând scările însoțit de doi copii și un câine, la scurt timp acesta a descuiat ușa cu o cheie potrivită și a intrat în apartamentul familiei ", declarațiile din 8.08.2001 și 22.07.2002 (prin care martora menține declarațiile date anterior din 29.08.1998 și 11.11.1998), procesul verbal de confruntare din 10.01.2000, (prin care martora își menține punctul de vedere dat în declarațiile anterioare), dovedesc că inculpata a făcut afirmații veridice pe baza cărora organele de anchetă au tras concluzia că inculpatul a comis faptele de viol și violare de domiciliu, motiv pentru care acesta a fost arestat preventiv și trimis în judecată.
De reținut că declarațiile date în cauză de către martora au constitut principalele probe în baza cărora s-a reținut vinovăția inc., iar declarațiile date de aceasta în faza de urmărire penală au fost menținute și în faza cercetării judecătorești prin declarațiile date în data de 11.11.1998, în fața instanței de judecată, Judecătoria Bacău și date în data de 11.09.2003, în fața instanței de judecată, respectiv TRIBUNALUL BACĂU.
Din coroborarea acestor mijloace de probă rezultă fără putință de tăgadă, că fapta inc., care în cauza penală în care a fost cercetată partea vătămată a făcut afirmații mincinoase,depozițiile acesteia producând efecte juridiceîn sensul că s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, arestarea preventivă a părții vătămate și trimiterea în judecată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă în formă continuată faptă prev. și ped. de art. 260 al.l Cp. cu aplic.art. 41 al.2 Cp. motiv pentru care se impunea condamnarea acesteia și nu achitarea.
Caracterul mincinos al mărturiei derivă din neconcordanțele existente între aspectele furnizate de martor și realitatea obiectivă ce caracterizează fapta, situația supusă judecății.
Prin urmare solicităm admiterea recursului, casarea hotărârilor penale și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia penală recurată, prin prisma motivelor invocate în temeiul dispus în art.38510, alin.2 Cod pr.penală, precum și a celor care pot fi luate în considerare din oficiu potrivit art.3859, alin.3 Cod pr.penală, Curtea de Apel reține că primele 2 hotărâri sunt netemeinice și nelegale, întrucât, prin modul cum a administrat probatoriul în cauză și a verificat vinovăția inculpatei, nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale de natură a influența soluția procesului.
Astfel, principala omisiune a primelor instanțe este aceea că nu are atașat dosarul - cauză, cel în care partea civilă a fost inculpat, iar inculpata prezentă a fost martor.
Deși a existat om încercare a primei instanțe în acest sens (fl.25 și 26 ), lipsa unui răspuns favorabil (fl.31 ) a desfășurat-o, soluționând prezentul dosar fără a avea posibilitatea de a analiza acte judiciare esențiale, de natură a contribui determinant la pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.
Astfel, în dosarul de urmărire penală sunt atașate primele hotărâri din dosarul inițial, plângeri penale și unele declarații ale părților vătămate și de martori. Semnificativ este că soluționarea prezentului dosar s-a făcut fără a exista măcar o copie certificată a deciziei penale a Curții de Apel Bacău prin care a fost definitiv achitat.
Primele instanțe nu au analizat toate actele de procedură efectuate în acea cauză, toate probatoriile administrate, ordinea lor, evoluția dovezilor care au determinat arestarea preventivă a lui, actul procesual prin care acesta a fost arestat și pe ce probatorii s-a bazat, actul procesual prin care a fost pus în libertate, schimbările care au determinat acest lucru și, în general, cursul judiciar și probator al acțiunii penale executate față de, finalizată prin achitarea sa.
De altfel, acesta este și motivul pentru care considerentele primelor instanțe au caracter preponderent general și de probabilitate, neverificându-se natura reală sau a afirmațiilor făcute, ci considerându-se în mod superficial că nu s-a dovedit că inculpata a făcut afirmații mincinoase, în același timp acreditându-se ideea că nu depozițiile inculpatei au fost importante. Asta fără a se verifica cele reținute și fără a indica alte probatorii care au fost apreciate ca importante, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, a existat o imposibilitate obiectivă a judecătorilor de a lua la cunoștință de actele dosarului ce a generat prezenta acuzație.
Instanța de recurs consideră că acest viciu al cauzei a determinat obligatoriu o soluție netemeinică asupra celui mai important aspect al cauzei, cel al vinovăției, și care, în mod esențial, a influențat soluția adoptată.
Prin urmare, se impune rejudecarea cauzei cu luarea în considerare a tuturor împrejurărilor de fapt și de drept care pot contribui la verificarea întrunirii elementelor constitutive ale mărturiei mincinoase prevăzute de art.260 Cod penal.
În consecință, în baza art.38515pct.2 lit.c Cod pr.penală admite recursurile declarate de partea vătămată și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU, cauza fiind trimisă spre rejudecare la prima instanță.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515, pct.2, lit.c Cod pr.penală, admite recursurile formulate de recurentul-parte vătămată șiParchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂUîmpotriva deciziei penale nr.23/A/20.01.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacău.
Casează decizia penală recurată și sentința penală nr.591/24.03.2009 a Judecătoriei Bacău și trimite cauza la prima instanță pentru rejudecare.
In baza art.192, alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- -GREFIER,
- -
red.Șt.
red.da.
red.- ex.4
4.11.2009
Președinte:Adrian BogdanJudecători:Adrian Bogdan, Silviu Anti, Monica Vadana
