Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1129/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - menținere măsură arest preventiv -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIE PENALĂ Nr. 1129

Ședința publică de la 13 2009

PREȘEDINTE: Constantin Diaconu JUDECĂTOR 2: Mircea Mugurel Șelea

JUDECĂTOR 3: Liana

Judecător -

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

.

Pe rol, soluționarea recursului penal declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță - împotriva Încheierii din 12 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Dolj - Secția Pentru Minori și Familie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - inculpat (în stare de arest), asistat de avocat, în substituirea avocatului desemnat din oficiu.

Procedura completă.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, instanța de control judiciar a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat, având cuvântul pentru recurent, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și, pe fond, revocarea măsurii arestului preventiv, întrucât inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică, în raport de lipsa antecedentelor penale, iar în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură neprivativă de libertate.

Având cuvântul, reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului, ca nefondat, deoarece nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive, inculpatul fiind cercetat pentru o infracțiune deosebit de gravă, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Prin Încheierea din 12 2009 pronunțată în dosarul cu nr-, Tribunalul Dolj - Secția Pentru Minori și Familie a dispus menținerea măsurii arestului preventiv luată față de inculpatul - fiul lui și, născut la data de 21 1983 în municipiul C, județ D, domiciliat în comuna, sat, județ D, CNP -.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj nr. 262/P/2009, a fost trimis în judecată inculpatul, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de viol prev. de art. 197 alin. 1 și 3.Cod Penal și tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că în ziua de 28.03.2009, prin constrângere, a întreținut raport sexual cu minora - în vârstă de 12 ani, după care a deposedat-o de telefonul mobil.

Potrivit actului medical aflat la dosar, a reieșit faptul că leziunile traumatice suferite de partea vătămată pot data din data de 28.03.2009 și se pot datora unui raport sexual prin constrângere.

Prin ordonanța din 29.03.2009 a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpatul, pentru infracțiunile de viol și tâlhărie descrise anterior, iar rin p. Încheierea nr. 4/29.03.2009 (dosar nr- al Tribunalului Dolj - Secția minori și Familie) s-a dispus arestarea inculpatului pe o perioadă de 29 zile, prin încheierile din 14.05.2009 și 11.06.2009 luându-se menținerea măsurii preventive.

Instanța de fond, cu ocazia verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luată față de inculpatul, conform art. 3002C.P.P. a avut în vedere aspecte referitoare atât la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, cât și caracterul rezonabil al detenției preventive și a constatat în esență că pericolul pentru ordinea publică, la care se referă art. 148 lit. f Cod pr. Penală, poate fi dedus în speță din împrejurările în care s-au comis faptele, natura și gravitatea acestora, elementele care caracterizează persoana infractorului, starea de neliniște și sentimentul de insecuritate în rândul colectivității - generate de rezonanța faptelor comise - și nu trebuie probat prin administrarea unor anumite dovezi.

În ceea ce privește caracterul rezonabil al duratei detenției preventive, față de gradul de pericol social al prezumtivelor fapte, modalitatea și împrejurările concrete în care au fost săvârșite, tribunalul a apreciat în esență că se impune menținerea măsurii preventive luată față de inculpat, temeiurile ce au determinat arestarea acestuia existând în continuare, iar durata măsurii păstrează caracterul rezonabil prevăzut de art. 5 paragraful 3 lit. c și art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs - în termen legal - inculpatul, criticând-o ca nelegală și netemeinică solicitând, în principal, revocarea măsurii arestului preventiv, deoarece nu prezintă pericol pentru ordinea publică și în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură neprivativă de libertate.

Recursul este nefondat.

Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor invocate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3856alin. 3 Cod Procedură penală, se constată că este legală și temeinică, în concordanță cu actele existente la dosar și dispozițiile legale care reglementează măsura arestului preventiv.

Astfel, recurentul - inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de viol prev de art. 197 alin. 1 și 3 Cod penal și, respectiv prev de art. 211 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că, la data de 28 martie 2009, prin constrângere, a întreținut raport sexual cu o minoră în vârstă de 12 ani, după care, a deposedat-o de telefonul mobil.

Susținerea recurentului - inculpat în sensul că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, în raport de lipsa antecedentelor penale și vârsta tânără a acestuia, este nefondată, deoarece, la stabilirea gradului de pericol social nu se pot avea în vedere numai date referitoare la persoana inculpatului, așa cum s-a solicitat, ci și date referitoare la faptă, aceasta fiind de natură de cele mai multe ori să creeze în opinia publică un sentiment de insecuritate și chiar posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

În mod corect instanța de fond a apreciat că, în cauză nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere inițial la luarea măsurii arestării preventive, pericolul concret pentru ordinea publică - respectiv pericolul pe care l-ar reprezenta pentru societate lăsarea în libertate a inculpatului - rezultând și din gravitatea faptelor pentru care este cercetat penal (așa cum am arătat mai sus, acesta este bănuit a fi săvârșit infracțiunea de viol și tâlhărie împotriva unei minore în vârstă de 12 ani).

În raport de aceste considerente, recursul inculpatului este nefondat și în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod Procedură penală, va fi respins.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod Procedură penală, recurentul va fi obligat la 130 lei cheltuieli judiciare statului, din care, 100 lei reprezintând onorariu avocat oficiu, care va fi suportat din fondurile Ministerul Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță - împotriva Încheierii din 12 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Dolj - Secția Pentru Minori și Familie.

Obligă recurentul la plata sumei de 130 lei cheltuieli judiciare statului, din care, 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu, care va fi suportat din fondurile Ministerul Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red. Jud.:

Jud. fond: -

Dact. 2 ex./ - 03 decembrie 2009

-13 2009 -

- nr. 3, va urmări și încasa de la recurentul - inculpat suma de 130 lei, cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Constantin Diaconu
Judecători:Constantin Diaconu, Mircea Mugurel Șelea, Liana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1129/2009. Curtea de Apel Craiova