Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1186/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR. 7837/2/2009
1964/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1186/
Ședința publică din data de 19 august 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Liliana Bădescu
JUDECĂTOR 2: Sofica Dumitrașcu
JUDECĂTOR 3: Ioana Alina
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat - împotriva Încheierii de ședință din data de 6 august 2009 Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr. -/18.VIII.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbatere.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat, invocând dispozițiile art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, critică încheierea de ședință pentru netemeinicie, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele art. 160 alin. 3 Cod procedură penală, art. 136, art. 143 și ale art. 148 lit. f Cod procedură penală, ci prevederile art. 160 alin. 2 Cod procedură penală, la acest moment nemaiexistând motive plauzibile pentru privarea, în continuare, de libertate a inculpatului. Astfel, arată că dacă la începutul procesului penal au existat elemente că acesta poate fi protejat prin izolarea inculpatului, cu consecința întreruperii activității infracționale, la acest moment, după lămurirea cauzei la urmărirea penală și sesizarea instanței cu rechizitoriu, pentru privarea de libertate a inculpatului, analiza superficială făcută de instanța de fond referitor la existența pericolului concret pentru ordinea publică nu este susținută de probe și nu rezultă din datele personale ale inculpatului sau din modalitatea de comitere a infracțiunii. Pe de altă parte, nu există dovezi că, în libertate, inculpatul ar împiedica buna desfășurare a cercetării judecătorești, perioada de 4 luni de arest preventiv a fost suficientă pentru ca inculpatul să înțeleagă consecințele săvârșirii unei fapte prevăzută de legea penală și circumstanțele sale personale oferă suficiente garanții că nu va reveni la activitatea infracțională și nu va comite alte infracțiuni, considerente pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, punerea în libertate a inculpatului, învederând că instanța de recurs are posibilitatea înlocuirii măsurii arestării preventive cu altă măsură de prevenție, cum este cea prevăzută de art. 145 Cod procedură penală, care, prin obligațiile impuse, asigură garanții suplimentare că inculpatul nu se va sustrage procesului penal.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, arătând că sunt, în continuare, îndeplinite cerințele prevăzute de art. 681, art. 136, art. 143 și art. 148 lit. f Cod procedură penală, având în vedere încadrarea juridică dată faptei penale și modalitatea concretă de săvârșire a acesteia.
Recurentul-inculpat, personal, arată că regretă săvârșirea infracțiunii, comisă pentru a-și asigura banii pentru consumul propriu de stupefiante, și se va prezenta la termenele de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului penal de față, reține că prin încheierea de ședință din data de 6 august 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală în dosarul nr-, s-a constatat, în temeiul art. 3002alin. 1 raportat la art. 160balin. 1 Cod procedură penală, legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, iar, în baza art. 3002alin. 1 raportat la art. 160balin. 3 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a acestuia.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a reținut, în esență, că măsura arestării preventive a inculpatului a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu au încetat și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. S-a arătat, astfel, că din materialul probator administrat în cauză, rezultă în continuare presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar natura și gravitatea faptelor, împrejurările și modalitatea în care se reține că au fost săvârșite, precum și circumstanțele personale ale inculpatului - sancționat administrativ în două rânduri pentru comiterea unor fapte prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, relevă pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar putea produce lăsarea acestuia în libertate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de netemeinicie, sub aspectul greșitei mențineri de către instanța de fond a măsurii arestării preventive.
S-a arătat în motivarea orală a recursului că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și nu ar influența buna desfășurare în continuare a procesului penal, raportat la datele ce caracterizează persoana recurentului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, iar după 4 luni de arest preventiv a înțeles consecințele nefaste ale faptelor sale.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Astfel, inculpatul a fost arestat preventiv la data de 21.05.2009, în temeiul dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. f) Cod procedură penală, în baza încheierii pronunțate de Tribunalul București - Secția I-a penală în dosarul nr- și, ulterior, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 316/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București, sub acuzația săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, și de participație improprie la trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 31 alin. 2 Cod penal raportat la art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal, constând în aceea că, în data de 9.05.2009, a vândut numitului cantitatea de 35,77 gr. cannabis cu suma de 1200 lei, la datele de 14.05.2009 și 16.05.2009, a vândut colaboratorului cu nume de cod " " cantitățile de 1,00 gr. și 7,13 gr. cannabis cu sumele de 100 lei și, respectiv, 500 lei, iar la data de 20.05.2009 a dat martorului cantitatea de 15,37 gr. cannabis pentru aoa scunde în momentul în care organele de poliție s-au prezentat la locuința sa pentru efectuarea unei percheziții domiciliare.
Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, Curtea constată, contrar susținerilor recurentului, că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, așa cum în mod întemeiat a apreciat și instanța de fond.
Astfel, materialul probator administrat în cauză justifică și în prezent presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile pentru care este cercetat, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 148 alin. 1 raportat la art. 143 și art. 681Cod procedură penală. În acest sens, Curtea apreciază că prezintă relevanță procesul - verbal de recunoaștere de pe fotografie a inculpatului de către numitul, procesele - verbale de consemnare a declarațiilor investigatorului sub acoperire și colaboratorului cu identitate protejată, procesele - verbale de percheziție corporală și domiciliară, procesul - verbal de prindere în flagrant, declarațiile inculpatului, declarațiile învinuitului, declarațiile martorului, precum și concluziile rapoartelor de constatare tehnico - științifică.
Totodată, Curtea constată că în cauză subzistă și cerințele prevăzute de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, pedeapsa stabilită de lege pentru infracțiunile ce formează obiectul cercetării penale fiind închisoarea mai mare de 4 ani și existând probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului, frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip particular de infracțiune și urmările nefaste pe care le produce asupra sănătății publice și siguranței persoanei, având în vedere predispoziția consumatorilor și traficanților de droguri de a comite infracțiuni, de cele mai multe ori în scopul obținerii sumelor de bani necesare procurării de droguri, puternica rezonanță socială negativă pe care activitățile ilicite legate de traficul de stupefiante o generează în rândul membrilor societății civile și împrejurarea că asemenea fapte se constituie tot mai frecvent în importante surse de venituri ilicite pentru autorii lor, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului - care are un nivel redus de școlarizare, nu are ocupație și loc de muncă, este consumator de droguri, iar, anterior i-au fost aplicate două sancțiuni cu caracter administrativ pentru comiterea faptelor prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 - demonstrează pericolul pentru ordinea publică prevăzut de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, avut în vedere la luarea măsurii preventive, pericol care subzistă și în prezent și determină menținerea stării de arest preventiv a inculpatului, existând suficiente date care justifică temerea rezonabilă că, pus în libertate, acesta ar relua activitatea infracțională în vederea obținerii mijloacelor materiale necesare întreținerii și procurării drogurilor pentru consum propriu.
Toate aceste împrejurări formează convingerea Curții că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat nu au încetat și nici s-au schimbat, în mod justificat instanța de fond făcând cu privire la acesta aplicarea art. 160 alin. 3 Cod procedură penală.
Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, motiv pentru care, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, îl va respinge ca atare.
Față de faptul că recurentul - inculpat este cel care se află în culpă procesuală, Curtea, în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data 6 august 2009 Tribunalului București - Secția a II-a penală, din Dosarul nr-.
Obligă pe recurentul - inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.08.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
-
Red.și dact.: jud.
- Secția a II-a penală:
2 ex./31.08.2009
Președinte:Liliana BădescuJudecători:Liliana Bădescu, Sofica Dumitrașcu, Ioana Alina
