Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1187/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR.7840/2/2009
1974/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1187/
Ședința publică din data de 19 august 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Liliana Bădescu
JUDECĂTOR 2: Sofica Dumitrașcu
JUDECĂTOR 3: Ioana Alina
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții-inculpați și împotriva Încheierii de ședință din data de 4 august 2009 Tribunalului Teleorman - Secția Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-inculpați și, personal, în stare de arest preventiv, asistați juridic de apărătorul substituent din oficiu I, din cadrul Baroului B, în baza delegației nr.026.104/17.VIII.2009 a apărătorului titular din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul din oficiu al recurenților-inculpați solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii de ședință și, pe fond, punerea în libertate a inculpaților, întrucât nu există indicii temeinice și probe că ar fi săvârșit infracțiunea de tâlhărie din data de 28.XI.2008 și nici probe că, în libertate, ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere și faptul că au un domiciliu stabil și se vor prezenta la termenele de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondate, a recursurilor, arătând că subzistă temeiurile de drept și de fapt de la momentul luării măsurii arestării preventive, fiind îndeplinite atât cerințele art.681Cod procedură penală, având în vedere procesul-verbal de cercetare la locul faptei, declarațiile testimoniale, planșa foto, procesul-verbal de recunoaștere a corpurilor delicte, cât și condițiile reglementate în art.148 lit.f Cod procedură penală, pericolul concret pentru ordinea publică rezultând din natura infracțiunii - tâlhărie în formă calificată -, din datele personale ale inculpaților, care au săvârșit infracțiunea în stare de recidivă.
Recurentul-inculpat, personal, arată că deși partea vătămată a declarat că ei sunt autorii, părinților și unor martori le-a spus că nu-i cunoaște pe autori, de asemenea, percheziția domiciliară a fost efectuată fără a exista o autorizație în acest sens, iar bricheta găsită cu această ocazie îi aparține fratelui său și nu victimei. Mai arată că se va prezenta la termenele de judecată.
Recurentul-inculpat, personal, solicită să fie judecat în stare de libertate.
CURTEA
Deliberând,constată că prin încheierea din 4 august 2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Penală (dosar nr-) s-a dispus, menținerea arestării preventive pentru inculpații și.
In motivarea încheierii,instanța de fond a reținut că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Impotriva încheierii au declarat recurs inculpații și care au solicitat punerea în libertate, întrucât nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Examinându-se încheierea atacată,prin prisma motivului invocat, cât și din oficiu,în conformitate cu disp.art.385/3 Cod procedură penală se constată că recursul nu este fondat.
In conformitate cu disp.art.3001și art.300/2Cod procedură penală când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea inculpatului de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea sa de libertate, prin încheiere motivată,menține arestarea preventivă.
In speță, recurenții inculpați au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.211 alin.1 și 2 lit.b și c și alin.21lit.a și b Cod penal, constând în aceea că la data de 28.11.2008 ora 2230inculpatul împreună cu fratele său l-au deposedat,prin imobilizare și pulverizare cu spray iritant-lacrimogen de suma de 400 lei și alte bunuri pe partea vătămată.
Temeiul luării măsurii arestării preventive l-au constituit disp.art.148 lit. Cod procedură penală și anume infracțiunea comisă este pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
In evaluarea acestui pericol trebuie să se aibă în vedere atât datele privind persoana inculpatului, cât și cele referitoare la infracțiunea de săvârșirea căreia este învinuit,respectiv pericolul social al acesteia,faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate,credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social.
Modul și împrejurările în care au fost comise faptele de care au fost învinuiți inculpații,gradul de pericol social concret al acesteia imprimă faptei un ridicat grad de pericol și implicit o periculozitate deosebită a recurenților inculpați care,dacă ar fi puși în libertate, ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Față de cele ce preced și având în vedere că temeiurile ce au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpaților,recursul declarat de aceștia se privește ca nefondat și se va respinge ca atare,în temeiul disp.art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
In baza art.192 alin.2 Cod procedură penală,recurenții vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpații și împotriva încheierii de ședință din 4 august 2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Penală,în dosarul nr-.
Obligă pe recurenții inculpați la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat,din care câte 100 lei onorariu avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 19 august 2009.
PRESEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
GREFIER
Red.BL
Dact.IE/ 2ex./7.09.2009
________________
Președinte:Liliana BădescuJudecători:Liliana Bădescu, Sofica Dumitrașcu, Ioana Alina