Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1208/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

(1899/2009)

DECIZIA PENALĂ NR. 1208/

Ședința publică de la data de 12 august 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Silvia Cerbu

JUDECĂTOR 2: Florică Duță

JUDECĂTOR 3: Dumitru Mirancea

GREFIER - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror .

Pe rol soluționarea recursului formulat de inculpatul, împotriva încheierii de ședință din data de 21 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde: recurentul inculpat în stare de arest și asistat din oficiu de avocat în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care;

Întrebat fiind, recurentul inculpat arată că este de acord cu asistența juridică din oficiu și înțelege să își mențină recursul declarat în cauză.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea constatând că nu sunt cereri prealabile, apreciază recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor.

Apărătorul recurentului inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând în fond, lăsarea în libertate a recurentului inculpat, apreciind că, în prezent, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă, iar lăsarea în libertate a acestuia nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Totodată solicită a se avea în vedere atitudinea sinceră pe parcursul cercetării penale, precum și lipsa antecedentelor penale.

Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului inculpatului, ca fiind nefondat. Apreciază că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică, reliefat de cantitatea mare de droguri de mare risc traficată și de împrejurarea rezultată din referatul de evaluare că a manifestat o conduită infracțională timpurie, abandon școlar, toate aceste aspecte relevând pe deplin că există riscul ca liber fiind să comită noi infracțiuni.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat, solicită judecarea sa în stare de libertate.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului penal de față constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 21 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală, în dosarul nr-, în baza art.300/2 raportat la art.160/b alin.3 Cod procedură penală și art.148 lit.f Cod procedură penală s-a constat legală și temeinică măsura arestării preventive și a fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev.de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000.

Tribunalul a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică, pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului a rezultat din modalitatea și circumstanțele reale ale comiterii infracțiunii, din natura acesteia, din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, precum și din recrudescența faptelor de acest gen. Totodată, deși nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine procesuală sinceră, s-a reținut starea de minorat a inculpatului și, pe cale de consecință impactul pe care săvârșirea unei fapte de natură penală, de genul aceleia pentru care este cercetat, îl are asupra persoanei sale și asupra comportamentului în societate.

Totodată, a constatat că temeiurile care au determinat arestarea inițială nu s-au schimbat, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea acesteia și punerea în libertate.

Curtea, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, potrivit art.3856alin.3 Cod procedură penală, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Conform art.3002Cod procedură penală, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art.160 din același cod.

Potrivit dispozițiilor art.160 alin.1 Cod procedură penală, instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Totodată, conform art.160 alin.3 Cod procedură penală atunci când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate dispune menținerea arestării preventive.

Analizând conținutul actelor dosarului, Curtea constată că probatoriul administrat până în prezent, conferă indicii temeinice că inculpatul a comis infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.

În sarcina inculpatului s-a reținut, prin actul de sesizare a instanței, săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev.de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, în fapt reținându-se că la data de 26.03.2009, în jurul orei 11.30, inculpatul a fost depistat de lucrătorii de poliție din cadrul Direcției Generale a Jandarmeriei Municipiului B, pe str.M, la intersecția cu str. -, sector 1, deținând asupra sa 70 doze ce conțineau cantitatea de 6,28 grame heroină.

Prin încheierea de la 27.03.2009 Tribunalul București, Secția I penală, a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile, reținându-se ca sunt îndeplinite condițiile art 143 și art 148 lit. f p Cod Penal(mandat de arestare preventivă nr.64/UP/ din 27.03.2009)

rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată rezultă din probatoriul administrat până în prezent și anume: rapoartele de constatare tehnico - științifică întocmite în cauză, procesele - verbale de constare a infracțiunii flagrante, procesele - verbale de percheziție domiciliară, precum și declarațiile inculpatului.

Prin urmare, Curtea apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.143 raportat la art.681Cod procedură penală.

De asemenea, probatoriul administrat în cauză ulterior luării măsurii arestării preventive a inculpatului nu a fost de natură a infirma concluzia inițială, aceea a întrunirii condițiilor prevăzute de art. 143 rap. la art. 681din Codul d e procedură penală.

În concluzie, Curtea constată că susținerile inculpatului în sensul că, în cauză, nu sunt probe și indicii temeinice, motiv pentru care s-ar impune punerea sa în libertate sunt total neîntemeiate.

Totodată, Curtea constată că temeiurile care au determinat arestarea se mențin și impun, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Astfel, temeiul prevăzut de art.148 lit.f Cod procedură penală reținut de instanță cu prilejul luării măsurii arestării preventive, se menține și în prezent respectiv sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții impuse de textul menționat.

Așa cum rezultă din actele dosarului, inculpatul a fost arestat preventiv și trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000 pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.

În ceea ce privește existența unor probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, Curtea apreciază că și această condiție este realizată, fiind dedusă atât din gravitatea concretă a faptei comise cât și din circumstanțele ce țin de persoana acestuia.

Or, gravitatea concretă a infracțiunii de trafic de droguri de mare risc rezultă din modalitățile și împrejurările comiterii acestei fapte, astfel cum aceasta a fost descrisă în rechizitoriu și sunt relevate de probatoriul administrat. Astfel, activitatea infracțională desfășurată de inculpat, creează temerea că lăsarea în libertate ar putea conduce la reluarea activității infracționale în contextul în care aceasta reprezenta singura sursă de venituri.

Datele ce țin de persoana inculpatului și anume, lipsa antecedentelor penale și atitudinea procesuală de recunoaștere a faptei, prin raportare la gravitatea infracțiunii comise, sunt insuficiente pentru a convinge instanța că lăsarea în libertate nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Pe de altă parte, nu sunt de neglijat nici sentimentul de insecuritate generat în societate de prezența, în stare de libertate, a inculpatului care prin activitatea sa infracțională a pus în pericol sănătatea persoanelor și nici recrudescența acestui gen de infracțiuni în ultimii ani.

Față de considerentele anterior expuse, Curtea constată că temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive subzistă și justifică, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Prin urmare, apreciind ca neîntemeiate criticile formulate de către inculpat, și constatând totodată că în raport de stadiul procesual se impune menținerea acestuia în stare de arest, Curtea va respinge recursul ca nefondat, soluție în raport cu care, în baza art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 21.07.2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală, în dosarul nr-.

Obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care onorariu avocat oficiu în sumă de 100 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 august 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.SC/12.08.2009

Dact. 2 ex./12.08.2009

Președinte:Silvia Cerbu
Judecători:Silvia Cerbu, Florică Duță, Dumitru Mirancea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1208/2009. Curtea de Apel Bucuresti