Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1254/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(2004/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 1254/
Ședința publică de la data de 20 august 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Niculina Alexandru
JUDECĂTOR 2: Iuliana Ciolcă
JUDECĂTOR 3: Luciana Mera
GREFIER - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursului formulat de inculpata împotriva încheierii de ședință din data de 5 august 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde: recurenta inculpată în stare de arest și asistată din oficiu de avocat în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică. A fost prezent traducătorul de limba bulgară domnul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Întrebată fiind, recurenta inculpată arată că este de acord cu asistența juridică din oficiu, își menține recursul precum și declarațiile date și nu mai are nimic de adăugat.
Curtea, constatând că nu sunt cereri prealabile, apreciază recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor.
Apărătorul recurentei inculpate solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând în fond, lăsarea în libertate a acesteia.
Astfel, apreciază că, în prezent, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă, iar liberă fiind nu ar prezenta un pericol social pentru ordinea publică, inculpata se va prezenta la termenele de judecată și nu ar impieta buna desfășurare a procesului penal. Din analiza probelor aflate la dosar nu există date din care să rezulte că inculpata ar săvârși noi infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, acesta a recunoscut și regretat sincer comiterea faptelor, nu este cunoscută cu antecedente penale, se află în arest preventiv din data de 25.11.2008, este foarte grav bolnavă, la dosar existând acte medicale în acest sens, are în întreținere 4 copii minori.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului inculpatei ca fiind nefondat și menținerea încheierii atacate, fiind legală și temeinică.
Apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatei se mențin, respectiv probele administrate până la acest moment fac dovada presupunerii rezonabile că a săvârșit fapta pentru care a fost trimisă în judecată. Totodată, sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f pr. pen. lăsarea sa în libertate prezentând pericol concret pentru ordinea publică în condițiile în care este cercetată pentru săvârșirea a două infracțiuni grave, respectiv trafic ilicit internațional de droguri de mare risc în formă continuată.
Având ultimul cuvânt, recurenta inculpată personal și asistată de translator, solicită judecarea sa în stare de libertate, precizând că nu știa că este vorba despre droguri.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din 5.06.2007, pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală în dosarul nr-, în baza art.3002și art.160 pr. pen. s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatei, instanța apreciind că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri.
Împotriva încheierii de mai sus a declarat recurs inculpata, criticând-o pentru netemeinicie, pe motiv că nu se mai impune privarea sa de libertate, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică, nu este cunoscută cu antecedente penale, se află în arest preventiv din data de 25.11.2008, este foarte grav bolnavă, la dosar existând acte medicale în acest sens, are în întreținere 4 copii minori.
Examinând încheierea recurată, față de motivele invocate și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.141 cu referire la art.3856alin.3 pr. pen. Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art 2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2. pen. și art. 3 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/200 cu aplicarea art. 41 alin. 2. pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. a pen. reținându-se în sarcina acesteia că în datele de 30.10.2008 și 25.11.2008 a introdus pe teritoriul României, prin Punctul de control al Frontierei G, a transportat, deținut fără drept în vederea vânzării, a participat la operațiuni de vânzare și a intermediat vânzarea a două cantități de circa un kilogram de heroină fiecare (în total circa două kilograme), predând aceste droguri de mare risc pe raza municipiului B, numitului și altor membri ai aceleiași rețele internaționale de narcotraficanți. Cea de-a doua cantitate de heroină fost descoperită în data de 25.11.2008 asupra inculpatei, ascunsă în lenjeria intimă, după ce se întâlnise din nou cu, în timp ce se afla cu acesta într-un autoturism pe Calea din
Inculpata a fost arestată preventiv prin încheierea din 26.11.2008, dată de Tribunalul București Secția a II-a Penală, reținându-se incidența art.148 lit.f pr. pen.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că în cauză există probe din care rezultă că inculpata a săvârșit faptele pentru care este trimisă în judecată, relevante în acest sens fiind procesul verbal de supraveghere și prindere în flagrant, rapoartele de constatare tehnico-științifică, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate.
Pe de altă parte, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpata este cercetată este închisoarea mai mare de 4 ani, iar față de dispozițiile art.136 pr. pen. ținând cont de natura și gravitatea infracțiunii evidențiată de caracterul organizat al acesteia, numărul actelor materiale și cantitatea considerabilă de droguri, se apreciază că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică, circumstanțele favorabile invocate de recurentă neputând determina o altă concluzie.
Recursul nu poate fi admis nici pe considerentul că durata arestării a depășit o limită rezonabilă, căci inculpata este cercetată pentru fapte grave și este lipsită de libertate de circa 9 luni, perioadă în care a fost finalizată urmărirea penală și a fost sesizată instanța de judecată, cauza aflându-se în cursul cercetării judecătorești, prezentând o complexitate deosebită datorită numărului mare al inculpaților (în număr de 7).
Cât privește starea de sănătate a inculpatei, se constată că potrivit art.1391pr. pen. în cazul în care aceasta nu poate fi tratată în rețeaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, poate beneficia de tratament medical sub pază.
Față de cele reținute, se constată că temeiurile care au determinat arestarea inițială se mențin, fiind îndeplinite condițiile prev. de art.160 alin.3 Cod pr.pen. cu referire la art.148 lit. raportat la art.143 pr. pen.
În consecință, constatând că încheierea primei instanțe este legală și temeinică, conform art.38515pct.1 lit.b pr. pen. Curtea va respinge recursul ca nefondat, iar conform art.192 al.2 Cod pr.pen. va obliga recurenta la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Conform art.189 cu referire la art.191 alin.1 pr. pen. onorariul interpretului de limba bulgară cuvenit pentru 4 ore se avansează din fondul Ministerului Justiției și nu se include în cheltuielile judiciare la care este obligat recurentul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 05.08.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul interpretului de limba bulgară cuvenit pentru 4 ore se avansează din fondul Ministerului Justiției și nu se include în cheltuielile judiciare la care este obligat recurentul.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.08.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. /2 ex./18.09.2009
Președinte:Niculina AlexandruJudecători:Niculina Alexandru, Iuliana Ciolcă, Luciana Mera