Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 162/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 162/
Ședința publică din 05 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru Diaconu
JUDECĂTOR 2: Corina Voicu
JUDECĂTOR 3: Elena Minodora
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin procuror .
S-a luat în examinare recursul formulat de recurentul - inculpat, aflat în Penitenciarul Colibași împotriva încheierii din 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul penal nr-.
Ședința a fost înregistrată conform art.304 al.1 Cod procedură penală.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-inculpat în stare de arest asistat de avocat ales, în baza delegației de la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, potrivit disp. art.172 al.7 Cod procedură penală apărătorul a luat legătura cu recurentul.
Apărătorul recurentului și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, precizează că nu au cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, pentru recurentul-inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și revocarea măsurii arestului preventiv, urmând a fi înlocuită această măsură. Arată că nu se mai impune menținerea stării de arest a inculpatului și solicită judecarea acestuia în stare de libertate având în vedere că din rechizitoriu nu rezultă în mod concret faptele reținute în sarcina inculpatului și implicit care este pericolul social pentru ordinea publică. Din declarațiile martorilor audiați de instanță rezultă că nici unul nu îl cunoaște pe inculpat. De asemenea nu s-a făcut dovada că acesta s-a sustras de la urmărirea penală atâta timp cât, din luna aprilie 2004, când a fost audiat de către organele de urmărire penală și până în anul 2007 nu a mai fost căutat de acestea. În acest sens nu există dovezi că a fost citat sau că s-au făcut demersuri pentru găsirea inculpatului. Pentru toate aceste motive, solicită revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului și judecarea acestuia în stare de libertate, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului declarat. Împotriva dispoziției prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării, care nu este supusă recursului, acesta este inadmisibil. Consideră că încheierea recurată este legală și temeinică, deoarece luarea măsurii s-a întemeiat pe disp. art.148 lit.a) și h)- lit.f) în prezent. Pedeapsa este mai mare de 4 ani și s-a avut în vedere natura infracțiunii, precum și pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului. Este adevărat că procurorul nu a dispus citarea la domiciliul inculpatului mai des, dar inculpatul știa că era căutat. În opinia sa, încheierea prin care s-a constatat legalitatea arestării este temeinică. Pe fond solicită respingerea recursului ca nefondat.
Avocat, în replică, menționează că prin respingerea ca inadmisibil a recursului, s-ar încălca art.6 paragraful III din Constituția României.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a recursului.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin încheierea din 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, s-a respins cererea formulată de inculpatul, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. S-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, fiul lui G și, născut la data de 11.07.1980, în C, județul A, domiciliat în C, str. -, -. D,. 15, județul A, CNP -, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr 8 S/P/2006 al DIICOT-Serviciul Teritorial Pitești, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, art. 290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod, art.215 alin.1,2,5 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, art.10 din Legea nr.87/1994, în condițiile art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art. 13 Cod penal, în condițiile art.33 lit.a Cod penal.
În actul de sesizare a instanței, s-a reținut, în fapt, că inculpatul a aderat la un grup infracțional organizat de inculpatul, a produs documente de contabilitate primară false în perioada octombrie 2004-octombrie 2005, cu ajutorul cărora a indus în eroare organele DGFP A, înșelând statul cu suma totală de 1.586.624 lei RON reprezentând TVA încasat ilegal.
Pentru aceiași perioadă, inculpatul a întocmit necorespunzător documente primare, acceptând totodată astfel de documente contabile în scopul împiedicării verificării financiar-contabile, diminuând veniturile și sursele impozabile.
Prin încheierea nr.63/CC/13.06.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Argeș, s-a dispus arestarea preventivă doar a inculpatului, pentru 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă, iar la data de 18.07.2008, s-a dispus de către Tribunalul Argeș punerea în executare a acestui mandat ce a putut fi asigurată prin emiterea unui mandat european de arestare, la un interval de aproximativ 1 an de la arestarea lui în lipsă.
Măsura arestării preventive a fost întemeiată pe dispozițiile art.148 lit.a și f Cod pr.penală, respectiv pe faptul că inculpatul este cercetat pentru comiterea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, iar acesta s-a sustras de la urmărirea penală și judecată.
Tribunalul, procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului, conform disp. art.3002Cod pr. penală rap. la art.160 Cod pr. penală, reținut că, potrivit art.160 alin.1 Cod pr. penală, în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar în alin.3 din același text, se arată că, în cazul în care se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii impun în continuare privarea de libertate, ori că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune menținerea arestării preventive.
Deși inculpatul a susținut că s-au schimbat temeiurile care au determinat arestarea preventivă, instanța a reținut că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului prin încheierea de ședință din 13.06.2007.
Astfel, instanța de fond a apreciat că sunt întrunite condițiile prev. de art.143 Cod pr.penală, existând suficiente indicii temeinice în accepțiunea dată de lege acestei noțiuni (art.68/1 Cod pr.penală), că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat, aceasta rezultând din mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale și al judecății, din declarațiile numeroșilor martori audiați, din declarațiile învinuiților, procesele-verbale ale A, nota unilaterală a Gărzii Financiare-comisariatul Regional A, cec-urile în alb emise de, expertizele grafice, constatarea tehnico-științifică nr.2080/2006, listinguri operatori telefonici și operatori de transport, documentele bancare ale tuturor unităților de profil implicate, documentele tuturor societăților comerciale implicate.
De asemenea, s-a constatat că își au în continuare aplicabilitate în speța de față disp art.148 lit. f Cod pr.penală, inculpatul fiind cercetat pentru comiterea unor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Starea de pericol concret pentru ordinea publică a fost demonstrată de gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, de rezonanța socială pe care o generează în prezent săvârșirea unor astfel de fapte ceea ce implică cu necesitate, în opinia primei instanțe, o reacție promptă și eficientă a organelor judiciare, inclusiv prin menținerea în stare de arest a inculpatului.
Este adevărat că numai gravitatea faptei presupus a fi comisă nu poate fi socotită, în sine, ca prezentând pericol pentru ordinea publică, dar nici nu poate fi ignorat faptul că inculpatul s-a sustras urmăririi penale și judecății, deși cunoștea că a dobândit calitatea de învinuit într-o cauză penală, a fost audiat în data de 24.06.2005, în prezența avocatului său ales, după ce îi fuseseră aduse la cunoștință faptele pentru care era cercetat, încadrarea juridică a acestora, după cum rezultă din procesul-verbal încheiat în acest sens la data de 26.04.2005, semnat de și avocatul său.
Tribunalul a apreciat că o astfel de atitudine poate fi manifestată și în faza de cercetare judecătorească, impunându-se, astfel, și față de disp art. 136 Cod pr.penală, menținerea măsurii arestării preventive.
Împrejurarea singulară a cercetării în stare de libertate a altor inculpați din prezenta cauză, nu este suficientă pentru a se concluziona în sensul schimbării temeiurilor ce au legitimat arestarea preventivă a inculpatului și nu justifică revocarea acestei măsuri.
Pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul a constatat că nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 139 Cod pr.penală, neschimbându-se temeiurile care au determinat arestarea preventivă, și a respins cererea formulată de inculpat privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, menținând starea de arest a inculpatului.
Impotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea încheierii și revocarea arestării preventive sau înlocuirea acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu, deoarece nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii. In acest sens, s-a invocat faptul că din rechizitoriu nu rezultă în mod concret faptele reținute în sarcina inculpatului și, implicit, nu se poate aprecia asupra existenței pericolului concret pentru ordinea publică, iar în cursul cercetării judecătorești, martorii audiați de instanță au spus că nu-l cunosc pe inculpat.
In ce privește temeiul arestării vizând sustragerea inculpatului de la urmărire penală și judecată, se susține că, în realitate, inculpatul nu s-a sustras, având în vedere că a avut reprezentarea că nu mai este necesară prezența lui, câtă vreme din luna aprilie 2004, când a fost audiat de către organele de poliție și până în anul 2007, când s-a dispus măsura, el nu a mai fost căutat, plecând la muncă în străinătate.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art.385/6 alin.3 Cod pr.penală, curtea constată că acesta este nefondat.
Astfel, deși se susține că din rechizitoriu nu ar rezulta faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, curtea reține că inculpatul, atât prin rechizitoriul nr.16D/P/2004 cât și prin cel menționat de tribunal a fost trimis în judecată pentru infracțiunile enumerate de instanța de fond, toate cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, detaliindu-se situația de fapt pentru fiecare, în funcție de data săvârșirii faptei.
In sensul că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, ca și infracțiunile de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, de evaziune fiscală, în legătură cu ele fiind infracțiunea de aderare la un grup criminal organizat și de spălare de bani, există probe administrate în cursul urmăririi penale, respectiv înscrisuri, constatări tehnico științifice, declarații de martori și declarațiile coinculpaților care conduc la presupunerea rezonabilă, că inculpatul ar fi săvârșit faptele pentru care a fost arestat.
De exemplu, coinculpatul, în declarația din 16 decembrie 2008, recunoscut implicarea sa și a recurentului inculpat în activitatea infracțională, arătând că au achiziționat împreună marfă de calitate inferioară, scutită de taxe și accize și au revândut-o apoi ca marfă de calitate superioară însușindu-și taxele și accizele corespunzătoare, au completat avize de expediție, facturi, chitanțe, ordine de plată și foi de vărsământ care cuprindeau date nereale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
Din cei 43 de martori indicați de către procuror în citativul rechizitoriului, în cauză au fost audiați doar 5, astfel încât împrejurarea că aceștia nu s-au exprimat în mod concret în sensul că ar fi cunoscut pe inculpatul-recurent, nu poate conduce la concluzia că nu mai există indicii privind săvârșirea faptei și, implicit, nici un temei al arestării.
Arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă în mod legal, iar temeiurile acesteia se mențin, dat fiind faptul că inculpatul, deși cunoștea că este cercetat într-o cauză penală, a părăsit teritoriul României, fără a înștiința în prealabil organele de cercetare. Și în cursul judecății, inculpatul nu s-a prezentat la judecată și nici nu a adus la cunoștință o adresă din străinătate la care să poată fi contactat, deși a fost citat la toate termenele de judecată, care au fost cunoscute de către familia sa, prezentarea acestuia fiind posibilă numai după punerea în executare a unui mandat european de arestare preventivă.
Inculpatul mai era cercetat și în altă cauză penală cu conținut asemănător, a fost anterior condamnat, iar în declarațiile date în cursul urmăririi penale i s-au adus la cunoștință drepturile și obligațiile procesuale, astfel încât nu se poate reține că ar fi avut o reprezentare subiectivă greșită despre consecințele plecării lui din țară în cursul anchetei penale. Nu plecarea din țară i se reproșează inculpatului, ci faptul că acesta nu a înțeles să anunțe această plecare și nu a înțeles să indice o adresă sau un număr de telefon la care să poată fi contactat, deși cunoștea de la familia sa că este căutat, atitudine care este asimilată încercării de sustragere de la urmărire penală și judecată.
Curtea consideră că, față de multitudinea actelor materiale ce se presupune a fi fost săvârșite de către inculpat, de cuantumul mare al prejudiciului, de modalitatea săvârșirii faptelor, de starea de recidivă a inculpatului și de împrejurarea că acesta mai este cercetat în legătură și cu alte infracțiuni, în mod corect tribunalul a reținut că există suficiente date și în sensul că inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică, temei al menținerii arestării prevăzut de art.148 lit.f Cod pr.penală
Reținând că temeiul prevăzut de art.148 lit.a a fost corect invocat la luarea măsurii și că în continuare există pericolul ca inculpatul, în lipsa unei garanții reale, să se sustragă de la judecată, curtea constată că de la data încarcerării acestuia - 18 iulie 2008, nu s-a depășit o durată rezonabilă a arestării, dată fiind complexitatea cauzei și timpul în care se administrează probatoriul specific pentru infracțiunile economice. În consecință nu se regăsește nici un caz de casare a încheierii recurate.
Dispozițiile prin care se respinge cererea de revocare sau de înlocuire a măsurii arestării nu sunt, într-adevăr, atacabile cu recurs, date fiind prevederile art.141 alin.1 teza finală Cod pr.penală, care prevăd expres că acestea nu sunt supuse niciunei căi de atac. Sub acest aspect recursul este inadmisibil. Textul menționat a fost supus unor controale de constituționalitate în mod constant, dar de fiecare dată Curtea Constituțională a constatat că nu există nicio contradicție între acesta și legea fundamentală sau Convenția Europeană privind Drepturile Omului și Libertățile Fundamentale.
procesual care evită tergiversarea judecății prin formularea de recursuri repetate împotriva dispozițiilor de respingere a cererilor multiple de revocare sau înlocuire (care presupun un circuit continuu al dosarului de la o instanță la alta) constă în faptul că, la orice moment la care se soluționează un recurs împotriva încheierilor prin care se menține arestarea preventivă, se poate analiza și necesitatea înlocuirii arestării cu o măsură mai blândă.
În speță însă, față de temeiul arestării, de persistența pericolului sustragerii, de multitudinea infracțiunilor presupus a fi săvârșite de inculpat și de prejudiciul important, ținând seama și de persistența inculpatului în comportamentele antisociale, nu se impune înlocuirea arestării cu o altă măsură preventivă.
Pentru toate aceste considerente, curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, în baza disp.art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, iar în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-inculpat, fiul lui G și, născut la data de 11 iulie 1980, în C, județul A, domiciliat în C, str. -, -. D,. 15, județul A, CNP -, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din 24 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, cu privire la menținerea arestării preventive și ca inadmisibil cu privire la cererea de înlocuire a acestei măsuri.
Obligă pe recurentul-inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red./Tehnored.
ex.2/25 martie 2009
Jud.fond
Președinte:Dumitru DiaconuJudecători:Dumitru Diaconu, Corina Voicu, Elena Minodora
