Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 161/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 161/
Ședința publică din 05 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru Diaconu
JUDECĂTOR 2: Corina Voicu
JUDECĂTOR 3: Elena Minodora
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin procuror.
S-a luat în examinare, recursul formulat de recurentul-inculpat, împotriva încheierii din 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Ședința a fost înregistrată conform dispozițiilor art.304 al.1 Cod procedură penală.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-inculpat asistat de avocat din oficiu, în substituire pentru avocat, desemnată conform delegației nr.926/2009 emisă de Baroul Argeș.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, potrivit art.172 al.7 Cod procedură penală, apărătorul desemnat din oficiu s-a consultat cu recurentul.
Avocat și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, precizează că nu mai au cereri prealabile de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere precizările părților, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, pentru recurentul-inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestării. Menționează că nu există temeiuri noi, care să justifice menținerea măsurii arestării, iar măsura arestului preventiv este o măsură excepțională. De asemenea în cauza de față termenul rezonabil al arestării preventive a fost depășit de mult, inculpatul fiind arestat de peste 2 ani. Arată că inculpatul nu ar influența părțile vătămate și martorii, solicitând judecarea în stare de libertate.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului formulat de inculpatul, ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii recurate, iar pe fond respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării cu aceea de a nu părăsi țara sau localitatea.
Inculpatul, având ultimul cuvânt arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al recursului.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin încheierea din 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, printre altele, s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, formulată de inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 04.02.1985 în municipiul B, CNP - și s-a menținut starea de arest a acestuia.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a constatat că inculpatul și inculpații și au fost cercetați și trimiși în judecată prin rechizitoriul nr.2D/P/2007 al DIICOT - Biroul Teritorial Argeș, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.12 al.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001, cu aplic. art.41 al.2 Cod penal, primiii doi fiind recidiviști.
În fapt, în actul de cauzare se reține că la data de 09.01.2007, împreună cu mai multe persoane, inculpații au răpit-o pe partea vătămată - de lângă sediul CNCD Pitești, din zona Podul, iar în zilele următoare, unul dintre răpitori, i-a solicitat martorei - suma de 1000 de euro pentru eliberarea părții vătămate. De asemenea, în ziua de 12.01.2007, cu ocazia unei percheziții domiciliare la locuința inculpatului, organele de urmărire penală au găsit-o pe partea vătămată, de 14 ani, care a declarat că a fost obligată de acesta să practice prostituția în folosul său.
S-a mai reținut, că la data de 18.01.2007, inculpatul, împreună cu învinuitul, în Târgoviște, au răpit-o pe partea vătămată, pe care au dus-o la B și au obligat-o să se prostitueze în folosul lor.
Prin încheierea nr.3/CC/13.01.2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților și.
Prin încheierea nr.2/CC/12.01.2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului. S-a reținut drept temei al arestării preventive a inculpaților, că aceștia sunt cercetați pentru comiterea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Procedând la acest termen de judecată la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive conform art 3002Cod procedură penală raportat la art. 160 Cod procedură penală, instanța a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inculpaților subzistă și impun în continuare privarea de libertate.
Astfel, s-a apreciat că este îndeplinită condiția prev. de art. 143 Cod pr.penală, existând indicii temeinice care conduc la presupunerea că inculpații au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, acestea rezultând din declarațiile martorilor și ale părților vătămate.
De asemenea, tribunalul a constatat că sunt incidente disp. art. 148 lit. f Cod pr.penală, existând indicii temeinice în sensul că inculpații au săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând date certe în sensul că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Acest pericol concret pentru ordinea publică, în sensul legii penale, nu are înțelesul unui pericol iminent constând în posibilitatea continuării activității infracționale, ci trebuie înțeles ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri, reacție ce ar putea produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte periculoase organele de stat nu acționează eficient.
Prin deosebita lor gravitate și prin reacția publicului față de săvârșirea lor, anumite infracțiuni ca cele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, pot provoca o anumită tulburare socială de natură a justifica detenția provizorie, chiar dacă a trecut mai mult timp de la începerea cercetărilor în cauză.
Cu privire la durata rezonabilă a detenției, CEDO a subliniat în jurisprudența sa că aprecierea limitelor rezonabile ale detenției trebuie să se facă raportat, între altele, la circumstanțele fiecărui caz în parte. Tribunalul a apreciat că dosarul aflat pe rol este foarte complex, avându-se în vedere numărul mare de acte materiale, părți și martori implicați în acest caz.
S-a subliniat de către CEDO că, dacă un acuzat-deținut are dreptul la tratarea cu prioritate a cauzei sale, cu celeritate deosebită această situație nu trebuie să stânjenească în niciun fel eforturile magistraților de a face deplină lumină în cauza respectivă. După cum se observă, în cauza de față urmează a mai fi audiați patru martori apărând evident că pentru aflarea adevărului este absolut necesară continuarea cercetării judecătorești și audierea martorilor în ședință publică, în mod nemijlocit, oral și contradictoriu.
Chiar dacă administrarea acestor probe necesare stabilirii adevărului presupune o prelungire în timp a procesului, aceasta nu implică în mod direct punerea în libertate a inculpaților, avându-se în vedere că, așa cum am arătat mai sus, subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă.
Conform disp art.139 alin.2 Cod pr.penală, revocarea se dispune când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menținerea arestării preventive. Dispozițiile legale mai sus citate nu își găsesc aplicarea în speța de față, deoarece, nu se pune problema nelegalității luării măsurii arestării preventive față de inculpați și, după s-a arătat mai sus, subzistă temeiul prevăzut de art 148 lit f Cod pr.penală, care a determinat luarea măsurii.
S-a constatat, de asemenea, că și cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sunt nefondate, întrucât nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive (cel prevăzut de art 148 lit f Cod pr.penală) tribunalul apreciind că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție.
La trimiterea în judecată inculpatului s-a reținut starea de recidivă postcondamnatorie, așa încât aceste fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea inculpaților impresia că pot persista în sfidarea legii, chiar dacă anterior au mai fost condamnați.
În consecință, în baza art. 3002Cod pr.penală, rap. la art. 160 Cod pr.penală, s-a menținut măsura arestării preventive luată față de cei trei inculpați.
Impotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea încheierii și admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive sau înlăturarea dispoziției privind menținerea arestării preventive, cu consecința înlocuirii cu o măsură mai blândă, deoarece s- împlinit termenul rezonabil al arestării preventive, în condițiile în care inculpatul este arestat de mai mult de 2 ani și nu sunt temeiuri noi care să justifice menținerea arestării, neexistând nici o dată în sensul că inculpatul ar influența părțile vătămate sau martorii.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, curtea, în complet majoritar, constată că acesta este nefondat și urmează a-l respinge. Curtea consideră că, în conformitate cu art.141 alin.1 teza finală Cod pr.penală, care prevede că încheierea prin care prima instanță respinge cererea de revocare sau înlocuire a măsurii preventive nu este supusă nici unei căi de atac, recursul privind dispoziția din încheiere prin care s-a respins cererea de înlocuire a arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara ar fi inadmisibil, dacă ar privi doar această dispoziție.
Cum prin recurs s-au criticat atât respingerea cererii de înlocuire cât și menținerea stării de arest a inculpatului, curtea va respinge recursul ca nefondat, examinând apărările recurentului-inculpat față de dispoziția de menținere a stării de arest, în cele ce urmează:
Față de prima apărare a inculpatului, în sensul că s-ar împlinit termenul rezonabil al arestării preventive, curtea constată că recurentul-inculpat a fost arestat, într-adevăr, la începutul anului 2007 și că până la acest moment au curs 2 ani de zile pe care inculpatul i-a petrecut în stare de arest preventiv.
Această perioadă de timp, care are o durată destul de mare, se apreciază, însă, în raport de complexitatea cauzei, care se stabilește în funcție de obiectul judecății, de numărul de persoane ce sunt chemate la judecată, de posibilitățile concrete de aducere a acestora în fața instanței, dar și în funcție de eventuala culpă a organelor judiciare sau a inculpaților în prelungirea procedurii.
In ce privește primele criterii, curtea constată că infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul sunt infracțiuni grave, prevăzute de art.12 alin.1 și 2 lit.a și art.13 din Legea nr.678/2001, în sarcina acestuia reținându-se că împreună cu ceilalți coinculpați a răpit și a transportat în scopul exploatării sexuale pe o parte vătămată majoră și că, în același scop, a găzduit pe partea vătămată în vârstă de 14 ani.
In ce privește prelungirea duratei procedurii din vina inculpaților arestați, curtea a examinat cererile formulate de către inculpatul-recurent și de către ceilalți inculpați în cauză. Se constată că la termenul din 8 martie 2007, judecata s-a amânat pentru lipsa de apărare a inculpatului, al cărui avocat ales nu s-a prezentat, la termenul din 10 aprilie 2007, judecata s-a amânat la cererea avocatului inculpatului de a studia dosarul în vederea pregătirii apărării, iar la termenul din 24 mai 2007 judecata s-a amânat pentru că inculpatul a înștiințat instanța că a renunțat la serviciile apărătorului ales și a solicitat avocat din oficiu.
La termenul din 14 iunie 2007, coinculpatul a insistat să se amâne cauza pentru a fi citate părțile vătămate cu mandat de aducere cu însoțitor, considerând necesară prezența lor la audierea inculpaților, cerere cu care a fost de acord și inculpatul-recurent. La termenul din 5 iulie 2007, s-a amânat judecata la cererea apărătorilor inculpatului, fiind și lipsă de procedură cu acesta. La termenul din 20 septembrie 2007, s-a amânat judecata la cererea coinculpatului, justificată de un certificat medical, cerere cu care a fost de acord recurentul.
La termenul din 9 octombrie 2007, s-a amânat judecata pentru imposibilitatea prezentării apărătorului recurentului. La termenul din 4 decembrie 2007, s-a amânat judecata la cererea apărătorului inculpatului care nu s-a putut prezenta la judecată, cerere la care nu s-a opus recurentul, iar la termenul din 15 ianuarie 2008, s-a procedat în același fel, datorită unei cereri a apărătorului inculpatului, cerere la care de asemenea recurentul nu s-a împotrivit, iar la termenul din 8 aprilie 2008, pentru imposibilitatea de prezentare a inculpatului.
In acest fel, abia la data de 6 mai 2008 se procedează la audierea inculpaților arestați și se dispune citarea martorilor. In continuare, cauza a fost amânată, în esență, pentru lipsa martorilor și a părților vătămate, însă și din pricina cererilor apărătorilor inculpaților, la data de 21 octombrie 2008.
Din cele expuse se observă, deci, că durata procedurii s-a prelungit în special datorită cererilor apărătorilor inculpaților din dosar, dar și datorită faptului că părțile vătămate nu au putut fi aduse la judecată sau înștiințate în mod legal despre cursul procesului. Insă, tocmai pe situația financiară deficitară a părților vătămate, pe lipsa lor de siguranță în ce privește locuința sau persoanele din anturaj, s-au bazat inculpații atunci când au săvârșit faptele și, în consecință, negăsirea acestora la domiciliile legale era o situație previzibilă pentru inculpați.
Față de cele expuse, curtea apreciază că, deși s-a scurs o durată de 2 ani a arestării preventive, la care recurentul-inculpat și-a adus contribuția fie în mod activ, făcând cereri de amânare, fie pasiv, prin faptul că nu s-a opus la cererile formulate de ceilalți inculpați, nu s-a depășit o durată rezonabilă a arestării imputabilă organelor judiciare, singura sancționabilă.
Nu poate fi reținută nici cea de-a doua apărare a inculpatului ce viza inexistența unor temeiuri noi privind arestarea preventivă, curtea reținând că, în conformitate cu art.160/b alin.3 Cod pr.penală, este suficient a se aprecia că subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă și că ele sunt actuale chiar și după trecerea unui interval de timp, aspect care impune o analiză asupra persistenței pericolului pentru ordinea publică.
Cum faptele inculpatului sunt unele de mare rezonanță socială, respectiv răpirea unor persoane și ajutorul dat pentru ascunderea unei minore în vârstă de 14 ani, pe care nu o cunoștea, astfel încât să-i asigure cazarea în locuința sa, precum și faptul că una dintre părțile vătămate nu a fost încă audiată, curtea consideră că pericolul pentru ordinea publică este actual și impune în continuare menținerea arestării preventive.
In condițiile în care doar una dintre părțile vătămate se află într-un amplasament al Direcției pentru Protecția Copilului, iar celelalte nu beneficiază de o protecție efectivă, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o alta, neprivativă de libertate, nu ar fi nici în interesul instrucției penale și nu ar oferi nici suficiente garanții în sensul că inculpatul nu ar face presiuni asupra părților vătămate a căror vulnerabilitate este una foarte mare.
Pentru toate aceste considerente, curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, iar în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-inculpat, fiul lui G și, născut la data de 04 februarie 1985, în municipiul B, domiciliat în B,-,.2, CNP -, împotriva încheierii din 24 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul-inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red./Tehnored.
ex.2/25 martie 2009
Jud.fond
OPINIE SEPARATĂ:
În principiu, nu sunt de acord cu opinia majoritară bazându-mă pentru fundamentarea soluției mele pe principiul celerității procedurilor judiciare și pe garanția de ordin general, înscrisă în art.6 paragraf 1 al Convenției europene a drepturilor omului, respectiv aceea a "termenului rezonabil".
Sub acest aspect, instanța europeană a subliniat, în mod constant, că numai întârzierile imputabile autorităților judiciare competente pot să conducă la eventuala constatare a depășirii unui termen rezonabil în care trebuie să fie judecată orice cauză, depășire contrară dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În materie penală, art.6 paragraful 1, recunoaște oricărei persoane învinuite de săvârșirea unei infracțiuni, dreptul de a obține într-un termen rezonabil o decizie definitivă cu privire la temeinicia și legalitatea acuzației ce i se aduce.
Or, în speța de față, inculpatul se află în detenție de circa 2 ani, element ce impune a fi luat în considerație pentru a se determina dacă s-a statuat într-un "termen rezonabil" cu privire la temeinicia acuzației formulate împotriva lor.
Din lucrările dosarului, rezultă că inculpatul și inculpatul au fost arestați preventiv la data de 13.01.2007, iar inculpatul, la data de 12.01.2007 pe temeiul art.148 lit.f Cod procedură penală.
La o dată ulterioară, aceștia au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.12 al.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001, constând în aceea că au răpit mai multe părți vătămate, printre care una minoră, pe care le-au silit să se prostitueze în folosul lor.
Dacă inițial gravitatea acuzațiilor aduse inculpaților a putut justifica arestarea preventivă, după 2 ani de la luarea măsurii, menținerea inculpaților în stare de detenție, nu poate decât să contureze o durată excesivă a procedurii judiciare de față.
Printre criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale se numără și comportamentul acuzatului, dar în speță, acestuia nu i se poate reproșa faptul că nu a cooperat activ cu autoritățile judiciare și nici prelungirea procedurii de urmărire penală pentru că a voit să producă anumite probe de natură a-l disculpa sau pentru că a cerut efectuarea de investigații suplimentare pertinente ( inclusiv exercitarea unor căi de atac disponibile în legislația națională).
În speță, nu mai este îndeplinită nici cerința că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Apreciez că pericolul concret pentru ordinea publică s-a diminuat, întrucât inculpatul a fost arestat de aproximativ 2 ani, timp în care s-au administrat majoritatea probelor, astfel încât pericolul influențării în sens negativ a procesului este redus.
Întrucât temeiurile care au determinat luarea și menținerea arestării preventive s-au schimbat, respectiv lăsarea în libertate a inculpatului nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în sensul că o altă activitate infracțională nu mai poate desfășura față de durata arestării preventive, care a depășit un termen rezonabil, opinez pentru admiterea recursului declarat de inculpatul, a casării în parte a încheierii din 24.02.2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în sensul înlocuirii măsurii arestării preventive a recurentului-inculpat cu o altă măsură restrictivă de libertate, respectiv aceea a obligării acestuia de a nu părăsi localitatea sau țara, pentru considerente ce țin de depășirea termenului rezonabil al detenției preventive.
JUDECĂTOR,
Red.: /Tehn.
Președinte:Dumitru DiaconuJudecători:Dumitru Diaconu, Corina Voicu, Elena Minodora
