Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1698/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II A PENALĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR- (2652/2009)

DECIZIA PENALĂ NR.1698

Ședința publică din 20 noiembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Florică Duță

JUDECĂTOR 2: Leontina Cișmașiu

JUDECĂTOR 3: Petre Popescu

GREFIER - - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror .

Pe rol soluționarea recursului formulat de inculpata împotriva încheierii de ședință din data de 28 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția Ia P enală în dosarul nr-. La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurenta inculpată în stare de arest și asistată de avocat din oficiu în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009 emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul din oficiu al recurentei inculpatedepune la dosar un memoriu.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursului.

Apărătorul din oficiu al recurentei inculpate, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, respingerea propunerii parchetului de menținere a stării de arest. Consideră că nu se mai mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nici nu au apărut temeiuri noi care să justifice starea de arest inculpatei. Mai mult, Codul d e procedură penală prevede faptul că actele de urmărire penală pot fi efectuate și cu inculpata in stare de libertate, iar în referatul de propunere a prelungirii măsurii arestării preventive nu există suficiente date și indicii care să conducă la presupunerea rezonabilă că lăsarea în libertate a inculpatei ar reprezenta pericol social concret pentru ordinea publică, s-ar sustrage de la urmărirea penală sau ar influența bunul mers al procesului penal. Solicită a se avea în vedere și faptul că întreg probatoriul a fost administrat în cauză în fața instanței de fond. Totodată, solicită a se ține cont și de circumstanțele reale și personale ale inculpatei.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de inculpată, ca nefondat. Din punctul său de vedere, recursul e rămas fără obiect întrucât între timp Tribunalul Bucureștia pronunțat decizia penală nr.541/15 octombrie 2009 prin care a respins ca nefondat apelul declarat de inculpată și a menținut starea de arest preventiv a acesteia. Apreciază că subzistă pericolul concret pentru ordinea publică ca temei al arestării preventive, faptele comise, prin modalitatea de comitere, imprimă un pericol sporit.

Recurenta inculpată, în ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.

CURTEA

Cu privire la cauza penală de față constată următoarele:

Prin încheierea de ședință publică din data de 28.09.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr. 7164/2008 s-a dispus menținerea arestării preventive a inculpatei HG, motivând că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpata este cercetată penal, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate, prezintă pericol pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata criticând HG-o pentru netemeinicie, susținând că nu se mai impune menținerea arestării preventive, cauza penală se poate soluționa și fără privarea sa de libertate, invocând circumstanțele sale personale.

Verificând încheierea criticată pe baza materialului probator de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat.

În cursul urmăririi penale s-a luat măsura arestării preventive a inculpata în baza art.148 lit.f Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 - 209 alin. 2 Cod penal, art. 288 alin. 1 Cod penal; art. 25 raportat la art. 293 Cod penal și art. 26 raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, reținându-se în fapt că în luna aprilie 2007 profitând de încrederea părții vătămate, ia sustras cartea de identitate și actul de proprietate al apartamentului proprietatea acesteia, acte folosite la un notar public unde s-a încheiat procura autentificată sub nr. 961/12.04.2007 prin care o persoană de sex feminin care s-a prezentat în locul părții vătămate l-a împuternicit pe să îi vândă apartamentul. Ulterior s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1702/2007 la. prin care, prin mandatar vindea apartamentul soțul inculpatei,.

Inculpata a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa și în cursul cercetării judecătorești, temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu au încetat, din datele existente în cauză rezultă presupunerea că inculpata a săvârșit o faptă pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, față de natura și circumstanțele reale în care a săvârșit infracțiunea, temeiuri care impun în continuare privarea de libertate a acestuia, așa cum judicios a reținut și instanța de fond care a făcut o legală aplicare a dispozițiilor art. 160/b Cod procedură penală.

Pentru aceste considerente, recursul urmează a fi respins ca nefondat, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul inculpatei declarat HG împotriva încheierii de ședință publică din data de 28.09.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr. 7164/2008.

Obligă recurenta la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR

GREFIER,

Red.

Dact.

2 ex.-27.11.2009

Președinte:Florică Duță
Judecători:Florică Duță, Leontina Cișmașiu, Petre Popescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1698/2009. Curtea de Apel Bucuresti