Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1699/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II A PENALĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR- (2664/2009)

DECIZIA PENALĂ NR.1699

Ședința publică din 20 noiembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Florică Duță

JUDECĂTOR 2: Leontina Cișmașiu

JUDECĂTOR 3: Petre Popescu

GREFIER - - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror .

Pe rol soluționarea recursului formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 29 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția Iap enală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul inculpat în stare de arest și asistat de avocat din oficiu în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009 emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursului.

Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea în parte a încheierii recurate și, rejudecând, revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului, urmând a se avea în vedere poziția sinceră de recunoaștere și regret a faptei de către inculpat. Apreciază că lăsat în libertate inculpatul nu va prejudicia cu nimic bunul mers al cercetării judecătorești.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondat ținând cont de faptul că infracțiunea săvârșită de inculpat este de o gravitate deosebită având în vedere și vârsta părții vătămate, de numai 7 ani, asupra căreia s-a încercat tentativa de viol, în loc public, seara.

Recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea de sedință din 29.10.2009, Tribunalul B Sectia I Penala, a mentinut starea de arest preventiv a inculpatului,in temeiul art.300/2 rap. la art.160/b al.1 si 3.C.P.P. constatandu-se legalitatea si temeinicia arestarii preventive.

S-a apreciat că se mentin temeiurile existente la momentul luarii masurii arestarii preventive, iar pericolul pentru ordinea publica rezulta din natura si gravitatea faptei presupus a fi comisa de inculpat, modalitatea concreta de comitere a acesteia si circumstantele personale ale inculpatului.

Pentru buna desfasurare a procesului penal, Tribunalul a apreciat ca se impune in continuare privarea de liberatate a inculpatului.

Impotriva acestei incheieri au declarat rescurs inculpatul care a solicitat revocarea masurii arestarii preventive si punerea sa in libertate avand in vedere pozitia sincera de recunoastere si de regret a faptei, precum si imprejurarea ca, lasat in libertate, nu va prejudicia bunul mers al cercetarii judecatoresti.

Examinand actele dosarului si incheierea atacata din prisma acriticilor formulate, cat si din oficiu, in conformitate cu dispozitiile art.385/6 alin.3 C.P.P. Curtea constata ca recursul este nefondat.

Prin rechizioriul 2535/P/2009 al Parchetului de pe langa Tribunalul Baf ost trimis in judecata inculpatul sub aspectul comiterii tentativei la infractiunea de viol prev de art.20 rap. la art.197 al.1 si 3.

Cod Penal

In fapt, s-a retinut ca la data de 27.08.2009, in jurul orei 22,00, prin constrangerea partii vatamate, in varsta de 7 ani, inculpatul a incercat sa intretina un act sexual cu aceasta, intr-o zona impadurita, aflata la marginea soselei.

Impotriva acestui inculpat, la data de 28.08.2009, s-a luat masura arestarii preventive in temeiul art.143 si art.148 lit.f

C.P.P.

In acord cu instanta de fond, Curtea constata ca sunt indicii si probe in sensul art.68 coroborat cu art.143 C.P.P. din care rezulta presupunerea razonabila ca inculpatul a comis infractiunea care i se imputa, in acest sens fiind procesul verbal de surpindere in flagrant, declaratiile partii vatamate si ale martorilor, procesul verbal de cercetare la fata locului, plangerea si declaratiile reprezentantului legal al partii vatamet, declaratiile inculpatului.

reglementate de art.148 lit.f C.P.P. sunt de asemenea indeplinite, fapta retinuta in sarcina inculpatului fiind sanctionat cu o pedeapsa mai mare de 4 ani inchisoare, iar lasarea sa in libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica avand in vedere ca inculpatul nu este la primul conflict cu legea penala, partea vatamata este o persoana de varsta frageda - 7 ani, iar relatiile sociale carora le-a adus atingere inculaptul prin infractiunea pentru care este cercetatat privesc buna si normala desfasurare a relațiilor sociale care ocrotesc libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei, dar și a celor care asigură sănătatea fiziologică și morală față de care viața sexuală nu-și poate realiza finalitatea sa firească.

Curtea nu poate primi cererea inculpatului de a revoca masura arestarii preventive deoarece, in conformitate cu art.139, aceasta sanctiune intervine atunci cand masura arestarii perventive s-a luat cu incalcarea prevederilor legale sau nu mai exista vreunul din temeiurile care au determinat arestarea preventiva, iar in cauza nu se regaseste nici una din aceste situatii.

Se mai constată că temeiurile care au stat la baza arestării preventive nu s-au schimbat, asa incat nu se impune nici înlocuirea starii de arest preventiv cu alta masura preivativa de liberate mai putin severa.

In consecinta, in temeiul art.385/15 alin.1 pct.1 lit.b C.P.P. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului formulat impotriva încheierii de sedință din 29.10.2009 pronuntata de Tribunalul B Sectia I Penala in dosarul -.

In temeiul art.192 alin.2 C.P.P. inculpatul va fi obligat la 200 lei cheltuieli judiciare catre stat, din care 100 lei reprezentand onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justitiei si Libertatilior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul formulat impotriva încheierii de sedință din 29.10.2009 pronuntata de Tribunalul B Sectia I Penala in dosarul -.

Obliga recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare catre stat, din care 100 lei reprezentand onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justitiei si Libertatilior.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 20.11.2009.

PRESEDINTE JUDECATOR JUDECATOR

GREFIER

Președinte:Florică Duță
Judecători:Florică Duță, Leontina Cișmașiu, Petre Popescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1699/2009. Curtea de Apel Bucuresti