Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 290/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 290/R Dosar nr-
Ședința publică de la 06 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Barbu
JUDECĂTOR 2: Aurelia Muntenu
JUDECĂTOR 3: Laura Popa
Grefier: - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
- procuror - în cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 27 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat în stare de arest (deținut în Penitenciarul Codlea ) asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se permite apărătorului desemnat din oficiu să i-a legătura cu inculpatul arestat.
Avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului declarat de inculpat împotriva încheierii de ședință din data de 27 aprilie 2009 a Tribunalului Brașov prin care s- dispus menținerea stării de arest preventiv a acestuia.
Din întregul material probator administrat până în prezent nu rezultă că inculpatul ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, de asemenea, apreciază că mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestări preventive.
Solicită a se avea în vedere declarațiile părții vătămate din care rezultă că doar inculpatul la lovit și i-a sustras bani, de altfel acestă declarație se coroborează și cu declarațiile martorilor audiați în prezenta cauză din care rezultă că inculpatul încercat să-i despartă pe cei doi,respectiv pe partea vătămată și inculpatul.
Inculpatul este arestat de o perioadă destul de mare, din octombrie 2008, și chiar dacă în această cauză a fost pronunțată o hotărâre de condamnare, consideră că inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la data rămânerii hotărârii definitive
Consideră că lăsarea inculpatului în stare de libertate nu ar impieta cu nimic buna desfășurare a procesului penal, sens în care solicită admiterea recursului, revocarea măsurii arestării preventive și să dispună judecarea acestuia în stare de libertate.
De asemenea solicită a se avea în vedere că la aprecierea gradului de pericol concret pentru ordinea publică, instanța de fond, a avut în vedere că acesta este recidivist.Însă atâta vreme cât legiuitorul a abrogat acel temei al arestării preventive, consideră că acest temei nu mai poate fi reținut de instanța de judecată ca fiind un temei pentru luarea măsurii arestării preventive.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de inculpat și pe cale de consecință menținerea încheierii de ședință din data de 27 aprilie 2009 ca fiind legală și temeinică.
Apreciază că în mod corect, instanța de apel, respectiv Tribunalul Brașov, a menținut starea de arest preventiv a inculpatului. Măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în materie și a fost menținută corect până la acest moment, întrucât subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive. Solicită a se avea în vedere probele care există la dosarul cauzei și ținând cont de circumstanțele reale în care s-a comis faptele ( este vorba despre săvârșirea unei infracțiune de tâlhărie, pe timp de noapte, de mai multe persoane, împreună ) ținând cont și de circumstanțe persoanele acesta nefiind la primul contact cu legea penală, apreciază acesta prezintă un pericol pentru ordinea publică și se impune a fi cercetat în continuare în stare de arest preventiv.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursului declarat în cauză.
Recurentul inculpat ,având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate pentru a-și putea dovedi nevinovăția pentru infracțiunea reținută în sarcina sa.
Curtea
Asupra recursului de față
Prin încheierea de ședință din data de 27.04.2009 s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților și cercetații pentru comiterea infracțiuni prevăzute de art. 211 alin.1, alin.2 lit.b,c, alin.21lit. a Cod penal, apreciindu-se că această măsură concordă cu pericolul social propriu infracțiunii comise, pericol derivat din întregul complex de date, stări, situații și împrejurării ce au înconjurat săvârșirea ei.
S-a reținut că temeiul arestării preventive, respectiv cel prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală subzistă și în prezent, atâta timp modalitatea ipotetică de operare la care inculpații au apelat, scopul ilicit urmărit, recurgerea la violență în vederea însușirii și păstrării bunurilor reclamate a fi sustrase, aptitudinea acesteia de a înfrânge rezistența părții vătămate relevă faptul că lăsarea lor în libertate ar prezenta un real pericol pentru ordinea publică.
Împotriva acestei soluții a promovat recurs inculpatul solicitând judecarea sa în stare de libertate pe considerentul că acest aspect nu ar obstrucționa în vreun fel derularea procesului.
Raportând hotărârea recurată la materialul probator existent la dosar, Curtea constată că măsura dispusă la fond e legală, coroborându-se faptic cu pericolul prezumtiv al faptei săvârșite, pericolul evaluat funcție de maniera de operare la locul faptei, rezultatul produs axat pe deposedarea părții vătămate, incidența circumstanțelor agravante, coeziunea subiectivă între participanți.
Văzând că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Curtea, date fiind și limitele speciale de pedeapsă aferente infracțiunii comise respinge recursul dedus judecății menținând ca legală și temeinică soluția primei instanțe.
pentru aceste motive
în numele legii
decide
Respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 27.04.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr- pe care o menține.
Obligă recurentul la plata către stat a sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare din care 100 lei onorariu avocat oficiu ce se avansează din fondurile Ministerului d e Justiție și al Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 06.05.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - -
Grefier
- -
red. /06.05.2009
dact. /12.05.2009/3 ex
jud. apel -,
Președinte:Manuela BarbuJudecători:Manuela Barbu, Aurelia Muntenu, Laura Popa