Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 326/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂN I
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.326
Ședința publică din data de 28 martie 2008
PREȘEDINTE: Ioana Nonea
JUDECĂTOR 2: Elena Zăinescu
JUDECĂTOR 3: Elena Negulescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 28 iulie 1984, aflat în Penitenciarul Ploiești, împotriva încheierii de ședință din data de 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr-, prin care în baza art.3002rap. la art.160bs-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și s-a menținut această măsură.
La apelul nominal făcut in ședință publică a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest preventiv și asistat de apărător ales, din cadrul Baroului P, potrivit împuternicirii avocațiale depuse la dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu permisiunea instanței, avocat ales a luat legătura cu recurentul inculpat, precizând că nu are cereri prealabile de formulat în cauză, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea, luând act că nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea recursurilor.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-inculpat, arată că prin recursul de față înțelege să critice încheierea de ședință din data de 19.03.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care în temeiul art.3002rap. la art.160bs-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și s-a menținut această măsură, apreciind-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În susținere, solicită a se constata că față de dispozițiile art.3002rap. la art.160 alin.2 temeiurile C.P.P. avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă la momentul la care s-a menținut această măsură, în condițiile în care au fost deja audiați inculpații și partea vătămată, precum și martorii pe situația de fapt.
De asemenea, arată că din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că nu subzistă temeiuri noi care să impună menținerea arestării preventive.
Mai susține apărătorul recurentului inculpat, cu precizarea că astfel antamează fondul cauzei, că nu există la dosar nici o dată exactă prin care să se dovedească că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii deduse judecății, respectiv cea de tâhărie prev. de art.211, și în acest sens sunt depozițiile părților vătămate G și G, care la momentul audierii numai una dintre acestea a precizat că inculpatul este autorul infracțiunii. Trebuie reținut că acestea două părți vătămate sunt neșcolarizate, neștiind să scrie, iar din posibilitatea exprimării rezultă că declarațiile olografe nu le aparțin.
Se solicită în continuare a se avea în vedere faptul că inițial urmărire penală s-a început față de 4 inculpați, pentru ca ulterior aceasta să fie disjunsă față de un inculpat, trimiși în judecată inculpații din cauza de față și, iar în ceea ce-l privește pe cel de al patrulea, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală. Acest din urmă tratament apareciază că urmează a fi aplicat și față de inculpatul, având în vedere că nu a fost recunoscut din planșele foto prezentate de organele de poliție de nici un martor.
Totodată, se solicită a se constata că la momentul de față, față de inculpatul, operează prezumția de nevinovăție prev. de art.52C.P.P. ce se regăsește în art.6 paragraful II din, în condițiile în care nu există nici o dată în dosar din care să rezulte că acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, iar declarațiile sale se coroborează cu cele ale martorilor audiați pe situația de fapt, astfel că singura concluzie este aceea că nu există nici un temei la baza luării măsurii arestării preventive.
Se susține că în plus față de cele arătate, nu există nici indicii că inculpatul ar încerca zădărnicirea aflării adevărului, iar în ceea ce privește pericolul pe care l-ar reprezenta pentru societate, acesta trebuie dovedit în concret și nu să se arate doar generic că se aplică dispozițiile art.148 lit.f
C.P.P.Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 19.03.2008, și pe fond aplicarea dispozițiilor art.3002rap. la art.160balin.2 C.P.P. în sensul judecării inculpatului în stare de libertate; în subsidiar, aplicarea prevederilor art.1451C.P.P. respectiv înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, chiar dacă aceasta la momentul de față apare ca fiind inadmisibilă, toate acestea și pentru respectarea principiului egalității de tratament cu ceilalți inculpați.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că aprecierea probelor ce vizează fondul cauzei este atributul instanțelor de fond și apel și nu al instanțelor investite cu soluționarea recursului declarat împotriva unei încheierii prin care s-a luat măsura arestării preventive sau a fost menținută aceasta.
Precizează că urmează a se constata că inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, menținându-se în mod corect măsura arestării preventive luată față de inculpatul.
De asemenea, solicită a se avea în vedere că epuizarea probatoriului nu constituie temei pentru revocarea măsurii arestării preventive, cum de altfel nu constituie nici respectarea principiului egalității de tratament.
În ceea ce privește pericolul concret pe care îl reprezintă inculpatul pentru societate, solicită a se constata că inculpatul, deși minor, a suferit mai multe condamnări pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursului declarat de inculpat și menținerea încheierii de ședință din data de 19.03.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova ca fiind temeinică și legală.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, precizează că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa și că nu a fost recunoscut ca fiind cel care a comis infracțiunea de către partea vătămată, motive față de care solicită judecarea în stare de libertate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Luând în examinare actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin Încheierea de ședință pronunțată la data de 19 martie 2007 în dosarul nr- al Tribunalului Prahova, între altele, verificându-se din oficiu arestarea inculpaților ( fiul lui și, născut la 28 iulie 1984) și ( fiul lui și, născut la 21 septembrie 1981), în prezent ambii deținuți în Penitenciarul Ploiești, în baza art.300/2 rap. la art.160/b p Cod Penal s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii preventive, menținându-se în continuare la judecarea cauzei în apel.
Pentru a dispune astfel, s-a motivat că prin modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunilor și datele personale ale inculpaților, temeiurile care au determinat arestarea nu s-au schimbat, subzistând pericolul concret prezentat pentru ordinea publică, inclusiv faptul că lăsați în libertatea ar comite fapte de același gen, ei fiind cercetați în prezent tot pentru furt calificat într-o altă cauză aflată pe rolul Judecătoriei Vălenii d Munte.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs în termenul legal inculpatul, susținând că este nelegală și netemeinică.
În esență s-a arătat că trimiterea în judecată și condamnarea în primă instanță nu se justifică întrucât nu a comis fapta și excluzând declarația uneia dintre părțile vătămate nu s-au administrat alte probe în acuzare.
Ca urmare față de prevederile art.5/2 și C.P.P. art.6 paragraf II din CEDO, operând prezumția de nevinovăție și în lipsa unor indicii privind încercarea de zădărnicire a aflării adevărului, normala desfășurare a procesului poate continua prin revocarea arestării preventive și eventual înlocuirea acesteia cu măsura prev. de art.145/1 C.P.P. aplicându-se astfel același tratament ca și pentru restul inculpaților.
Recursul nu este fondat.
Verificând încheierea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în raport cu motivele de recurs invocate, precum și din oficiu în limitele art.385/9 alin.2 și 3 și art.385/8 rezultă C.P.P. că situația de fapt s-a stabilit corect de către instanța de control judiciar la al doilea grad de jurisdicție iar disp.art.300/2 rap.la art.160/b alin.1 și 3 au C.P.P. fost legal interpretate.
Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr.3116/P/2007 din 26 aprilie 2007 întocmit de Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, alături de fratele său coinculpatul, ambii în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art.211 alin. 2 /1 lit.a penal, constând în aceea că la 02 aprilie 2007 în jurul orelor 16.30 și împreună cu învinuitul, prin amenințare și-au însușit 3 animale (un miel, o și o ) aparținând părții vătămate G, în timp ce acesta se afla cu turma la în zona CFR.
Totodată organele de urmărire penală au dispus disjungerea cauzei și cercetarea separată a făptuitorului față de care se derulează acte procedurale pentru identificare, el sustrăgându-se de la cercetarea penală.
Arestarea recurentului s-a dispus prin încheierea din 06 aprilie 2007 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr-, constatându-se că există indicii temeinice privind săvârșirea faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, sancționată cu închisoarea de la 7 la 20 ani, iar lăsarea în libertatea prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Aceasta cu atât mai mult cu cât el a încălcat și măsura obligării de a nu părăsi localitatea ce i-a fost impusă prin încheierea din 08 septembrie 2006, dată în dosarul nr.1353/2006 al Judecătoriei Vălenii d Munte.
Atât în cursul urmăririi penale cât și la primul grad de jurisdicție inculpatul nu a recunoscut că ar fi participat la comiterea faptei sus-menționate, apărându-se constant că la locul faptei s-ar fi aflat exclusiv fratele său, coinculpatul.
Urmare probelor administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, prin sentința penală 2582/19 decembrie 2007, Judecătoria Ploieștia reținut existența faptei și vinovăției recurentului, în condițiile descrise prin actul de sesizare și conform art.211 alin2/1 lit.a penal a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 7 ani închisoare.
De asemenea, conform art.350 s C.P.P.-a menținut măsura preventivă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termenul legal ambii inculpați, recurentul reiterând apărările inițiale privind lipsa vinovăției și greșita reținere a existenței faptei.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova la data de 14 ianuarie 2008 iar până în prezent s-au acordat 4 termene de judecată, toate la cererea celor doi inculpați în vederea angajării unui avocat ales, pregătirii apărării de către acesta ori imposibilității prezentării în fața instanței, amânându-se la 9 aprilie 2008.
Într-adevăr, față de situația de fapt expusă, astfel cum justificat a apreciat instanța de apel, temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea și menținerea arestării preventive față de recurentul nu s-au schimbat, impunând privarea de libertate în continuare.
Sub un prim aspect Curtea observă că la acest moment al desfășurării procesului penal continuarea privării de libertate nu afectează în vreun mod prezumția de nevinovăție garantată de legislația internă și jurisprudența comunitară, atâta timp cât legalitatea și temeinicia luării măsurii a fost verificată și menținută cu respectarea termenelor și condițiilor înscrise sub art.155, art.300/1, art.300/2 rap.la art.160/b.
C.P.P.Pe de altă parte după parcurgerea primului grad de jurisdicție în fața unui tribunal legal constituit în sensul CEDO, reținându-se existența unor probe concludente în sensul art.63 p Cod Penal, care susțin presupunerea rezonabilă că în ziua de 2 aprilie 2007, în jurul orelor 16.00, alături de alți făptuitori, prin violență și în loc public recurentul a deposedat o persoană fizică, de 3 ovine aflate în turmă la, s-a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă de 7 ani închisoare.
manifestată la prejudicierea patrimoniului privat în prezența altei persoane, beneficiind de ascendentul participării și al altor făptuitori, înarmați fiind cu bâte și topoare, unite cu antecedentele sale penale constând în condamnări pentru furt califica, determină concluzia că motivele inițiale nu s-au schimbat iar prezervarea ordinii publice poate fi realizată numai prin menținerea privării de libertate.
De altfel măsura preventivă întemeiată fiind și pe disp.art.148 lit.a /1 C.P.P.iar infracțiunea dedusă judecății fiind pedepsită cu închisoarea de până la 20 ani, față de considerentele expuse nici nu ar putea fi înlocuită cu altă măsură restrictivă de libertate mai ușoară, cererea excedând condițiilor cumulativ cerute de prev. art.145/1 pr.penală.
În fine, cât timp potrivit disp.art.136 alin.8 din același cod în alegerea măsurilor preventive instanțele sunt obligate să țină seama pe lângă gradul de pericol social al faptei și de alte date privind persoana participanților la activitatea infracțională, nici critica referitoare la încălcarea principiului egalității de tratament judiciar, nu se justifică.
Acesta cu atât mai mult cu cât astfel cum s-a expus, atât disjungerea urmăririi penale, cât și măsurile luate față de ceilalți doi făptuitori au fost determinate fie de încadrarea juridică într-o infracțiune sancționată cu închisoarea de până la 4 ani, fie datorită sustragerii de la cercetări, continuându-se actele procedurale pentru descoperirea și prinderea acestora.
Prin urmare față de cele ce preced încheierea atacată se apreciază ca fiind justă și conformă legii iar recursul declarat se va respinge ac nefondat, conform art.385/15 pct.1 lit.b pr.penală.
Văzând și disp. art.192 alin.2 C pr. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Ploiești, împotriva încheierii de ședință din data de 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 40 lei,reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 martie 2008.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red./Tehn. Red
4.ex./01.04.08.
.fond --Jud.
Jud. fond
.apel --Trib.
Jud. apel,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Ioana NoneaJudecători:Ioana Nonea, Elena Zăinescu, Elena Negulescu
