Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 59/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 59/R/2008
Ședința publică din 24 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Valentin Chitidean
JUDECĂTORI: Valentin Chitidean, Săndel Macavei Monica Șortan
- -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin
PROCUROR:
S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații, și împotriva încheierii penale din data de 14 ianuarie 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj și recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 11/14.01.2008 pronunțată în același dosar, cei trei inculpați fiind trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Cluj pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- trafic de persoane și de minori, prev. și ped. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a pen. și art. 37 lit. b pen.;
- trafic de persoane și trafic de minori, prev. și ped. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. cu aplicarea art. 33 lit. a pen. și art. 37 lit. b pen.;
- trafic de persoane și trafic de minori, prev. și ped. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001 ȘI Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. cu aplicarea art. 33 lit. a pen. și art. 37 lit. b pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales, av., cu delegație avocațială la dosar, în substituirea av., inculpatul, aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales, av., cu delegație avocațială la dosar și apărătorul ales al inculpatului, av., cu delegație avocațială la dosar, în substituirea av., cu delegație avocațială la dosar, lipsă fiind inculpatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul IPJ învederează instanței că inculpatul este bolnav și nu a putut fi prezentat instanței, urmând a depune la dosar o adeverință medicală în acest sens.
Instanța pune în vedere reprezentantului IPJ C ca în cazul în care nu se va depune o adeverință medicală pentru inculpatul, să facă precizarea, sub semnătură, a faptului că acesta este bolnav.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța constată închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a cauzei.
Apărătorul inculpaților și învederează instanței că va formula aceleași concluzii pentru ambii inculpați, întrucât este vorba de aceleași temeiuri juridice.
Solicită admiterea recursurilor declarate în cauză, casarea încheierii penale atacate și, în principal, revocarea măsurii arestului preventiv și cercetare celor doi inculpați în stare de libertate. În subsidiar, în temeiul art. 139.pr.pen. solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură restrictivă de libertate, respectiv cu obligarea de a nu părăsi țara. Solicită a se constata că temeiurile avute în vedere de instanța de fond cu ocazia menținerii măsurii preventive față de cei doi inculpați, nu au existat nici la momentul luării măsurii preventive, iar în prezent nu au apărut temeiuri noi, care să justifice privarea în continuare de libertate a inculpaților.
Învederează instanței că măsura arestului preventiv se dispune în anumite condiții precis stabilite de legiuitor, având în vedere garantarea libertății persoanei, iar în cauză din primul moment nu s-a avut în vedere că nu există nici o probă directă, care să-l incrimineze pe inculpatul pentru faptele reținute în sarcina acestuia. Apreciază că în cauză există doar bănuieli, dar nu sunt de natură a conduce la luarea măsurii arestului preventiv sau menținerea acestuia. În acest sens, solicită a se avea în vedere declarațiile părților vătămate, care având în vedere principiile morale pot fi puse la îndoială. De asemenea, solicită a se avea în vedere dispozițiile art. 5 paragraf 1 CEDO, respectiv că trebuie să existe motive serioase că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați. Solicită a se avea în vedere și că măsurile preventive au scopul de a înlătura anumite obstacole pentru buna derulare a procesului penal.
Pentru inculpatul solicită a se avea în vedere că are doi copii, este singurul întreținător al familiei și vârsta acestuia, putându-se reține circumstanțe atenuante în sarcina acestuia.
Pentru inculpatul, solicită a se avea în vedere că soția acestuia a născut recent, este arestat de 8 luni, iar prezența acestuia în familie este necesară. Consideră că pericolul pentru ordinea publică se diminuează cu o dată cu trecerea timpului. Mai mult, urmărirea penală a fost finalizată, inculpații fiind trimiși în judecată, astfel că nu se mai impune menținerea inculpaților în stare de arest preventiv, fiind aplicabile dispozițiile art. 136 alin. 1 lit. d pr.pen. este aplicabil.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, cu consecința punerii inculpatului în stare de libertate. Susține cu fermitate că în cauză pentru inculpat nu există nici o probă concretă, din care să rezulte că inculpatul ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică dacă ar fi cercetat în stare de libertate sau că există vreun indiciu că ar fi încercat să influențeze aflarea adevărului, influențarea părților vătămate sau a martorilor. Arată, de asemenea, că nu există nici măcar probe care să demonstreze cu certitudine că a comis faptele pentru care este cercetat.
Constată că în speță au fost audiate peste 80 de persoane, din care doar două fac referire la inculpat, respectiv părțile vătămate și, iar acuzațiile aduse nu vizează infracțiunea de trafic de persoane, cu mențiunea că la termenul din data de 14 ianuarie 2008, când s-au prezentat în fața instanței, cele două părți vătămate au arătat că nu se constituie părți vătămate față de inculpatul.
Solicită a se avea în vedere că nu există nici o probă, nici o convorbire telefonică din care să rezulte că inculpatul ar fi avut un comportament violent. Învederează instanței că s-a efectuat o percheziție domiciliară, ocazie cu care s-au ridicat de la domiciliul inculpatul două arme, care la sfârșitul urmăririi penale au restituite inculpatului, chiar dacă la începutul urmăririi penale s-a considerat că existența acestor arme ar demonstra pericolul inculpatului pentru ordinea publică. În aceste condiții, apreciază că motivarea instanței de fond că inculpatul ar prezenta în continuare pericol pentru ordinea publică nu poate fi reținută pentru că aceasta ar rezulta conform instanței strict din gravitatea faptei pentru care inculpatul este cercetat.
De asemenea, apreciază că în acest moment înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură neprivativă de libertate ar fi la fel de eficientă pentru că are posibilitatea de a-i impune alte obligații stricte, care în caz de nerespectare ar atrage rearestarea inculpatului, astfel că, dacă se consideră necesar, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură neprivativă de libertate.
Reprezentantul Parchetului constată că cei trei inculpați au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori, reținându-se că prin violență, amenințare și abuz de autoritate, au racolat alte persoane în scopul exploatării. De asemenea, din actele administrate în cauză consideră că subzistă în continuare temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv față de cei trei inculpați, respectiv există probe din care rezultă că inculpații au încercat să influențeze martorii și să zădărnicească aflarea adevărului în cauză, iar lăsarea acestora în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Apreciind că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză și respingerea și a solicitărilor de înlocuire a măsurii arestului preventiv.
Apărătorul inculpatului solicită a se constata că există indicii că s-a încercat influențarea martorilor sau a părților vătămate, dar acest lucru nu se reține în sarcina inculpatului.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea în stare de libertate, cu mențiunea că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.
Inculpatului, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului declarat în cauză.
CURTEA
Prin încheierea penală din 14 ianuarie 2008 a Tribunalului Clujs -au respins cererile de revocare precum și cele de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi tara sau localitatea.
În baza art.300 ind.2 rap.la art.1 60 pr.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații:
, fiul lui și, născut la 15.11.1974 în T, jud.C, domiciliat în T,-,.64 CNP -, posesor al CI seria - nr.-
, fiul și, născut la 17.01.1964 în de Câmpie, jud.C, domiciliat în T,-,.11 CNP -
, fiul lui și, născut la data de 19.07.1975 în T, domiciliat în T,-.31, cu reședința în T,-.22, posesor al CI seria - nr.- CNP -
S-a menținut stare de arest a inculpaților.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 99/D/P/2006 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Clujs -a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiva inculpaților și și pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori prev. de art.12 al.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu art.41 al.2 penal și de art.13 al.1,2,3 din Legea nr.678/2001 cu art.41 al.2 și art.33 lit.a penal, reținându-se că în perioada 2006 - 2007 prin violență, amenințare, înșelăciune și abuz de autoritate au recrutat, transportat și găzduit, mai multe persoane, din care o parte minore, în scopul exploatării, prin obligarea la practicarea prostituției și la alte forme de exploatare sexuală, la reprezentări pornografice în vederea exploatării sexuale și la efectuarea altor activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului.
În sarcina inculpatului s-a reținut și comiterea infracțiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice, prev. de art. 51 titlul III din Legea 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 pen. comisă în perioada 2006-2007.
S-a reținut în esență de către procurori, pe baza probelor administrate că încă din anul 2006 au fost racolate mai multe tinere și seduse unele dintre victime de către cei trei inculpați, fie singuri, fie împreună sau câte doi, fiind convinse să accepte ședințe foto și fiind asigurate că fotografiile vor fi decente. Ulterior, fetele erau amenințate cu răspândirea acestor fotografii pentru a le determina să accepte să întrețină relații sexuale cu inculpații, precum și cu diverși clienți pe care aceștia i-ar fi găsit în schimbul unor sume de bani. De asemenea, tinerele erau obligate în același mod să participe ca și complici la comiterea unor acte de furt din magazine.
S-a mai reținut că, începând cu primăvara anului 2007, inculpatul a fost implicat în activitățile de racolare și transport ale unor tinere împreună cu inculpatul, mai precis în racolarea părților vătămate, în vârstă de 16 ani neîmpliniți și a martorei, dar și a altor tinere până în prezent neidentificate. Procedând în modul descris mai sus, ambii inculpați le-a racolat pe părțile vătămate, inculpatul seducând-o pe partea vătămată căreia i-a dat diverse cadouri și i-a efectuat și fotografii cu caracter pornografic după care ambii inculpați au exercitat amenințări asupra părții vătămate cu scopul de aod etermina să întrețină raporturi sexuale cu ei si cu clienții pe care îi vor găsi și să le comunice numele altor potențiale victime.
S-a mai reținut că prin violență și amenințări cei doi inculpați au determinat-o și pe partea vătămată, de când aceasta era la vârsta preșcolară să pozeze goală sau să le facă rost de alte fete în acest scop, pretinzând că le-ar fi datoare cu anumite sume de bani pentru care au încercat chiar să o determine să întrețină relații sexuale cu clienți găsiți de ei.
Din probele administrate rezultă că în perioada 2006 - 2007 inculpații au racolat și alte tinere printre care și numita pe în același mod în care a procedat cu partea vătămată, efectuându-i fotografii cu caracter pornografic, reținându-i actele de identitate cu scopul de aod etermina să se deplaseze cu el în străinătate în vederea practicării prostituției.
La fel, s-a reținut că în anul 2006 inculpatul împreună cu alți făptuitori a racolat-o pe pe care a și transportat-o în Austria unde mai era cazată o altă tânără cunoscută sub numele de "". de câteva săptămâni partea vătămată a fost obligată să practice prostituția în timpul nopții, iar ziua să participe la comiterea unor infracțiuni de furt, fiind bătută, sechestrată, lipsită de apă și mâncare. In aceeași situație au ajuns și alte tinere, respectiv, și.
Cât despre inculpatul s-a reținut că acesta de mai multă vreme a obligat-o prin amenințări și violențe pe concubina sa cu care are un copil de 3 ani, să practice prostituția in parcările situate la iesirea din T spre A I și a încercat prin înșelăciune să o determine pe sora concubinei sale, să îl însoțească pe litoral, după care împreună cu inculpatul, a obligat-o să practice prostituția, procedând într-o manieră similară și cu partea vătămată pe care au obligat-o să se prostitueze alături de concubina inculpatului.
Tot cu ajutorul concubinei sale inculpatul a determinat-o și pe partea vatămată sa practice prostituția pentru el, iar după cca 2-3 săptămâni partea vătămată a reusit sa fuga de la inculpat fiind ajutata de martori.
Arestarea preventivă a inculpaților și a fost dispusă inițial în baza temeiurilor indicate de art.148 al.1 lit.e și f pr.pen. prin încheierea penală prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive față de acesta la data de 7.09.2007 reținându-se un nou temei, cel prevăzut de art. 148 lit b pr.pen. față de încercarea de influențare a martorului (128-130 ) Aceleași trei temeiuri au fost reținute și în ceea ce-l privește pe inculpatul.
Inculpații și au fost reținuți în data de 13.06.2007 și au fost ulterior arestați preventiv prin încheierea penală nr. 70/C/2007 din data de 14.06.2007 a Tribunalului Cluj, măsura arestării preventive fiind prelungită succesiv din 30 în 30 de zile.
Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea penală nr. 95/C/2007 din data de 19.10.2007 a Tribunalului Cluj, măsura arestării preventive fiind prelungită prin încheierea penală nr. 97/C/7.11.2007 a Tribunalului Cluj.
La termenul de judecată din data de 5.12.2007, în temeiul dispozițiilor art.300/1 pr.pen. procedându-se la verificarea măsurii arestării preventive, s-a dispus menținerea acestei față de toți cei trei inculpați, recursul declarat împotriva acestei încheieri fiind respins prin decizia penală 777 IR/20.12.2007 a Curții de APEL CLUJ.
Analizând la acest moment prin prisma dispozițiilor art. 300/2 rap. la art. 160/b pr.pen. legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, tribunalul apreciază că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea și menținerea măsurii subzistă și în prezent
Sunt îndeplinite cerințele art. 143 pen.Cod Penal, raportate și prin prisma dispozițiilor art. 68/1 pr.pen. în sensul că în cauză există probe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați, avându-se în vedere mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv declarațiile persoanelor vătămate, ale martorelor, procesele-verbale de investigații, actele premergătoare efectuate în cauză, rezultatele interogării bazelor de date ale poliției de frontieră, copii ale unor acte depuse la dosar de către părțile vătămate, planșe foto, conținutul comisiilor rogatorii, interceptările convorbirilor telefonice, procese-verbale de percheziție corporală și domiciliară, rezultatul perchezițiilor informatice și chiar declarațiilor inculpaților.
Verificând măsura arestării prin prisma dispozițiilor art. 143 pr.pen. tribunalul a reținut că faptele imputate inculpaților prin rechizitoriu sunt deosebit de grave prin prisma acțiunii infracționale întreprinse, prin numărul de persoane implicate, modalitățile de comitere ale faptelor indicate de anchetatori și săvârșirea acestor fapte în mod repetat, conturându-se ideea că inculpații prezintă un real pericol pentru tinerele cu care reușesc să intre in contact.
Din probele dosarului rezultă la acest moment indicii că fiecare dintre inculpați au adresat amenințări părților vătămate, fiind cunoscuți în comunitate ca persoane violente.
Potrivit punctului de vedere exprimat în recomandarea nr.R ( 80) 11 a Comitetului de miniștri ai Consiliului Europei, existența unor motive verosimile care să legitimeze bănuiala că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este urmărit este privită ca o condiție generală, independentă de temeiurile detenției provizorii sau cele de care ar putea justifica o condamnare, Curtea statuând că aceste motive verosimile presupun existența unor fapte sau informații de natură a convinge obiectiv că persoana în cauză a comis o infracțiune.
Cu privire la incidența dispozițiilor art. 148 lit. b pr.pen. tribunalul a reținut că există indicii certe în cauză că inculpatul i-a solicitat surorii concubinei sale să declare la parchet alte aspecte decât cele reale ca să-I dezincrimineze. Din depoziția martorei (ulterior constituită parte vătămată în proces) a reieșit că inculpatul i-a adresat această solicitare când aceasta se afla la sediul poliției pentru audieri (112, vol.I).
La fel, în ceea ce îl privește pe inculpatul, din cuprinsul actelor de urmărire penală a reieșit în mod clar că acesta, fie personal, fie prin intermediul aparținătorilor, după arestarea sa preventivă a încercat să influențeze martori și părți din proces, aspecte reținute în cuprinsul tuturor încheierilor prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive.
Ca atare, reținând atitudinea inculpaților față de victime, așa cum aceasta este descrisă de către procurori, atât anterior arestării preventive cât și ulterior, față de modalitățile de comitere a infracțiunilor ce le-au fost reținute în sarcină, față de conținutul interceptărilor telefonice și având în vedere chiar împrejurarea că încă din cursul urmăririi penale una dintre părțile vătămate ( ) a revenit asupra declarațiilor inițiale, tribunalul a apreciat că există date că, cercetați în stare de libertate, inculpații ar încerca să influențeze martorii și părțile vătămate, putând periclita aflarea adevărului în cauză, subzistând deci și temeiul prevăzut de art. 148 lit. e pr.pen.
În privința condițiilor prevăzute de art. 148 lit. f pr.pen. cerința cuprinsă în teza 1 a acestui articol (referitor la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților) este îndeplinită, pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta care aceștia sunt trimiși in judecată, este cu mult peste limita minimă, prevăzută in acest articol de lege, respectiv aceea de 4 ani închisoare.
Cât privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta la acest moment lăsarea în libertate a inculpaților, trebuie subliniat faptul că, raportat la noțiune a de "probe" care se regăsește în teza a II-a a art. 148 lit. f pr.pen. acesta trebuie să reiasă din existența la dosar a unor date din care să rezulte, fără putința de tăgadă, că o întreagă colectivitate ar fi pusă în primejdie prin lăsarea în libertate a inculpatului.
Este imperios necesară existența unor date și probe certe care să convingă judecătorul că pentru siguranța publică se impune privarea de libertate a inculpatului. Noțiunile nu trebuie privite izolat, ci interdependent, pentru că legea impune drept condiție a luării și menținerii măsurii preventive existența unor probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Aceste probe nu se confundă dar nici nu exclud probele administrate în cursul urmăririi penale și a judecății, fiind vorba practic de orice element de fapt care poate contribui la cunoașterea împrejurărilor necesare justei soluționări a cauzei, la care se raportează și corecta evaluare a necesității luării sau menținerii unei măsuri preventive.
Pericolul concret pentru ordinea publică trebuie înțeles deci ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte periculoase organele de stat nu acționează suficient, că legea nu este aplicată cu hotărâre.
Starea de pericol pentru ordinea publică, spre deosebire de pericolul social concret al faptei respective, presupune o rezonanță a acelei fapte, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o anumită stare de insecuritate socială.
Din aspectele care reies până în prezent din actul de sesizare reiese că inculpații sunt percepuți în societate ca persoane violente, că acțiunile lor au fost îndreptate împotriva unor persoane de sex feminin, chiar minore, care, în general, aveau un statut social vulnerabil și instabil, unele fiind implicate anterior în activități de prostituție sau în activități cu caracter mai puțin moral, iar altele care se aflau în situații materiale sau personale precare, fiind deci evident că inculpații au înțeles să uzeze de slăbiciunile părților vătămate și de ascendentul fizic și moral pe care l-au avut sau și l-au creat față de ele.
Comportamentul verbal violent și indecent reiese și din interceptările de convorbiri telefonice și justifică la acest moment convingerea că lăsarea în libertate a inculpaților ar crea o stare de insecuritate și teamă părților vătămate și martorelor, dar și o reacție negativă în societate. Mai mult, toți cei trei inculpați au condamnări anterioare și chiar dacă inculpatul invocă intervenirea reabilitării, se poate constata că procedura de reabilitare judecătorească a fost suspendată de Judecătoria Cluj -N ca urmare a începerii urmăririi penale în prezentul dosar iar sentința penală de reabilitare nr. 203/2007 a Judecătoriei Turda (25, voI. I) nu privește toate condamnările înscrise în fișa de cazier.
Totodată, starea de sănătate a inculpaților nu este suficientă prin ea însăși să justifice revocarea măsurii arestului preventiv, atâta vreme cât nu este vorba de o boală gravă sau de o afecțiune ce nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a ANP.
Contribuția fiecăruia dintre inculpați la comiterea faptelor ce le sunt imputate, precum și vinovăția fiecăruia, dacă există, urmează a fi stabilite pe parcursul cercetării judecătorești însă măsura arestării preventive trebuie să garanteze, printre altele, și buna desfășurare, în condiții de celeritate, a procesului penal.
Din motivele anterior expuse reiese că la acest moment nu se poate aprecia în vreun fel că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat, astfel încât să se justifice înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă, în sensul celor solicitate de apărătorul inculpatului.
Împotriva încheierii menționate inculpații, și au declarat recurs în termen.
Inculpații și, au criticat încheierea atacată susținând că nu mai subzistă temeiurile ce au stat la baza arestării lor iar alte temeiuri noi nu au apărut; au precizat că în cauză există doar bănuieli care insă nu pot conduce la menținerea arestării preventive deoarece moralitatea părților vătămate este îndoielnică.
S-a menționat că amândoi inculpații au copii minori și sunt singurii întreținători de familie; ca atare este necesară prezența lor alături de aceștia.
Recurentul, a arătat că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, și nu a încercat să influențeze părțile vătămate sau martorii.
Examinând încheierea atacată din perspectiva motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.385/6 al.3 pr.pen. Curtea constată următoarele:
În mod temeinic instanța de fond a reținut că subzistă temeiurile ce au determinat arestarea inculpaților.
Într-adevăr ncă din anul 2006 au fost racolate mai multe tinere și seduse unele dintre victime de către cei trei inculpați, fie singuri, fie împreună sau câte doi, fiind convinse să accepte ședințe foto și fiind asigurate că fotografiile vor fi decente. Ulterior, fetele erau amenințate cu răspândirea acestor fotografii pentru a le determina să accepte să întrețină relații sexuale cu inculpații, precum și cu diverși clienți pe care aceștia i-ar fi găsit în schimbul unor sume de bani. De asemenea, tinerele erau obligate în același mod să participe ca și complici la comiterea unor acte de furt din magazine.
S-a mai reținut că, începând cu primăvara anului 2007, inculpatul a fost implicat în activitățile de racolare și transport ale unor tinere împreună cu inculpatul, mai precis în racolarea părților vătămate, în vârstă de 16 ani neîmpliniți și a martorei, dar și a altor tinere până în prezent neidentificate. Procedând în modul descris mai sus, ambii inculpați le-a racolat pe părțile vătămate, inculpatul seducând-o pe partea vătămată căreia i-a dat diverse cadouri și i-a efectuat și fotografii cu caracter pornografic după care ambii inculpați au exercitat amenințări asupra părții vătămate cu scopul de aod etermina să întrețină raporturi sexuale cu ei si cu clienții pe care îi vor găsi și să le comunice numele altor potențiale victime.
S-a mai reținut că prin violență și amenințări cei doi inculpați au determinat-o și pe partea vătămată, de când aceasta era la vârsta preșcolară să pozeze goală sau să le facă rost de alte fete în acest scop, pretinzând că le-ar fi datoare cu anumite sume de bani pentru care au încercat chiar să o determine să întrețină relații sexuale cu clienți găsiți de ei.
Din probele administrate rezultă că în perioada 2006 - 2007 inculpații au racolat și alte tinere printre care și numita pe în același mod în care a procedat cu partea vătămată, efectuându-i fotografii cu caracter pornografic, reținându-i actele de identitate cu scopul de aod etermina să se deplaseze cu el în străinătate în vederea practicării prostituției.
La fel, s-a reținut că în anul 2006 inculpatul împreună cu alți făptuitori a racolat-o pe pe care a și transportat-o în Austria unde mai era cazată o altă tânără cunoscută sub numele de "". de câteva săptămâni partea vătămată a fost obligată să practice prostituția în timpul nopții, iar ziua să participe la comiterea unor infracțiuni de furt, fiind bătută, sechestrată, lipsită de apă și mâncare. In aceeași situație au ajuns și alte tinere, respectiv, și.
Cât despre inculpatul s-a reținut că acesta de mai multă vreme a obligat-o prin amenințări și violențe pe concubina sa cu care are un copil de 3 ani, să practice prostituția in parcările situate la iesirea din T spre A I și a încercat prin înșelăciune să o determine pe sora concubinei sale, să îl însoțească pe litoral, după care împreună cu inculpatul, a obligat-o să practice prostituția, procedând într-o manieră similară și cu partea vătămată pe care au obligat-o să se prostitueze alături de concubina inculpatului.
Tot cu ajutorul concubinei sale inculpatul a determinat-o și pe partea vatămată sa practice prostituția pentru el, iar după cca 2-3 săptămâni partea vătămată a reusit sa fuga de la inculpat fiind ajutata de martori.
Arestarea preventivă a inculpaților și a fost dispusă inițial în baza temeiurilor indicate de art.148 al.1 lit.e și f pr.pen. prin încheierea penală prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive față de acesta la data de 7.09.2007 reținându-se un nou temei, cel prevăzut de art. 148 lit b pr.pen. față de încercarea de influențare a martorului (128-130 ) Aceleași trei temeiuri au fost reținute și în ceea ce-l privește pe inculpatul.
Inculpații și au fost reținuți în data de 13.06.2007 și au fost ulterior arestați preventiv prin încheierea penală nr. 70/C/2007 din data de 14.06.2007 a Tribunalului Cluj, măsura arestării preventive fiind prelungită succesiv din 30 în 30 de zile.
Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea penală nr. 95/C/2007 din data de 19.10.2007 a Tribunalului Cluj, măsura arestării preventive fiind prelungită prin încheierea penală nr. 97/C/7.11.2007 a Tribunalului Cluj.
În mod temeinic prima instanță a reținut că subzistă cazurile de arestare ce au determinat luarea măsurii arestării preventive, a inculpaților și, respectiv art.148 al.1 lit.e,f pr.pen. precum și un nou temei prev.de art.148 al.1 lit.b pr.pen. respectiv raportat la încercarea de influențare a martorului, precum și temeiurile reținute în privința inculpatului.
Contrar celor susținute de către primii recurenți, simpla bănuială a comiterii infracțiunilor menționate constituie indicii temeinice in sensul art.143 alin.1 pen.Cod Penal, la care face trimitere art.148 alin.1 pr.pen. deoarece, în cauză bănuiala este rezonabilă, rezultând cu claritate din declarațiile părților vătămate și a martorilor audiați.
Justificat s-a reținut că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, la dosar existând într-adevăr date din care rezultă că inculpații au un comportament violent în societate. De asemenea, din declarațiile părților vătămate menționate în încheieri rezultă presupunerea că odată lăsați în libertate inculpații vor încerca să influențeze părțile vătămate, temei de arestare prev.de art.148 alin.1 lit.e pr.pen.
În ceea ce privește subzistența cazului de casare prev.de art.148 al.1 lit.b pr.pen. este dovedit că recurentul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin cele transmise surorii concubinei sale, la fel cum a procedat și inculpatul.
Aspectele familiale enumerate de către recurenți, deși reale, nu sunt de natură să înlătură temeiurile arestării preventive.
Mai mult, din dosar rezultă chiar comportamentul violent al inculpaților față de familiile lor, de exemplu inculpatul a obligat-o prin amenințări și violențe pe concubina sa cu care are un copil de 3 ani, să practice prostituția.
Așa fiind, recurenții nu pot fi puși în libertate prin înlocuirea măsurii arestării preventive.
Ca atare, în baza art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen. va respinge ca nefondate recursurile acestora.
Văzând și art.192 al.2 pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatii, și, in prezent deținuți in Arestul IPJ C, împotriva încheierii penale 14 ianuarie 2008 a Tribunalului Cluj.
Obligă pe inculpații recurenti să plătească în favoarea statului suma de câte 100 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 24.01.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
RED.VC/MR
04.02.08/5 EX.
Președinte:Valentin ChitideanJudecători:Valentin Chitidean, Săndel Macavei Monica Șortan