Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 594/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 594/R/2009
Ședința publică din 7 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Morar JUDECĂTOR 2: Delia Purice
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Morar, Delia Purice, Valentin președinte secție penală
: -
GREFIER:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Cluj, reprezentat prin PROCUROR -.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații, deținuți în arestul IPJ B, împotriva încheierii penale fără număr din data de 1 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița N, în dosar nr-, având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv față de inculpații, și.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar, inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar, inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Întrebați fiind de instanță, inculpații, și arată că își mențin recursurile declarate în cauză.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul ales al inculpatului solicită să se constată expirată de drept măsura arestului preventiv luată față de inculpatul. Susține că în cursul zilei de 1 octombrie 2009 s-a judecat la Tribunalul Bistrița N solicitarea parchetului de menținere a măsurii arestului preventiv, în temeiul art. 3001.proc.pen. instanța fiind sesizată cu rechizitoriu. A constatat că în data de 1 octombrie 2009 la orele 24 expira de drept măsura arestului preventiv față de inculpatul. Apreciază că prin faptul că parchetul a sesizat Tribunalul Bistrița N cu rechizitoriu chiar în ziua în care expiră măsura arestului preventiv s-a adus un grav prejudiciu. Potrivit prevederilor codului d e procedură penală parchetul trebuia să sesizeze instanța cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea măsurii arestului preventiv. Dacă s-ar fi respectat acest termen ar fi permis Tribunalul Bistrița N să se pronunțe într-un termen legal și temeinic, iar instanța de recurs s-ar fi pronunțat înainte de expirarea măsurii arestului preventiv.
Apreciază că judecarea cauzei în data de 1 octombrie 2009 este o gravă încălcare a dreptului la un proces echitabil și se manifestă prin depășirea limitei maxime a măsurii arestului preventiv.
Un alt aspect este legat de necompetența Tribunalului Bistrița N de a judeca acest dosar. În rechizitoriu se menționează că sunt trimiși în judecată 3 inculpați, însă între activitatea inculpaților și și cea a lui nu există nicio legătură. În cazul inculpaților și infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată ar putea fi săvârșite pe raza municipiului T, județ C, iar în ceea ce-l privește pe inculpatul s-a reținut că aceste infracțiuni ar fi putut fi săvârșite pe raza localității Cei trei inculpați au fost cercetați împreună, deși nu exista niciun indiciu că ar fi caz de conexitate sau de indivizibilitate. Apreciază că nu este competent Tribunalul Bistrița N în cauză, ci Tribunalul Cluj.
Arată că a remarcat că printre probele reținute prin rechizitoriu se regăsește și o convorbire telefonică, aflată la fila 155 din dosarul de urmărire penală, despre care se menționează că ar fi purtată de inculpații și. Această convorbire telefonică este considerată a fi o probă pertinentă, concludentă și directă vis a vis de intrarea în țară a drogurilor de mare risc. Din studierea dosarului a constatat că această convorbire nu este redată în întregime. Dosarul ar trebui să includă absolut toate probele. Art. 6.proc.pen. prevede că organul de urmărire penală trebuie să administreze probe atât în favoarea, cât și în defavoarea inculpatului. Se ascunde instanței de fond realitatea acestei convorbiri. Când s-a prezentat materialul de urmărire penală inculpatului a solicitat redarea în întregime a convorbirii. I s-a spus că nu face parte din probele cu care va fi sesizată instanța de fond. Este vorba de un proces inechitabil, instanța nefiind sesizată în condiții de legalitate. Acea convorbire telefonică este în realitate purtată cu o persoană care se afla în Spania și pe care o ruga să-i transporte câteva motorete. Li s-a spus că această convorbire nu face parte din materialul probator.
Inculpații sunt trimiși în judecată pentru săvârșirea a trei infracțiuni grave prev. de Legea nr. 143/2000, respectiv trafic de droguri de mare risc, deținere în vederea consumului de droguri de mare risc și introducerea în țară a drogurilor de mare risc. Din conținutul dosarului a sesizat că pe parcursul a aproximativ două luni de zile nu s-au efectuat acte de cercetare penală, probele fiind administrate de fapt în perioada actelor premergătoare, respectiv procesele verbale încheiate de ofițerii care au efectuat acte premergătoare în cauză. În acest dosar nu s-au mai administrat probe decât în ultimele două zile, iar aceste probe au fost administrate fără ca inculpații să fie încunoștiințați, ceea ce duce la nulitatea absolută a acestora. Au fost audieri de învinuiți, martori la care nu au avut posibilitatea să asiste, pentru că nu li s-a permis participarea activă. Apreciază că sub acest aspect li s-a încălcat dreptul la apărare. Au fost efectuate acte procedurale cu încălcarea principiului de drept. Inculpatul a fost prins în flagrant la data de 4 octombrie 2009 în localitatea T, iar din declarația dată de acesta rezultă că a fost după o presupusă întâlnire cu, în urma căruia ar fi intrat în posesia unei cantități de droguri. În momentul în care a dat acea declarație nu era începută urmărirea penală împotriva inculpatului. Din declarația dată de inculpatul nu rezultă nicio legătură, care ar putea duce la concluzia că inculpatul era implicat în săvârșirea infracțiunilor.
Inculpatul nu s-a mai aflat în fața instanței de judecată. Este o persoană care deține calitatea de asociat, administrator la o societate care efectuează transport internațional din său a făcut obiectul unei percheziții drastice la intrarea pe teritoriul României. În acea perioadă inculpatul, fiind supravegheat de organul de poliție, nu a putut fi depistat ca posibil autor al infracțiunilor prev. de art. 143/2000. Este tatăl a doi copii minori. A efectuat anumite transporturi pentru inculpatul, care nu a vrut să plătească inițial. Ulterior, inculpatul a luat legătura cu inculpatul și i-a solicitat o întâlnire pentru a-i restitui suma de bani.
Apreciază că nu există niciun impediment pentru ca acest proces penal să continue cu inculpatul în stare de libertate. Inculpatul nu a încercat să influențeze vreun martor, nu a încercat să scape de suma de bani primită de la inculpatul. La dosar există procesul verbal de percheziție din care rezultă că nu s-au găsit urme ale drogurilor. Consideră că implicarea inculpatului în acest dosar este dată doar de declarația inculpatului, nefiind susțintă de alte probe.
Solicită admiterea recursului, apreciind că pericolul pentru ordinea publică este mult diminuat în prezent. Se justifică formularea unei cereri de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Inculpatul își cunoaște obligațiile și se angajează să le respecte și să participe în acest dosar, având posibilitatea de a ajuta organul de poliție. În declarația dată cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală a relatat anumite aspecte, care au legătură cu traficul de droguri, pe care le-a prezentat de bună voie. Urmează să se facă verificări, în vederea confirmării.
Apărătoarea din oficiu a inculpaților și precizează că se raliază concluziilor formulate de apărătorul ales al inculpatului, în ceea ce privește competența materială a instanței și cu privire la data pronunțării menținerii măsurii arestului preventiv, apreciind că a fost încălcat flagrant dreptul la apărare al inculpaților. administrat în cauză este circumstanțial, cu excepția flagrantului respectiv. Probele audio-video sunt trunchiate și nu există o expertiză pentru a se dovedi originalitatea lor și lipsa de prelucrare. O asemenea probă trebuie redată integral și nu fragmentată.
Apreciază că menținerea măsurii arestului preventiv față de inculpați este nejustificată pentru că în primul rând a trecut un timp îndelungat de la data inițierii acestei cercetări penale și până s-au adminstrat toate probele care puteau fi administrate. Apreciază că nu subzistă temeiurile prev. de art. 148.proc.pen. pentru care s-a dispus măsura arestului preventiv. Nu există niciun motiv din care să rezulte că lăsați în libertate, inculpații se vor sustrage de la judecarea cauzei sau vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului în cauză. O perioadă îndelungată de timp nu s-au efectuat acte de urmărire penală. Există numeroase decizii ale CEDO prin care se sancționează menținerea arestului preventiv peste o durată rezonabilă. Apreciază că nu se poate influența procesul penal, nu se pot influența martorii. Există o multitudine de persoane care sunt cercetate în acest dosar. CEDO a statuat că atâta vreme cât 90% din probațiune este administrat, nu se justifică menținerea măsurii arestului preventiv, nici măcar în cazul infracțiunilor de omor.
La dosarul cauzei nu există niciun indiciu cum că acești inculpați sunt infractori de profesie. Apreciază că este nejustificată menținerea inculpaților în stare de arest preventiv fiind o gravă încălcare a drepturilor omului și împiedicând posibilitatea de a-și pregăti o apărare pertinentă. Există o serie de deficiențe de încălcare a dreptului la apărare. Nu s-a dovedit că a existat o conlucrare între cei trei inculpați sau o rezoluție infracțională comună. Nu există niciun temei că a existat o rezoluție infracțională unică. Activitatea infracțională s-a desfășurat când pe teritoriul localității B, când pe teritoriul localității
În concluzie, solicită admiterea recursului și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, cu interzicerea dreptului de a lua legătura cu celelalte părți. Cu onorar.
Reprezentanta DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj solicită respingerea ca nefondate a recursurilor inculpaților, apreciind că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică. Instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143.proc.pen. și art. 148 lit. f proc.pen. Orice discuție și trimiteri la alte texte la acest moment este superfluă. Apreciază că nu este incident art. 140.proc.pen. măsura arestului preventiv nu a încetat de drept. La data de 31 august 2009 s-a dispus prelungirea măsurii arestului preventiv față de inculpați, măsură care expira la data de 2 octombrie 2009. Verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv a avut loc la data de 1 octombrie 2009. În prezenta cauză dispozițiile art. 3001.proc.pen. au fost respectate, iar inculpații au fost asistați de apărători aleși.
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale, precizează că potrivit art. 30 alin. 3.proc.pen. dacă urmărirea penală se efectuează de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul prin rechizitoriu stabilește care dintre instanțe să fie sesizată pentru buna desfășurare a procesului penal. Excepția nelegalei sesizări nu poate fi cercetată la acest moment. A discuta validitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale la acest moment de asemenea excede cadrul recursului de astăzi.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv și arată că nu prezintă pericol pentru societate.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său. Solicită să se constate că nu are antecedente penale. Are trei copii minori și nu se consideră un pericol pentru ordinea publică.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate, nu se consideră un pericol pentru ordinea publică. Nu are antecedente penale.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Bistrița -N prin încheierea penală nr.din 1 octombrie 2009, în baza art.3001proc.pen.a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive luată față de inculpații:, fiul lui și, născut la 30 iunie 1976 în B.în B,-,.37, CNP -;, fiul lui și, născut la 2.02.1974 în B,.în B,-, CNP -; -, fiul lui și, născut la 27 mai 1969 în T,.in T,-/A, CNP - și conform art.300 alin.3 proc.pen. a menținut arestarea preventivă a inculpaților.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 73 D/P/2009 al - Biroul Teritorial Bistrița N, au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv inculpații, pentru săvârșirea în concurs real prev. de art. 33 lit. "a" Cod penal a infracțiunii de trafic de droguri de risc și participație improprie la introducerea în țară de droguri de risc, prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004 și respectiv art. 31 alin.2 Cod penal rap. la art. 3 alin.2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004;, pentru comiterea în concurs real prev. de art. 33 lit. "a" Cod penal a infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin.2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000; pentru comiterea infracțiunii continuate de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin.2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, introducerea în țară de droguri de mare risc prev. de art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004, art. 41 al. 2 pen. și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004.
Prin actul de acuzare înaintat de procuror s-a reținut în sarcina inculpaților următoarele.
La data de 17.11.2008, făptuitorul s-a prezentat la organele de poliție și a arătat faptul că urmează să primească o anumită cantitate de droguri de la inculpatul, care o va expedia din Spania. În baza acestui auto denunț s-a procedat la interceptarea convorbirilor și comunicărilor telefonice efectuate de către acesta. După un timp s-a stabilit de către organele de urmărire penală că în traficul de droguri sunt implicați și inculpații și, precum și numita, astfel încât și telefoanele acestora au fost interceptate în baza unor autorizații emise de instanța de judecată. După efectuarea acestor interceptări și după ce în cauză au fost autorizați trei investigatori sub acoperire a rezultat că inculpații au comis faptele descrise în continuare.
La data de 10.01.2009 a vândut unui investigator sub acoperire, cu care s-a întâlnit într-un fast-food din zona Nord din mun. B, o cantitate de circa 100 gr. rezină de cannabis și 7,5 gr. cannabis.
La data de 06.02.2009, investigatorul sub acoperire cu numele de cod s-a întâlnit în B cu inculpatul după care împreună sau deplasat în localitatea T, jud. C, cu mențiunea că anterior acestei întâlniri cei doi au purtat mai multe discuții în cadrul cărora acesta din urmă a afirmat că poate face rost de drogul de mare risc cocaină. După ce au ajuns în localitatea T, inculpatul s-a întâlnit și apoi a plecat cu inculpatul, timp în care investigatorul sub acoperire a rămas în mașină până la întoarcerea celor doi. Este de subliniat că înainte de a ajunge în T, inculpatul l-a contactat telefonic pe inculpatul cu care s-a întâlnit într-un loc prestabilit, acesta din urmă venind cu o mașină marca cu nr. de înmatriculare BV 671 TJ, însoțit de un rămas neidentificat. După scurt timp inculpatul a revenit cu același autoturism aducând de la locuința inculpatului cantitatea de 5,9 gr. cocaină pentru care ia cerut investigatorului sub acoperire (care a și plătit) suma de 300 euro și 700 lei.
În data de 02.03.2009 inculpatul s-a întâlnit în B cu același investigator sub acoperire după care s-au deplasat împreună în localitatea T, în același scop de a cumpăra cocaină. La fel ca și la data anterioară, înainte de a ajunge în T, inculpatul l-a contactat pe inculpatul solicitându-i să se întâlnească. După ce au ajuns în oraș, inculpatul s-a întâlnit cu inculpatul, au plecat împreună, iar după un timp, circa 30-40 minute a revenit și a înmânat investigatorului sub acoperire o cantitate de circa 8 gr. cocaină. Inculpatul a afirmat că a cumpărat-o de la inculpatul cu suma de 700 euro, bani care anterior fuseseră înmânați inculpatului de către investigatorul sub acoperire cu numele de cod.
În actul de acuzare s-a mai arătat că în împrejurări similare cu cele descrise mai sus investigatorul sub acoperire cu nun1ele de cod " " a cumpărat de la inculpatul cantiatea de 11,5 gr. cocaină cu suma de 900 euro, drog pe care la rândul său l-a cumpărat de la inculpatul.
În data de 04.08.2009 un alt investigator sub acoperire, cu numele de cod " " s-a întâlnit în B cu inculpatul după care s-au deplasat împreună în T, întrucât în urma unor discuții telefonice din data de 03.08.2009 purtate cu investigatorul " ", inculpatul a afirmat că mai poate face rost de o altă cantitate de droguri.
Ajunși în T, inculpatul a solicitat investigatorului sub acoperire suma de 865 euro pentru a putea plăti drogul după care s-a îndepărtat de autoturismul acestuia și s-a întâlnit cu inculpatul. Inculpatul, în schimbul sumei de 365 euro și 40 lei, a primit de la inculpatul cantitatea de 7 gr. cocaină. Apoi, inculpatul a revenit la autoturismul investigatorului și i-a înmânat drogul primit de la inculpatul, afirmând că l-a cumpărat cu suma de 865 euro.
S-a mai aratat în actul de acuzare că, din rapoartele de constatare medico-Iegale întocmite în cauză de Serviciul Județean de Legală B N nr. 2128/II/d/27 și nr. 2127/II/d/26) rezultă că în probele biologice ridicate de la inculpatul s-a evidențiat prezența tetrahidrocannabinolului iar în probele biologice ridicate de la inculpatul s-a evidențiat prezența cocainei, astfel că în privința acestor inculpați a fost pusă în mișcare acțiunea penală prin rechizitoriu și au fost trimiși în judecată și pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000, respectiv prev. de art. 4 alin.2 din Legea 143/2000.
Față de inculpați acțiunea penală a fost pusă în mișcare prin Ordonanțele din data de 5 august 2009 date de procuror în dosarul de urmărire penală nr. 73 D/P/2008.
Prin Încheierea penală nr. 31/CC/2009 din 5 august 2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr- s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților pe o perioadă de 29 de zile (148-l52), încheiere care a rămas definitivă prin respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de aceștia (Decizia penală nr. 100/11.08.2009 a Curții de Apel Cluj ).
Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită față de fiecare dintre cei trei inculpați prin Incheierea penală nr. 40/CC/ 31 august 2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul penal nr-.
Instanțele care au dispus luarea și ulterior prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpați au apreciat că, în cauză există probe și indicii suficiente de natură să justifice presupunerea rezonabilă, că acești a au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați, fiind astfel incidente dispozițiile art. 143 Cod procedură penală. Aceleași instanțe au apreciat că inculpații se află în situația prevăzută de art. 148 lit. "f Cod procedură penală, întrucât pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați sunt mai mari de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul concret pentru ordinea publică, al cercetării inculpaților în stare de libertate, a fost dedus în raport de natura și gravitate a faptelor săvârșite, sentimentul de insecuritate socială care s-ar crea în rândul comunității locale prin lăsarea lor în libertate dar și față de modalitatea concretă În care au fost săvârșite faptele.
Examinând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților în raport de prevederile art. 3001Cod procedură penală, instanța a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă și justifică și pentru viitor privarea lor de libertate a acestora pentru buna desfășurare a procesului penal, fiind îndeplinite sub acest din urmă aspect cerințele art. 136 Cod procedură penală.
Așadar, raportat la actele și lucrările dosarului instanța a constatat că sunt îndeplinite cerințele art. 143 Cod procedură penală și totodată întrunite cumulativ cerințele art.148 lit. "f Cod procedură penală cu privire la fiecare dintre inculpații trimiși în judecată. Referitor la pericolul concret pentru ordinea publică, al cercetării inculpaților în stare de libertate, instanța subliniază că aceștia sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni grave, iar faptele presupus comise de aceștia având o rezonanță nefavorabilă în rândul opiniei publice, determină inevitabil o reacție negativă față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează acuzații în legătură cu traficul de droguri sunt judecate în stare de libertate. De asemenea, este de observat că pentru demascarea activitătii infractionale a fost necesară introducerea în cauză a trei investigatori sub acoperire și că în raport de poziția și atitudinea adoptată de inculpați în cursul urmării penale, există riscul real că cercetarea judecătorească să fie îngreunată prin judecarea acestora în stare de libertate.
Pentru considerentele arătate instanța nu va însuși cererea inculpaților de revocare a măsurii arestării preventive ori de înlocuire a ei cu obligația de a nu părăsi tara sau localitatea.
Așa fiind, instanța a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților, și și reținând că subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, conform art. 3001alin.3 Cod procedură penală, a menținut arestarea preventivă față de fiecare dintre inculpați.
Împotriva încheierii tribunalului au declarat recurs inculpații, - și.
Apărătorul ales al inculpatului - a solicitat prin motivele orale, casarea hotărârii tribunalului și rejudecând cauza, să se dispună punerea de îndată în libertate a recurentului apreciind că în cauză sunt incidente prevederile art.140 proc.pen. și a se constata că măsura arestării inculpatului a încetat de drept deoarece potrivit art.3001proc.pen.menținerea arestării clientului său trebuia dispusă înainte de expirarea duratei arestării preventive, text care a fost încălcat în speță. Probele dosarului, atestă că la 1 octombrie 2009 la orele 24,00 expira de drept măsura arestului preventiv față de inculpatul. S-a apreciat ca nelegal procedeul parchetului de sesizare a Tribunalului Bistrița -N cu rechizitoriu, chiar în ziua în care expiră măsura arestului preventiv, împrejurare care aduce o atingere dreptului la apărare al recurentului și a dreptului la un proces echitabil.
Conform Codului d e procedură penală, parchetul trebuia să sesizeze instanța cu cel puțin cinci zile înainte de expirarea măsurii arestării preventive.
Pe de altă parte, apărătorul inculpatului a apreciat că nu există probe și indicii temeinice care să justifice privarea de libertate a clientului său.
Un alt motiv de critică vizează necompetența teritorială a Tribunalului Bistrița -N, deoarece conform art.30 alin.3 proc.pen.competența de judecată a prezentului dosar aparține Tribunalului Cluj.
O altă critică formulată de apărătorul inculpatului vizează legalitatea administrării mijloacelor de probă precum și aprecierea acestora în contextul luării măsurii arestării preventive față de clientul său.
În altă oridine de idei, apărătorul inculpatului apreciază că de la data când s-a luat măsura arestării față de inculpat și până în prezent, trecând o perioadă semnificativă de timp, pericolul pe care îl reprezintă clientul său pentru ordinea publică s-a diminuat considerabil.
Apărătorul inculpaților și, s-a raliat concluziilor formulate de avocatul inculpatului, iar în plus a arătat că în speță, s-a încălcat termenul rezonabil de soluționare a cauzei interpretat prin prisma legislației europene, sancțiune care trebuie să aibă drept rezultat punerea în libertate a celor doi recurenți. Apreciază că la dosar nu există nici o probă care să ateste că persoanele inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică.
În concluzie, ca efect al depășirii termenului rezonabil și al circumstanțelor în care s-au comis faptele, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, conform art.145 și 1451proc.pen.
Curtea examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Prin încheierea penală nr.31 din 5 august 2009 Tribunalului Bistrița -N, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, - și pe 29 de zile, începând din 6 august 2009 și până la 3 septembrie 2009 apreciindu-se ca îndeplinite cerințele art.143 și 148 lit.f proc.pen.
Prin încheierea penală nr.40 din 31 august 2009 Tribunalul Bistrița -N a prelungit arestarea preventivă a inculpaților pe o durată de 30 de zile după cum urmează: începând cu 3 septembrie 2009 orele 1,30 și până la 2 octombrie 2009, orele 1,30 pentru inculpatul; începând cu 3 septembrie 2009 orele 3,00 - 2 octombrie orele 3,00 pentru inculpatul, iar pentru inculpatul - începând cu 3 septembrie 2009, orele 2,35 - 2 octombrie 2009 orele 2,35.
În sarcina inculpaților s-a reținut că există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că ar fi comis infracțiunile de: - trafic de droguri de risc și participație improprie la introducerea în țară de droguri de risc prev.de art.2 alin.1 din Legea 143/2000 modificată prin Lege 522/2004 și art.31 alin.2 pen.raportat la art.3 alin.2 din Legea 143/2000 modificată; - infracțiunile de trafic de droguri de mare risc prev.de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 și deținere de droguri de risc pentru consum propriu prev.de art.4 alin.1 din Legea 143/2000; - - infracțiunea continuată de trafic de droguri de mare risc prev.de art.2 alin.2 din Legea 143/2000 cu art.41 alin.2 pen.; introducerea în țară de droguri de mare risc prev.de art.3 alin.2 din Legea 143/2000 modificată prin Legea 522/2004 cu art.41 alin.2 și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu prev.de art.4 alin.2 din Legea nr.143/2000 modificată prin Legea 522/2004.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DIICOT - Biroul Teritorial Bistrița -N din 30 septembrie 2009, inculpații au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv pentru infracțiunile de mai sus, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Bistrița -N sub nr-, iar la primul termen de judecată, în camera de consiliu din 1 octombrie 2009, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive prin prisma disp.art.3001proc.pen.
Cu această ocazie, s-a constatat de către Tribunalul Bistrița -N că luarea măsurii arestării preventive s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art.136 rap.la art.143 proc.pen.și că în privința recurenților sunt incidente cazurile de arestare prev.de art.148 lit.f proc.pen.
În prezenta speță, nu se pune problema aplicării disp.art.140 proc.pen.și a se constata încetarea de drept a măsurii arestării preventive deoarece interpretarea și totodată aplicarea art.3001proc.pen. s-a realizat judicios.
Așa cum rezultă din încheierea penală nr.40 din 31 august 2009 Tribunalului Bistrița -N, măsura arestării preventive a fost prelungită în cazul celor trei inculpați din 3 septembrie 2009 până la 2 octombrie 2009, iar în condițiile în care punerea în discuție a legalității arestării preventive și a necesității menținerii acestei stări s-a realizat în ședința camerei de consiliu din 1 octombrie 2009, reiese fără echivoc respectarea disp.art.3001proc.pen.în sensul ca legalitatea și temeinicia arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea duratei acesteia, perioadă care expira la 2 octombrie 2009.
Mai mult, în prezenta speță, nu a fost vătămat dreptul la apărare al inculpaților deoarece art.6 proc.pen.stabilește că organele judiciare au obligația să încunoștiințeze pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care sunt cercetați, încadrarea juridică a acesteia și să le asigure posibilitatea pregătirii și exercitării apărării. Prin învinuire, în sensul art.6 alin.3 proc.pen.se înțelege orice fel de acuzație adusă persoanei față de care se efectuează cercetarea penală sau cea judecătorească.
Principiul egalității armelor se deduce din conținutul deosebit de complex al disp.art.6 al CEDO care garantează dreptul la un proces echitabil". Potrivit acestui principiu care constituie o componentă a bunei administrări a justiției, acuzarea și apărarea trebuie să aibă șanse egale, fiecare parte trebuie să acorde celeilalte posibilitatea de a formula obiecții la argumentele celeilalte.
Deși aceste cerințe sunt specifice fazei publice a procesului penal, dispozițiile imperative ale art.23 din Constituție, care reglementează libertatea individuală, reclamă ca atribute ale echității să se regăsească și în faza nepublică a procesului penal.
Indiferent în ce fază a procesului ne aflăm, sensul disp.art.23 din Legea Fundamentală este cel al ocrotirii în mod egal a libertății individuale.
Pe cale de consecință, învinuitul sau inculpatul trebuie să fie ascultat și informat cu privire la orice acuzație care i se aduce și, totodată, întrebat cu privire la probele pe care înțelege să le propună în apărare.
Procedura arestării vizând o măsură care afectează grav libertatea persoanei, necesită o serie de garanții suplimentare pentru învinuit sau inculpat, prevăzută în art.23 din Constituție și art.1371proc.pen.
În cazul în speță, recurenții au fost audiați atât ca învinuiți cât și ca inculpați în prezența apărătorilor, astfel că atât dreptul la apărare cât și dreptul la un proces echitabil a fost respectat prin prisma dispozițiilor legale.
În cursul urmăririi penale inculpaților li s-a respectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalității de arme, promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizează că "exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți, implică obligația de a oferi fiecăreia o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces echitabil revine autorităților naționale". (a se vedea hotărârea nr.27 din octombrie 1993 Dombo Bv vs. Olanda).
Mai mult, aceeași C, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, "în măsura în care presupune un proces echitabil și în contradictorialitate". (a se vedea hotărârea din 24 februarie 1994 CEDO - Bendenoun vs.Franța). De asemenea, "respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror". (a se vedea hotărârea CEDO Edwards vs.Marea Britanie din 16 decembrie 1992).
Cu ocazia judecării cauzei pe fond instanța investită cu soluționarea dosarului va verifica modul în care au fost respectate garanțiile cu privire la un proces echitabil, atât din perspectiva dreptului intern cât și al disp.art.5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar în prezent la acest moment procesual, nu se poate reține vreo cauză de nulitate absolută dintre cele prevăzute de art.197 alin.2 proc.pen.
În acest context, Curtea învederează că stabilirea legalității probelor și a mijloacelor de probă prin care acestea au fost administrate, se va realiza de către instanța de fond prin prisma disp.art.64 alin.2 proc.pen.și art.68 proc.pen.după care, magistratul investit pe fondul cauzei va statua asupra vinovăției sau nevinovăției inculpaților.
În această fază a recursului, curtea nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror, nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea și verificarea menținerii unei măsuri preventive.
Dacă în cursul urmăririi penale se comite vreo încălcare a dispozițiilor procedurale sancționabilă cu nulitatea relativă, iar inculpații sau apărătorii lor iau cunoștință de aceasta (prin încălcare înțelegându-se fie aplicarea greșită a legii de procedură, fie o neaplicare) - cazul în speță - nu există nulitate câtă vreme inculpații sau avocații lor nu au adus la cunoștință organului de urmărire penală neregularitatea procedurală observată și nu au cerut la momentul respectiv, aplicarea legii în mod corect.
Referitor la motivul de critică vizând necompetența teritorială a instanței reglementată prin art.30 proc.pen.și ca efect nelegala sesizare a instanței, Curtea reține că la acest moment procesual este prematură discutarea acestei excepții, ea putând fi invocată la primul termen de judecată în fața tribunalului la 22 octombrie 2009, și nicidecum în recursul promovat în temeiul art.3001proc.pen. câtă vreme asupra acestei excepții nu s-a pronunțat în mod judicios instanța căreia i-a fost repartizată aleatoriu cauza. Abia apoi, se va realiza de către instanța fondului verificarea necesară cu privire la legalitatea și temeinicia arestării preventive conform art.3002rap.la art.160 proc.pen. iar în cursul judecății, procurorul și oricare dintre părți pot formula cereri și ridica excepții.
Conform art.302 proc.pen.instanța este obligată să pună în discuție cererile și excepțiile arătate în art.301 proc.pen. sau excepțiile ridicate din oficiu și să se pronunțe asupra lor prin încheiere motivată.
Numai cu ocazia căilor de atac promovate după acest moment procesual, instanța de recurs se va putea pronunța asupra legalei sesizări a instanței de fond și a sancțiunilor procesuale care pot interveni în speță.
Potrivit disp.art.3001alin.3 proc.pen. când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate, sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată arestarea preventivă sau potrivit alin.2 al aceluiași articol, dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive.
În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate.
În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații sunt autorii infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestării preventive și nu s-au modificat până la sesizarea instanței prin rechizitoriu și nici până la soluționarea prezentului recurs.
Inculpații recurenți au recunoscut comiterea faptelor, probele și indiciile temeinice rezultând din declarațiile martorilor audiați până în prezent, în faza de urmărire penală coroborate cu rapoartele întocmite de investigatorii sub acoperire și cu conținutul convorbirilor telefonice interceptate.
Stabilirea vinovăției inculpaților recurenți urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de recurenți.
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată cât și din activitatea desfășurată de aceștia în perioada infracțională.
În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, prev.în art.148 lit.f proc.pen. este, desigur, adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei; sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunii de care sunt învinuiți inculpații, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpaților, cum se susține, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Pe de altă parte, pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele comise este mai mare de 4 ani închisoare, astfel că lăsarea acestora în libertate ar putea prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, ținându-se seama tocmai de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii infracțiunilor și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpați.
Totodată, potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpații au fost arestați în vederea aducerii lor în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit infracțiuni.
Față de natura și gravitatea concretă a faptelor presupus a fi comise de inculpați precum și de complexitatea cauzei, față de pericolul social concret al infracțiunilor, curtea apreciază că se impune în continuare judecarea inculpaților în stare de arest.
Durata arestării preventive a inculpaților nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 proc.pen. referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
În speța de față, nu s-a depășit un termen rezonabil și nici nu s-a estompat rezonanța socială negativă a infracțiunilor presupus a fi comise, rezonanță ce reprezintă unul dintre criteriile de apreciere a pericolului social concret. Având în vedere că de la data arestării inculpaților a trecut o perioadă de doar 2 luni și J, nu se pune problema estompării rezonanței sociale a infracțiunilor și nici problema înlocuirii arestului preventiv cu altă măsură mai blândă. Printre criteriile ce trebuie avute în vedere de instanță la înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai blândă în cazul infracțiunilor de trafic de droguri, trebuie să se numere și gradul de pericol social al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului,modul, locul de comitere și urmările acesteia.
Față de modul de concepere și organizare a activității infracționale de către inculpați, dacă s-ar admite cererea de revocare a măsurii arestării preventive, dispunându-se punerea inculpaților de îndată în libertate, s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță în opinia publică, fapt ce în final s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție.
Așa fiind, în mod judicios s-a apreciat ca legală și temeinică măsura arestării preventive menținută față de inculpații recurenți așa încât se constată că în cauză sunt incidente prevederile art.143 proc.pen.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art.5 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând "suspiciunea rezonabilă că s-au comis infracțiuni", măsura menținerii arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Curtea apreciază că, în baza disp.art.136 proc.pen. pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal și pentru a se împiedica sustragerea inculpaților de la judecată este corespunzătoare momentan măsura arestării preventive, subzistând temeiurile inițiale care au impus-
Activitatea infracțională, modul de concepere și de derulare justifică menținerea arestului preventiv, la dosar existând probe care conduc la incidența temeiului prev.de art.148 lit.f proc.pen.
În legătură cu motivul de critică invocat explicit de apărătorul inculpaților și vizând depășirea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei, Curtea învederează următoarele:
Potrivit art.6 alin.1 din Convenția Europeană, orice persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni are dreptul să obțină, într-un termen rezonabil, o "decizie definitivă" cu privire la temeinicia și legalitatea acuzației ce i se aduce. Instanța europeană a făcut sublinierea, de principiu, că scopul acestui text al Convenției este ca persoanele aflate în această situație "să nu rămână multă vreme, nejustificat, sub o asemenea acuzație". ( cauza Eckle Germaniei din 27 iunie 1968).
O altă subliniere făcută de C, se referă la "criteriile după care se apreciează termenul rezonabil al unei proceduri penale", statuându-se că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente.(decizia CEDO din 31 martie 1998 paragraf 97 citat de ).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau "o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de "acuzație penală" în sensul art.6 alin.1 din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de "urmări importante" privitoare la situația învinuitului (decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee Olandei).
Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat. (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Curtea Europeană a avut în vedere și "comportamentul acuzatului" cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței), dar că nu i se va putea imputa prelungirea procedurii de urmărire penală dacă a voit să producă anumite probe de natură să-l disculpe sau, pentru că a cerut efectuarea unor investigații suplimentare pertinente, ori pentru că a utilizat toate căile de atac disponibile în legislația națională.(decizia din 8 februarie 1996 în cauza contra Danemarcei; decizia din 29 aprilie 1998 în cauza Henera contra Franței; decizia din 31 martie 1998, paragraful 99, cit. de ).
Curtea Europeană a mai decis că faptul că o persoană se află în detenție este un element ce trebuie luat în considerație pentru a se determina dacă s-a statuat într-un "termen rezonabil" cu privire la temeinicia acuzației formulate împotriva ei (decizia din 25 noiembrie 1992 în cauza Abdoella contra Olandei).
De asemenea, Curtea Europeană a mai decis, într-o altă speță, că, în situația urmăririi penale angajate simultan împotriva mai multor coinculpați, dacă procedura a fost accelerată - urmare unei eventuale disjungeri a cauzei, pentru o mai bună administrare a justiției - numai față de unul sau unii dintre ei, într-o asemenea situație, în orice caz, între interesele unui coinculpat și principiul bunei administrări a justiției, trebuie acordată prioritate acestui din urmă principiu (decizia din 27 iunie 1968 paragraf 21 cit.de ).
Curtea de Apel Cluj apreciază că soluția Tribunalului Bistrița -N este temeinică și legală, fiind în concordanță cu hotărârile CEDO (hotărârea din 31 iulie 2000 Lituania; hotărârea Kudla Polonia din 26 octombrie 2000 și hotărârea Labita Italia din 6 aprilie 2000) prin care s-a decis că nu a fost încălcat art.5 paragraf 3 din Convenție în ceea ce privește durata detenției preventive.
Potrivit textului de mai sus, modificat prin Protocolul nr.112"orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Conform jurisprudenței CEDO, aspectul privind caracterul rezonabil al unei perioade de detenție nu poate fi apreciat în abstract. Caracterul rezonabil al detenției unei persoane trebuie evaluat de la caz la caz, în funcție de trăsăturile specifice ale acestuia. Menținerea stării de detenție preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (a se vedea hotărârea Elveția din 26 ianuarie 1993).
Este în primul rând datoria autorităților judiciare naționale să se asigure că, într-o cauză determinată, detenția preventivă nu depășește o perioadă rezonabilă. În acest scop și având în vedere respectul cuvenit pentru principiul prezumției de nevinovăție, autoritățile trebuie să ia în considerare toate argumentele pentru și împotriva existenței unei necesități de ordin public care să justifice o îndepărtare de la regula respectării libertății individuale și care să constituie considerente pentru hotărârea autorităților de a respinge cererea de punere în libertate.
unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție. În situațiile în care autoritățile judiciare au continuat să justifice privarea de libertate, dacă aceste motive au fost apreciate ca "relevante" și "suficiente" CEDO a stabilit și dacă autoritățile naționale competente au arătat o "diligență specială" în conducerea procedurilor (a se vedea hotărârea Contrada Italia din 24 august 1988 și hotărârea Franța din 23 septembrie 1998).
Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a inculpaților, și de două luni și J, este justificată din perspectiva exigențelor art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta nefiind excesivă.
Având în vedere că motivele de recurs ale inculpatului - au fost însușite integral de apărătorul celorlalți doi inculpați, acesta invocând în plus doar depășirea termenului rezonabil de soluționare a cauzei, Curtea a răspuns punctual la fiecare dintre ele, considerentele expuse în motivarea deciziei vizându-l pe fiecare inculpat în parte.
Pentru motivele ce preced, se vor respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații -, și în baza art.38515pct.1 lit.b Cod proc.pen.
Văzând disp.art.189 cod proc.pen. se va stabili în favoarea Baroului de avocați C suma de câte 100 lei onorariu apărător din oficiu ce se va plăti din pentru inculpații și
Văzând disp.art.192 alin.2 proc.pen.inculpații vor achita statului suma de câte 400 lei cheltuieli judiciare, din care câte 100 lei reprezentând onorariu avocațial, pentru inculpații și.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, și deținuți în Arestul IPJ B împotriva încheierii penale nr.din 1 octombrie 2009 a Tribunalului Bistrița -
Stabilește în favoarea Baroului de avocați C suma de câte 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției pentru inculpații și.
Obligă pe inculpați să plătească în favoarea statului suma de câte 400 lei cheltuieli judiciare, din care câte 100 lei reprezentând onorariu avocațial pentru inculpații și.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 7 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
--- - - - -
Red.PD/CA
16.10.2009 - 6 ex.
Jud.fond.
Președinte:Ioana Cristina MorarJudecători:Ioana Cristina Morar, Delia Purice, Valentin
