Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 68/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.68/R/2009
Ședința publică din 3 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Boer JUDECĂTOR 2: Delia Purice
JUDECĂTORI: Maria Boer, Delia Purice, Iuliana Moldovan președinte secția penală
: - -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj, reprezentat prin PROCUROR -.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații și, împotriva încheierii penale fără număr din data de 15 ianuarie 2009, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Bistrița N, având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv față de inculpații și.
La apelul nominal făcut în ședință publică,la prima strigare, se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar și inculpatul, aflat în stare de arest.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosarul cauzei prin fax la data de 3 februarie 2009 o cerere de lăsarea cauzei pentru ora 14,30 formulată de apărătorul ales al inculpatului, av., având în vedere că până la această oră este prezent la Tribunalul Bistrița N și Judecătoria Beclean.
Reprezentantul Parchetului solicită lăsarea cauzei la a doua strigare, față de cererea formulată în scris de către apărătorul ales al inculpatului, av..
Instanța, deliberând, lasă cauza la a doua strigare în vederea prezentării apărătorului ales al inculpatului, punându-i-se în vedere inculpatului că în cazul în care nu se va prezenta apărătorul ales, cauza se va lua cu apărătorul din oficiu.
La apelul nominal făcut în ședință publică,la a doua strigare, se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de av. A în substituirea apărătorului ales, av., din cadrul Baroului B N, cu delegație la dosar și inculpatul, aflat în stare de arest asistat de apărător ales, av..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul din oficiu a inculpatului, av., solicită instanței acordarea onorariului parțial pentru studiu de dosar și prezentarea la ambele termene de judecată.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursurilor.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond și rejudecând cauza, să se dispună în principal, respingerea propunerii de arestare iarîn subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai puțin restrictivă, respectiv obligarea de a nu părăsi țara. Astfel, apreciază că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării nu mai subzistă, pericolul concret pentru ordinea publică se diminuează cu trecerea timpului. Consideră că nu se mai justifică menținerea măsurii arestării preventive având în vedere că este vorba doar de o cantitate mică de droguri, respectiv 50 de grame iar inculpatul pentru acest motiv se află în arest de peste un an de zile, apreciind că timpul trecut este cu mult peste limita normală, arestarea inculpatului prevestind o sancțiune penală. Solicită a se avea în vedere adresa comunicată de conform căreia la data susținută de procurori că inculpatul ar fi fost în A, nu corespunde realității deoarece din conținutul adresei rezultă că acesta, la data de 30.10.2008, inculpatul se afla în Având în vedere acest răspuns, consideră că în acuzarea inculpatului nu mai este decât că acesta a dat niște bani împrumut la consumatori fără să știe pentru ce anume, astfel că această probă nu are cum să mențină măsura arestării preventive a inculpatului. Apreciază că lăsarea inculpatului în stare de libertate nu ar influența cu nimic desfășurarea procesului penal având în vedere că alte probe nu mai sunt de administrat iar inculpatul nu are cum să influențeze părțile din dosar. În subsidiar, în măsura în care instanța apreciază că se impune luarea unei măsuri restrictive, apreciază că măsura obligării de a nu părăsi țara ar fi suficientă.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale pronunțată de instanța de fond și rejudecând cauza, să se dispună,în principal, respingerea propunerii de arestare iarîn subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai puțin restrictivă, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea. Consideră că perioada de un an de zile de când inculpatul se află arestat este o durată mai mult decât rezonabilă având în vedere probele dosarului și faptul că este vorba doar de consum de droguri. Având în vedere că probele sunt deja administrate, apreciază că nu există indicii că inculpatul ar putea influența cercetările în acest dosar. În subsidiar, în măsura în care instanța apreciază că se impune luarea unei măsuri restrictive, apreciază că măsura obligării de a nu părăsi localitatea ar fi suficientă, neexistând indicii că inculpatul lăsat în libertate ar încerca să se sustragă cercetării.
Reprezentantul DIICOT- Serviciul Teritorial Cluj solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca temeinică și legală a încheierii pronunțată de instanța de fond. Astfel, apreciază că în mod legal și temeinic instanța de fond a menținut măsura arestării preventive având în vedere că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu s-au schimbat, ele impunând în continuare privarea de libertate. De asemenea, sunt îndeplinite condițiile prev.de art.143 pr.pen. în sensul că există probe suficiente că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați. În cauză este incident și temeiul arestării, prev.de art.148 lit.f pr.pen. având în vedere că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile comise este mai mare de patru ani iar lăsarea acestora în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Raportat la complexitatea cauzei prin numărul mare al inculpaților, dată fiind natura și gravitatea faptelor, apreciază că nu a fost depășit termenul rezonabil al măsurii arestării preventive cu atât mai mult cu cât cei doi inculpați sunt recidiviști iar din probele administrate în cauză rezultă vinovăția acestora.
Apărătorul inculpatului, în replică, arată că starea de recidivă nu poate constitui un temei al arestării. De asemenea, în cauză sunt și inculpați care sunt cercetați în stare de libertate, ei nu pot influența cercetările?
Apărătorul inculpatului, în replică, arată că acesta nu este recidivist.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea lui în stare de libertate având în vedere că se află în arest de peste un an de zile și nu se va sustrage de cercetări.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea lui în stare de libertate arătând că recunoaște că a consumat droguri însă nu a traficat.
În instanță, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul, ac., care solicită acordarea onorariului parțial pentru studiu de dosar și prezentarea la termenul de judecată.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față,
În baza lucrărilor dosarului constată că Tribunalul Bistrița -N, prin încheierea din 15 ianuarie 2009, conform art. 3002Cod procedură penală raportat la art. 160 Cod procedură penală a menținut măsura arestării preventive luate față de inculpații, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 16 din Legea 143/2000; art. 4 alin. 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 16 din Legea 143/2000; art. 4 alin. 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal; art. 4 alin. 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, ca fiind legală și temeinică, întrucât temeiurile care au stat la baza luării acesteia subzistă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin Rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Bistrița -N nr.43D/P/2007, au fost trimiși în judecată inculpații:, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, cu aplic.art.16 din Legea nr.143/2000; art.4 al.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, ambele cu aplic.art.33 lit.a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, cu aplic.art.16 din Legea nr.143/2000; art.4 al.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, ambele cu aplic.art.33 lit.a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.37 lit.a Cod penal; art.4 al.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.37 lit.a Cod penal, ambele cu aplic.art.33 lit.a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.37 lit.b Cod penal, împotriva tuturor acestor inculpați fiind luată măsura arestării preventive.
Astfel, prin încheierea penală nr.63/CC/2007 a Tribunalului Bistrița -N (recurată de inculpați, recursul exercitat fiind respins ca nefondat, prin decizia penală nr.101/R/2007 a Curții de APEL CLUJ ), au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 19.12.2007, ora 23,50 și până în data de 17.01.2008 ora 23,50, inculpații și, față de care a fost pusă în mișcare acțiunea penală prin Ordonanțele din 19.12.2007, aceștia fiind cercetați pentru comiterea, în concurs real prev. de art. 33 lit. a Cod penal a infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și consum de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 și art. 4 alin. 2 din Legea 143/200 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004, ambele cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, faptele săvârșite de inculpați constând în aceea că în data de 24.10.2007, în jurul orelor 20,00, în baza unei înțelegeri prealabile, au preluat de la un autocar aparținând SC Trans Internațional SRL B, care atunci sosise din Spania, un colet conținând o cantitate de până în 100 grame din drogul de mare risc cocaină, trimisă de o persoană neidentificată, după care s-au deplasat la domiciliul inculpatului, din B, cart., nr. 161.
Aici, în perioada următoare, inculpații și au consumat o parte din cantitatea de cocaină, cel dintâi oferind o mică cantitate și concubinei sale,. La sfârșitul aceleiași săptămâni, cei doi inculpați s-au deplasat în jud. B unde au vândut o parte din cantitatea de cocaină rămasă, unei persoane din localitatea, cunoscută de aceștia sub numele de "". În perioada 24.10.2007-18.12.2007, inculpații și, în baza aceleiași rezoluții infracționale au consumat în mai multe rânduri droguri de mare risc cocaină, drog din care inculpatul a oferit spre consum și altor persoane.
S-a apreciat că în cauză sunt întrunite cerințele art. 143 Cod procedură penală, în sensul că există probe suficiente că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați în modalitatea descrisă anterior, relevante fiind îndeosebi declarațiile inculpaților ( 10-16, 17-20. 30-38) procesul-verbal de percheziție 6, declarația învinuitei 44-49, declarația învinuitului 56-60, declarația învinuitului Marti 63-65 și 68-69, declarația martorilor 70-71, 73, 75, 76, adresa nr. - din 19.12.2007 emisă de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor și, din cadrul Direcției Generale al Organizate C-N 85, și că inculpații se găsesc în situația reglementată de art. 148 lit. f Cod procedură penală întrucât au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, pedeapsa prev. de lege pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. 2 din Legea 143/200 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004 este închisoarea între 10 și 20 de ani și interzicerea unor drepturi, iar în cazul infracțiunii prev. de art. 4 alin. 2 din aceeași lege, pedeapsa prev. este închisoare între 2 și 5 ani.
S-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică prin aceea că ar putea procura și comercializa în continuare droguri de mare risc, împrejurare care rezultă între altele din însăși declarațiile acestora, respectiv că sunt dependenți, consumând cocaină de 3-4 ori pe săptămână.
De asemenea, prin încheierea penală nr.3/CC/2007 a Tribunalului Bistrița -N (recurată de inculpați, recursul exercitat fiind respins ca nefondat, prin Decizia penală nr.3/R/2008 a Curții de APEL CLUJ ) au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de începând cu data de 4 ianuarie 2008, ora 19,45 și până în data de 1 februarie 2008 ora 19, 45, inculpații:, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 37 lit.a Cod penal și, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, reținându-se că prin Ordonanțele din 4 ianuarie 2008 ( 28 și 54) s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpații, fost și pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 37 lit.a Cod penal și respectiv, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, întrucât, la sfârșitul lunii octombrie 2007, în perioada 26-28.10.2007, inculpatul a cumpărat de la inculpații și, cantitatea de cca. 50 grame din drogul de mare risc cocaină și în aceeași perioadă, în care s-au aflat la domiciliul inculpatului, acesta împreună cu ceilalți doi inculpați au consumat o mică parte din același drog de mare risc, cantitate ce i-a fost pusă la dispoziție de către inculpații din
După plecarea celor doi inculpați, s-a înțeles cu inculpatul să vândă drogul de mare risc cocaină, rămas după consumare, în greutate de cca. 50 grame unor persoane din
S-a apreciat că sunt întrunite cerințele art. 143 Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați în modalitatea descrisă anterior, relevante fiind îndeosebi declarațiile inculpaților și și transcrierile convorbirilor telefonice purtate de inculpați între ei.
Astfel, în declarația sa ( vol.I 13) inculpatul a arătat că l-a contactat pe inculpatul spunându-i că urmează să-i sosească "ceva" astfel că la data de 26 octombrie 2007 s-a deplasat în, jud. B, la domiciliul acestuia, unde a scos întreaga cantitate de cocaină pe care o mai avea, din care o parte a consumat-o împreună cu acesta și cu coinculpatul, înțelegerea fiind ca inculpatul să cântărească drogul, ulterior acesta comunicându-i telefonic că a rezultat cantitatea de 53- 54 grame, din care s-a socotit la preț doar 5o de grame.
Inculpatul a mai arătat că i-a spus că marfa o va da prietenului său "", care o va vinde în A, ulterior acesta trimițându-i prin mai multe sume de bani în contul tranzacției.
Instanța a considerat că această declarație se coroborează și cu declarația inculpatului (vol.I 30-35) care l-a însoțit pe celălalt inculpat la domiciliul din a inculpatului, cu declarația învinuitei, care confirmă că inculpatul a lipsi 2 zile de acasă, iar la întoarcere i-a spus că a dat marfa, urmând a primi banii peste vreo 2-3 zile, ca și cu transcrierile convorbirilor telefonice dintre inculpați, iar interceptarea convorbirilor telefonice s-a făcut în temeiul ordonanțelor procurorului din 23 și 26 octombrie 2007 (59-60 și 74-75) confirmate prin încheierile penale 229/P/2007 și 230/P/2007 a Tribunalului Bistrița -N (69-71 și 83-86), și că din procesele verbale din 4 ianuarie 2008 (24-25 și 51-51) rezultă că telefonul cu nr.- aparține inculpatului iar cel cu nr.- inculpatului, aflându-se asupra acestora în momentul reținerii lor, iar faptul că drogul a ajuns în posesia inculpatului este confirmat prin convorbirea pe care o are acesta la 29 octombrie 2007 cu o altă persoană( 95) în care menționează că primit "material" vreo 53 și a "lăsat la 50", cantități ce corespund celor menționate de inculpatul.
Pe de altă parte, s-a considerat că implicarea inculpatului rezultă cu prisosință din convorbirile telefonice dintre acesta și inculpatul (136, 137 138) în care se menționează că "acela vrea vreo 60 pe ", inculpatul precizând în declarația sa că urma să încaseze 60 euro pe gram de cocaină ( vol I 13), iar din transcrierea convorbirii dintre cei 2 inculpați din prezentul dosar (98,99) rezultă că inculpatul i-a comunicat celuilalt inculpat numărul de cont aparținând lui, fiind cel care a procedat la expedierea banilor și care s-a arătat nemulțumit de faptul că nu a venit o anumită persoană căreia "îi trebuie 20 de litri", la prietenii lui de sărbători. S-a apreciat în consecință că, pe lângă îndeplinirea condiției prev. de art. 143 Cod procedură, inculpații se află în situația prev. de art. 148 lit f Cod procedură penală.
Prin încheierea penală nr.5/CC/2008 a Tribunalului Bistrița -N, s-a dispus prelungirea arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17 ianuarie 2008, orele 23,5o și până la data de 16 februarie 2008, orele 23,50, a inculpaților și, recursul exercitat de inculpați fiind respins ca nefondat, prin Decizia penală nr.45/R/2008 a Curții de APEL CLUJ.
Prin încheierea penală nr.10/CC/2008 a Tribunalului Bistrița -N-recursurile exercitate de inculpați fiind respinse prin Decizia penală nr.11/R/2008 a Curții de APEL CLUJ - a fost prelungită măsura arestului preventiv în ceea ce îi privește pe toți cei 4 inculpați, dată fiind necesitatea efectuării și altor acte de urmărire penală în cauză,gravitatea faptelor,pericolul social ridicat al infracțiunilor pentru care sunt cercetați inculpații și împrejurarea că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a acestora subzistă, prin încheierea penală din data de 28.02.2008 a Tribunalului Bistrița -N-recursul exercitat de inculpați fiind respins prin decizia penală nr.185/R/2008 a Curții de APEL CLUJ, s-a constat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpați, iar prin încheierile penale din data de 14.04.2008 și 19.05.2008 ale Tribunalului Bistrița -N a fost menținută măsura arestării preventive ca fiind legală și temeinică.
Față de toți cei 4 inculpați s-a apreciat că există probe și indicii temeinice că aceștia au săvârșit infracțiunile ce li s-au reținut în sarcină, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, dată fiind gravitatea și natura infracțiunilor săvârșite, condițiile și modalitatea în care acestea s-au săvârșit.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că motivele care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpații:, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, cu aplic.art.16 din Legea nr.143/2000; art.4 al.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, ambele cu aplic.art.33 lit.a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, cu aplic.art.16 din Legea nr.143/2000; art.4 al.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, ambele cu aplic.art.33 lit.a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.37 lit.a Cod penal; art.4 al.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.37 lit.a Cod penal, ambele cu aplic.art.33 lit.a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.37 lit.b Cod penal, subzistă, măsura preventivă luată este legală și temeinică, astfel că în baza disp. art.3002Cod procedură penală raportat la art. 160 Cod procedură penală a fost menținută.
Astfel, față de fiecare din cei 4 inculpați s-a apreciat că sunt întrunite condițiile prev. de art.143 Cod procedură penală, în sensul că există probe și indicii temeinice că au săvârșit infracțiunile ce li s-au reținut în sarcină (declarațiile inculpaților ( 10-16, 17-20. 30-38) procesul-verbal de percheziție ( 6), declarația învinuitei ( 44-49), declarația învinuitului (56-60), declarația învinuitului Marti (63-65 și 68-69), declarația martorilor (70-71), (73), (75), (76), adresa nr. - din 19.12.2007 emisă de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor și, din cadrul Direcției Generale al Organizate C-N (85), precum și cele prev. de art.148 lit.f Cod procedură penală, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol pentru ordinea publică, dată fiind natura și gravitatea infracțiunilor respective (de o amploare deosebită, care aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea publică, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate), crearea unui climat de neîncredere și nesiguranță în rândul opiniei publice în situația în care organele judiciare nu adoptă o atitudine fermă raportat la instrumentarea acestui gen de cauze (mai ales că inculpații și sunt recidiviști-deși temeiul de luare a unei măsuri preventive reprezentat de calitatea de recidivist nu mai există în legislația în vigoare, acest aspect a fost avut în vedere la aprecierea pericolului social, legat de perseverența infracțională).
Aspectele relevate de inculpați, personal și prin apărători, în sensul că nu se mai impune menținerea stării de arest, întrucât la această dată nu mai subzistă motivele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că pericolul concret pentru ordinea publică s-a diluat cu trecerea timpului, că, raportat la perioada de arest preventiv, termenul rezonabil a fost depășit, sunt neîntemeiate.
Astfel, așa cum s-a arătat, instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, dată fiind natura și gravitatea infracțiunilor respective (de o amploare deosebită, care aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea publică, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate), determinând crearea unui climat de neîncredere și nesiguranță în rândul opiniei publice în situația în care organele judiciare nu adoptă o atitudine fermă raportat la instrumentarea acestui gen de cauze (mai ales că inculpații și sunt recidiviști).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului și-a precizat opinia în cauzeleîmpotriva Germaniei,împotriva Austriei,împotriva Austriei(opinie confirmată mai apoi în mai multe hotărâri împotriva Italiei), că, în această materie, trebuie ținut seama de complexitatea cazului - dacă e adevărat că un acuzat reținut are dreptul la examinarea mai rapidă a cazului său, aceasta nu trebuie să prejudicieze eforturile magistraților de a lămuri toate aspectele de fapt, de a furniza atât apărării cât și acuzării ocazia de a prezenta mijloacele de probă și explicațiile pe care le consideră necesare și de a se pronunța doar după ce au reflectat îndelung asupra existenței infracțiunii și a pedepsei.
Nu se poate susține că, trecerea timpului scurs de la arestarea preventivă a inculpaților și până în prezent a determinat dispariția pericolului social, în contextul în care infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată inculpații sunt grave, iar reacția generală a populației față de comiterea unui astfel de gen de fapte este una permanentă, de dezaprobare a acestora. De asemenea, cu toate că orice acuzat are dreptul, potrivit Convenției Europene a Drepturilor Omului, la judecarea cazului său într-un termen rezonabil, nu se poate susține că acest termen rezonabil a fost depășit.
La aprecierea ca fiind rezonabil sau nu un termen, potrivit dispozițiilor menționate, se are în vedere complexitatea cauzei, comportamentul autorităților și comportamentul acuzatului, cerând ca acesta să coopereze activ cu organele judiciare, neimputându-se prelungirea urmăririi penale dacă a voit să producă anumite probe de natură să-l disculpe sau a cerut efectuarea unor investigații suplimentare pertinente, ori a utilizat căile de atac disponibile în legislația națională.
În speță, instanța a apreciat ca prezenta cauză este complexă, și prin prisma naturii faptelor pentru care sunt trimiși în judecată inculpații, precum și a probelor ce au fost dispuse a fi administrate în cursul cercetării judecătorești (declarații de martori, corespondența cu diverse instituții, expertizarea tehnică a înregistrărilor aflate la dosar), iar cercetarea judecătorească este în desfășurare, considerându-se că durata arestării preventive a inculpaților în acest context întrunește exigențele art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii arestării preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în disp.art.140 Cod procedură penală, referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză, iar susținerea că, pentru egalitate de tratament juridic cu inculpații care nu sunt privați de libertate, se impune punerea în libertate a celor aflați în stare de detenție este nerelevantă în cauză, față de considerentele expuse.
Cât privește susținerea apărătorilor inculpatului, în sensul că se prefigurează o soluție de achitare, raportat la adresa Serviciului Român de Informații, prin care se aduce la cunoștința instanței că la data de 30.10.2008 inculpatul se afla în O și nu în A, din acest motiv considerându-se că se impune punerea în libertate a inculpatului, instanța a apreciat că este neîntemeiată, datorită faptului că cercetarea judecătorească este în desfășurare, iar în ceea ce privește adresa menționată, dat fiind faptul că a fost dispusă verificarea înregistrărilor aflate la dosar și expertizarea tehnică a vocilor înregistrate, doar după primirea raportului de expertiză ce va fi întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice se vor putea verifica eventualele inadvertențe existente între documentele cu valoare probatorie aflate la dosar, raportat la concluziile ce vor fi formulate în cauză, doar cu ocazia judecării fondului putându-se da, în urma analizării tuturor probelor ce au fost administrate și vor fi administrate în dosar, un verdict privind vinovăția sau nevinovăția inculpatului.
În același context, în ceea ce privește exigențele art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în materie, în hotărârile pronunțate împotriva Marii Britanii în cauzele și, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că rolul măsurii arestării preventive trebuie să fie acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor, faptele care suscită bănuieli neprezentând același nivel de certitudine cu cele care permit inculparea și, cu atât mai puțin, cu cele care permit condamnarea.
Împotriva încheierii tribunalului, au declarat recurs inculpații și solicitând casarea acesteia si dispunerea judecării lor în stare de libertate si de asemenea, inlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai puțin restrictivă, cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Un alt motiv de critică se referă la depășirea termenului rezonabil de soluționare a cauzei prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În susținerea recursurilor, inculpații au arătat în esență că arestarea lor nu se justifică prin existența unor probe sau indicii temeinice din care ar rezulta și conform art.681cod proc.pen. presupunerea rezonabilă că au săvârșit faptele imputate prin rechizitoriu și nici nu s-au produs probe certe în sensul că lăsarea lor în libertate ar putea pune în pericol concret ordinea publică.
Curtea examinând recursurile declarate, ajunge la constatarea că acestea sunt nefondate.
Din actele dosarului rezultă că prin încheierea penală nr.63/CC/2007 a Tribunalului Bistrița -N (recurată de inculpați, recursul exercitat fiind respins ca nefondat, prin Decizia penală nr.101/R/2007 a Curții de APEL CLUJ ), au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 19.12.2007, ora 23,50 și până în data de 17.01.2008 ora 23,50, inculpații și, față de care a fost pusă în mișcare acțiunea penală prin Ordonanțele din 19.12.2007, aceștia fiind cercetați pentru comiterea, în concurs real prev. de art. 33 lit. a Cod penal a infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și consum de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 și art. 4 alin. 2 din Legea 143/200 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004, ambele cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, faptele săvârșite de inculpați constând în aceea că în data de 24.10.2007, în jurul orelor 20,00, în baza unei înțelegeri prealabile, au preluat de la un autocar aparținând SC Trans Internațional SRL B, care atunci sosise din Spania, un colet conținând o cantitate de până în 100 grame din drogul de mare risc cocaină, trimisă de o persoană neidentificată, după care s-au deplasat la domiciliul inculpatului, din B, cart., nr. 161.
Aici, în perioada următoare, inculpații și au consumat o parte din cantitatea de cocaină, cel dintâi oferind o mică cantitate și concubinei sale,. La sfârșitul aceleiași săptămâni, cei doi inculpați s-au deplasat în jud. B unde au vândut o parte din cantitatea de cocaină rămasă, unei persoane din localitatea, cunoscută de aceștia sub numele de "". În perioada 24.10.2007-18.12.2007, inculpații și, în baza aceleiași rezoluții infracționale au consumat în mai multe rânduri droguri de mare risc cocaină, drog din care inculpatul a oferit spre consum și altor persoane.
De asemenea, prin Încheierea penală nr.3/CC/2007 a Tribunalului Bistrița -N (recurată de inculpați, recursul exercitat fiind respins ca nefondat, prin Decizia penală nr.3/R/2008 a Curții de APEL CLUJ ) au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de începând cu data de 4 ianuarie 2008, ora 19,45 și până în data de 1 februarie 2008 ora 19, 45, inculpații:, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 37 lit.a Cod penal și, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, reținându-se că prin Ordonanțele din 4 ianuarie 2008 s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpații, fost și pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 37 lit.a Cod penal și respectiv, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, întrucât, la sfârșitul lunii octombrie 2007, în perioada 26-28.10.2007, inculpatul a cumpărat de la inculpații și, cantitatea de cca. 50 grame din drogul de mare risc cocaină și în aceeași perioadă, în care s-au aflat la domiciliul inculpatului, acesta împreună cu ceilalți doi inculpați au consumat o mică parte din același drog de mare risc, cantitate ce i-a fost pusă la dispoziție de către inculpații din
După plecarea celor doi inculpați, s-a înțeles cu inculpatul să vândă drogul de mare risc cocaină, rămas după consumare, în greutate de cca. 50 grame unor persoane din
Încheierile de arestare au fost atacate cu recurs, fiind menținute de instanța de control judiciar.
Cu această ocazie s-a analizat temeinicia și legalitatea arestării preventive a inculpaților, constatându-se de către instanță că luarea acestei măsuri s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art. 136 raportat la art. 143 cod proc.pen. și că în privința inculpaților este incident cazul de arestare prev.de art.148 lit. f Cod proc.pen.
Instanța de fond după înregistrarea dosarului a verificat din nou legalitatea și temeinicia arestării preventive, constatând în mod corect că temeiurile care s-au avut în vedere la luarea arestării preventive și-au păstrat actualitatea.
Deși inculpații recurenți au negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis faptele, în rechizitor se face trimitere la mai multe probe directe și indirecte de vinovăție, între care declarațiile martorilor, și, coroborate cu procesele verbale de transcriere a interceptărilor telefonice și chiar cu declarațiile inculpaților.
Stabilirea vinovăției inculpaților recurenți urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 Cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de aceștia.
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată cât și din activitatea desfășurată de aceștia în perioada infracțională.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpaților, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestora la un proces echitabil, ei având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Măsura arestării preventive în cazul infracțiunii de trafic de droguri de mare risc se impune și prin prisma faptului că asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Este necontestat că în speță este incident în privința recurenților cazul de arestare prev.de art. 148 lit. f cod proc.pen.
Pe de altă parte, pedepsele prevăzute de lege pentru faptele comise sunt mai mari de 4 ani închisoare, astfel că lăsarea acestora în libertate ar putea prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, ținându-se seama tocmai de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii infracțiunilor și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpați.
Totodată, potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpații au fost arestați în vederea aducerii lor în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit infracțiuni.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a inculpaților fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al CEDO.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând "suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune" măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpaților.
În această fază a recursului, instanța nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea unei măsuri preventive.
Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 proc.pen. referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
Potrivit art.6 alin.1 din Convenția Europeană, orice persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni are dreptul să obțină, într-un termen rezonabil, o "decizie definitivă" cu privire la temeinicia și legalitatea acuzației ce i se aduce. Instanța europeană a făcut sublinierea, de principiu, că scopul acestui text al Convenției este ca persoanele aflate în această situație "să nu rămână multă vreme, nejustificat, sub o asemenea acuzație". ( cauza Eckle Germaniei din 27 iunie 1968).
O altă subliniere făcută de C, se referă la "criteriile după care se apreciează termenul rezonabil al unei proceduri penale", statuându-se că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente.(decizia CEDO din 31 martie 1998 paragraf 97 citat de ).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau "o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de "acuzație penală" în sensul art.6 alin.1 din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de "urmări importante" privitoare la situația învinuitului (decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee Olandei).
Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat. (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Curtea Europeană a avut în vedere și "comportamentul acuzatului" cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței), dar că nu i se va putea imputa prelungirea procedurii de urmărire penală dacă a voit să producă anumite probe de natură să-l disculpe sau, pentru că a cerut efectuarea unor investigații suplimentare pertinente, ori pentru că a utilizat toate căile de atac disponibile în legislația națională.(decizia din 8 februarie 1996 în cauza contra Danemarcei; decizia din 29 aprilie 1998 în cauza Henera contra Franței; decizia din 31 martie 1998, paragraful 99, cit. de ).
Curtea Europeană a mai decis că faptul că o persoană se află în detenție este un element ce trebuie luat în considerație pentru a se determina dacă s-a statuat într-un "termen rezonabil" cu privire la temeinicia acuzației formulate împotriva ei (decizia din 25 noiembrie 1992 în cauza Abdoella contra Olandei).
De asemenea, Curtea Europeană a mai decis, într-o altă speță, că, în situația urmăririi penale angajate simultan împotriva mai multor coinculpați, dacă procedura a fost accelerată - urmare unei eventuale disjungeri a cauzei, pentru o mai bună administrare a justiției - numai față de unul sau unii dintre ei, într-o asemenea situație, în orice caz, între interesele unui coinculpat și principiul bunei administrări a justiției, trebuie acordată prioritate acestui din urmă principiu (decizia din 27 iunie 1968 paragraf 21 cit.de ).
Curtea de APEL CLUJ apreciază că soluția Tribunalului Bistrița -N este temeinică și legală, fiind în concordanță cu hotărârile CEDO (hotărârea din 31 iulie 2000 Lituania; hotărârea Kudla Polonia din 26 octombrie 2000 și hotărârea Labita Italia din 6 aprilie 2000) prin care s-a decis că nu a fost încălcat art.5 paragraf 3 din Convenție în ceea ce privește durata detenției preventive.
Potrivit textului de mai sus, modificat prin Protocolul nr.112"orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Conform jurisprudenței CEDO, aspectul privind caracterul rezonabil al unei perioade de detenție nu poate fi apreciat în abstract. Caracterul rezonabil al detenției unei persoane trebuie evaluat de la caz la caz, în funcție de trăsăturile specifice ale acestuia. Menținerea stării de detenție preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (a se vedea hotărârea Elvenția din 26 ianuarie 1993).
Este în primul rând datoria autorităților judiciare naționale să se asigure că, într-o cauză determinată, detenția preventivă nu depășește o perioadă rezonabilă. În acest scop și având în vedere respectul cuvenit pentru principiul prezumției de nevinovăție, autoritățile trebuie să ia în considerare toate argumentele pentru și împotriva existenței unei necesități de ordin public care să justifice o îndepărtare de la regula respectării libertății individuale și care să constituie considerente pentru hotărârea autorităților de a respinge cererea de punere în libertate.
unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție. În situațiile în care autoritățile judiciare au continuat să justifice privarea de libertate, dacă aceste motive au fost apreciate ca "relevante" și "suficiente" CEDO a stabilit și dacă autoritățile naționale competente au arătat o "diligență specială" în conducerea procedurilor (a se vedea hotărârea Contrada Italia din 24 august 1988 și hotărârea Franța din 23 septembrie 1998).
Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a inculpaților și de 13 luni este justificată din perspectiva exigențelor art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta nefiind excesivă.
Față de natura și gravitatea concretă a faptelor presupus a fi comise de inculpați precum și de complexitatea cauzei, față de pericolul social concret al infracțiunilor, curtea apreciază că se impune în continuare judecarea inculpaților în stare de arest, la acest moment procesual nefiind oportună înlocuirea stării de arest cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara pentru a nu se împieta asupra finalității actului de justiție, iar pentru motivele ce preced, se vor respinge ca nefondate recursurile acestora în baza art.38515pct.1 lit.b Cod proc.pen.
Văzând disp.art.192 alin.2 Cod proc.pen. recurenții vor plăti statului suma de câte 200 lei cheltuieli judiciare, din care câte 50 lei reprezentând onorar apărător oficiu pentru avocații și care au studiat dosarul de urmărire penală și au pregătit apărarea în cauză până la prezentarea apărătorilor aleși.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul și inculpatul deținuți în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 15 ianuarie 2009 a Tribunalului Bistrița -
Stabilește în favoarea Baroului de avocați C, suma de câte 50 lei onorariu pentru apărător din oficiu ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției pentru avocat și.
Obligă pe fiecare inculpat să plătească în favoarea statului suma de câte 200 lei cheltuieli judiciare, din care câte 50 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 3 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - -
Red.PD/CA
05.02.2009 - 3 ex.
Jud.fond.
Președinte:Maria BoerJudecători:Maria Boer, Delia Purice, Iuliana Moldovan
