Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 66/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 66/R/2009
Ședința publică din 3 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Iuliana Moldovan JUDECĂTOR 2: Maria Boer Livia Mango
JUDECĂTORI: - -
: - -
GREFIER: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reprezentat prin PROCUROR -.
S-a luat spre examinare contestația în anulare formulată de către contestatorul împotriva deciziei penale nr. 316 din data de 15 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul asistat de apărător ales avocat, din cadrul Baroului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța pune în vedere apărătorului inculpatului să depună delegația avocațială la dosar, acesta depunând împuternicirea și arătând că face parte din Baroul Constituțional paralel Baroului
Contestatorul arată că este de acord să fie asistat de av..
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere că asistența juridică nu este obligatorie, nu se opune la asistarea contestatorului de către apărătorul pe care și l-a ales.
Apărătorul ales al contestatorului precizează că, cazul de contestație în anulare este art.337 pr.pen. în sensul că pe toată durata cercetării, instanța nu a avut rol activ.
Instanța, pune în vedere apărătorului contestatorului să precizeze în care din cazurile contestației în anulare prev.de art.386 pr.pen. se încadrează cererea formulată.
Apărătorul ales al contestatorului precizează că obiectul dosarului este contestație în anulare, prev.de art.386 pct.c și e pr.pen.
Nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a contestației.
Apărătorul contestatorului solicită admiterea contestației și în consecință rejudecarea recursului în sensul laturii civile. Nu contestă latura penală a cauzei ci modul de stabilire a vinovăției, apreciind că instanța nu a dat dovadă de rol activ și nu a introdus în cauză și pe numitul pentru ca acesta să răspundă în solidar alături de contestator.
Contestatorul, susține că dosarul s-a judecat pe bază de acte false iar în momentul când s-a judecat cauza a fost lipsit de apărare. Consideră că vinovat de producerea accidentului a fost numitul care a circulat cu o viteză peste limita legală admisă.
Reprezentantul Parchetului solicită a se constata că, contestatorul nu se încadrează în nici una din cazurile prev.de art.336 pr.pen. Afirmația contestatorului prev.de art.336 lit.c pr.pen. confom căreia instanța nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal, acest lucru nici nu se impunea. În privința disp.art.336 lit.e pr.pen. arată că nu suntem în situația textului invocat. Afirmația referitoare la faptul că contestatorul nu a fost asistat de un avocat, solicită a se vedea că atât la Tribunalul Cluj cât și la Curtea de Apel Cluj, acesta a fost asistat de un apărător ales care a pus concluzii. Pentru toate acestea, solicită respingerea contestației întrucât contestatorul nu se încadrează în nici un caz prevăzut de lege.
CURTEA
Asupra contestației în anulare ce face obiectul prezentei cauze, Curtea reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 1051 din 30.10.2007 pronunțată de Judecătoria Cluj - N, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 03.10.1939 în, jud. C, cetățenie română, studii medii, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pensionar, cu domiciliul in com.,-, jud.C, CNP:-, pentru săvârșirea infracțiunilor vătămare corporala din culpa,I prev. de art.184 al.2 și 4.Cod Penal- partea vătămata -, la pedeapsa de 1 an închisoare.
A fost condamnat același inculpat pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prev. si ped. de art.184 al. 1 si 3.Cod Penal, partea vătămata, la pedeapsa de 8 luni închisoare.
A fost condamnat inculpatul pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prev. si ped. de art.184 al. 1 și 3.Cod Penal, parte vătămată, la pedeapsa de 6 luni închisoare.
In baza art.33 lit.b si art.34 Cp. s-a dispus executarea pedepsei celei mai grele, aceea de 1 an închisoare!.
În temeiul art. 81,82 Cp. s-a dispus suspendarea condiționată a executării acestei pedepse pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
I-a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 si art.84 din Codul penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
In temeiul art.14 si art.346 comb.C.P.P. cu art.998 civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 15.000 lei daune morale și la 15.267,4 lei daune materiale în favoarea părții civile, 8.000 lei daune morale și 6.000 lei daune materiale în favoarea părții civile, precum și la plata sumei 1000 lei daune morale, în favoarea părții civile.
S-a constatat că recuperarea prejudiciului este garantat de asigurător SC SA.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de spitalizare de 1.058,4 lei către Spitalul Clinic de Chirurgie Maxilo-facială C și 70 lei către Spitalul Clinic de Urgenta Prof. Dr..
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare conf. art.193 făcute C.P.P. de părțile vătămate.
În temeiul art. 191.pen.Cod Penal a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, și părțile civile, și
Prin decizia penală nr.66/A din 3 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj, în temeiul art.379 pct.2 lit.a pr.pen. a fost admis apelul declarat de inculpat, sentința fiind desființată sub aspectul laturii civile, numai în ceea ce privește despăgubirile civile acordate părții civile cu titlu de daune morale.
Pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite, în baza 14 și 346.pr.pen. și art. 998.civ. a fost obligat inculpatul să plătească părții civile,. în C-N,-,. 1, jud. C, despăgubiri civile în sumă de 3000 lei reprezentând daune morale.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.
În baza art. 379 pct 1 lit b pen.Cod Penal au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de părțile civile și.
A fost respinsă cererea inculpatului privind obligarea părților civile la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariul avocațial.
Totodată a fost respinsă cererea părților civile și privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare, reprezentând onorariul avocațial.
Au fost obligate părțile civile, și să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de câte 40 lei fiecare.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:
La data de 11.09.2004 în jurul 8,30 inculpatul se deplasa cu autoutilitara marca cu nr.de înmatriculare CJ-OI-, proprietate personala, pe DN lF- pe direcția C-N -
Intrând în localitatea, inculpatul a redus viteza și a virat stânga pentru a intra în curtea imobilului cu nr.125, care îi aparținea, moment în care autoturismul pe care îl conducea a fost lovit din partea laterală de o alta mașina marca, care se deplasa din direcția C-N spre mun. Z, din impact ambele mașini fiind proiectate pe contrasens.
Autoturismul marca cu nr. de înmatriculare - era condus de numitul, în mașina găsindu-se și părțile vătămate, si, fiecare dintre aceștia suferind leziuni corporale.
Incidentul rutier s-a produs la ieșirea din localitatea, circulația în zonă desfășurându-se în două sensuri cu câte o bandă de circulație pe sens, sensurile fiind despărțite de marcaj longitudinal continuu, în zonă existând o curbă la dreapta, existând și indicatoare cu semnificația "depășirea interzisă pe ambele sensuri", "presemnalizare trecere pentru pietoni" și "trecere pentru pietoni".
Inculpatul a recunoscut împrejurarea că a efectuat virajul spre stânga încălcând linia continuă, dar a specificat că anterior efectuării acestei manevre s-a asigurat în mod corespunzător, constatând că nici din față nici din spate nu vine vreo mașină, a semnalizat stânga, moment în care a fost izbit de celălalt autoturism, care în opinia inculpatului, circula cu viteză excesivă, conducătorul acestui autoturism, numitul având o vizibilitate bună în curba respectivă.
În mod corect, prima instanță a considerat că aceste declarații ale inculpatului sunt contrazise de probele administrate pe tot parcursul procesului penal, vinovăția inculpatului fiind dincolo de orice îndoială.
În cauză s-a dispus mai întâi efectuarea unei expertize criminalistice privind stabilirea dinamicii producerii accidentului, vitezei inițiale de deplasare și locului impactului, precum și a cauzei producerii accidentului, concluziile acesteia regăsindu-se într-un raport întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice C la 26.10.2004, aflat la filele 38-62 ale dosarului.
S-a reținut că vitezele probabile de deplasare ale celor două autovehicule în momentul impactului au fost de 72 km/ în cazul și 12 km/ în cazul autoutilitarei iar în sfera raportului de cauzalitate se înscrie atât manevra de întoarcere efectuată de inculpat, cât și depășirea vitezei legale admise pe sectorul de drum respectiv de către numitul.
Ulterior, Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Car ăspuns obiecțiunilor formulate, prin aceea că distanța la care se afla autoturismul față de locul impactului în momentul declanșării stării de pericol a fost de 38 de metri, distanța de 67 de metri fiind spațiul total teoretic necesar pentru oprire de la viteza inițială de deplasare a autoturismului apreciindu-se că viteza autoturismului în momentul impactului a fost de aproximativ 32 km/.
În cauză s-a dispus în timpul urmăririi penale, efectuarea și a unei expertize criminalistice de către Institutul Național de Expertize Criminalistice B, fiind depus la dosar raportul nr. 151/2005 în care s-a concluzionat că autoturismul rula pe sa de mers în momentul inițierii stării de pericol prin efectuarea manevrei de întoarcere de către inculpat, și nu se afla angajat într-o manevră de depășire și totodată, s-a reținut că viteza de deplasare a autoturismului era de circa 70 km/, dar s-a conchis că numitul nu ar fi putut evita impactul nici dacă ar fi circulat cu viteza maximă legală admisă.
Pe parcursul cercetării judecătorești, instanța a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză nr. 151/2005 pentru a se stabili dacă în ipoteza în care autoutilitara ar fi oprit înaintea efectuării manevrei de întoarcere care ar fi fost posibilitătile de evitare a accidentului.
În concluziile acestui supliment la expertiză s-a reținut că nici în ipoteza în care autoutilitara a fost oprită anterior inițierii manevrei de întoarcere, accidentul nu putea fi evitat de numitul (care circula cu aproximativ 70 km/) dar că în această situație evenimentul rutier putea fi prevenit de acesta dacă ar fi rulat cu o viteză până la cea maximă admisă, de 50 km/.
S-a concluzionat astfel că, cum spațiul teoretic necesar pentru oprirea prin frânare a autoturismului condus de numitul este de circa 47, fiind superior celui disponibil (43 ) rezultă că nici în condițiile în care autoutilitara ar fi fost oprită anterior inițierii manevrei de viraj, accidentul nu putea fi evitat de conducătorul autoturismului, dar putea fi prevenit de acesta dacă circula cu viteza legală.
Într-o atare situație, s-ar putea pune problema dacă, așa cum a pretins inculpatul, ar trebui reținută culpa exclusivă a inculpatului sau culpa comună a celor doi conducători auto, urmând a se stabili dacă inculpatul a pornit de pe loc atunci când a efectuat manevra de întoarcere sau doar, ajungând în zona respectivă, a redus viteza de deplasare anterior efectuării virajului spre stânga, acesta fiind momentul declanșării stării de pericol, pentru aceasta urmând a fi avute în vedere declarațiile celor implicați în accident și celelalte probe testimoniale, spre a verifica în ce măsură și care dintre ele confirmă vreuna dintre variantele expuse mai sus.
În acest sens, inculpatul a declarat inițial în faza de urmărire penală că ajungând în localitatea în dreptul imobilului cu numărul 125 aflându-se pe sa de circulație a redus viteza până la maxim (deci nu a oprit), s-a asigurat că nu se apropie alte mașini din față ori din spate, a semnalizat și a virat stânga, trecând peste linia continuă.
În fața instanței de judecată, inculpatul a declarat că a oprit în dreptul imobilului în care intenționa să intre, pe de circulație și nu pe acostament, s-a asigurat și a virat stânga peste linia continuă, culpa în producerea accidentului revenind celuilalt conducător auto care a rulat cu viteza excesivă. În fața instanței de apel cu ocazia ultimului cuvânt inculpatul a precizat că ajuns în loc. "a redus viteza" și apoi asigurându-se a semnalizat și a efectuat virajul spre stânga.
La rândul său, numitul a declarat în prima fază a cercetărilor că la ieșirea din localitatea într-o curbă fără vizibilitate a observat autoutilitara, care era parcată pe marginea dreaptă a părții carosabile și care s-a pus în mișcare și a efectuat manevra de viraj spre stânga fără să se asigure.
În fața instanței de judecată, acesta a relatat că mașina inculpatului era parcată pe partea dreaptă iar când a ajuns la o distanță de circa 15 de aceasta s-a trezit cu mașina în față și că nu a observat ca inculpatul să semnalizeze intenția sa de a efectua un viraj spre stânga și în plus, a susținut că nu a circulat cu o viteză peste limita legală admisă.
Partea vătămată care ocupa locul din dreapta față în autoturismul marca a declarat că trecând de o curbă a observat mașina inculpatului staționând În afara părții carosabile, în spatele său fiind parcată o altă mașină marca, pentru ca apropiindu-se să constate că mașina acestuia era în mișcare și le-a ieșit brusc în față.
Partea vătămată a declarat că a văzut mașina inculpatului pe acostament pe partea dreaptă a sensului de mers și că aceasta le-a tăiat calea iar partea vătămată a arătat că ocupa locul din stânga spate când a observat mașina inculpatului oprită pe acostament, în spatele său fiind o dacie albă.
Martorul care conducea autoturismul aflat în spatele celui condus de numitul a precizat că a observat cum un autovehicul marca care era parcat pe partea dreaptă a ieșit brusc în fața mașinii conduse de acesta.
Martorul conducea la data respectivă un autoturism marca când a observat autoturismul parcat pe partea dreaptă a sensului de mers, mașina fiind scoasă în afara carosabilului acesta intrând pe șosea fără să se asigure astfel încât autoturismul nu a putut evita impactul.
Așa cum ar rezulta din declarațiile părților vătămate și ale martorilor amintiți mai sus autoturismul condus de către inculpat s-ar fi găsit parcat pe marginea părții carosabile sau chiar pe acostament, după care s-a pus în mișcare efectuând manevra de viraj stânga în mod brusc, declanșând astfel starea de pericol, care s-a concretizat în accidentul rutier descris mai sus, însă aceste declarații vin în contradicție parțial cu chiar declarațiile inculpatului, legate de faptul că doar a încetinit viteza autoutilitarei și apoi a efectuat virajul periculos.
Chiar acceptând această variantă, că inculpatul a pornit de pe loc, situație în care accidentul ar fi putut fi prevenit prin comportamentul adecvat al celuilalt conducător auto sub aspectul vitezei de deplasare, considerăm că nu poate fi vorba despre o culpă comună a celor doi conducători auto câtă vreme comportamentul inculpatului a declanșat starea de pericol pentru ceilalți participanți la trafic efectuând manevra în discuție fără să se asigure și încălcând marcajul longitudinal continuu.
În măsura în care inculpatul s-ar fi abținut de la o atare manevră nu s-ar fi pus problema necesității evitării impactului între cele două autovehicule, mașina condusă de numitul continuându-și deplasarea, chiar cu o viteză superioară celei legale.
S-a reținut că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică și în privința pedepselor aplicate, stabilirea acestora făcându-se prin prisma criteriilor generale de individualizare cuprinse în art. 72.pen. pedepsele reflectând gradul de pericol social concret al faptelor comise de inculpatul. Totodată, instanța de fond a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite în speță cerințele art. 81.pen. privind suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante aplicată inculpatului pentru concursul de infracțiuni.
Reținând așadar în mod corect vinovăția inculpatului în producerea accidentului rutier din data de 11.09.2004, în mod just prima instanță a dispus obligarea acestuia la plata unor despăgubiri civile către părțile vătămate, însă în legătură cu cuantumul acestora, prezenta hotărâre este criticabilă doar în ceea ce privește despăgubirile civile acordate cu titlu de daune morale părții vătămate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal inculpatul și părțile civile, și.
Prin decizia penală nr.316/R din 15 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în baza art.38515pct.2 lit.d s C.P.P.-au admis recursurile declarate de către inculpatul și părțile civile, și -, sentința fiind casată în parte împreună cu sentința penală nr.1051/30.10.2007 a Judecătoriei Cluj -N și rejudecând:
S-a reținut în sarcina inculpatului o culpă de 70% în producerea evenimentului rutier soldat cu vătămarea integrității corporale a părților civile, și și s-a menținut obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile către acestea așa cum au fost stabilite de instanțele ierarhic inferioare, respectiv 3000 lei daune morale și 6000 lei daune materiale în favoarea părții civile, 15000 lei daune morale și 15267,4 daune materiale în favoarea părții civile precum și suma de 1000 lei daune morale în favoarea părții civile. Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de partea civilă în fața instanței investită cu soluționarea fondului în sumă de 1000 lei.
S-au înlăturat mențiunile cuprinse în hotărârile atacate cu privire la asiguratorul SC. SA, constatând că SC. ROMÂNEASCĂ SA. Sucursala județeană C are calitatea de asigurător în prezenta cauză.
S-au menținut restul dispozițiilor hotărârilor atacate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Analizând recursurile declarate din prisma motivelor Curtea a reținut că instanțele ierarhic inferioare au reținut o stare de fapt în esență conformă cu realitatea astfel, urmare a probelor administrate atât în cursul urmăririi penale cât și cu ocazia cercetării judecătorești a reieșit că în dimineața zilei de 11 septembrie 2004 inculpatul circula cu autoturismul proprietate personală, pe DN 1F- pe direcția C-N -
Pe raza localității inculpatul a redus viteza cu intenția de a intra în curtea imobilului cu nr. 125 unde locuia făcând în acest sens o manevră de virare la stânga, moment în care autoturismul pe care-l conducea fost lovit în partea laterală de o altă mașină marca, condusă de numitul care se deplasa din direcția C-N spre Z. În autoturismul se aflau părțile vătămate, și care în urma impactului au suferit leziuni corporale descrise în raportul medico-legal și în certificatele medico-legale nr.5744/I/a/1496 din 24 septembrie 2004, din care reiese că partea vătămată a suferit leziuni corporale ce au necesitat spre vindecare un număr de 23-25 de zile de îngrijiri medicale, nr. 5891/I/a/1531/20 septembrie 2004 din care rezultă că numitul a suferit un traumatism craniocerebral minor grad I, plăgi delebrante ale regiunii scalpului, contuzie tibiotarsiană dreaptă cu excoriați care au necesitat spre vindecare un număr de 14-16 zile îngrijiri medicale și nr.6632/II/b/248 din 28.10.2004 care concluzionează că leziunile corporale pe care le prezenta partea vătămată necesită spre vindecare 90-120 de zile de îngrijiri medicale.
Urmare a reexaminării părți vătămate IML Cas tabilit că numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare este de 150- 160 de zile (raportul de expertiză medico-legală nr.1705/II/b/76/14 mai 2007.
De asemenea vătămări a suferit și conducătorul autoturismului numitul însă numărul acestor zile de îngrijiri medicale a fost de 8-9.
S-a reținut că la producerea accidentului rutier soldat cu vătămarea corporală a părților vătămate a concurat atât culpa inculpatului, cât și culpa numitului.
Astfel, din rapoartele de expertiză criminalistică efectuate în cauză rezultă următoarele:
Potrivit raportului de expertiză criminalistică, nr. 193/26 septembrie 2004 al Laboratorului Interjudețean de Expertiză Criminalistică C la concluzii se arată că vitezele probabile ale autovehiculelor din momentul impactului au fost de aproximativ 72 km/ a autoturismului și respectiv de 12 km/ a autoutilitarei, însă viteza inițială probabilă a autoturismului a fost de circa 83 km/. Acest raport de expertiză a mai reținut că accidentul putea fi evitat de către numitul dacă s-ar fi deplasat cu o viteză care să se încadreze în limita admisă pe acel sector de drum și de către inculpatul dacă s-ar fi asigurat că manevra de viraj la nu prezintă un pericol pentru ceilalți conducători auto.
Cea de-a doua expertiză efectuată în cauză de Institutul Național de Expertiză Criminalistică în data de 18 iulie 2005 stabilit mai exact poziția autoturismelor în momentul producerii impactului și a apreciat că în condițiile date și în ipoteza că autoutilitara a efectuat manevra de întoarcere fără să se oprească, numitul nu putea evita accidentul nici în ipoteza în care ar fi rulat cu viteza maximă legală admisă.
Concluziile acestui ultim raport au fost înlăturate deoarece din materialul probator administrat în fața instanțelor de judecată -respectiv declarația inculpatului, a părților civile, și, precum și declarațiile martorilor și, aceștia din urmă afirmând că inculpatul era oprit pe acostamentul drumului și apoi a efectuat brusc virajul la stânga - s-a reținut că acesta a oprit autoutilitara înainte de a efectua virajul la stânga, s-a asigurat însă în mod evident insuficient și apoi a început manevra de virare la stânga pentru a putea pătrunde în curtea imobilului în care locuiește.
Culpa reținută în sarcina inculpatului a fost aceea că a efectuat manevra de întoarcere fără a se asigura corespunzător intr-o zonă în care o astfel de manevră era interzisă datorită liniei continue care opera în acea zonă și faptul că nu a acordat prioritate vehiculelor care circulau pe drumul principal încălcând astfel dispozițiile art.160 alin.1, art. 164 lit.c, art.167 lit.a și h și art.102 alin.2 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 iar in sarcina numitului, Curtea reține faptul că acesta a circulat cu o viteză peste limita legal admisă pe acel sector de drum unde viteza era limitată la 50 km/ având în vedere că se afla pe raza unei localități și că se afla în apropierea unor indicatoare care impuneau reducerea vitezei, respectiv depășirea interzisă pe ambele sensuri, presemnalizare trecere de pietoni și trecere pietoni, așa cum reiese din procesul verbal de cercetare la fața locului - art.154 alin.1, art.155 alin.1 și art.158 lit.m din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002.
Pentru aceste motive s-a apreciat că la producerea accidentului rutier a concurat atât culpa inculpatului în procent de 70%, cât și culpa conducătorului auto in procent de 30%
Raportat la soluția dată cu privire la latura penală a cauzei, Curtea a modificat și soluția dată de instanțele ierarhic inferioare cu privire la latura civilă a acestei cauze și a stabilit că raportat la prejudiciul material și moral cauzat părților civile se impune menținerea sumelor acordate de instanțele ierarhic inferioare chiar dacă a fost reținută și culpa concurentă a numitului. Pentru a proceda de această manieră instanța de recurs a avut în vedere condițiile răspunderii civile delictuale, mai exact prevederile art.998, art.999 Civ coroborat cu art.1003 civ.
Potrivit art.998 civ orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. În completare, prin art.999 civ se precizează că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa. În situația în care delictul este imputabil mai multor persoane, acestea sunt ținute solidar pentru despăgubire.
Inculpatul și numitul sunt răspunzători solidar conform art.1003 civ. de paguba cauzată prin fapta lor ilicită însă instanța de recurs a avut în vedere faptul că numitul nu are vreo calitate procesuală în prezenta cauză, nu a putut formula apărări și propune probe și ca atare nu a putut să dispună obligarea acestuia în solidar cu inculpatul la repararea prejudiciului cauzat. În aceste condiții inculpatul a fost obligat în întregime la plata despăgubirilor cuvenite părților civile, iar nu proporțional cu gradul său de culpă.
Pretențiile materiale au fost pe deplin justificate și dovedite și au fost în mod corect acordate de instanțele ierarhic inferioare. Iar cu privire la daunele morale acordate s-a apreciat că acestea au fost just individualizate având în vedere suferințele fizice la care au fost supuse părțile vătămate prejudiciile estetice suferite de acestea precum și faptul că partea civilă a fost imobilizată la pat o lungă perioadă de timp fiind lipsită de a-și duce existența în maniera în care era obișnuia înainte de producerea evenimentului rutier.
Cu privire la celălalt motiv de casare invocat de către părțile civile respectiv nespecificarea în dispozitivul sentinței și a deciziei recurate a cuantumului cheltuielilor judiciare datorate de către inculpat părților civile și, Curtea a constatat că acest motiv este fondat și a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de partea civilă în fața instanței de fond în sumă de 1000 lei conform chitanței din data de 9 noiembrie 2006 existentă la fila 361 din dosarul de fond constatând totodată eronată maniera de soluționare a acestui petit atât de către instanța de fond cât și de către instanța de apel care prin recomandările făcute părților au refuzat practic să se pronunțe cu privire la această solicitare.
Instanța a constatat că din eroare în hotărârile atacate se face referire la asiguratorul deși calitate de asigurator o are Asigurarea Românească SA care de altfel a și fost citată pe întregul parcursul al procesului penal.
Inculpatul a declarat recurs și împotriva acestei decizii, însă a fost respins ca inadmisibil prin. Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Împotriva Deciziei Curții de Apel Cluj nr.316/15.05.2008 a formulat prezenta contestație în anulare contestatorul, solicitând anularea acestei decizii și casarea acesteia cu trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, arătând în motivare, pe de o parte că i-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât nu s-a prezentat apărătorul ales, iar pe de altă parte decizia este nelegală întrucât trebuia să se extindă procesul penal și împotriva numitului.
Analizând contestația formulată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma prevederilor art.386 și urm.pr.pen. Curtea constată următoarele:
Conform art.386 pr.pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare;
când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetarea procesului penal dintre cele prev. de art.10 al.1 lit.f-i cu privire la care existau probe în dosar,
când împotriva unei persoane s-a pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă,
când,la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs,inculpatul prezent nu a fost ascultat,iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art.385/14 al.1 ori art.385/16 al.1 pr.pen.
Văzând deci cazurile în care se poate face contestație în anulare, cazuri limitativ prevăzute de lege, se constată că nici unul nu se regăsește în speța de față. Se poate observa că nici unul dintre cazuri nu face referire la extinderea procesului cu privire la alte persoane, așa cum a fost motivată prezenta contestație. De asemenea, nu se pune problema încetării procesului penal raportat la cazul prev.la lit.c invocat de reprezentantul contestatorului și nici cel prev. la lit.e, negăsindu-ne în situația prev. de art.385/14 al.1 ori art.385/16 al.1 pr.pen.
Raportat la susținerile contestatorului cum că nu ar fi fost asistat de apărător la soluționarea recursului, de asemenea nu sunt întemeiate.
Astfel, conform încheierii de amânarea pronunțării (39) ce face parte integrantă din decizia împotriva căreia s-a formulat prezenta contestație, se constată că inculpatul a fost asistat de către apărătorul său ales, av., cu delegația la dosar la 19, prin urmare contestatorului i-a fost asigurată apărarea cu ocazia soluționării recursului.
Față de toate aceste considerente Curtea va respinge contestația formulată în cauză, obligând totodată contestatorul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în sumă de 300 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul, domiciliat în com.- jud.C, împotriva deciziei penale nr. 316 din 15 mai 2008 Curții de Apel Cluj.
Obligă pe contestator să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 3 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.IM
Dact./3ex.
12.02.2009
Președinte:Iuliana MoldovanJudecători:Iuliana Moldovan, Maria Boer Livia Mango
