Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 689/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 689/R DOSAR NR-
Ședința publică din data de 19 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Manuela Filip JUDECĂTOR 2: Alina Constanța Mandu
- C - - JUDECĂTOR 3: Constantin
- - Judecător
- Grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public M.
procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii din 9 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat asistat din oficiu de avocat.
Procedură îndeplinită.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor potrivit dispozițiilor art. 385/13 pr.pen.
Avocat susține recursul astfel cum a fost formulat solicitând admiterea acestuia, iar în urma rejudecării în principal revocarea măsurii arestării preventive și în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Apreciază că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă și nici nu au apărut temeiuri noi care să justifice menținerea în continuare a stării de arest preventiv. a se avea în vedere că între inculpat și victimă au existat stări conflictuale mai vechi, în legătură cu acest incident inculpatul declarând în mod constant că s-a aflat în legitimă apărare.
Susține că lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică având în vedere că acesta se află la primul contact cu legea penală, nu există indicii că s-ar sustrage de la judecată, a colaborat cu organele de cercetare și regretă fapta comisă.
Pentru toate aceste considerente solicită judecarea inculpatului în stare de libertate, perioada de timp petrecută în arest fiind suficientă pentru ca acesta să realizeze consecințele faptei sale.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului și menținerea ca fiind legală și temeinică a încheierii atacate. Apreciază că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică având în vedere natura infracțiunii comise prin care a fost pusă în pericol viața unei persoane. Mai mult inculpatul a fost condamnat anterior tot pentru o faptă de violență ceea ce demonstrează o perseverență infracțională.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursului de față
Prin încheierea de ședință din data de 09.10.2009 a menținut starea de
arest preventiv a inculpatului cercetat pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.20 rap. la art. 174, 175 lit. i Cod penal, apreciindu-se că această măsură procesuală concordă cu pericolul social propriu infracțiunii comise, pericol derivat din întregul complex de date, stări, situații și împrejurări ce au înconjurat săvârșirea ei, din potențialul tanatogenerator al leziunilor traumatice produse,mecanismul lor de producere și vulnerabilitatea obiectului folosit.
S-a reținut că temeiul arestării preventive, respectiv cel prevăzut în art.148 lit. Cod procedură penală subzistă și în prezent, atâta timp cât modalitatea ipotetică de operare la care inculpatul apelat, scopul ilicit urmărit, particularitățile obiectului contondent folosit, concluziile medico-legale a căror veridicitate nu a fost contestată relevă faptul că lăsarea sa în libertate ar prezenta un real pericol pentru ordinea publică.
Împotriva acestei soluții promovat recurs inculpatul, solicitând judecarea sa în stare de libertate pe considerentul că acest aspect nu ar obstrucționa în vreun fel derularea procesului.
Raportând hotărârea recurată la materialul probator existent la dosar, Curtea constată că măsura dispusă la fond e legală, coroborându-se faptic cu pericolul prezumtiv al faptei săvârșite, pericol evaluat funcție de mecanismul de producere a leziunilor apreciat și de către medicul legist, rezultatul produs certificat prin înscrisurile medicale de la dosar, localizarea leziunilor într-o zonă vitală organismului, incidența circumstanțelor agravate.
Văzând că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Curtea, date fiind și limitele speciale de pedeapsă aferente infracțiunii comise respinge recursul dedus judecății, menținând ca legală și temeinică soluția primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 09.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-. pe care o menține.
Obligă recurentul la plata către stat a sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare din care 100 lei onorar avocat oficiu ce se avansează din fondurile Ministerului d e Justiție și al Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 19.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - C - -
GREFIER
Red. MF/ 19.10.2009
Dact.BD/22.10.2009
Jud. fond
- 3 exemplare -
Președinte:Manuela FilipJudecători:Manuela Filip, Alina Constanța Mandu, Constantin